Dacă era mai bine in comunism, de ce vă plângeți, viermilor?

Pentru mine sondajul din noiembrie de la INSCOP Research este pur și simplu stupefiant – 44,6 % dintre cei întrebați consideră că regimul comunism a fost un lucru bun pentru România iar 77,7% că înainte se trăia la fel sau mai bine. 77,7 la sută

Departe de mine să fiu în stare de șoc din cauza procentelor sau a seninătății cu care o mare parte din poporul ăsta declară unul dintre cele mai negre și blestemate sisteme politice ale lumii moderne drept bun.

La urma urmei cum să se gândească nea Dorel, adus de pe brazdă și făcut orășean respectabil de către comuniști sau madame Florica, vânzătoarea la care toți doctorii îi dădeau sărutmâna pentru o pungă de cafea sau Marian, turnătorul din scara blocului, la câți oameni și familii a nenorocit comunismul, la cum a ras de pe fața pământului orice coloană vertebrală avea poporul ăsta înainte și la cum  a exterminat și cea mai mică urmă de elitism real și scară a valorilor aveam ca națiune? Continue reading

Când oaia spune STOP?

De ieri urlă în mine o revoltă atât de dureroasă că-mi aduce aminte de momentele în care, sleit de puteri și cu vânătăi pe brațe de la îmbrățișat porțelanul tronului, îți spui cu o voce plângăreață nu mai beau, nu mai beau, nu mai beau… când stomacul deja gol se contractă în continuare în spasme groaznice după violul bahic pe care i l-ai tras cu câteva ore înainte.

Așa mă simt de când Parlamentul României a hotărât să ucidă orice urmă de etică mai supraviețuia prin vreun colț stingher al urnelor legislative. Patru mutări au vrut să treacă, le-a ieșit doar una iar pe restul le-au amânat puțin, bazându-se probabil pe veșnica noastră toleranță ca popor – dacă ne dai două zile între palme întoarcem creștinește și celălalt obraz fără să zicem nici mâc. Continue reading

Romania putrezita

Romania mi se stinge din suflet câte puțin în fiecare zi, ca o candelă care își consumă uleiul undeva pe colțul frigiderului.

Cât de mic eram, am trăit revoluția cu însuflețire, ascuns în lada de studio a bunicilor să nu mă prindă teroriștii. Cumva miracolul schimbării își făcuse loc în mintea mea de copil și înțelegeam – nu știu de unde și cum, poate din vorbele bunicului care suspina greu din adâncul inimii că tatăl său nu a trăit să prindă din nou libertatea – înțelegeam că va fi altfel, mai bine, pentru fiecare dintre noi.

Apoi, încet-încet, am priceput mecanismele comunismului și cât de crunt și ucigaș a fost regimul unei jumătăți de veac. Am înțeles că toți munceau fără o finalitate reală a muncii, fără o testare a calității în mediul concurențial și poate cel mai grav pentru viitor – fără necesitatea și simțul lucrului bine-făcut. Continue reading