Stilul de viaţă Noah

noahAnul trecut am refuzat să mai privesc X Factorul, Vocea şi Talentaţii României. Pentru că aveam şi încă am variantele străineze ale respectivelor show-uri. Superioare calitativ la tot: juriu, punere în scenă, poveşti inventate pentru concurenţi şi, mai ales, talentul concurenţilor.

România este printre puţinele ţări europene care încă nu a lansat pe youtube un viral cu vreun mare cântăcios ori dansator, participant la kitschurile mioritice. Olanda, cu o populaţie mai mică decăt noi, a lansat câteva zeci. Dar ştiu, mai talentaţi şi mai creativi decât românii nu există în Univers.

Pentru anul proaspăt început îmi propun să nu mai privesc nici variantele de import. Nimic ce are tangenţial legătură cu maneaua vestică clocită de Simon Cowell. Acest Dan Bursuc de Trafalgar Square. Totul a devenit un potop de lacrimi picurate dintre pleoape şi buci; cât mai multe, să ridice arca audienţelor până-n creierii ursarilor din Ursa Mare.
Continue reading

Cum strici o pistă de bowling

DSC00451Sunt un practicant ocazional de bowling; adică joc de câţiva ani, la ocazii speciale. High-scorul este de 212, iar media partidei undeva la 140. În concluzie, un mediocru desăvârşit. Nu stăpânesc loviturile cu efect şi alte floricele, drept urmare nu fac paradă de perle şi chifle. Îmi plac loviturile curate, punct ochit, punct lovit.

Asta nu înseamnă că îmi place să joc pe orice pistă ponosită mai ceva ca puntea unei corăbii de piraţi. Cum am găsit, de exemplu, în mall-ul din Timişoara, la preţul de doar 85 de lei ora. Pistă mai proastă ca în Iulius Mall Timi nu am văzut nici la Olanu. Iar noi în Olanu avem pistă din ciment. Şi nu de bowling, ci de popice. Dar în Iulius Timi măcar a costat 85 de lei, puţin după prânz. Barim la capitolul ăsta să fim de lux.

În Bucureşti aveam terenul preferat de joacă sus la Unirii. Piste bune, echilibrate, bile noi, sferice, fără ciobituri, lubrifiate, senzor la baza pistei. Şi 25 de lei ora în orice zi, până în ora 13. Astăzi, când am revenit la joacă, mi-a picat faţa de nervi.
Continue reading

Pescar cu acte

Astăzi am dat peste permisul meu de pescuit cumpărat vara trecută. O frumuseţe de document, sunt bucuros de achiziţia făcută. Chit că l-am folosit o singură dată când am prins o fâţă pe o gârlă din Fălticeni. Iar la anul nu mai e bun.

Paradoxal, chiar sunt pasionat de pescuit. Mă rog, de ideea mea despre pescuit. Şi totuşi, în puţinele ocazii când ajung pe o baltă stârnesc amuzamentul şi mila peştilor. Am îndemânarea unui rinocer echipat cu mănuşi de box gigantice. Durează cam o oră până reuşesc să îmi pun pe undiţă fir, cârlig şi plută. După care realizez că am uitat plumbul şi trebuie să o iau de la capăt.

Am prins şi câţiva peştani peştişori la viaţa mea, nu zic. Dar cred că a fost mai degrabă un agăţat din milă. Un fel de sex din milă, doar că ne-am oprit după partea cu pupatul pe bot.
Continue reading

Râsete duminicale

Glumele nu sunt recente, dar acum le-am găsit. Au fost o gură de aer proaspăt după ultimele imbecilităţi realizate cu “camera ascunsă”. Nu sunt despre clovni psihopaţi care te aleargă cu toporul prin parc, nici despre amuzanţi care le ţipă pensionarilor în ureche. Nici măcar despre unii care te iau pe sus şi te aruncă într-un tomberon, crăcănându-se de râs: Hahaha, glumă, frate! Eşti la camera ascunsă!

Sunt glume decente, inofensive şi ingenioase. Cel puţin cea cu Isus şi copilul care aleargă vertical pe bloc:

Continue reading

Asemănarea dintre români şi americani

Un fel de “Românii au talent”, dar totuşi o idee mai grotesc:

Creţul cu păr sârmos din juriu: This is the greatest thing i have ever seen!
Ciocolatiul din culisă aplaudă frenetic cu gura până la urechi.
Heidi Klum nu înţelege umorul debordant al geniului cu ciorap pe cap.
“What is wrong with you?!”

Nu e ceva în neregulă cu ei. Sunt doar americani.
Continue reading