Ce mai contează Brâncuși

Pe 19 februarie s-a născut Brâncuși, motiv pentru care românii îi serbează astăzi ziua. Aproximativ un milion de tineri români nu au auzit de Brâncuși, motiv pentru care Ministerul Culturii a propus-o pe Irina Rimeș “ambasador” al zilei serbate. Pare o decizie logică.

Dar vrei să îți serbeze ziua cineva care nu te cunoaște? Brâncuși nu s-a făcut remarcat prin insistența de a se băga în seamă unde nu trezește interes. Ba chiar și-a luat trusa cu scule și a plecat – probabil ar fi preferat a 144-a aniversare doar între cunoscuți. Atât că sărbătoritul nemuritor (în amintirea unora) și rece a ajuns acolo unde greu se mai supără.
Și a 144-a aniversare nu mai este despre preferințele sale ci despre cei care nu au văzut, nu au auzit. Despre tinerii estimați de ministrul culturii în jurul milionului.

Am cunoscut tineri care nu au auzit de Cărtărescu, de Nichita Stănescu, de Noica, de Eliade. Arată ca niște tineri normali, unii dintre ei chiar valoroși în câmpul muncii. Sunt tineri cu studii superioare (intelectuali gen) care îl confundă pe Brâncuși cu Brâncoveanu și au eroare de câteva decenii la încadrarea celor două războaie mondiale.
Asta după ce i-ai lămurit că încă nu există al treilea.

Dezrădăcinarea națională despre care am mai pomenit este iminentă, dacă lipsesc cultura națională și identitatea. Nu vorbim despre patriotism, nu trebuie să ne pictăm tricolorul în frunte. Dar Brâncuși este un bun național lăsat moștenire peste generații, la fel cum vedeți prin filme că se lasă din tată în fiu ceasul familiei.

Irina Rimeș, la fel ca toate vedetele românești cu lipici la noua generație, este ceasul din jeleu care te distrează câteva secunde până îl bagi în gură și îl ciofăi. Iar joasele voci academice ofuscate de acțiunea ministrului culturii există doar în antecamera intelectualității contemporane. Pentru publicul țintă sunt zgomot de fundal acum, datorită Irinei, și nu există în rest.

Cu o Rimeș nu se face primăvară, acțiunea ministerului trebuie să continue la următoarele comemorări:
Smiley, ambasadorul lui Bacovia. Cheloo, ambasadorul lui Coandă. Abi Talent, ambasadorul lui Cioran.
Vlogărul Selly, ambasadorul lui Costache Negruzzi (contemporan cu celălalt Shelley al umanității – vai, ce aluzii și glumițe se pot lega aici, o minunăție de serbare!)

Și să nu mai aud vreun croncănit intelectual de jale. Un milion de tineri români nu au habar pe ce planetă s-au născut (și) din cauza mediului academic românesc. Îngurguțați posaci care au ales autosatisfacerea în cerc pe banii statului, în loc să coboare între plebei, să le dezvelească ochii și să le destupe urechile. Nu este vina tinerilor că au purtat numai ceasuri de jeleu și cunosc doar limba rimeș.

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

Leave a Comment.