Un băiat muncitor

Crescut de mic în tradiția mâinilor asprite de trudă, acest pilot de elicopter muncește de sare cămașa pe el de fiecare dată când rămâne la sol.

Ca 12 G2 p2

Și-apăi câte știe omul să facă… de la secerat spice aurii în lungul câmpului, la-nvârtit brazdele negre și-ntors pe dos inima pământului pentru semințe roditoare, la mânuit coasa mai ceva ca baba moarte și crăpat lemne ca vikingii de pe timpuri, nimic nu-i prea mult pentru el. Continue reading

Aventuri cu raci fierti

Să fie vreo 20 de ani de când am mâncat ultima dată raci și cum vreo două săptămâni am stat în telefoane, mailuri și sms-uri căutându-i pe nemernici pentru o scenă din Dracula’s Kitchen (după ce am încercat zadarnic să-i prindem noi), mi se făcuse o poftă cât casa de mare.

Într-o vineri noapte, doi saci plini ochi cu carcaleți cleștoși au ajuns, după vreo zece ore de drum, în Vatra Dornei. I-am debarcat în cadă (spre bucuria fetiței care a avut la ce să se uite a doua zi – Uite, tati, cum sforăie racii! ) și am plecat să le fac rost de oaie, c-așa era gândită scena.

Spre seara celei de-a doua zile eram pe malul unei bălți cumplit de murdare, în care Dani se vedea ca nu are absolut niciun chef să se bage (deși făcuse lucruri mult mai dure și mai potențial dureroase în timpul filmărilor de până atunci), cu oaia umflată cu fân și racii lângă ea.

– Vlaaaaaaaddddd, am văzut ceva sărind în lac.

– Dani, ăsta e semn bun, nu e așa de letală apa pe cât pare (arăta de parcă erau mlaștinile de lângă Mordor).

– Da mă, da avea blană! – ochii dilatați de groază spuneau totul.

M-apuc de pus racii și ne dăm în curând seama Continue reading

Viața grea de artist

Cine își închipuie că Dani a avut viața ușoară în timpul ședințelor pentru Dracula’s Kitchen, se înșeală amarnic. Asta însă i-a pus capac până și celui gata să se sacrifice oricând de amorul artei.

Nu l-am văzut atât de lipsit de dorință ba chiar aș putea spune gata s-o ia la fugă în cele câteva luni de lucru, nu neapărat din cauza a ce trebuia să țină în mâini ci mai mult din pricina apei în care trebuia să intre – un lac, încărcat de legende în care se spune că dacă intri nu durează mult până să devii un mutant radioactiv cu puteri supraomenești, brațe de caracatiță, ochi de melc și dorsale de rechin.

Până la urmă însă arta a învins.

PS. Niciun animal păros nu a fost rănit în timpul filmărilor, conținutul blănii de oaie era de mult inclus în procesul de fabricație al unei pastrame iar Dani mai trăiește încă și azi, nu știu exact în ce formă dar la telefon sună aproape uman.

 

Pelicanii Deltei

imagine mare

Ne-am trezi cu noaptea în cap, sperând să prindem pelicanii adunați în capul insulei exact când se ridică soarele din mare. Ne-am luat amândoi niște bluzițe subțirele să ne apere de tăuni și țânțari (asta după o tratare cu spray de abia se mai putea respira în cameră) dar în care să nu ne coacem de cald și am pornit spre malul Dunării în ceața dimineții.

– Mă, nu e cam friguț?

– Ți se pare, că abia am ieșit din pat…

În barcă însă nu mai era urmă de dubiu, venise peste noapte un front de aer siberian de Continue reading

Români admiraţi de jurnaliştii străini

Costica Acsinte ArchivNu doar jurnaliştii de la Daily Mail alocă spaţii impresionante românilor. Există şi alte publicaţii mari din Europa care scriu despre români. Şi o fac laudativ! Vă prezint povestea lui Costică Acsinte, pilot militar şi fotograf de război. Despre el şi despre activitatea lui au scris jurnaliştii germani de la Spiegel.

Costică Acsinte s-a născut în anul 1897, în satul Perieţi din judeţul Ialomiţa. Pilot de profesie, s-a oferit voluntar pentru serviciul militar în timpul Primului Război Mondial. S-a reprofilat ca fotograf de război pentru armata română, fotografia fiind pasiunea care l-a însufleţit încă din perioada copilăriei. A lăsat în urmă un album alcătuit din 327 de fotografii de război.
Continue reading

O scârbă de bondar

Tocmai ce îi spuneam lui Dani plin de năduf că am găsit degeaba brândușele, nu e în tot luminișul ăla nicio încadrare mai de Doamne-ajută și că n-am chef să fac nicio poză că nu merită, că îl aud pe el.

Un bâzâit de ziceai că vin 13 blackhawkuri toate odată cu boxele la maxim, zic un ăsta-i și mă reped în direcția sunetului să-l reperez. Îl văd. E mare, colosal de mare și gras, colosal de gras. Nici nu prea înțeleg cum poate să zboare la ce fund de butoi are, mai ales cu aripioarele alea mici mici care păreau de împrumut.

Îmi zic, pfuai umflatul ăsta e țintă sigură… cât de repede poate să Continue reading