În sfârșit am și eu nevastă

Stăteam noi așa și vorbeam, eu și doamna P. Despre anul care vine vorbeam și doamna era puțin iritată că-i refuzasem planul unei escapade de weekend prelungit. Refuzul nu venise din cauză că nu mi-aș fi dorit să schimb pentru câteva zile decorul, să uităm un pic de muncă, rutină, cenușiu și planuri constante despre viitorul familiei ci pentru că nu e normal să traversezi munții cu mașina la mijlocul lui ianuarie cu un copil de 2 ani în ea.

Probabil că partenerii mei de aventuri, care au trecut de zeci de ori cu mine prin situații din care nu știau dacă mai ies, prin ghețari, mlaștini, margini de prăpastie, râuri, păduri, torente, s-au crucit citind rândurile de mai sus. Se cheamă responsabilitate, fraților, RESPONSABILITATE și te izbește în moalele capului când devii tată. Continue reading

Ce am învățat în 2 ani de când sunt tată

Ieri Ioana a făcut 2 ani, doi ani de când am ținut-o prima oară în brațe, doi ani de când mi-am înăbușit bărbătește lacrimile cu un ghem  de om în palme, doi ani de când am stat cinci zile cu fetele în maternitate pentru că drumul peste munți era complet înzăpezit.

Am învățat multe în doi ani de când sunt tată, prea multe ca să încapă în doar câteva linii de blog…două, trei, poate chiar patru dintre ele își vor găsi însă locul:  Continue reading

Ah, bine

Pe vremuri eram un artist al multi-taskingului, împărțindu-mi atenția între 4-5 sarcini diferite fără mari probleme dar situația s-a schimbat dramatic în ultimul timp, mai ales de când a venit pe lume asta mică și mi-a prăjit în primele șase luni aproximativ cinci miliarde de neuroni.

Și uite așa am ajuns să mă forțez îngrozitor să pot urmări niște chestii elementare când lucrez, adică un meci de tenis, un documentar, un serial sau ce vorbește nevastă-mea. Na acuma cu primele nu e mare pericol, că nu se supără dacă le mai pierd firul din când în când dar la ultima e bai mare când se întâmplă.

De aia sunt deosebit de vigilent la cuvintele pline de înțelepciune ale nevestei, exact cum se întâmpla și ieri. Continue reading

O familie capitalistă

– Tati, închide, închide eptopu! Tati, jos, joacă Ioana!

– Ioana, tati lucrează.

– Aaaaaa, închide, închide,  joacă, joacă!

– Ioana, termină. Tati are de lucru, ne jucăm când termină.

Își ia poziția de fatality. Picioarele crăcanate, mâinile făcute pumni și ținute strâns la piept, privire în sus și capul puțin pe spate, ochii în lacrimi și colțurile buzelor plonjate spre podea.

– Hai, mă Ioana… hai să-ți explice tata cum stă treaba. Continue reading

Inca un spam telefonic

Țrrrrrr, țrrrrrrrr, țrrrrrrrr.

– Mda (așa răspund eu, în rarele ocazii în care răspund, numerelor pe care nu le am în telefon).

– Domnul Popa?

– În carne și oase.

– Domnule Popa, sunt cutărescu ixulescu de la firma Bani Gârlă pentru tine, specialist în fonduri de investiții și aș vrea să vă fac bogat fără să mișcați un deget.

S-ar putea ca pitch-ul omului să nu fi sunat identic așa dar ideea asta era.

– Nu mă interesează.

– Vai, domnule Popa, dar cum puteți să spuneți așa ceva? De ce să spuneți așa ceva? Continue reading

Dieta mea de spartan

De vreo câteva luni mănânc cam 15-20% din regimul meu alimentar normal care, în afară de a mă ține o grădină de bărbat mai mult de un sfert de secol, a reușit să mă rotunjească în ultimii ani.

Exact din cauza procesului anterior menționat de rotunjire profundă și implicit din cauza stării de hipopotam cubic pe care mi-o oferă m-am hotărât eu să ajung la o gravitație cât de cât decentă.

Decât cine știe ce diete miracol disociate cu fân și moluște spațiale, care să-mi încurce neuronii m-am hotărât și să mă facă să-mi pierd voința de a trăi, am hotărât să mănânc mai puțin. Ce chestie, nu? Continue reading

Cum era să strâng de gât doi colindători

Acum un an, de Crăciun. Boc-boc-cioc-cioc la ușă, că închisesem soneria pe motiv de somnul sfânt al bebelului că dacă se scoală ne mănâncă icrele și alea două ore de liniște pe care le așteptam disperați zilnic.

Boc-boc-cioc-cioc din nou, de data asta și mai tare. Deja s-a întâmplat ca niște cerșetori să coboare de mare urgență scările după ce au făcut imprudența să-mi bată insistent la ușă dar ăștia erau sigur colindători, așa că fac o cruce cu limba în gură să nu se fi trezit asta mică și aștept răbdător.

Când colo BOC-BOC-CIOC-CIOC și mai tare, aproape să scoată ușa din țâțâni. Am pornit spre ușă cu părul ridicat de nervi nu alta, pufăind ca un taur furios; în același timp a plecat și nevasta, sprintenă ca o căprioară și fără părul ridicat – că n-ai cum să ridici așa pleată falnică nici cu șocuri de 220 – spre patul copilului, de unde se auzeau deja primele scântece.

– Vă omor, vă omor, nenorociților! Continue reading

Rezoluția obligatorie pentru anul viitor

La anu o să fac și-o să dreg, așa spunem aproape toți…nu, de data asta nu o să înfierez mânios curentul majoritar din simplul motiv că așa fac și eu, ete că am spus-o – sunt exact din ăla care o să mute munții la anu’.

Să trecem la subiect pe puncte clare și concise că asta e rezoluție serioasă nu joacă:

1. Personal:

Dacă tot veni vorba de familie (nu veni? păi personal ce înseamnă?), să-mi fie și să ne fie la fel de bine cu noi cum a fost anul ăsta și la anul. Ioana și Cristina, ele-s oricum pe primul plan după cum se înțelege extrem de clar din poză. Continue reading

Loc de casă

De când visez la unul… dacă ai o bucată de pământ pe care să ridici ceva restul vine de la sine. Piatră cu piatră, bârnă cu bârnă, dacă ai un petec al tău, o căsuță va sta pe el chiar dacă trebuie s-o construiești cu mânuțele tale.

Obișnuit de bunicul, care-și lua nepotul în fiecare vară pe dealuri să-l învețe hotarele moșiei, cu simțul ăsta al pământului, pe care îl văd din ce în ce mai diluat la mulți dintre noi – unii ajungând chiar să arunce cu dispreț spre cei înțepeniți în dorința de a avea ceva al lor – nu pot să nu mă gândesc c-un pic de ciudă că n-am un metru de țărână al meu.

Ei nu chiar un metru… un pic mai mult. Eu când aud din astea cu vând loc de casă de 300-500 de metri pătrați ridic din sprâncene nedumerit. Pentru cei ai vrea o casă fără curte, fără alee, fără câțiva copaci înfloriți, fără leagăn mare din lemn, fără o baltă mică în care sa sară vreo zece păstrăvi, fără loc de alergat pentru cățel? Continue reading

Globalizare

Mă gândeam eu așa gânditor în ce lume fără granițe trăim… cum ne vin toate la nas cu internetul ăsta, că e vorba de cultura omenirii sau rețete de pui copt de la papuași, cum în două clipe putem vedea cum e vremea în Palau sau ce mai fac maimuțele din Tibet, cum îi pot arăta Ioanei șpe mii de desene animate, animăluțe și prostioare…

*

Mergem ieri să-i arătăm renii Moșului. Nu erau reni ci lopătari, dar maică-sa nu s-a putut abține așa că a făcut o paralelă cerb-ren-sanie-moș crăciun – destul de reușită după umila mea părere. I-a explicat care sunt fetele și care sunt băieții, cum mănâncă mititeii Continue reading