#Selfie și educația media

Acu mulți mulți mulți ani de zile s-a iscat o discuție, după nu știu ce eveniment tragic de prin State, despre influența tv-ului și a mediei în general asupra copiilor. Toată generația mea și generațiile anterioare au pufnit în râs, filmele-s filme și viața e viață, cum spanac să fie o influență majoră și chiar să modeleze comportamentul puștilor?

Pentru noi așa ceva era de neconceput. Da, toți voiam să ne batem ca Van Damme când ieșeam din cinema, dar starea aia trecea repede și ne vedeam de joaca noastră. Nicio clipă nu ne-am gândit că efectul minim se datora dozajului și că situația s-ar putea schimba radical pentru generațiile următoare.

Ecuația este simplă. Copilul este un burete și va absorbi o cantitate enormă de date din toate sursele care îi sunt deschise. Cum ritmul vieții profesionale a crescut enorm în ultima perioada, timpul dedicat de părinți educației clasice s-a micșorat teribil și tentația a a avea liniște acasă crescut proporțional. Continue reading

Mad Max Fury Road

Filmul e deosebit, nu zic că-i de bine sau de rău ci doar că e diferit total de orice film de acțiune văzut până acum. Citisem înainte de vizionare că nu se pune accentul deloc pe poveste, că personajul principal abia leagă două cuvinte și că e o doză de adrenlină pură.

Știam toate astea și tot m-a luat prin surprindere. Hai s-o punem altfel – eu beau cam 1 litru de cola la jumătate și ceva dintr-un film, la ăsta abia am băut 250 ml. Pur și simplu nu am avut timp destule momente de respiro să duc paiul la gură. Dacă la un film de acțiune normal, momentele tensionate țin 3-5 minute și vin cam la un sfert de oră, aici a fost exact invers – ”punctele” culminante țineau un sfert de oră (sau așa păreau să țină, că nu m-am uitat la ceas) și momentele dintre erau atât de scurte că nu apucai să-ți tragi sufletul. Continue reading

Atunci când ne dă semiotica afară din casă

M-am uitat la “Enemy” în primul rând pentru Jake Gyllenhaal. L-am remarcat în Donnie Darko şi mi-am zis că am descoperit noul Johnny Depp. Adică actorul cu aură uşor mistică, şic, carismatic şi totuşi tăinuind o răceală râncedă.
Ambii sunt perfecţi pentru roluri ciudăţele, dar Gyllenhaal este mai leal noii generaţii de cinefili.
#Lumbersexuali

Nici Donnie Darko nu a fost un film croit după măsuri comune. Dar a ştiut să păstreze rezonabil amestecul de raţional şi fantasmagoric, pentru a nu face franjuri mintea spectatorului inocent.
Continue reading

Avengers: Age of Ultron

E deja în cinematografele româneşti de o săptămână. L-aţi văzut careva? Din trailer pare mai meticulos lucrat decât precedentul. Simt aşa un fior artistic din replici şi dinamica acţiunii.

Încă nu sunt convins dacă bat drumul de 10 minute până la cinema. Marvel are eroi spectaculoşi, amuzanţi, bine sculptaţi. Mai puţin doi, pe care zici că i-au gândit în bătaie de joc, special să mă irite.
Continue reading

Cum văd eu filmele

Eu văd filmele la fel cum mănânc din farfurie. Și pentru că se întâmplă câteodată să zic pe-aici că Expandables 2 e foarte foarte bun dar Birdman nu m-a impresionat peste măsură și voi să mă credeți tâmpit, a venit momentul unor explicații.

Consum munți de filme și seriale, de când mă știu. Sunt printre fericiții care l-au văzut pe Jackie Chan și Arnold pe vremea comuniștilor, printre maniacii care au vreo 20 de seriale constant în playlist și pentru care un film reușit este o sărbătoare. Nu am o nișă preferată și mă uit la absolut orice fel de film urmăribil.

1. Zero snobism. Nu numai că n-am suferit niciodată așa ceva dar nu prea-l înghit nici la alții. De asta vă spuneam că văd filmele la fel cum mănânc. Dacă intru într-un restaurant de prin Bucovina și cer o tochitură sau niște cartofi prăjiți și-mi aduc băieții o tochitură excelentă, eu o să fiu deplin mulțumit și-o să zic că bucătarul de acolo e foarte bun.

Dacă mă duc la un restaurant de nșpe stele și comand prepeliță cu trufe și miez de sepie, iar Continue reading

Am văzut Gray-ul

Ieri am văzut Gray-ul, mă rog, trei sferturi din el. Nu că ar fi fost prea prost, atât mi-a permis programul.

Actori simpatici și bine intrați în rol (na, la un film normal ai fi putut spune că joacă stil cizmă dar cum personajele cărții sunt chiar așa de uni-dimensionale și ridicole…), cinematografie excelentă ( tot timpul lumina pică exact unde trebuie ca să arate bine fețele, mobila, pereții, orice), muzică bună.

Cu alte cuvinte, tot ce a ținut de producție e reușit. Și asta e dovada supremă a ideii pe care am susținut-o dintotdeauna: dintr-un scenariu bun poți scoate un film reușit fără super-buget și super-producție, dintr-un scenariu prost nu poți face un film reușit nici cu mama bugetelor și tatăl regizorilor. Continue reading

The Unexpected Virtue of Mr. Oscar

BirdmanM-a prins total nepregătit Oscarul din acest an. Exact atunci când am avut impresia că le-am învăţat năravul, le-am aflat secretul şi reţeta, îngurguţaţii de la Hollywood mi-au servit ceva nou. Neaşteptat şi într-o antiteză sfidătoare cu previziunile făcute AICI înainte de gala decernării.

Am spus atunci că va câştiga Grand Budapest Hotel:
“Ralph Fiennes, Edward Norton şi Jude Law, combinaţia fatală în Grand Budapest Hotel. Bravo lor, să-l ia pe domnul Oscar, să-l pupe şi răspupe, să le mulţumească prietenilor, femiliei şi forţelor oculte. Felicitări şi la mai mare!”

Următoarele producţii pe care aş fi pariat ar fi fost Boyhood şi American Sniper. Până la urmă, a câştigat tot un film în care apare Edward Norton, dar nu Grand Budapest. Mă bucur pentru Birdman. Este un film armonios construit, țigluit. La fel ca Interstellar, marea absenţă, este un film atipic, dar din motive diferite.
Continue reading

The Romanians are coming – Vin țiganii peste regină

M-am uitat aseară la primul episod al seriei britanice ”The Romanians are coming” și cam asta mi-a dat:

1. Primele minute sunt cu țigani în sus și tigani în jos și nicăieri nu se face vreo diferență între țigani și români. Știu că sunt voci (de exemplu asta) care, de undeva dintr-un plan superior al existenței noastre muritoare, ne bat obrazul că ar trebui să ne vedem de ale noastre și nu să ne ofensăm cu orice prilej.

În parte au dreptate – românii sar ca mușcați de cur din orice motiv și cu orice prilej și de multe ori asta le macină timpul și energia în așa hal, de uită să facă și altceva. Mai mult de atât, pot să spun clar și răspicat din experiență personală, că până și în țara scorțoșilor englezi, dacă-ți vezi de treabă și aduci ceva în plus acolo unde ești, n-ai nici o problemă de integrare.

Dar la fel de clar este și că etnia țigănească este total diferită de a noastră. Altă cultură, alte obiceiuri, altă înțelegere a legii, știm cu toți despre ce e vorba și nu e numai în capul nostru, romii au devenit o problemă europeană. Ei, în momentul în care eu sunt etichetat drept țigan, startul meu într-o țară europeană nu va porni de la zero ci de la -100. Iar asta, oricum ai întoarce-o, nu e fair-play. Ești bun, reușești să treci linia și de la -100 dar asta nu face startul din spate ok și e motiv legitim de strâmbat din nas și înjurat printre dinți.

2. Primul episod este trist. Trist la modul cel mai serios. Personajele urmărite sunt vai mama lor și zău dacă nu m-au întors pe dos. Cum să pleci într-o țară străină fără să rupi o boabă din limba de acolo și fără să ai nimic aranjat, nici măcar cazare pentru mai mult de o săptămână?

Dacă nu înțelegi nici măcar ”ridică mâna stângă”, cam cum vrei să treci de un interviu de angajare sau să lucrezi după instrucțiuni?

Ești tentat să te enervezi – bine, mă, da parcă i-au ales pe sprânceană, ce naiba, nu puteau să urmărească și ăștia vreo două cazuri mai normale? Chiar au luat ultimele două boabe din păstaie?

Din două motive, nu.

Ca om de televiziune trebuie să alegi un subiect care interesează și care să aibă impact asupra publicului țintă. Englezul nu e speriat de o mână de licențiați bine pregătiți, vorbitori fuenți de limbă engleză, care vin peste ei ci de hoarda de imigranți a căror primă grijă este să primească asistență socială și apoi să prindă și ei ceva de muncă pe firmituri (asta dacă nu aleg alte activități productive).Din punctul ăsta de vedere, să spunem mersi că nu au ales să urmărească o ceată de cerșetori că aveau de unde.

Iar al doilea motiv este că Continue reading

Kiss the Water – the art of fly fishing

E mai mult despre arta de a lega muște artificiale și despre un artizant desăvârșit al acestui meșteșug, recunoscut pentru asta până și de casa regală britanică. Fascinația și profunzimea pescuitului cu muscă pe râu sălbatic se împletește cu câte un episod din viața legendarei Megan Boyd.

Plăcut, dar un pic prea sobru pentru gustul meu, probabil din cauza cinematografiei folosite. Cel puțin pentru mine, nu a reușit să aducă în prim plan și bucuria pe care Continue reading