Inferno sau fâsâirea lui Tom Hanks

M-a dezamăgit, plictisit, enervat şi plictisit din nou, timp de două ore.
Scenariul pare scris de un licean abţiguit, pasionat de conspiraţii prostuţe. În permanenţă veţi fi chinuiţi de întrebarea “De ce a făcut aşa ceva?”
Personajele acţionează de multe ori ilogic, artificial, forţate să urmărească un fir fatidic. Forţate de cine şi de ce… nu avem habar.

Falsitatea descrie perfect şi jocul actoricesc. Personaje mai fade şi secătuite de carismă am văzut doar în producţiile low budget, notate cu mai puţin de 4 pe IMDB. Nu este cazul aici, Inferno a spart un buget de 75 mil.
Mare parte din vină o are şi dialogul pueril, lipsit de orice sclipire sau originalitate.
Banalităţi, clișee, cuvinte smulse cu forcepsul şi aruncate aiurea în conversaţii care-ţi scurtcircuitează sinapsele.
Continue reading

Călăuza

Un film aruncat injust în categoria sf-urilor; singura scenă ce ar putea îmbrăca fantasticul are câteva secunde şi coboară cortina. Ştiinţific? Nici măcar. Călăuza este un film de primordialitate telurică, nu avangardism celest.

Farfuriile zburătoare sunt înlocuite cu farfurii sparte, acoperite de mâl. Roboţii şi laserele nu au rost în lumea cioturilor, a frunzelor prăfuite, a lingurilor uitate pe fundul bălţii.

Mi-a plăcut, dar asta nu îl face automat un film bun. Am sesizat elemente care foarte uşor l-ar putea transforma într-un film plicticos, leşietic, imposibil de înghiţit două ore jumate, în continuu.
Totul ţine de gusturi, de sensibilitatea, firea spectatorului.
Continue reading

52 – balena singuratică

Oare a mai rău să știi că ești singurul om de pe Pământ sau să nu știi și să cauți în zadar altul?

De zeci de ani o balenă strigă în ocean fără să o audă nimeni. E singura care-și vorbește limba, pe o frecvență total diferită de celelalte balene, 52Hz și nimeni nu-i răspunde vreodată. Nu se știe dacă e vorba de un exemplar unicat al unei specii dispărute, un hibrid sau o balenă surdă, n-a fost văzută, doar auzită în fiecare an de peste un deceniu încoace.

Când am auzit ”știrea” mi s-a părut de un lirism extraordinar, aducător de fiori. Periodic m-am tot întrebat cum de Continue reading

Un basm contemporan

Un film de nota 5 pe IMDB. Un “oldie” desconsiderat fie din superficialitate, fie din snobism.
Desert Heat este o tramă genuină. Reprezintă pentru aventura comico-bombastică un fel de Diablo 1 al RPG-ului.
Putem vorbi de artă cinematografică, putem vorbi de panseu stilistic, chiar de tipologii şi subtilităţi actoriceşti.

Primele 50 de minute sunt, din punctul meu de vedere, un reper cinematografic pentru acest gen. Coerent, amuzant, metaforic, intrigant, lasciv.
Imaginea deşertului – impecabilă! Lună rece, nisip fierbinte, o sticlă de tequila, coioţi şi… supersonice.
Continue reading

România sălbatică – documentar

Când a făcut Charlie documentarul Wild Carpathia a vuit tv-ul, presa și patriotismul facebook de-a explodat reach-ul și awareness-ul până la stele. Cumva, dacă e făcut de-un străin, chiar de e banal/mediocru ca realizare și plin de inextactități, atunci merită toată atenția și lauda noastră.

Nu că orice efort de promovare nu ar trebui salutat și sprijinit, dar dacă face un român aceeași chestie parcă ni se stinge tot entuziasmul și-l ținem la umbră. E de-al nostru, ce spanac poate să iasă…

Descoperă România Sălbatică – trailer from Dan Dinu on Vimeo. Continue reading

Onibaba şi pofta de mâncare

onibabaJaponia medievală: Capitala Kyoto a ars din temelii, totul fumegă mistuit de războiul celor doi împăraţi. Poporul înfometat, muribund se agaţă de fiecare smoc verde, de fiecare ciot.
Se valorifică orice zdreanţă sfâșiată, cizmă tocită, căciulă îngăurită.

Soldaţii întorşi de pe front sunt ucişi de civili, dezbrăcaţi şi aruncaţi în gropi comune. Civilii au nevoie de hainele soldaţilor. Le vând pentru câţiva pumni de mei.

Onibaba este un film despre oameni. O călătorie caustică spre primordial, esenţa speciei. Împins dincolo de limita suportabilității, omul îşi pierde aura care ne diferenţiază de restul animalelor. Acţioneză instinctiv, supravieţuieşte: Mâncare, Somn, Sex – Ultimii piloni ai existenţei umane.
Continue reading

Piratează şi vei fi răzbunat!

kung fu pandaAştept Kung Fu Panda 3 de când am părăsit extaziat şi reavăn sala de cinema (tocmai văzusem 2-ul).
Într-o noapte tânguitoare de om trist, l-am visat pe Po. Posibil să fi avut cu ursulache ceva deliberare filozofică, nu îmi amintesc tot visul. Cert e că a doua zi m-am trezit mai gras, jovial, cu poftă nebună de teiţei. Şi mai înţelept.

I learned how to live like a panda, sleep like a panda, eat like a panda!

Intru astăzi pe oferta celor de la Cinema Sun Plaza.
“Mi-a căzut capul” este puţin spus. În sublima-i goliciune, poate ar fi ţopăit din masă asemeni unei mingi de cauciuc, aterizând din nou pe umeri. Dar nu. Capul nu mi-a căzut, nu mi-a ţopăit, ci a fost pulverizat! Sunt acefal, iar din gât îmi ţâşneşte furia acidă.
Continue reading

Twin Peaks şi nebunia lui David Lynch

I’ll see you again in 25 years.
Meanwhile…

David Lynch se ţine de cuvânt şi seria Twin Peaks revine în 2017.

Între timp, şi-a păstrat nebunia fierbinte cu Lost Highway şi Mulholland Drive, două deliruri asimptotice – fascicule de închipuire, de cogniţie coruptă, care vizitează curbul realităţii păstrând de fiecare dată distanţa de siguranţă. Se ating la un infinit pe care David Lynch îl poate doar presupune.
Continue reading

Deadpool, un film de nota şapte

deadpool-1L-am notat cu şapte pe IMDB. Mă gândesc că poate am fost cam indulgent. Excluzând Captain America: The First Avenger, Deadpool este cea mai neinspirată producţie din seria Marvel. Măcar în cazul Captain America am găsit o explicaţie: Au vrut să coboare ştacheta până pe fundul prăpastiei şi orice film cu super-eroi să pară acceptabil prin comparaţie.

Cred că am prins sensul şi în cazul Deadpool. Filmul, o bizarerie a genului, s-a dorit a fi pentru seria Marvel ce a fost The Cabin in the Woods pentru filmele horror – parodia prin zeflemisire extremă, o batjocorire deliberată a ideii de super-erou.
Un personaj liniar, superficial construit, a cărui superputere este rezistenţa la orice. Le-a trebuit multă imaginaţie pentru aşa ceva.
Continue reading

Revenant, diferența dintre gusturi și argumente cretine

Pentru mine Revenant a fost, fără discuție, filmul anului 2015 și rolul făcut de Leo cel mai bun din toată cariera sa.

Astea fiind spuse îi înțeleg și pe cei cărora nu le-a plăcut sau au așteptat mai mult, tocmai pentru că știu de ce mi-a plăcut mie așa de mult și că motivele astea nu sunt general valabile:

  • cinematografie extraordinară, cadrele filmului sunt pur și simplu fabuloase, că e vorba de peisaj, de luptă sau de portret. Pentru mine și pentru cei înclinați spre arta vizuală asta contează enorm în cum simțim atmosfera unui film.

Pentru cei  care pun accentul strict pe acțiune și vizualul e un fundal pus să nu fie gol acolo, aspectul ăsta a trecut neobservat și cu el o mare parte din atmosferă. Deja s-au uitat la un film mult mai sărac decât m-am uitat eu.

  • ”mâncăm ce prindem” e una dintre vorbele cele mai dragi ale tinereții mele.

Cuprinde o invitație solidă la aventură și la eliberarea vânătorului primordial din tine și mi-a adus, mie și prietenilor, multe amintiri pline de gust și frumusețe nefiltrată. Un foc pe malul unei oglinzi alpine sub un miliard de stele, pe care sfârâie vreo doi păstrăviori, bolborosește o mămăligă și niște hribi proaspeți, o dimineață cu compot de zmeură abia culeasă sau un plonjon în apele Prutului după un șarpe de-un metru, apetisant după câteva zile de secetă culinară și multe, multe altele… Continue reading