În pat cu o sadică

Bunăciunea mă adusese la ea acasă iar eu făceam ture prin fața oglinzii imense din baie, cu tricoul pe cap și mâinile ridicate în aer, strigând GOOOOOL GOOOOOL GOOOOOOL. Mă simțeam de parc-aș fi marcat în finala Champions League, tipa era de milioane, fantezia oricărui bărbat inteligent așa ca mine – ochi căprui de căprioară, nas mic, un pic obraznic, buze pline și gura mică, ochelari și cămășuță cu guler dantelat ce stătea să plesnească pe sânii perfecți și fermi, talie de viespe și un fund de te băga în toate boalele. Continue reading

Scrisoarea unei actrițe porno către guvernul Ponta

Cincisprezece ani am muncit pe rupte și credeți-mă nu mi-a fost deloc ușor. A trebuit să fac o grămadă de sacrificii, n-am avut tinerețe, n-am avut timp deloc de mine, douăzeci și patru din douăzeci și patru trebuia să fiu gata de muncă.

Și nu e nicio glumă să faci sex zece-doisprezece ore pe zi, nu e ca-n Parlament să dormi în scaun, trebuie să ai o pregătire fizică de excepție, de maratonistă. Făceam sală, saună și piscină o dată la două zile, dietă strictă  și pe alcool nici nu puneam gura, ba și yoga de trei ori pe săptămână să fiu flexibilă pentru scene de mare dificultate. Continue reading

Un orgasm de-am băgat-o în spital

O spintecam cum desface prova unui spărgător gheața, o pistonam ca o locomotivă cu abur tâgâdâm tâgâdâm tâgâdâm de se mișca patul ca pe șine, îi dădeam la rame ca fiul lui Poseidon, împingeam în ea ca un titan al munților de mi-era teamă c-o rup în două, în trei, c-o să pocnească bum ca un pepene roșu scăpat pe beton.

Era udă ca o piscină olimpică și fierbinte ca un fier de călcat, se zvârcolea săraca de ziceai c-o exorcizez, nici nu mai știa ce e cu ea, nu știa dacă să vină sau să plece, dacă să stea sau să fugă, dacă să leșine sau să crape. Valuri și valuri de plăcere o izbeau din toate părțile ca niște tsunamuri orgasmice, țipa încontinuu nu mai pot, nu mai pot, mai vreau, mai vreau, vai mor și Dumnezeule, Dumnezeule Mare. Continue reading

Cum m-am făcut instalator pentru s.e.x

Eram pe la mijlocul anul întâi de facultate și tropăiau hormonii în mine ca o turmă de bondari într-o cutie de ness. Nu se uita nici naiba la mine, singurul din grupă fără bani gârlă de la tăticu, nici nu eram vreo combinație de Pitt cu Clooney, nici printre primii la învățătură, ce mai – n-aveam nimic să mă ridice în ochii fetelor.

Ba mint, se uita una la mine destul de insistent așa, dar când se foia tipa în bancă se mișca toată clădirea universității și cum eu eram slab ca un pai, nu-mi puteam imagina c-ar fi putut să mă folosească balerina decât poate pe post de scobitoare…

Și cum ne uitam noi în camera de cămin, cinci flăcăi de nădejde, mai în fiecare seară la filme de festival franțuzești găsesc dintr-o dată rezolvarea la toate probleme mele.

– Băăăăăă, mă fac instalator! – urlu din senin, acoperind gemetele culturale ce veneau din boxele prăfuite ale unicului calculator din cameră.

– Ce-ți veni mă, nebunule?

– Taci băi, trompalăule, că-s genial să-ți moară șosetele dacă nu…

Nici n-am putut dormi ca lumea în noaptea aia așa eram de fericit, găsisem rețeta sigură și mă miram că nu mi-a venit în cap mai devreme, la urma urmei serveam filme din alea de câteva luni bune. Aveau instalatorii un succes la femei nemaipomenit, cum îi vedeau cu trusa cu scule cum săreau pe ei… și niște bunăciuni numa una și una… și la urmă îi și plăteau. Continue reading

7 dovezi că ne-am prostit în ultimii 20 de ani

Acum 20 de ani știam să deschidem singuri o ușă, fără să scrie pe ea Trage sau Împinge. Peste încă 20 o să se deschidă singure ca să nu cumva să ne încurcăm. Oh, wait….

Acum 20 de ani știam să râdem singuri la serialele de comedie, n-aveam nevoie de un cor de râsete pe sonor ca să ne dea semnalul. Peste încă 20 n-o să ne prindem la glume decât dacă vin cu subtitrare, explicație grafică și reluare.

Acum 20 de ani știam că o cafea proaspăt făcută e fierbinte fără să scrie pe cană Fierbinte. Peste încă 20 de ani probabil o să scrie la fel și pe ochiul de la aragaz. Continue reading

La cină – Povestiri de sub papuc

Mă uitasem la Raymond Blanc două zile şi două nopţi non-stop, aveam ochii crăpaţi şi ieşiţi din orbite de la atâta informaţie, dar mă simţeam pregătit. Cu atitudinea asta am ieşit triumfător din casă, când abia se crăpase de ziuă şi am luat-o spre piaţă, în căutare de ingrediente de cea mai bună calitate pentru prima cină pe care o pregăteam vreodată. Romantică, bineînţeles.

Peste două ore m-am întors trăgând doi saci imenşi după mine, plini cu toate buruienile pe care gospodinele mi le băgaseră pe gât, cu vreo doi peştalani mari cât braţul şi mai mulţi mici, c-un picior de viţel şi juma de pulpă de porc, trei găini jumulite şi două tone de legume, plus două sacoşe cu fineţuri. Mi-am zis să am de rezervă în caz că nu nimeresc perfecţiunea din prima.

Când am intrat în bucătărie, mai mult mort decât viu, târâind sacii ăia infernali cu ultimele puteri, mi-am spus că peste câţiva zeci de ani gastronomia mondială se va uita înapoi cu adâncă recunoştinţă spre ziua în care eu am început să gătesc. Continue reading