1920: Expresionismul german în cinematografie

1920: Cabinetul Dr. Caligari (Das Cabinet des Dr. Caligari) – un film tulburător a cărui tărie exală și datorită mijloacelor tehnice primitive. Pe vremea când cinematografia nu avansase în era “Mură-n gură”, imaginația privitorului încă avea puls. O poveste cu ilustrații și muzică, forme și culori care îti bagă frigul în măduva oaselor, mutrele actorilor, permanent torturate de spaimă.

1922: Nosferatu – La 25 de ani după Dracula lui Bram Stoker, apare primul vampir în cinematografie. Nosferatu nu are dinții vampirului hollywoodian, crescuți în dreptul caninilor. Configurația bucală este de tip rozător, nu carnivor, doi dinți subțiri și ascuțiți crescând peste incisivii centrali superiori. Nosferatu călătorește împreună cu alte rozătoare, suge sânge și răspândește ciuma în Europa. Da, cinefilii mai puțin informați ai anilor ’20 au rămas cu impresia că Moartea Neagră (ciuma bubonică) a venit din Transilvania.
Continue reading

The Haunting of Hill House

Serial apărut la Netflix, luna aceasta. Un singur sezon de 10 episoade, toată producţia fiind livrată în aceeaşi zi (12 octombrie) – o caracteristică Netflix lăudabilă.
Serialul poartă mai mult amprenta scenaristului Mike Flanagan, nu a scriitoarei Shirley Jackson, autoarea romanului The Haunting of Hill House.

Publicat in anul 1959, romanul a fost tot mai schingiuit de minţile cineaştilor, până la mutilarea completă care l-a făcut irecognoscibil. Prima ecranizarea în 1963, The Haunting – regia lui Robert Wise. A doua în 1999, The Haunting – un kitsch logoreic în regia unui nene de care nu am mai auzit.
Şi acum, anul de graţie 2018, cea mai reuşită încercare cinematografică şi versiunea cea mai infidelă autoarei Shirley Jackson. Continue reading

Epoca scenariilor plate

Mă sperie cinematografia ultimilor ani; industrializarea artei a fost prea lejer acceptată de elementul final, consumatorul. Nu se mai produc opere “la bucată”, cinematografia s-a adaptat producţiilor în serie. Sute de bucăţi identice, livrate şi consumate într-un an. Un proces automatizat, cinic şi rece, anticipat în urmă cu vreo opt decenii de Chaplin şi “Vremurile moderne”.

În cinematografia automatizată, nu mai este nevoie de scenarii singulare ci de modele implementate matematic. Termenul “script” ne conectează imaginaţia la codurile informaticii, nu la manuscrisul cald, proaspăt bătucit de maşina scenaristului. Am intrat în epoca scenariilor plate, iar viitorul nu are nevoie de scenarişti. Va fi suficient un script care scrie scripts (scenarii). Continue reading

Favoritul meu pentru Oscar

Decernarea Premiilor Oscar, noaptea asta, în jurul orei 3.
Favoritul meu: “Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”

Nu are nume de Oscar, nu este cu soldați eroi în Irak (ba din contră), nu este cu rasism, dizabilități fizice ori ambiguități cu pretenție de artă. Așadar, șanse foarte mici să câștige “Cel mai bun film”, judecând preferințele juriilor din ultimii ani. Ce are în plus față de “Get out” și “The Shape of Water”? Originalitate. Un film despre oameni, despre sensibilitate și limite. Linia subțire dintre furie și compasiune. Continue reading

Black Panther, black sheep

L-am văzut la Cinema City, 3D.

Vorbim despre un film din seria Marvel, notat cu 7,9 pe IMDB și despre un box office de peste 400 de milioane $, doar în State. Lansat pe 16 februarie 2018, 400 de milioane încasări (USA), o săptămână mai târziu.

Important de precizat scenaristul și regizorul: Ryan Coogler, un wonderkid al Hollywoodului, născut în 1986, deja la al treilea mare succes, după Fruitvale Station și Creed. La raportul succes/vârstă l-a depășit deja pe Francis Ford Coppola, cel care a regizat The Godfather când avea 33 de ani.

Filmul, în tehnologie 3D, este un spectacol vizual. Dar povestea și replicile par scrise de un student la Politehnică, pe budă, mort de beat. Continue reading

Kuroneko – Pisica neagră


Kuroneko este un film de Kaneto Shindo, același regizor și scenarist responsabil pentru Onibaba (Femeia Demon), film prezentat anul trecut în ACEST articol. Am scris anul trecut:

“Onibaba este un film despre oameni. O călătorie caustică spre primordial, esenţa speciei. Împins dincolo de limita suportabilității, omul îşi pierde aura care ne diferenţiază de restul animalelor. Acţioneză instinctiv, supravieţuieşte: Mâncare, Somn, Sex – Ultimii piloni ai existenţei umane.”

Transpus în apocalipticul Japoniei medievale, la fel ca Onibaba, Kuroneko este efortul complementar găsit de Keneto Shindo după patru ani de căutări 1964 (Onibaba) – 1968 (Kuroneko). Celor trei piloni ai existenței umane (Mâncare, Somn, Sex) li se adaugă Răzbunarea, absolut al evoluției cunoscut doar de noi, specia supremă.
Continue reading

The Fall – înălţarea cinematografiei

Acest film nu ar trebui să existe, conform normelor hollywoodiene şi rigorilor comerciale. Este un film cu buget exorbitant pentru un “indie” şi, foarte probabil, nu îşi va acoperi vreodată investiţia.
De ce indie? Pentru că se încadrează în categoria “independent film”. Este scris, regizat şi produs de excentricul Tarsem Singh. Un indian.

A fost filmat în peste 20 de ţări (găsiţi AICI lista completă), timp de 4 ani.

În rol principal este românca Untaru Catinca.
Continue reading

Fotografiind trecuturi eterne

Cireșarii, serial ecranizând primele două volume ale operei lui Constantin Chiriță, regizat de Andrei Blaier. Că tot mi-a redeschis Simona apetența pentru nostalgic. În privința aceasta, am învățat în ultima vreme să privesc nostalgia nu cu regret, ci cu venerația ochiului care se bucură la realizări epocale (ca să scârțâi puțin a limbaj de lemn).

Pelicula e de un alb-negru atât de convingător în ceea ce înseamnă încadrarea privitorului în peisajul acelor vremuri că aproape îți simți trecutul curgând prin capilare. Orășelul vechi de provincie (cel de baștină, locul cireșarilor nefiind specificat de către autor) te găzduiește cu evocări pregnante, cum rar le mai găsești pe vreo uliță anacronică.
Continue reading

Eraserhead – batjocorirea snobului

Încă o gală a premiilor Oscar pe care o ratez cu maximă precizie. Spre deosebire de anii trecuţi, acum nici măcar nu am văzut favoritul (La La Land) ori câştigătorul (Moonlight). Judecând după recenzii, Moonlight pare încă o producţie cu tematică socială, genul de film făcut nu pentru plăcerea vizionării, ci pentru a trage “învăţături”.

În aceste condiţii, daţi-mi voie să vă prezint cel mai mizerabil film din istoria cinemaului pământean: Eraserhead, de David Lynch (scenarist şi regizor).

tumblr_me9okujZfx1qbdgk6o2_500

Notat cu un măgulitor 7,4 pe IMDB şi îmbrăcat de criticii răşinoşi în ţoale fiţoase de mega-capodoperă şi miez al artei cinematografice – numai intelectuali fini, incapabili să discearnă între nud şi pornografie – Eraserhead a fost filmat special pentru a-ţi întoarce stomacul pe dos. Este un supliciu vizual şi auditiv, o invadare masochistă a celor mai intime lăcaşuri, un catalizator de furie, scârbă şi mizantropie.

Am convingerea că un indivind nealterat psihic nu este în stare să urmărească grozăvia până la final.
Continue reading

Şapte samurai şi femeia demon

seven-samuraiSeven Samurai (1954) şi Onibaba (1964), două filme japoneze lansate în S.U.A.
Deşi genul artistic şi subiectul central diferă complet, cele două producţii mi se par înfrăţite, extrase şi dezvoltate din aceeaşi esenţă. Ambele sunt fresce, călătorii în sălbăticia Japoniei medievale.

Dacă pentru Onibaba avem o încadrare temporală expresă, uşor deductibilă din naraţiune –
Capitala Kyoto a ars din temelii, totul fumegă mistuit de războiul celor doi împăraţi. Poporul înfometat, muribund se agaţă de fiecare smoc verde, de fiecare ciot. Se valorifică orice zdreanţă sfâșiată, cizmă tocită, căciulă îngăurită. (povesteam aici) – în cazul celor şapte samurai putem doar bănui perioada. Apăruseră armele de foc, dar totuşi erau nişte rarităţi. Adică după 1543, anul când portughezii le-au arătat că sabia, oricât de ascuţită, nu este chiar vârful tehnicii militare.

De ce abordez subiectul celor două filme? M-a impresionat cadrul general comun, imaginea ţăranului japonez în epoca medievală. Parcă smuls dintr-o altă specie, nu aceeaşi cu a ţăranului român.
Continue reading