BLACKCORE

Autor: Teodora Vescan

Ce s-ar întâmpla dacă Westworld și Game Of Thrones s-ar intersecta sub forma unui roman care poate fi folosit ca armă albă datorită dimensiunilor sale? Ar ieși seria Blackcore, produsul a doi autori talentați ai editurii noastre: Andru David Simionoiu și Victor Pavel Achim.

Această seria a luat start anul acesta cu primul ei volum: „Cerurile albastre” în care suntem introduși unei lumi aflate în perioada medievală, împărțită în trei regate: Kaladria, unde are loc acțiunea, Modron și Azgania. Continue reading

”ECHIDISTANȚĂ” de Mircea Anghel

– O recenzie onestă despre un roman onest –

Autor: Teodora Vescan

Într-o lume în care toți vrem să uităm și să ștergem cu buretele trauma mondială ce a fost pandemia de Covid 19 care ne-a ținut paranoici și închiși în case, răsare din valurile literaturii acest roman. În cele numai 192 de pagini ale sale, „Echidistanță” este un debut fără cusur.

Într-un număr atât de scurt de file, Mircea Anghel a reușit să expună toate problemele care ori au apărut odată cu perioada de carantină, ori care existau și înainte, dar au fost intensificate.

Traume generaționale, violență domestică, tulburările alimentare, cyberbullying, abandon, moartea prematură și suicidul, toate aceste plăgi ale societății moderne sunt abordate cu eleganță, fără a abuza de latura șocantă a acestor aspecte pentru pură controversă. Continue reading

Familia Datagroup la Bookfest Timișoara 2023!

Legenda spune că nu e frumos să te lauzi singur.

Realitatea ne aduce aminte, în schimb, că la Datagroup nu suntem singuri. Am ajuns, în peste un deceniu de activitate, o familie adevărată de scriitori în carne și oase, și cu fiecare Bookfest Timișoara descoperim noi și noi rude de toate gradele, variind între cititori pasionați de gradul 1 sau cititori ocazionali de gradul 2.

(Fotografii realizate de Marius Mărgărintoni)

Continue reading

Noile apariții ale Editurii Datagroup la Bookfest Timișoara 2023!

Sâmbăta asta, 1 aprilie, vă invităm de la ora 10.30 la un eveniment inedit în cadrul unui târg cu lungă tradiție: lansarea multiplă a celor mai noi titluri ale Editurii Datagroup, în cadrul târgului de carte Bookfest Timișoara 2023!

Blackcore: Cerurile Albastre” – Andru David Simionoiu & Victor Pavel Achim

Primul volum dintr-o sagă care face Fantasy-ul să meargă cu S.F.-ul la fel de bine cum merg untul și pâinea. Scris la 4 mâini și planificat timp de 2 ani de 3 minți!

Continue reading

Scorpia de la ghișeu este reflexia noastră


Am fost ieri la Poștă să-mi ridic carnetul de șofer. O singură tanti la ghișeu, coadă săracă de cinci, cu mine inclus, părea treabă scurtă și lesne rezolvabilă în liniște și pace.

În capul cozii, un om al muncii tot scotocea prin buzunare și încărca tejgheaua implorând un „suficient!” – părea că s-a prezentat nepregătit la examen și înșiră pe foaie tot ce știe, cumva să împuște un 5 de milă. În fundul cozii, eu, cu buzunarele ferecate și goale, jonglând buletinul de 10 între degete.

Între noi, un tată cu bebelușul în brațe, o Coana Joițica descendență vasluiană, și un Nichita care a mai dus-o câțiva ani fără ficat, iar în loc de poezii a scris bilete la Pronosport.
Continue reading

Pizza cu aur ( interviu în exclusivitate)

Probabil ați auzit la știri în perioada aceasta despre românul care a inventat pizza cu aur comestibil. Mai întâi au explodat interviuri și reportaje în întreaga Italia, ca apoi să ajungă picături de informație și la noi.

Am avut șansa de a fi prima persoană care să îi ia fizic interviu în exclusivitate co-inventatorului pizzei cu aur, Alessandro Nedea, fiul lui Robert Nedea. Poate cei de la emisiunea Focus a canalului Prima TV au avut un corespondent în Italia, însă acest interviu este special deoarece Alessandro și cu mine ne-am gândit să îl realizăm în România. Continue reading

Cronica unui debut – Teodora Vescan cu „Despre morți numai de bine”

Recenzie de Cristina Chifane

Un roman al generației Z

Teodora Vescan era încă elevă când își concepea primul roman, Despre morți numai de bine. Titlul șochează, dar e în tandem cu ceea ce te-ai aștepta să fie cool pentru generația Z pe care o reprezintă Teo. Am cunoscut-o pe autoare în primăvara lui 2022 la Bookfest Timișoara când editura Datagroup își asuma riscul de a publica o carte a unei fete încăpățânate de 18 ani. În loc să tocească pentru BAC, ea se ocupa cu nonșalanță de morți, pomeni, înmormântări și altele asemenea.

Continue reading

Șoimul maltez

Am fost în Malta primăvara, o alegere de înțelepciune discutabilă.

În poză vedeți portul Marsaxlokk (Marșașloc îi zic localnicii) a cărui apă învălurează în disonanță cu restul nuanțelor mediteranene, indiferent de anotimp.
Dar este o culoare perfectă pentru ursuzul port îmbâcsit de motorină arsă și măruntaie de pește. Te simți parte din povestea bazarului tainic, deschis doar aventurierilor inițiați.
O îngălare exclusivistă de iz nord-african, unde solzii sunt puțini și valoroși, diferită de abundența bazarului turcesc.
Continue reading

Povestea Datagroup de la A la Z – cărți, mâncare, băutură și voie bună!

Eu…  

Eu, Baraba, am fost primul și ultimul din Babylon. Mi se spune uneori și Magistrul de la malul vieții, dar astea-s doar Umbre în memoria timpului.

Important e că vedeam tot în jurul meu, de la mic, la mare, de la mare, la mic. Ochii mei băteau de la Pustiul celui de-al 9-lea cer, tooocmai până la Neamul de sub tufa de iasomie.

Așadar, purtat de Valsul Sângelui, din străbuni în străbuni, am să vă spun o poveste demnă de Istoria comicului românesc, una despre cărți, mâncare, băutură și voie bună! Continue reading