Globalizare

Mă gândeam eu așa gânditor în ce lume fără granițe trăim… cum ne vin toate la nas cu internetul ăsta, că e vorba de cultura omenirii sau rețete de pui copt de la papuași, cum în două clipe putem vedea cum e vremea în Palau sau ce mai fac maimuțele din Tibet, cum îi pot arăta Ioanei șpe mii de desene animate, animăluțe și prostioare…

*

Mergem ieri să-i arătăm renii Moșului. Nu erau reni ci lopătari, dar maică-sa nu s-a putut abține așa că a făcut o paralelă cerb-ren-sanie-moș crăciun – destul de reușită după umila mea părere. I-a explicat care sunt fetele și care sunt băieții, cum mănâncă mititeii Continue reading

Cum să nu te enervezi?

Să ies din casă fără să mă enervez a ajuns să fie un eveniment la fel de rar ca aurora boreală ceea ce nu e tocmai plăcut, mai ales știind că mă apropii cu repeziciune de pragul după care bărbații de pe linia bunicii, toți unul și unul, înalți ca brazii, puternici ca taurii, un fel de feți-frumoși așa, au început să se stingă unul după altul de la draci.

De la câți draci își făceau, la fel ca mine pe teme cotidiene, le pocnea inimioara. Toți în afară de unul, care s-a înecat după o băută pe cinste sărind din barcă (fiind ceva șefuleț pe la direcția pașapoarte, a stat securitatea câteva zile pe noi cu lupa până i-au găsit corpul și n-a mai existat suspiciunea de plecat din țară), toți au plecat așa.

Dar divaghez, vă povesteam cum nu reușesc să ies din casă fără să mă enervez. Uite azi m-am dus după rezultatele unui exudat pentru mica lu tata, Ioana mică (tușește săraca de vreo 3 săptămâni și cum se face bine cum se întoarce imediat). Să venim după rezultate luni între 10-12 ni s-a spus joi. Continue reading

Esențialul din cutia de pantofi

De vreo 2 săptămâni tot ne moșmonim la cutia de pantofi pentru o fetiță. Ideea din spatele shoebox-ului e simplă, pui într-o cutie de pantofi cadouri de Crăciun pentru un copil.

E un gest simbolic și nu va schimba mare lucru dar aduce bucurie o clipă așa că de ceva vreme încoace tot facem permutări cu jucării și dulciuri prin cutie, sigur să îi placă, să încapă cât mai multe și cât mai bine. Ba am hotărât ca spațiile goale să le umplem cu bomboane…

Ritual ăsta se petrece pe seară, când mai prindem și noi o clipă de respiro împreună și asta mică e bineînțeles lipită de noi – dacă tot suntem amândoi în același metru pătrat.

Maică-sa, ca și mine de altfel, e pe sistemul tot ce facem explicăm copilului c-așa îi dezvoltăm creierașul așa că i-a povestit, de când ne chinuim cu cutia respectivă, despre cum unii copii nu mai au părinți, despre inegalitatea șanselor, despre cât de norocoși suntem noi, despre greutățile vieții și așa mai departe. Continue reading

Blestemul țigăncii

Curgea laptele matern valuri valuri, fluvii – mări – oceane de alb ieșeau năvalnic din sânii plini în secunda în care buzele bebelului se încleștau pe ei. Se vedea de mic că e un luptător, năvala de lapte ar fi dat jos  barajul de la Vidraru dar ăsta micu se ținea tare și înghițea șuvoiul uriaș de parc-ar fi avut o pâlnie magică în log de gât.

Avea mă-sa atâta lapte c-ar fi putut hrăni toți urlătorii din maternitate, medicii se jurau că n-au văzut atâta lapte de când a venit cisterna pentru nepotul șefului de partid… Continue reading

Un gastronom molecular înnăscut

 

– Mănâncă și tu ca omu! – am auzit toată copilăria.

De mic mi-a plăcut să combin gusturi într-o manieră cel puțin îngrozitoare pentru ochii bunicii, mare apărătoare a tradițiilor gastronomice românești.

Nu m-am vindecat de obicei, în ciuda eforturilor monumentale depuse în aducerea mea pe drumul cel bun, așa că în liceu ajunsesem la un rafinament deosebit al combinațiilor. Nu numai atât dar am întâlnit și suflete-papilă pereche care apreciau exact același fel de neobișnuite împletiri de ingrediente. Continue reading

Cum mi-am luat cămașă fucsia

Viața de corporatist nu e ușoară deloc, dom’le, mai ales că e plină de aberații. Adică eu, băiat frumos de la munte drept ca bradul și tare ca granitul de stâncă, să mă văd ignorat de corporatistele fâșnețe în timp ce niște golumi, strâmbi și piperniciți, primesc atenție de parc-ar fi poleiți cu aur? Nu mai vorbesc că alde ăștia reușesc, nu am idee cum și să câștige mai mult ca mine!

De unde Doamne iartă-mă să-mi dau seama că e de la cămașă, TOTUL e de la cămașă.Noroc cu studiul ăstora de la Cotton USA că mi-a luat vălul de pe ochi, trăiam în ignoranță și-mi storceam creierii nopțile să-mi dau seama ce se întâmplă…

Zice clar ca bună ziua la hârtie lu Cotton:

1. Corporatiștii care poartă cămeși roz se simt mai atrăgători și câștigă mai mulți bani;

2. Ăia care poartă cămeși mov au aventuri la greu cu colegele lor. Și ăia care poartă violet tot. Continue reading

Restul vă rog

Domnul P lăsa cu o privire suverană, aproape disprețuitoare, mărunțișul pe tejghea încă de pe vremea când nu era chiar domn ci doar un puștan cu imens potențial de domnire. Nu că-l dădeau banii afară din casă sau că ținea neapărat să-și arate aprecierea față de vânzătoarele acre și prost dispuse peste care dădea de obicei, ci pentru că nu înțelegea cum ar fi putut umbla cu monede în buzunar.

Să-i zornăie bucățile de metale prin pantaloni,? Să-l încurce fisele alea grele la mersu-i de gazel? Să simtă nesuferitele alea de cercuri cum îl presează prin textilă? Nu, în niciun caz… și le lăsa fără să le arunce un gând. Continue reading

O clipă de prostie absolută


The green gate by Vlad Popa on 500px.com

Vreo trei ani de zile a trebuit domnul P să suporte privirile fierbinți ca lava, ascuțite ca un vârf de burghiu și tandre ca un atac de taur ale nevestei până și-a luat nebunia de aparat pe care și-l dorise atâta vreme.

Da, domnul P e însurat, săturându-se la un moment dat de milioanele de cuceriri care-i cădeau la picioare când se ducea să ducă gunoiul (cei care îl cunosc bine pe domnul P ar avea ceva de comentat aici, nu despre milioanele de cuceriri ci despre celălalt lucru…). Continue reading

Prima zi

– Petrică, nu se poate așa. Tu-ți dai seama ce ne poate face? Zi-i să și le taie că nu se bagă nimeni la ea.

   Petrică intră, își luă cea mai serioasă mină posibilă și cel mai dur ton de care era capabil și se zborși la bruneta din pat.

– Femeie, mă faci de râs. Mă iau colegii peste picior, ce medic e ăsta de-și lasă nevasta să vină cu machiaj proaspăt și unghiile făcute la născut?

– Petrică, tu ești normal? Prima oară când mă vede copilul să nu fiu aranjată??

– Puișor, măcar unghiile… le e frică să nu te zgârii în travaliu, o să te doară și n-o să te poți controla. Continue reading