Cuibul și puiul acvilei de munte

De ani de zile frații Bodnari cutreieră pădurile Bucovinei, încercând să aducă și să păstreze pe film frumusețea sălbăticiunilor din pădurile încă bogate din munții ăștia.

Nu-s nici de la BBC și nici nu cred că au ajuns să câștige ceva din asta, o fac doar din pasiune și investesc în echipament bani câștigați muncind prin alte părți. Iar pasiunea asta se simte din plin chiar dacă prezentările nu-s extrem de cizelate și nici sculele nu-s cele mai cele, însă dragostea față de frumosul sălbatic n-are neapărată nevoie de comentarii ultra puse la punct și de lentilele cele mai cele. Continue reading

The Salt of the Earth

Prima dată, acu multă multă vreme, am dat peste niște imagini monumentale, de ziceai că-s venite de la începuturile civilizației. Mult mai târziu am aflat de efortul restaurator al fotografului, pe dealurile copilăriei sale, devenite sterpe și uscate ca praful.

Teribil de bolnav, zicea el de la ce văzuse, s-a făcut bine oblojind mediul din care plecase, aducând înapoi pădurea și apa în ținuturile acelea. Sufletul și corpul i s-a vindecat odată cu verdele copacilor. Continue reading

Veve

Am ieșit azi în parc să văd dacă mai știu să apăs butonul aparatului, nu de alta dar în vreo 2 zile iar ninge. Așa m-am săturat de dat zăpada de pe mașină în aprilie…

Până una alta, o veve pentru cititorii noștrii mai norocoși, adică ăia care au avut mai mult de 3 zile de primăvară anul ăsta.

Artiști, dom’le!

De vreo 3 zile pe paginile/forumurile de fotografie s-a discutat intens, intens de tot, cum facem să fotografiem eclipsa. Cum să-ți protejezi senzorul aparatului cu filtre neutre, cu sticlă afumată, cu vorbe de încurajare, cu prosopu și așa mai departe.

După ce a trecut au apărut și capodoperele obținute prin metodele de mai sus. Deosebite, cu adevărat excepționale și probabil în curând în galerii.

Văzând colosalele rezultate, am și eu niște sugestii de subiecte la fel de magnifice:

– când pică curentul, mergeți în beci și faceți poze la Continue reading

Secretul cozonacilor din Bucovina

Lemne trosnind molcom, un miros dulce de coptură ce învăluia toată casa, penele de curcă pregătite să dea cozonacilor strălucire și bunica făcând din când în când cruce spre portița unde se încălzeau minunățiile. Amintiri legate pentru totdeauna de Paștele și Crăciunul copilăriei.

E la modă acum și foarte des declarat prin showurile culinare televizate ingredientul dragoste. Că e vorba de o salată de varză, de cartofi prăjiți sau de un șnițel, toate-s dom’le neapărat făcute cu dragoste că altfel nu ies bine.

Continue reading