Revenant, diferența dintre gusturi și argumente cretine

Pentru mine Revenant a fost, fără discuție, filmul anului 2015 și rolul făcut de Leo cel mai bun din toată cariera sa.

Astea fiind spuse îi înțeleg și pe cei cărora nu le-a plăcut sau au așteptat mai mult, tocmai pentru că știu de ce mi-a plăcut mie așa de mult și că motivele astea nu sunt general valabile:

  • cinematografie extraordinară, cadrele filmului sunt pur și simplu fabuloase, că e vorba de peisaj, de luptă sau de portret. Pentru mine și pentru cei înclinați spre arta vizuală asta contează enorm în cum simțim atmosfera unui film.

Pentru cei  care pun accentul strict pe acțiune și vizualul e un fundal pus să nu fie gol acolo, aspectul ăsta a trecut neobservat și cu el o mare parte din atmosferă. Deja s-au uitat la un film mult mai sărac decât m-am uitat eu.

  • ”mâncăm ce prindem” e una dintre vorbele cele mai dragi ale tinereții mele.

Cuprinde o invitație solidă la aventură și la eliberarea vânătorului primordial din tine și mi-a adus, mie și prietenilor, multe amintiri pline de gust și frumusețe nefiltrată. Un foc pe malul unei oglinzi alpine sub un miliard de stele, pe care sfârâie vreo doi păstrăviori, bolborosește o mămăligă și niște hribi proaspeți, o dimineață cu compot de zmeură abia culeasă sau un plonjon în apele Prutului după un șarpe de-un metru, apetisant după câteva zile de secetă culinară și multe, multe altele… Continue reading

The Revenant și alte filme din 2015

Câteva filme de anul trecut de care-mi aduc aminte, dintr-un motiv sau altul:

  1. The Revenant – filmul anului, la distanță de kilometri de orice altceva.

Cinematografie extraordinară, joc absolut-absolut-perfect din partea lui Leo (la rolurile de genul ăsta tentația e să exagerezi trăirile, să dramatizezi la limită totul – de asta prestația mi s-a părut excelentă, nu are floricele, nu are exagerări, Leo e omul din film 100 la 100), atmosferă încărcată chiar și pe ritm lent, coloană sonoră mulată pe imagine.

Povestea e simplă, primitivă și perfect liniară de la un capăt la altul, iar eu nu am simțit nicio clipă nevoia de mai mult și asta spune destul despre cât de bine e realizat filmul.

2. Southpaw și Creed – filme cu box

Primul e foarte bine jucat (aș vrea ca cei care cârcotesc că nu-s destui negri nominalizați la Oscaruri anul ăsta, care-l propun pe omulețul din Creed, să se uite la ce înseamnă un rol adevărat în Southpaw) dar în rest nu are nimic Continue reading

Maze Runner II, un film de evitat

The Maze Runner, apărut în 2014, a fost un SF bunicel. Atmosfera iniţială mi-a adus aminte de Lord of the Flies (cartea) – O comunitate de copii obligaţi să supravieţuiască pe cont propriu. Să îşi repartizeze sarcinile, în funcţie de aptitudini, să încropească un cod de legi. Iar cadrul are acelaşi rol de colivie, indiferent că vorbim despre insulă, în Lord of the Flies, sau despre poiana înconjurată de zidurile labirintului.
Continue reading

The Cabin in the Woods – noua reţetă a succesului?

Cabin-in-the-woods-Whiteboard

Cum sună un film horror de nota 7 pe IMDB? Promiţător este puţin spus. Genul respectiv este notat destul de prost. În afară de 4-5 clasice, restul punctează dezamăgitor. Majoritatea producţiilor horror nu reuşesc să obţină nota de trecere. Aşadar, 7 devine un “must-see”. Vă imaginaţi ce coadă a strâns la uşa cinematografelor în 2012 şi 2013, când se lăuda cu un excepţional 8?

L-am văzut azi, înainte de culcare. Nu ar fi corect să îl cataloghez un film prost. Bun cu siguranţă nu a fost. Mi-a lăsat mai degrabă o senzaţie de nedumerire şi uşoară frustrare. Ca atunci când vrei să mănânci un măr, cineva te leagă la ochi şi îţi bagă în gură o brânză împuţită. Iar pe urmă te întreabă cât de bun a fost mărul. Ce-ai putea să-i răspunzi – Un măr bun, prost, excepţional, scârbos? Un măr…altfel.
Continue reading

Aferim

În sfârșit am văzut și eu mult lăudatul Aferim, auzisem atâtea lucruri bune despre el că mi-era și frică să mă uit. Filmul este despre doi bounty-hunters, tată și fiu, ce recuperează un gipsy gigolo, vinovat de indiscreții cu nevasta Godfatherului.

La fel ca și cu o melodie românească, trebuie să vorbim despre el în contextul filmelor românești (mă bușește râsu-plânsu când dacă zici că-ți place o melodie românească sar cunoscătorii să-ți spună că nu se compară cu integrala Creedence – mă băieți, nici muzica nici cinematografia nu sunt acolo, e ridicolă comparația): Continue reading

Angry Birds filmul

Fac parte din grupul select al celor care nu au jucat vreodată Angry Birds. Cum e posibilă aşa mostră de autism? Probabil din cauza telefonului. Întotdeauna am fost mândrul posesor al unui average sau stupid phone. Niciodată smart. Complexe de inferioritate, orgolii prosteşti – nu îmi place să fiu mai prost decât telefonul.

Un grup select, cum spuneam. La nivel mondial, Angry Birds este ceva imens. Cu siguranţă una dintre cele mai folosite aplicaţii de telefon din istorie. Filmul poate fi o porcărie sinistră, nu contează. Sălile de cinema vor fi arhipline, succesul garantat.
Continue reading

The Salt of the Earth

Prima dată, acu multă multă vreme, am dat peste niște imagini monumentale, de ziceai că-s venite de la începuturile civilizației. Mult mai târziu am aflat de efortul restaurator al fotografului, pe dealurile copilăriei sale, devenite sterpe și uscate ca praful.

Teribil de bolnav, zicea el de la ce văzuse, s-a făcut bine oblojind mediul din care plecase, aducând înapoi pădurea și apa în ținuturile acelea. Sufletul și corpul i s-a vindecat odată cu verdele copacilor. Continue reading

Utopia – serial englezesc

utopiaUtopia are acel british flavor care o diferenţiază de producţiile americane. Nu cu mult, dar suficient pentru a îţi da seama că ai gustat din altceva.

I-aş acorda un calificativ bine spre foarte bine la capitolul efecte vizuale. Fiecare cadru pare o fotografie artistică atent dichisită. De la lanurile de grâu fraged şi lavandă, care te rătăcesc în nemărginirea culorii, până la interiorul spaţios şi rece, ridicat pe siluetele mobilierului ascuns în semiîntuneric.

Şi un calificativ suficient (adică nota 5-6) pentru scenariu. Ideea de bază care declanşează toată acţiunea este un clişeu tâmpiţel. “Vai de mine, ce se va întâmpla cu omenirea din cauza suprapopulării? Cataclism, urgie, dezastru!” După care sunt înşiruite toate acele informaţii culese de pe linia de producţie a ONG-iştilor panicarzi.
Continue reading