Ce înseamnă să fii bun în ceea ce faci?

Merge brici instalația pe care ai montat-o? Arată fabulos mașina pe care ai vopsit-o? Se întâmplă la fel cu majoritatea lucrurilor care ies din mâna ta de meseriaș? Gata, ești bun. Dacă rezultatul muncii corespunde unui standard stabilit în domeniu, înseamnă că ești un profesionist bun.

Ecuația e foarte simplă când rezultatul muncii se vede pe ceva funcțional, unde standardul de apreciere e foarte clar și practic. Când însă munca produce altfel de rezultate, unde valoarea nu e dată de merge sau nu merge, lucrurile devin un pic mai complicate.

Să luăm de exemplu pictorii. De unde știe un pictor dacă e bun sau nu? O pictură nu are un scop practic, să-i dai drumu și să vezi dacă ai făcut bine. Trebuie validată cumva, apreciată de alții, indiferent de părerea autorului.

Și aici discuția pleacă în altă parte. Părerea cui contează în aprecierea unui produs de ăsta și cum trebuie ea exprimată? Prin cumpărare, prin review? Mulți, puțini, pregătiți, novici?

Înainte de a vedea ce și cum, hai să spunem că toate cele de mai sus sunt în consens și toată lumea e de acord că pictorul X are niște picturi fabuloase. S-au transformat picturile respective peste noapte? Nu, cu nimic. Le-a crescut, fără îndoială, valoarea dar fizic nu-s nici mai bune nici mai proaste decât erau înainte de a fi validate.

Cu alte cuvinte, pictura este exact aceeași iar pictorul are exact aceeași abilitate de a picta, indiferent de validarea cuiva. Este bun sau slab indiferent de vreo părere exterioară, valoarea în domeniu fiindu-i definită doar de produsul ce-i iese din pensulă. Validarea și succesul public nu-i ridică abilitatea la alt nivel.

Iar dacă el pictează la fel de bine sau de prost, indiferent dacă cineva i-a văzut sau nu picturile, de ce mai contează validarea? De ce e definită reușita unui pictor, sau orice fel de alt artist, profesionist de această validare?

Pentru că e profesionist. A avea succes într-o meserie nu este același lucru cu a fi bun în ceea ce faci. A avea succes într-o meserie depinde mai mult de ce obții tu, ca persoană, din profesia respectivă, decât de ce obțin alții de la tine.

Bani, recunoaștere, diplome, faimă, toate sunt forme de succes și reușită într-o profesie. Câteodată a fi bun este o condiție, câteodată nu. Validarea exterioară este deci importantă pentru contabilizarea reușitei profesionale nu pentru ridicarea în vreun fel a abilităților tale de profesionist.

Și-acum să ne întoarcem la cum se face această validare și dacă e corect să stabilim o relație directă între ea și cât de bun ești tu în ceea ce faci. Cu alte cuvinte dacă orice profesionist validat e automat și bun în ceea ce face, indiferent de forma de validare.

Vânzările. Intuitiv te gândești că dacă vineva dă bani pe ce faci tu, mai mulți decât ce fac alții, ești automat mai bun decât ei. Nu? Nu, nici pe departe. Nu am să explic filosofic de ce azi marketingul e uneori mai important decât calitatea obiectului promovat și de ce succesul financiar e departe de a fi un indicator de calitate ci o să punctez cu exemple.

McDonalds. Stai că gătitul nu e artă. S-avem pardon, e cu gusturi, e cu review-uri, e cu faimă, e cu renume, e cu stele, e cu tot ce trebuie ca să fie un exemplu excelent. Franciza Mc-ului este un succes financiar răsunător.

Consideră cineva mâncarea de acolo valoroasă la nivel de standard culinar (cu tot ce intră în el – de la calitatea ingredientelor, la naturalețe, la arome, la efect pentru organism etc.) Nu. Putem să vorbim de raportul calitate-preț și acolo să fie păreri pozitive, dar nu putem susține că mâncarea de la McDonalds e valoroasă culinar, deși e consumată de o infinitate mai mulți oameni decât a unui vreunui restaurant valoros.

Putem să mai înaintăm un pic și să dăm exemplu de diverse țepe de succes la care dai banii pe niște prostii, așa cum se dovedește imediat. Și în domeniul artei, unicitatea unei piese, chiar defecte, e mult mai importantă financiar decât valoarea artistică a ei.

Nu, banii nu sunt un indicatpr pentru valoarea produsului sau a celui care l-a făcut (cum ar fi să aibă un bucătar de la Mc pretenții de chef?) ci doar un indicator al reușitei profesionale, al reușitei pe piață. Este autoarea lui 50 Shades of Gray un scriitor realizat profesional? Este fără nici urmă de îndoială – beneficiile obținute în urma cărții sunt imense. Face asta din carte o capodoperă, o face pe ea un scriitor bun? Nu. McDonalds nu va primi niciodată stele Michelin.

Dacă nu vânzările validează valoarea unui produs artistic atunci ce o face? Pentru mine, cel mai bun indicator este părerea publicului pregătit pe nișa respectivă, adică format din indivizii obișnuiți să consume arta respectivă.

Nu, dacă ai citit șapte cărți la viața ta și toate-s Hary Potter, nu ești în măsură să judeci o carte, deși Harry Potter e de succes. Nu, dacă ai consumat doar telenovele, nu ești în măsură să-ți dai cu părerea despre filme. Nu, dacă literatura e pentru tine tot ce ține de el o iubește pe ea și ea îl iubește pe altu, nu ești în măsură să-ți dai cu părerea despre alt gen.

Obișnuința de a consuma arta respectivă este cea care își cizelează gusturile. La fel cum poți face diferența dintre o băutură pură, făcută bine, o aromă deosebită, un vin de calitate, o bere bună, la fel poți să vezi și o pictură și o carte de valoare. Totul vine din educarea gusturilor prin comparație.

Nu, dacă ai băut ca mine jumătate de viață numai rose de Fălticeni, nu ești în stare să apreciezi un vin de calitate și tot rose o să-ți ceară buzele, când vrei să le bucuri cu ceva.

Nu știu dacă reușesc să mă fac înțeles, practic nu las validarea unei opere doar pe seama criticilor, deși teoretic ei chiar sunt pregătiți în domeniu, pentru că de multe ori interesele și simpatiile particulare se văd la o castă restrânsă de indivizi, dar nici nu o democratizez în așa hal încât să conteze părerea oricui.

La fel cum dacă în jurul unei mașini care nu pornește se adună jumătate de sat dar nu contează decât părerea alora care știu ceva despre mecanică, la fel e normal pentru orice domeniu să conteze experiența și pregătirea în domeniul respectiv în greutatea unui punct de vedere.

Validarea reușitei profesionale o fac câștigurile și recunoașterea pe care ți le aduce meseria iar validarea abilității tale și a valorii produsului tău o dă publicul cunoscător.

Este E.L. James un scriitor bun? Nu, pentru că scrie prost, așa cum a stabilit foarte clar publicul cunoscător. Este E.L. James un scriitor realizat profesional? Este, fără nicio urmă de îndoială.

Un scriitor bun, care reușește profesional, le are pe amândouă.

Vlad B Popa

Scriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional.

Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati

Facebook personal

Pagina fb de autor

website de autor

40 Comments

  1. Cumva, tu incerci sa separi reusita profesionala de abilitatea artistica, lucru care e absolut corect in teorie, dar foarte greu de pus in practica. Nu de alta, dar lucrurile trebuie judecate in functie de un cadru clar de referinta, de o nisa, daca tot aminteai mai jos de ea. Coehlo e un scriitor fara abilitate artistica, daca-l compari cu Salman Rushdie… doar ca ei nu scriu pentru acelasi public. Coehlo e un scriitor bun comparativ cu toti scriitorii din zona de “spiritual self help” pentru simplul motiv ca-si lireaza mesajul subtirel prin povestiri, in loc sa le arunce efectiv pe foaie. Cum determini abilitatea artistica? Fata de cine?

    Scriitura de calitate necesita ani de practica si o doza sanatoasa de lectura (e ceva ce le spun mereu juniorilor, de exemplu). Totusi, sunt atat de putini oameni capabili sa judece scriitura de calitate, incat daca te-ai adresa numai lor, te-ai sinucide profesional.

    “Nu, banii nu sunt un indicator pentru valoarea produsului sau a celui care l-a făcut (cum ar fi să aibă un bucătar de la Mc pretenții de chef?) ci doar un indicator al reușitei profesionale, al reușitei pe piață. ” – De fapt, in sensul economiei actuale, banii sunt unitatea de masura a valorii. E cam definitia din orice manual. Sigur ca poti obtine “valoare” prin crearea unei false nevoi (marketing) sau prin sugestia raritatii (tehnica de vanzari), dar cumva, banii nu pot fi scosi din ecuatie. Trecem aici peste metodele romanesti de a “face bani”.

    “Dacă nu vânzările validează valoarea unui produs artistic atunci ce o face? Pentru mine, cel mai bun indicator este părerea publicului pregătit pe nișa respectivă, adică format din indivizii obișnuiți să consume arta respectivă.” – Ai spus corect “pentru mine”. Pentru tine ca scriitor, conteaza vocea publicului si la fel conteaza si pentru mine (daca nu se ridica nimeni sa aplaude, cum stii ca ai spus o poveste frumoasa?). Totusi, asta e partea pur subiectiva a evaluarii, ca si parerea criticilor. Nu stiu sa fi existat vreun artist de-alungul istoriei (nu glumesc!) care sa nu-si doreasca validarea colegilor de generatie sau validarea profesionala. Unii nu au obtinut-o, desi erau “inaintea curentului”, dar asta nu inseamna ca nu si-au dorit-o sau n-au incercat sa o obtina. Sigur ca in perioada renascentista si in multe alte perioade se practica mecenatul. El nu scutea insa artistul de compromisuri. Pentru fiecare capodopera finantata de “patroni generosi”, un Michelangelo sau Rafaelo trebuia sa faca si vreo 7-8 portrete si banalitati pentru “sefu’ si fetele lui”, cu alte cuvinte sa-si vanda operele “comerciale”. Deci, mare diferenta nu era.

    “Nu, dacă ai citit șapte cărți la viața ta și toate-s Hary Potter, nu ești în măsură să judeci o carte, deși Harry Potter e de succes” – Ba cam esti, daca ai banii sa o cumperi. In plus, Harry Potter e o carte decenta ca structura narativa si constructie de personaj. Sunt altii care nu au nici atat, dar sunt ridicati in slavi de academicieni pentru “limbajul lor elevat”. Arta este o treaba controlata si voluntara, nu o efuziune “de inspiratie divina” (asta e si motivul pentru care poezia actuala pare blocata in peisaj).

    Cu alte cuvinte, incerc sa spun ca, in afara vanzarilor (raportate, evident, la piata), toti ceilalti factori sunt extrem de subiectivi. Ai abordat si tu subiectul “clasicilor” mediocri din toate punctele de vedere, deci stii cat de usor poate trece testul criticii si al timpului o scriitura “asa si asa”…

    Reply
    • Nu dădeam Potteru ca exemplu de carte proastă ci ca exemplu de cultură literară limitată, gen ai citit un singur gen, nu prea știi cu ce se mănâncă restul.

      Poți să-ți dau cu părerea după ce-o cumperi, ba chiar și înainte, dar nu înseamnă că are vreo greutate.

      Partea subiectivă a evaluării stilului unui scriitor, dacă prin subiectivă înțelegem părerea breslei să spunem, a celor în temă, este calificată pe lângă cifrele de vânzări. În plus și ăsta e un amănunt care îmi cam dă dreptate, cam de-aici pleacă un succes – din impactul cărții față de primii cititori ai nișei, care în general sunt critici, cunoscători, fani ai nișei respective.

      50 shades e un accident care dă toate regulile peste cap, e un exemplu clar de bad publicity is good publicity, un imens 30% dintre cititori au notat-o drept oribilă, dar au vorbit despre ea. O lua lumea să vadă cât e de proastă la fel de mult cum o lua să vadă cât e de bună.

      Pentru tine James e o scriitoare bună? Tu borbești de subiectivism, de cum criticii nu sunt o măsură corectă, dar argumentele mele stau în picioare cu tot subiectivismul ăsta de care vorbești.

      În afară de asta clasicii care rezistă sunt mediocri acum dar au fost geniali la vremea lor și fără ei standardul de acum nu ar fi existat, de asta merită recunoaștere, nu e un exemplu de fals ci mai degrabă de respect.

      Da, e snobism, e interes, e abuz de putere și tot timpul artistul o să aibă ceva cu niște critici, mult mai puțin capabili în arta respectivă decât el, nu-s un barometru exact – DAR – criticii plus un public instruit au o părere net mai în temă decât un public întâmplător, cules doar de marketing.

      Să fie loganul o mașină mai bună decât mercedes în România? Este firav punctul de vedere prin care susții că o gașcă de oameni pregătiți nu-s un barometru bun pentru că-s subiectivi dar o gașcă de oameni care habar nu au cu ce se mănâncă problema sunt indicatori excelenti pentru că au cumpărat produsul. Mai ales pentru un om de marketing mi se pare extrem de forțat.

      Da, realizare profesională înseamnă succes financiar poate în primul rând. Nu, realizarea financiară nu te face automat o valoare și exemple sunt multe.

    • Și Coehlo și James scriu pentru niște nișe nu tocmai rafinate. Diferența majoră este că primul scrie bine – da, succesul lui vine pe o nișă slăbuță, dar asta mută discuția spre profunzimea mesajului.

      James nu se califică până acolo, ea scrie prost ca abilitate tehnică, nici nu mai putem vorbi de construcție secvențe, personaje, credibilitate.

      E un aspect pe care l-am sărit, dar la asta mă refeream, la abilitatea tehnică ce te califică într-o profesie. Ce faci cu abilitatea tehnică respectivă, te diferențiază de alții la fel de pro ca tine, dar ești acolo – la fel cum James nu e, nici Mc nu e.

      Cu alte cuvinte, trebuie să te ridici deasupra unui standard tehnic ca să fii un profesionist bun și de-acolo ai de arătat ce poți. Nu poți fi un scriitor bun când tu scrii penibil, la nivel de clasa a-v-a, indiferent de vânzare.

      Mai rămâne să-mi zici că ăla cu Suge-o Ramona e un scriitor român excelent… pentru mine e un tip deosebit de inspirat ca gândire de marketing, a avut o strategie excelentă, a identificat nișa, e tata lor – un vânzător excelent, dar produsul rămâne prost, la fel ca și nivelul abilității celui care l-a produs.

  2. Vlad, mie mi se pare ca-ti scapa cel mai important amanunt din comentariul lui Krossfire. Altfel nu ai putea debita asa ceva:

    “Să fie loganul o mașină mai bună decât mercedes în România? Este firav punctul de vedere prin care susții că o gașcă de oameni pregătiți nu-s un barometru bun pentru că-s subiectivi dar o gașcă de oameni care habar nu au cu ce se mănâncă problema sunt indicatori excelenti pentru că au cumpărat produsul.”

    Amanuntul de care vorbesc este sistemul de referinta, care este definit de segmentul de piata.
    Nu poti sa faci comparatii gen Logan vs. Mercedes, pentru ca te raportezi la segmente din piata de masini diferite. Ideea este ca la fel se intampla si la produsul numit carte.
    Revin cu comentariu mai pe larg.

    Reply
    • Pai nu, nu-mi scapă, atâta vreme cât privești criteriile ce țin de valoarea produsului așa cum este el evaluat după niște norme stabilite de domeniu, de cei în temă, drept subiective și vânzarea drept un indicator ”mai” corect, este unul din contra argumentele clare.

      Exact la fel e și cu 50 shades of gray, care după K, ar fi net superioară lui, nu știu – alege tu ce titlu vrei de carte excepțională.

      Tocmai ăsta e mesajul lui K – că nu avem cum să comparăm valoarea unui scriitor decât pe o nișă și asta face comparația subiectivă, pe când vânzarea e obiectivă pentru că nu trebuie să se raporteze la un sistem de referință ales subiectiv.

      Exact asta combat :)).

      Dacă K spunea că vânzarea e un criteriu bun dacă ne raportăm la nișe ce definesc scriitori de același stil și același fel de public, ziceam că da e o măsură bună a valorii respectivei cărți. Din două chestii scrise pentru segmentul needucat, ai mai bună e aia care se vinde mai mult, la fel și dintre două chestii menite segmentului educat. Corect.

      Exact asta susțin și eu, că nivelul unui produs nu e validat de vânzare ci și de genul de public pe care îl are.

  3. Vlad, impresia mea este ca ori te-ai contrazis grav ori nu ai inteles ce a vrut sa spuna K de la inceput. Pentru ca ce ai facut acum este sa confirmi teza lui K. 🙂
    Succesul se masoara in vanzarile realizate in segmentul de piata specific produsului.
    Discutiile despre calitate dpdv la standarde profesionale nu-si au rostul in contextul validarii succesului unui produs.

    Cumparatorii care apartin unui segment de piata specific aleg cumparand si stabilesc astfel etalonul valorii unui produs.

    Mac Donalds este de succes în segmentul de piata al fastfood-urilor. Comparatia big Mac versus ostropel de cur de maimuta gatit de un Master Chef este nonsens din punct de vedere al succesului si valorii produsului.
    Asa sta treaba si cu cartile si autorii.
    Ce spui tu in articol este un amestec de criterii si sisteme de referinta care doar complica inutil.

    Mai citeste odata ce zice K.

    Reply
  4. Hary, K zice așa:

    ca să faci ceea ce zici tu (adică ce spun eu despre analiza abilității de scriitor) trebuie să te raportezi la o nișă, la un sistem de referință (adică eu, dacă vreau să compar abilitățile scriitorilor trebuie să o fac pe nișe și comparându-i după anume criterii) ceea ce e greu de pus în practică, pentru că trebuie să alegi tu (adică eu) cum îi grupezi și cu cine-i compari, ca să obții ceva cât de cât valid.

    Iar asta e atât de greu de făcut (asta zice K) și atât de subiectiv, pentru că oricum un procent infim din public are pregătirea să o facă. Deci căutarea mea legată de abilitate artistică, pe nișe, pe stiluri este și subiectivă și imposibil de pus în practică – e concluzia lui K.

    Pe când criteriul vânzărilor, care nu cere nișe sau cadru de referință ales după niște criterii știute de puțini, este mai ușor de pus în practică, deci obiectiv. Așa alege el să măsoare valoarea unui scriitor, strict din vânzări, fără să aibă importanță ce, cât de bine și pentru cine scrie (astea fiind criterii subiective, greu de aplicat și stăpânite de prea puțini).

    Asta spune K, citește atent. Ori eu nu am cum să scot total din ecuație clasarea autorilor pe nișe, pe valori, după produsul pe care-l scot și abia apoi contabilizarea succesului pe bază de bani, de aia eu împart lucrurile în două chestii separate – valoarea scrisului, care nu depinde de succesul de casă și reușita autorului, care depinde aproape total de succesul de casă.

    Reply
    • Vlad, :))) In mod evident nu ai inteles corect pozitia lui K. Pentru ca K. nu scoate din ecuatie segementele de piata, ci dimpotriva raporteaza vanzarile strict la ele. Nu sunt doua chestii distincte cum incerci tu sa explici, ci unul singur. In mod evident K. tine cont de clasarea produselor pe nisele lor, pentru ca altfel vanzarile nu ar avea sens. Nu poti sa compari mere cu pere.
      Trebuie sa te reintorci la articolul tau precedent, direct la primul comentariu a lui K, pe care tu l-ai negat categoric. Acolo e cheia.

      Am doar o curiozitate, cum ai perceput ce am explicat eu? Ca similar cu ce crezi ca a vrut sa zica Vlad sau mai degraba cu ce sustii tu?

    • Măi, eu am răspuns la comentariul lui de aici, care explică, pertinent de altfel, de ce stabilirea valorii unui scriitor în funcție de ce scrie e o chestie grea și subiectivă.

      Prin reducerea la absurd, am arătat că subiectivismul ăsta de care spune el are niște limite (cât de subiectivi sunt criticii și cât de puțini o fi cei care se pricep sunt totuți niște lucruri general recunoscute – că 50 shades nu e o carte bună, că Loganul nu se compară cu mercedesu, ca MCDonalds nu e în aceeași ligă cu curul de bizon Masterchef) deci nu e chiar atât de subiectiv pe cât spune el și greu de pus în practică, în linii mari, așa cum spune el.

      Pe de altă parte voi ați trecut ca vântul și nu v-ați oprit deloc asupra faptului că opera în sine nu se schimbă în funcție de vânzări/recunoaștere, deci trebuie că are și niște calități inițiale, ale ei, ca act artistic.

      Din moment ce le are, e o dimensiune ce trebuie expusă și e car că aspectul valorii actului de creație nu depinde de vânzări.

      Da, în comentariul de la articolul celălalt, K vorbește de nișe, dar nu o face așa cum zici tu – din punct de vedere al valorii, ci tot din punct de vedere al vânzării – adică raportat la numărul de oameni din nișa aia, la potențialul de cumpărare.

      Gen Mercedes nu va vinde niciodată la fel de multe exemplare în România ca Loganul, pentru că are un public mai mic interesat de ea, dar nu dă importanță diferenței de calitate ci doar ia în calcul că publicul de mercedes este mai mic (nu contează de ce).

      Cum spuneam eu reduc la absurd și vb de Mercedes vs Logan, pentru că la mașini, analiza nu e chiar subiectivă, sunt niște cifre clare de performanță care fac diferența între motor/stabilitate/etc. Ei, în literatura, K explică lipsa acelor cifre clare în domeniul comparației de valoare a abilității scriitorilor și privește lucrurile strict mercantil:

      – nișa cutare e mai mică decât nișa cutare, nu pentru că vreo nișă e mai valoroasă ca scriitură, nici măcar nu contează de ce, important este că potențialul de vânzare e mai mic.

      K spune că la modul obiectiv nu ai cum să zici că poezia dadaistă e mai slabă tehnic (ca abilitate scriitoricească) decât nișa sf, neexistând decât criterii subiective pentru așa ceva și comparația de nișă trebuie făcută strict pe potențial de vânzare.

      E o nuanță ce ne distanțează destul de clar pe mine și pe K, și ține de cum vedem valoarea produsului și cum se transferă ea pe nișe pe care tu nu ai prins-o. Și niciunul dintre noi nu se contrazice.

    • Mergând mai departe pe linia lui K, orice scriitor vinde bine pe nișa lui (raportat strict la niste numere obiective, procentual a acoperit o mare parte din clienții nișei) este un scriitor bun.

      Asta scoate din ecuație valoarea propriu-zisă a actului artistic, de care spuneam eu că nu depinde de vânzări ci de niște standarde ale scriiturii, ale domeniului respectiv.

      Cu alte cuvinte, odată ce James a vândut la greu, ea este un scriitor bun, pentru că nu ai cum să zici că nișa aia e o nișă de rahat, pentru oameni care habar nu au ce înseamnă un scris decent (astea fiind criterii subiective și un standard fixat de un public mic, de specialiști, care nu contează din punct de vedere al procentului de clienți).

      Dacă e să transferăm la mașini, dacă facem un Lăstun vai mama lui, pericol pe 4 roți, pentru segmentul very very very low income din India și vinde de rupe, asta o face automat o mașină bună. Obiectiv o face o mașină bună, pentru că a cîștigat nișa pentru care a fost creată.

      Ori eu zic că dacă nișa pentru care a fost creată nu are de la o mașină/carte așteptări normale, vânzarea și doar atât nu o face automat o mașină/carte bună. Aici K intervine și zice că normalul e un standard subiectiv, eu nu-l contrazic – e subiectiv, dar e necesar și consider că are un grad solid de obiectivitate, dată de cunoștințele în domeniu.

      Sper că am reușit să explic mai bine poziția lui K, așa cum am înțeles-o eu și poziția mea.

      Cât despre tine, tu ești o struțo-cămilă între noi și ne dai dreptate la amândoi (sau niciunuia), fără să fie asta intenția – vezi vânzările drept un indicator clar de valoare pentru nișa respectivă, dar nișele le vezi împărțite și după niște criterii valorice subiective.

      Pentru mine însă dacă reușita autorului se contabilizează așa cum zici tu (și eu sunt de acord că vânzarea e un indicator excelent pe nișa respectivă pentru reușita autorului), există totuși o valoare a cărții ce nu ține de public ci de cât de bine scrie autorul. Ok, pe el nu-l ajută cu nimic, dacă nu știe nici dracu de el, dar cartea nu devine brusc mai bună dacă o cumpără 10 sau o sută. Validat nu înseamnă același lucru cu făcut.

      Mai ales acum, când toată lumea admite clar că marketingul devine mai important dect produsul, nu pricep de ce nu faceți diferența între un produs bun și un produs marketat bine. De fapt la K pricep, el e pe sistemul – pentru că n-am cum să zic că-i bun obiectiv ci doar subiectiv, așa că nu e cu adevărat bun până nu se obiectivează, adică vinde – dar la tine, chiar nu pricep.

  5. Vezi ca segmentarea aia e destul de specifica. Segmentul Lastunului n-ar fi “very low income”, ci “economy super compact cars”, unde s-ar bate cu Tata Nano si Suzuki Maruti (fostul Tico). Daca ar vinde mai bine decat ele, chiar ar fi o masina buna… pentru simplul motiv ca tot segmentul e format din masini proaste. Stii cum ar suna discutiile dintre proprietari? Ai Lastun din ala nou? Ahhh… macar nu e Tata Nano!

    Cam asa si cu scriitura. Revenim la 50 Shades of Grey si la autoarea ei. Ai identificat excelent faptul ca succesul cartii in afara nisei de public este un accident (n-ar fi nici primul, nici singurul). Cea mai mare parte a publicului chiar este formata din oameni nu prea bine educati in ale lecturii (in cazul carora te bucuri ca citesc), pe cand un 20-30% este format din curiosi care citesc in mod “sarcastic” opera. Daca ne uitam insa la intentia originala si la modul in care a fost promovata (cartea a inceput totusi ca un fan fiction Twilight), 50 Shades of Grey se bate cu segmentul Twilight si cu o zona dominata pana acum vreo 10 ani de scriitoare ca Sandra Brown. E genul de zona unde gasesti carti de tip “In Too Deep”, dar si carti de tip “Taken by the T-Rex” (http://www.amazon.com/Taken-T-Rex-Dinosaur-Erotica-Christie-ebook/dp/B00FI9JFFO). In segmentul asta, vanzarile 50 Shades of Grey chiar spun ceva, la fel cum spun si depasirea lui. Daca ai cea mai vanduta fictiune erotica cu Mickey Mouse, atunci esti un scriitor “bun” de fictiune erotica cu Mickey Mouse (sper ca nu exista asa ceva si e doar un exemplu). Critica si publicul instruit nu te va aprecia vreodata pentru asta, dar tu nu pentru ei scrii.

    James e o autoare pe care orice editor sau proprietar de editura si-ar dori sa o aiba in portofoliu, dar pe care n-ar scoate-o niciunul la o cafea :))

    Reply
  6. P.S: Voiam sa raspund mai serios, dar cand am vazut ce discutie a pornit primul meu comentariu, am inceput sa ma gandesc daca Vlad n-are dreptate cu publicul ala :))

    Reply
  7. Gata, coane, păi deja ai sărit pârleazul la noi :))). De la vânzările sunt singurul criteriu obiectiv de luat în seamă la vânzările sunt criteriul obiectiv dar nișele se separă valoric de către cunoscători, nu doar prin faptul că-s diferite, este fix distanța dintre punctele noastre de vedere :).

    Pentru că dacă vorbesc de ce înseamnă un scriitor bun (și aici îi răspund și lui Hary) nu vorbesc numai de validarea unui produs, pentru că validarea aia poate să aibă (ba, chiar cred că ar trebui să aibă – dar asta în alt articol) de-a face mai mult cu o echipă decât cu autorul, trebuie să mă raportez și la nișa pentru care scrie (și acolo intervine părerea publicului educat, fără treaba cu vânzările).

    Cu alte cuvinte pentru mine Dani Corban, eu și cu Krossfire suntem scriitori mai buni decât James, dar activând pe o nișa superioară valoric, suntem ani lumină departe de o performanță asemănătoare pe nișa noastră.

    Vechea vorbă a românului – mai bine fruntaș în sat decât codaș la oraș, sau era invers? Cam acolo se poartă discuția

    Reply
    • Vlad,
      “Cu alte cuvinte pentru mine Dani Corban, eu și cu Krossfire suntem scriitori mai buni decât James, dar activând pe o nișa superioară valoric, suntem ani lumină departe de o performanță asemănătoare pe nișa noastră.”

      Acest enunt este corect, daca te raportezi la sistemul de referinta profesional, insa nu spune nimic despre succesul vostru in calitate de scriitori.
      Ca sa fiti scriitori de succes, trebuie sa vindeti in segmentul vostru de piata mai mult decat concurenta.
      Pana atunci nu puteti fi mai buni decat concurenta in segmentul vostru de piata, ci sunteti doar talente cu un potential real de succes. 🙂

    • De acord. Ăsta era subiectul articolului discuției – standardul profesional îți spune cât de bine scrii iar vânzarea cât succes ai. K nu vede în standardul profesional un grad mare de obiectivitate și dă întâietate vânzării ca indicator de valoare a scrisului (nu a succesului că asta e evident), de unde și discuția.

    • Vlad, in primul comentariu K nu face ce zici tu. El a comentat pe subiect precizand ca nu ai nevoie de standard profesional de calitate pentru a avea succes ca scriitor. Pentru ca calitatea (in masurarea succesului) este definita de catre nisa si nu un criteriu obiectiv.
      Tu ai dus discutia in alta parte. Practic tu nu ai fost deacord cu K., raportandu-te la altceva decat la subiectul discutiei, ai deviat de la cum sa ai succes ca scriitor, la ce inseamna sa scrii bine.
      Sunt doua lucruri diferite, pe care nu le poti amesteca. Asta este in esenta mesajul meu.

    • Numai că K nu vorbea de despre definirea calității în măsurarea succesului ci de definirea calității scriitorului de a fi bun. De aici a pornit discuția, cu asta nu am fost eu de acord și asta e nuanța despre care vorbesc. În rest ne învârtim în cerc, tu nu vezi nuanța asta și cât timp nu o vezi, normal că te uiți la mine că vorbesc pe lângă subiect.

      După K criteriu standardului pro nu este obiectiv, așa că nu e de luat în considerare în general nu numai la măsurarea succesului. Cu asta nu m-am împăcat.

      K, ai putea să spui și tu că despre asta discutam noi doi, ca să nu mă mai contrez cu Hary total paralel, sau îți place să te uiți :)))?

      PS – tu când te uiți la o discuție, iei în calcul primul comentariu și atât? Dacă eu am intuit poziția lui K din comentariul acela, fără să fie nevoie să zică negru pe alb, am dezvoltat în articol și el a venit cu contra-argumente de pe exact poziția pe care o simțisem la el, tu ai să-mi spui că eu nu i-am înțeles punctul de vedere, pentru că în comentariul ăla nu era neapărat să înțelegi asta?

  8. (Avertisment: urmeaza comentariu kilometric!)

    Vlad,
    Initial, in primul articol, ai vorbit despre reusita, adica succesul unui autor. Si ai descris foarte frumos cum vezi tu succesul in ziua de astazi.
    Ai spus ca succesul se masoara in vanzari si ca este un criteriu foarte important. Ai constatat ca in ziua de astazi, nu poti sa ai vanzari daca nu ai brand si marketing aferent. Foarte corect.
    Si in final ai dat solutia, oferind o reteta de succes: scrierea unui unicorn. Ce inseamna un unicorn? Cel mai bine te citez pe tine:
    “Un unicorn. Ceva atât de bine scris și de original încât bruma inițială de cititori pe care o are un autor micuț să se transforme în evangheliști fanatici, încât o mică pastilă de marketing să se transforme în tăvălug, încât cititorii să se transforme în comunitate și cartea în biblie. Ca să scrii un unicorn, să fii în stare să scrii decent este partea ușoară, mult mai important e subiectul. Trebuie să fie original, fermecător, teribil de captivant, puternic ca un drog. Eu o numesc ideea de un milion de dolari. După ce o ai, restul e doar muncă, vorba aia – să cioplești piatra până se arată sculptura din interior.”
    In esenta, ai explicat ca daca vrei sa ai succes si sa reusesti ca scriitor in ziua de astazi, trebuie sa scrii bine si sa ai un subiect de exceptie.
    In articol te-ai referit in mod concret la succesul unui scriitor de fictiune.

    Dupa care a venit Krossfire si a facut comentariul de mai jos:

    “Validarea financiara este principalul criteriu (cat timp banii aia vin de la un public dornic sa cumpere cartea). In Romania este intr-adevar mai complicat, aici neexistand o piata reala de carte (aici as spune ca Hary e expertul, asa ca nu dezvolt… inca).
    Am mai scris pe tema asta si, vrem, nu vrem, scriitura profesionista implica si partea de marketing si vanzare, nu doar un text “scris frumos”. Sa scrii bine inseamna sa fii apreciat si validat financiar, in cadrul publicului ales (Evident ca un poet dadaist nu poate vinde cifrele lui Lucian Boia, dar daca din 200 de fani romani ai poeziei dadaiste, 150 il cumpara, atunci omul a reusit).
    Atat autoarea lui 50 Shades of Grey cat si Stephanie Meyer (sa nu uitam ca primul roman a inceput ca fan fiction Twilight) sunt niste scriitoare bune pentru publicul si nivelul ales de ele. Niciuna dintre carti nu e citibila cu un ochi critic (sau citibila, pentru multi dintre noi), dar e citibila de publicul lor si asta cred ca-i cel mai important.
    Vrei sa fii cel mai bun autor de carti pentru ornitologi? Atunci scrie carti pentru ornitologi, nu poezii despre pasari. Vrei sa fii cel mai bun scriitor de S.F.? E mai greu, pentru ca toata lumea are impresia ca stie sa scrie S.F., chiar si oamenii care nu stiu sa scrie 🙂 “

    Acest comentariu a fost vehement dezaprobat de tine. Ceea ce m-a surprins si a declansat pana la urma discutiile noastre.
    Ai spus asa: “Nu-s de acord, dar o sa dezvolt intr-un articol.”

    Nu am inteles cu care parte nu poti fi deacord, pentru ca in esenta K. a spus cam acelasi lucru.
    Am presupus ca trebuie sa fie vorba despre criteriile calitative ale unei scriituri, pentru ca tu ai spus ca un unicorn (ca sa poate avea succes) trebuie sa fie scris bine, in timp ce K. a ignorat acest lucru (in opinea ta), rezumandu-se strict la vanzari, ca fiind cel mai important criteriu de masurare a succesului.
    Krossfire a atras atentia, ca o carte nu trebuie sa fie scrisa bine (din punct de vedere profesional) ca sa aiba un succes, ci este suficient sa se bucure de cele mai mari vanzari in segmentul adresat. Vanzari care ar valida si latura calitativa a cartii in acea nisa.
    A dat ca exemplu 50 shades, care a avut succes maxim, lucru ce a validat cartea automat si din punct de vedere calitativ pe segmentul ei de piata. Chiar daca publicul comparator care a venit din alte nise (tu zic ca. 30 %), au fost de alta parere, pentru segmentul de piata principal, acolo de unde s-au generat cele mai multe vanzari, criticile au fost pozitive.

    Tradus in limbajul tau, care defineste reusita si succesul astazi, comentariul lui K. ar suna asa:
    “Ca sa scrii un unicorn, nu este nevoie sa scrii bine (dpdv profesional), ajunge sa scrii suficient de bine pentru nisa careia te adresezi. Cel mai important este sa ai un subiect electrizant, iar povestea trebuie sa fie originala, fermecatoare, teribil de captivanta si puternica ca un drog.”

    Reamintesc ca toata discutia a fost purtata in jurul retetei de succes prezentate de tine (scrierea unui unicorn). In acest context, K. avea perfecta dreptate.
    Pentru a avea succes in ziua de astazi (de exemplu ca scriitor de fictiune), nu este nevoie sa scrii bine (profesional), ci ai nevoie de un subiect iesit din comun, care atrage si electrizeaza publicul adresat, precum si de un marketing pe masura.
    Nu ai nevoie de nimic mai mult.

    In al doilea articol, ai explicat foarte frumos ce inseamna profesionalismul intro meserie (adica sa fii bun in ceea ce faci, din punct de vedere profesional), incercand sa legi acest lucru de ideea de succes formulata in articolul anterior, explicand astfel de ce nu ai putut fi de accord cu K.

    In opinea mea articolul 2 nu este relevant pentru a sustine succesul definit de tine in articolul precedent. Nu aduce argumente in plus si nici impotriva tezei lui K.
    Sa explic:

    Intro economie de piata libera, intro societate de consum functionala, cumpararea unui produs echivaleaza cu un vot al unui cetatean intro democratie functionala.
    Cumparand o carte, ai dat un vot scriiturii si autorului ei.
    Valoarea unui produs, este data de alegatori/cumparatori. Adica de catre acei consumatori, care l-au ales (produsul) dintre multitudinea de alte produse similare si au dat bani pe ea.

    Daca o carte (sa zicem un roman de fictiune) isi doreste sa candideze pentru “presedintie” intr-un anumit segment al pietii de carte (urmareste sa aibe succes), hai sa zicem al consumatorilor de literatura de consum (in marea majoritate femei intre 16 si 80 de ani, fara educatie literara), ea (cartea) va urmari sa castige/sa stranga cele mai multe voturi din acel segment de populatie (piata) pe care vrea sa cucereasca. Cum in economia libera de piata votul unui cetatean echivaleaza cu cumpararea unui produs, in mod cert cartea trebuie sa realizeze vanzarile cele mai mari in segmentul de piata vizat.

    Ca sa poti castiga cele mai multe voturi, trebuie sa fii mai bun decat concurenta ta. Cu alte cuvinte, daca reusesti sa vinzi cele mai multe carti in segmentul tau, inseamna automat ca esti cel mai bun. Si daca reusesti sa scoti la vot si alte comunitati de cititori, cum ar fi cea a cititorilor mai experimentati si pretentiosi, si mai ales pe cei care in mod obisnuit nu cumpara carti si nu citesc, atunci poti vorbi de un MEGA succes. Asta s-a intamplat in cazul 50 shades.
    Nimeni nu voteaza sau cumpara ceva ce nu-i place sau nu-l convinge (doar daca este obligat, santajat si impins de la spate… ceea ce intro democratie functionala nu este cazul). Stiu, mai intervine si “manipularea” publicului (marketingul, care este o campanie electorala comerciala) care poate creste sau scade increderea intr-un produs si influenta astfel alegerile/voturile consumatorilor (= vanzarile). In esenta insa, din mai multe carti (candidate la “unicorn”) promovate si adresate corect pe aceeasi piata, cartea care va avea cele mai mari voturi (vanzari), va defini etalonul de calitate pentru a avea succes pe acel segment de piata.

    Criteriile profesionale obiective de calitate invocate de tine, ne ajuta doar sa putem aprecia un tip de produs la modul general, raportandu-l la un sistem de referinta mai generic, si anume cel valabil dincolo de un segment de piata specific. Daca comparam toate marcile si tipurile de masini intre ele, in mod evident un Mercedes este mai bun (mai de calitate) decat un Lastun. Iar in domeniu de arta, un Renoir mai bun decat un pictor care picteaza replici de Renoir.
    La fel, daca este sa comparam carti de fictiune (acum voi da un exemplu rautacios, care o sa-ti placa) biblia crestina este mult mai prost scrisa dpdv profesional decat sa zicem “Picture of Dorian Gray” de Oscar Wilde. Cu toate acestea este cartea cu cel mai mare succes de cand omenirea a inventat cartea. Credinciosii crestini sunt cititorii care-I dau valoare bibliei.

    Calitatea unui produs, este stabilita de catre segmentul de piata, adica de catre comunitatea caruia i se adreseaza.

    Prin urmare, consider ca nu este relevant (pentru a evalua succesul) sa masori calitatea unui produs, raportandu-te la un alt sistem de referinta (de ex. profesional), decat cel al nisei careia se adreseaza produsul.
    Calitatea pe care trebuie sa o atingi si care conteaza pentru a avea succes, este definita de alegerile unei majoritati de consumatori si nu de un alt sistem de referinta, oricat de profesional ar fi.
    Ceea ce duce indubitabil la concluzia ca succesul se poate masura cel mai bine prin intermediul vanzarile realizate.

    Sa ne aducem aminte inca odata de comentariul lui K.:

    “Validarea financiara este principalul criteriu (cat timp banii aia vin de la un public dornic sa cumpere cartea). In Romania este intr-adevar mai complicat, aici neexistand o piata reala de carte (aici as spune ca Hary e expertul, asa ca nu dezvolt… inca).
    Am mai scris pe tema asta si, vrem, nu vrem, scriitura profesionista implica si partea de marketing si vanzare, nu doar un text “scris frumos”. Sa scrii bine inseamna sa fii apreciat si validat financiar, in cadrul publicului ales (Evident ca un poet dadaist nu poate vinde cifrele lui Lucian Boia, dar daca din 200 de fani romani ai poeziei dadaiste, 150 il cumpara, atunci omul a reusit).
    Atat autoarea lui 50 Shades of Grey cat si Stephanie Meyer (sa nu uitam ca primul roman a inceput ca fan fiction Twilight) sunt niste scriitoare bune pentru publicul si nivelul ales de ele. Niciuna dintre carti nu e citibila cu un ochi critic (sau citibila, pentru multi dintre noi), dar e citibila de publicul lor si asta cred ca-i cel mai important.
    Vrei sa fii cel mai bun autor de carti pentru ornitologi? Atunci scrie carti pentru ornitologi, nu poezii despre pasari. Vrei sa fii cel mai bun scriitor de S.F.? E mai greu, pentru ca toata lumea are impresia ca stie sa scrie S.F., chiar si oamenii care nu stiu sa scrie 🙂 “

    Reply
    • 1. vehement dezaprobat nu înseamnă – nu-s de acord, o să dezvolt într-un articol – ci – bă, ce tâmpenii colosale spui.

      2. dacă dezvolt într-un articol, înseamnă că articolul respectiv duce discuția acolo unde văd eu diferența, acolo unde nu-s de acord cu K.

      3. la fel cum ați intuit amândoi (și K a și identificat subiectul corect) era vorba de ce califică un autor pentru a fi bun. Cu atât nu eram de acord – cu ideea că dacă cutărescu a scris cât să reușească pe nișa lui, el poate fi considerat un autor bun, chiar dacă nișa e varză și că principalul criteriu al valorii unui scriitor este vânzarea – ”să scrii bine înseamnă să fii apreciat și validat financiar”

      Al doilea articol se referă exact la asta și face distincția între a scrie bine, la nivel de termen absolut, recunoscut în domeniu și a fi validat ca scriitor de vânzarea cărții, ceea ce nu implică neapărat să scrii bine la modul absolut.

      De-aici eu și K am început o discuție teoretică despre valabilitatea criteriilor de construcție al acelui – scrie bine la modul absolut, de scris ăn general, fără să depindă de nișă – și cât de bine stau în picioare față de strict vânzarea cărții drept criteriu al scrisului bun, tot la nivel referință.

      Ambii am mers pe discuția asta în schimb tu ai rămas blocat undeva în primul articol și ai remarcat niște confuzii/contraziceri/găuri pentru că nu ai schimbat deloc cadrul discuției, ceea ce noi deja făcuserăm.

      În primul articol era vorba despre reușita/validarea financiară a unui autor, K a scris un comentariu unde nu am fost de acord cu o singură chestie – că să scrii bine e același lucru cu să scrii bine pentru nișa ta, lipsind din ecuație valoarea nișei, valoarea scriiturii.

      Am plecat cu articolul de-acolo și eu am combătut chestia asta iar K a atacat modul de a stabili valoarea nișei și valoarea scriiturii, drept subiective și nereprezentative pentru public. Discuția nu mai era despre validarea financiară a unui autor ( ca în primul articol) ci despre – există un standard al scrisului bun? și dacă da criteriul e dat de publicul care se pricepe sau de vânzare, fără să faci diferențe de valoare pe criterii de cunoscător între tipurile de autor.

      Subiectul era deja altul pentru noi. Pentru tine a rămas cel din primul articol. Noi discutam o nuanță de o sutime din primul subiect, că la nivelul ăla eu nu eram de acord cu K. Ba, cred că și K și-a dat seama până la urmă că trebuie să faci totuși o diferența subiectivă de valoare, bazată nu pe numere ci pe cunoașterea domeniului și de asta un scriitor bun pentru nișa x nu este întotdeauna un scriitor bun în general.

      Hary, tu zici bine ce zici în comentariu, dacă eu aș fi vorbit despre ce crezi tu c-am vorbit :)).

    • Deci:

      1. O carte bine scrisă rămâne o carte bine scrisă indiferent de vânzări. Ea nu devine mai bună după ce vinde un milion de exemplare. Bine scris este un standard dat de publicul cunoscător, cu critici cu tot, subiectiv dar dat în cunoștință de cauză și obiectivat de consensul cunoscătorilor.

      2. Un scriitor de succes are o carte care vinde. Nu înseamnă obligatoriu că scrisul lui este bun cf acelui standard de care vorbeam. Da, dacă vinde mai mult pe o anumită nișă, poate fi considerat mai bun decât al concurenților pe nișa aia. Mai bun însă nu este același lucru cu destul de bun ca să treacă standardul. Ce înseamnă sprinter în atletismul de liceu – 100m în 10 sec? Dacă eu fug 50m în 6 secunde la liceul meu, sunt mai bun decât restul, nu-s însă destul de bun pentru standardul stabilit.

      3. Vânzarea nu este cel mai important criteriu pentru cât de bine scrie un scriitor ci pentru cât succes de casă are.

      4. Diferența de prestigiu/valoare a nișelor este dată fix în același fel ca standardul de bine scris al lumii literare, din părerea unui public cunoscător. Să nu recunoști standardul de bine scris dar să recunoști diferența de valoare dintre nișe, pe motiv că primul e subiectiv, e un non-sens. Ori le negi pe ambele ori le accepti pentru că sunt formate la fel.

      5. Un scriitor bun este cel care scrie la un anumit standard. Un scriitor de succes este cel care vinde bine pe nișa lui. Nu este obligatorie identitatea celor două fenomene din motivele explicate mai sus. Poți să corespunzi standardului de bine scris, fără să vinzi 100 de cărți.

      Ăsta e rezumatul la tot ce am scris/comentat și la tot punctul meu de vedere. Cu K lupta s-a dat pe obiectivitatea standardului de bine scris de care vorbeam nu pe ideea de validare/succes prin vânzare (care e deasupra oricărei discuții, normal că succes înseamnă vânzare bună pe nișa ta, ce e de dezbătut?). Și eu zic că K a înțeles perfect unde bat altfel nu-mi contra-argumenta ideile coerent ci făcea ca Hary :))))))))))

    • Cât despre unicorn – cred că un subiect superb cu o intrigă fabuloasă, scris bine pentru nișa lui, are un impact puternic la public și face din publicul inițial, cât de mic o fi el, un motor de vânzare.

      Adică să fie atât de tare cartea încât să nu poată cititorul să nu vorbească cu toată lumea interesată despre ea, cam gen 50 shades of Grey dar invers :)))

      Uite și aici e o diferență, că de aia am pus unicornul la reteta pentru succes – nu am zis că scrisul valoros este de importanță primordială, pentru că ala face doar specialiștii să te vorbească de bine, între ei ci conținutul, ăla de seduce publicul cumpărător.

      Eu cel puțin am conștientizat că publicul este muuuuuuuuuuuuuult mai puțin pretențios decât mine cu privire la stilul de scris…

  9. Vlad, tu l-ai contrazis pe K., schimband cadrul de referinta relevant din discutie. Asta se numeste diversiune :))
    Nu m-as fi stresat sa comentez daca ai fi zis, “ai dreptate, insa daca privesti din alta perspectiva, lucurile nu stau chiar asa”… :))

    Reply
    • Am orientat cadrul spre partea cu care nu eram de acord. Cred că ar fi fost mai previzibilă mișcarea dacă spuneam în comentariul care a anunțat articolul – Nu sunt de acord în totalitate – în loc de – Nu sunt de acord. Na, m-am bazat pe articol să explice… nu m-am gândit c-o să fie definit de comentariul aăa scurt :)))

  10. Vlad,
    “După K criteriu standardului pro nu este obiectiv, așa că nu e de luat în considerare în general nu numai la măsurarea succesului. Cu asta nu m-am împăcat.”

    Eu nu stiu cum ai dedus tu asta din primul comentariu a lui K, de vreme ce in textul lui nu exista vreun indiciu, ca nu s-ar raporta la subiect? Dar na, poate ai tu ceva senzori speciali de interpretare a textului, pe care eu nu i-am. 🙂

    Oricum, doar K poate sa faca lumina in acest caz.

    Reply
    • “Sa scrii bine inseamna sa fii apreciat si validat financiar” – de aici. Pentru mine sa scrii bine nu are nicio legatura cu ce se intampla dupa ce ai scris si sa scrii bine nu e conditionat si nici nu conditioneaza succesul.

      Daca K considera ca valoarea scrisului sta in cat de bine vinde, fara sa aiba un criteriu dat de lumea pro, pozitia lui se putea intui pornind de acolo. Eu inteleg textul asa cum vine si de acolo trag concluzii mai largi, daca rationamentul meu se bazeaza pe cateva cuvinte aruncate gresit sau neatent, sau pe cuvinte care exprima clar o pozitie, este la fel de corect insa nu la fel de valabil.

    • Vlad,
      K a spus asa: “Sa scrii bine inseamna sa fii apreciat si validat financiar, in cadrul publicului ales”
      Este o diferenta mare fata de “sa scrii bine inseamna sa fii apreciat si validat financiar” la modul general.

      Practic el vorbeste despre calitate raportandu-se la un segment de piata, calitate care se valideaza prin vanzari. Nicidecum la modul general interpretat de tine, care ar fi implicat un alt sistem de referinta si anume calitatea obiectiva a scrisului.

      El spune in mod clar (pentru mine) ca succesul nu are legatura cu calitatea obiectiva (profesionalism) in de-ale scrisului, ci cu criteriile de calitate specifice segmentului de piata.
      Adica: scrii bine pentru pentru un segment de piata, daca consumatorii carora te adresezi iti cumpara cartea.

  11. Tot incercam sa intervin, dar v-ati infierbantat. Daca vreti sa facem treaba si mai interesanta, putem introduce un alt element al valorii, pe langa vanzari si “peer review” (criteriu a carui legitimitate o discutam de doua articole).

    Testul timpului sau mai degraba rezistenta in timp (ca vechii autori au beneficiat si de lipsa de concurenta, dar si de forta pionieratului, deci nu o comparam pe Mary Shelley cu EL James). E un test absolut irelevant pentru cititorul de acum si pentru editori, dar e genul de obsesie pentru care unii se apuca (mai serios) de scris. Obsesia de a lasa o “mostenire” (legacy).

    Din randurile autorilor cu vanzari mari, te-ai astepta ca, dupa ce nebunia marketingului se disipa, sa ramana doar valorile. Totusi, daca unul ca Stephen King isi merita cu prisosinta cititorii, de ce Sydney Sheldon e inca “sus in top”, cand scriitura lui seamana cu scenariile de filme cu Van Damme? (si nu e doar parerea mea, apropo de “peer & audience review”).

    P.S: Aparent, autoarea ta favorita nici nu se mai chinuie sa scrie, ci isi preia propriile idei: http://www.dailymail.co.uk/news/article-3131183/New-Fifty-Shades-book-Grey-reviews.html

    Reply
    • Tot ai incercat sa intervii?
      Cmon, recunoaste, ti-ai luat popcorn si te-ai distrat :))

      Acum serios vorbind. Presupun ca ti-a fost tot mai greu sa lamuresti discutia, care a degenerat in disputa “cine a interpretat mai bine ce zice K.?”.
      Pentru ca nu vrei sa superi pe nici unul dintre noi luand o pozitie in favoarea unuia si in defavoarea altuia. Si te gandesti cum poti impaca capra si varza… :)) Asa-i?

  12. De fapt, ieri seara am fost plecat si am vazut discutia de dimineata. Citeam ba un comentariu de la tine, ba unul de la Vlad… voiam sa dau reply, dar mai jos era un altul pe aceeasi tema. La final am ramas cu impresia ca e greu sa mai spun ceva ce nu s-a zis deja 🙂

    Reply
  13. Stiti totusi ca cele doua viziuni asupra scriiturii de calitate/succesului profesional pot coexista si poate chiar ar trebui sa o faca, nu? Mai ales in conditiile in care aveti pozitii profesionale si obiective secundare diferite (cel principal ar trebui sa fie acelasi).

    Pana la urma, orice autor are bucatica aia de ego/orgoliu care, desi n-o sa-i faca mari favoruri in unele discutii, o sa-l impinga sa creeze lucruri din ce in ce mai bune. Nu cred ca se poate fara ea si inca n-am gasit o metoda de a o elimina din propriul sistem. Daca vreti sa-i vedeti extrema, certati-va cu un copywriter premiat la vreun festival mai mare de publicitate (mare pentru publicitari, anonim pentru 99% din public). O sa aveti impresia ca stati la masa cu Hemingway si tocmai i-ati pipait femeia, desi omul din fata voastra probabil ca scris 4-5 ani flyere si, la un moment dat, a venit cu o idee decenta.

    Tot bucatica aia de ego face nevoia de “peer review” si respect din partea criticii cat se poate de palpabila pentru scriitor, chiar si atunci cand publicul lui e in extaz. Cu alte cuvinte, chiar si atunci cand scriitura e “buna” conform tuturor standardelor obiective, autorul va cauta acel standard subiectiv, acel “Bai, ce bine e scrisa treaba aia” spus de un coleg de breasla, de un critic sau de un reprezentant “de soi” al publicului. Cei care nu o cauta, s-ar putea sa nu fie tocmai scriitori (apropo de E.L James a ta), ci “producatori de continut”. Asta nu inseamna ca lucrul asta confirma vreo valoare pe termen lung, ci doar ca e normal cumva sa vrei aprecierea asta subiectiva, ca scriitor.

    Pe de alta parte, viziunea omului de business nu are de ce sa includa pareri subiective, cat timp vanzarile sunt bune si publicul vrea in continuare produsul X, scris de autorul Y. Ba mai mult, includerea unei viziuni de tipul “Ce va spune critica?” poate duce la mici catastrofe (cred ca in lumea filmului se vede cel mai bine asta – cand ai o formula castigatoare si o schimbi pentru a demonstra ceva, ajung sa-ti alienezi atat publicul cumparator, cat si publicul “potential”).

    Reply
  14. K,
    Daca vrem ca parerile si concluziile noastre sa fie clare si logice, trebuie sa ne raportam la sistemele de referinta corecte.

    Cand vorbim de succes profesional, trebuie sa privim cartea ca un produs. Succesul unui produs este dat de vanzari ‎pe segmentul de piata aferent.
    Etalonul calitatii nu poate avea alt statut decat cel definit de bestsellerul nisei adresate. Consumatorii prin alegerile lor creaza etalonul calitatii produsului.

    Cand vorbim despre ‎o scriitura buna, adica de calitatea unui produs independent de succesul profesional (=vanzari), trebuie sa schimbam sistemul de referinta. Ca sa putem face asta, este nevoie de alte criterii de evaluare a calitatii decat preferintele publicului cumparator, in functie de tipul produsului.
    Asemenea incercari de standardizare exista (premiile nobel de exemplu), dar sunt departe de a fi obiective, pentru ca tin de variabile greu de standardizat, cum ar fi educatia profesionala, credinta, preferinte si gusturi, si nu in ultimul rand de valorile culturale ale celor care au creat standardele.
    Vor exista intotdeauna discutii care criterii sunt mai relevante decat altele, respectiv certuri despre merite. Asta nu inseamna insa ca aceste evaluari calitative nu-si au rostul sau ca sunt gresite sau ca nu au nici o legitimitate. Dimpotriva, ele sunt necesare mediului profesional.

    Atunci cand incercam sa adaugam la succesul profesional o dimensiune noua, cum ar fi o scrritura buna, adica calitatea unui produs independent de vanzari, suntem nevoiti sa combinam sisteme de referinta diferite. Si atunci apar problemele.

    Sa incerci sa cauti o formula magica pentru a deveni un scriitor de succes, adica de a scrie un bestseller (succes profesional) dar in acelasi timp si un produs calitativ dupa standarde de calitate independente, este in opinea mea un obiectiv inselator, pentru ca se incearca combinarea unor sisteme de referinta diferite care se resping in practica.

    Maxim ce poti obtine de la un succes profesional in domeniul scriitoricesc este invidia colegilor si aplauzele criticilor pe care i-ai mituit cu fursecuri.

    Reply
  15. “Sa incerci sa cauti o formula magica pentru a deveni un scriitor de succes, adica de a scrie un bestseller (succes profesional) dar in acelasi timp si un produs calitativ dupa standarde de calitate independente, este in opinea mea un obiectiv inselator, pentru ca se incearca combinarea unor sisteme de referinta diferite care se resping in practica.” – Exact! Un exemplu interesant ar fi Stephen King, ca tot l-am amintit. E un om cu succes comercial si care scrie bine, dar care nu va fi niciodata inclus in acea categorie de “scriitori selecti” pentru simplul motiv ca pune mereu vanzarile pe primul loc (vanzari pe care le considera o atestare a publicului lui, punct unde nu cred ca-l poate cineva contrazice). Cu alte cuvinte, chiar si atunci cand reusesti cumva sa te strecori “intre” cele doua sisteme de referinta, nu te va crede nimeni pe cuvant 🙂

    Reply

Leave a Comment.