Cazul Udrea la Paris

hotel-bristolDin punctul meu de vedere, cazul Udrea la Paris nu există. Mi se par doar speculaţii pornite din fragmente de repulsie, asimilate prin intruziune de aparatul nostru perceptor. Udrea ne este antipatică, există suspiciuni că DIICOT o fereşte de anchete, Udrea şi şefa DIICOT apar pe stradă în Paris. Automat luăm foc, exclusiv pe bază de presupuneri, fără nimic palpabil.

Dar am totuşi trei întrebări pornind de la pseudo-cazul Udrea la Paris.

1. Cineva, posibil serviciu secret, foarte puţin probabil jurnalist de cancan, face rost de chitanţele celor trei doamne plimbăreţe. La şase luni după ce au fost cazate la hotelul de lux unde au dormit, mâncat, băut, mers la coafat.
De ce Parisul lu’ peşte prăjit un hotel la care am cheltuit sume exorbitante îşi bate joc de mine şi face publice detalii personale, cum ar fi chitanţele mele? E ceva ce ţine de latinitate, vor să alunge clienţii cât mai eficient, care e scopul?

2. Procurorul şef al DIICOT de care vă ziceam, doamna Alina Bica, cere Consiliului Superior al Magistraturii asta: “să declanşeze, de îndată, prin Inspecţia Judiciară a CSM, verificări privind imaginile difuzate de site-ul www.Joscenzura2014.wordpress.com, preluate de mai multe posturi de televiziune, precum şi comentariile efectuate în spaţiul public cu acest prilej, de natură a aduce atingere reputaţiei profesionale.”

Doamnă, sunt nişte poze făcute în spaţiul PUBLIC în care apăreţi dumneavoastră alături de Udrea, pe o stradă şi în faţa unui magazin. Este o infracţiune fotografierea în spaţiul public? Trebuie “declanşate de îndată” mecanismele de investigare a fotografului, a pozelor, a blogului, a comentatorilor?! Poate într-un roman de Marin Preda, pe principiul “Caută-l şi-n cur. S-a uitat urât.”

3. Ce a declarat Traian Băsescu în legătură cu a sa Udre şi ale sale doleanţe:

“Previn de vreo lună, spun public atenție serviciile secrete românești au devenit extrem de puternice și nu avem un instrument de control. Este tentația de a încerca să influențeze politicul.
Eu i-am controlat, n-au putut să facă nimic. Dar acum mi-e clar că s-au angajat, cei cărora Victor Ponta le-a transmis că vor fi cu un cap mai jos, îl susțin pe Iohannis. Oricum, amândoi vor fi niște marionete.
Se mișcă, îmi e clar că au rămas perfect loiale, primesc informațiile ca și până acum, dar s-au băgat într-un joc politic. Își caută un nou stăpân

Păi de ce îşi caută un nou stăpân? Sunt alegeri prezidenţiale, nu parlamentare.

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

6 Comments

  1. Ce joc joacă băsescu cu serviciile … n-am reuşit să pricep. Dar nu i-a prea priit îl scoate pe uşa din dos a istoriei chiar şi ptr mâna de băsişti care-l mai plăceau.

    Reply
    • “Băsiştii” nu îl simpatizează pe Băsescu în necunoştinţă de cauză. Il acceptă şi îl plac asa cum este. Nu imi imaginez genul de informatie care ar putea aparea, capabila sa le strice simpatia.

    • Pe mine toată prostia asta ce-a declanşat-o cu serviciile m-a dezgustat suficient de mult. Şi simpatic în mod cert nu-mi mai e. De strictă nevoie l-aş tolera, dar cu greu.

    • Pentru că asta cu serviciile deja e top of the cake. Ierți derapaje mai mici sau mai mari (nu foarte mari). Însă jocul ăsta cu serviciile e de neînțeles. Ptr că în ultimii ani şi serviciile dobândiseră statutul de instituții bune. Jocul lui nu face bine nici ptr imaginea externă (adică mai ales ptr aia externă).

      Plus, a fost un joc inutil, nu ştiu ce şi-a imaginat că mai câştigă: nu e asul din mânecă din 2009 când s-o dus geoană la sov (şi tot serviciile l-or ajutat), nu e nici ca a doua suspendare. E un nimic, o foarte urâtă şi inutilă ieşire din scenă. Un fel de diabolus ex machina.

    • Tatiana, multe dintre actiunile lui Basescu sunt instinctive, specifice animalului de prada. Nu exista o stratagema in cazul serviciilor.

      Cat timp nu l-au calcat pe coada au fost “reformate si independente”. Acum ca au scos stenograme cu Cocos, Niro si poze cu Udrea, sunt daunatoare, corupte de Ponta si de Iohannis. Este comportament marca Traian Basescu cap-coada. Foarte surprins as fi fost sa se comporte diferit in cazul asta.

Leave a Comment.