Opresiunea activiștilor în țâțe goale

Oriunde mă întorc primesc reproșuri că nu lupt pentru ceva, că nu ies în stradă să salvez România de români, România de americani, România de politruci, maidanezii de români, românii de maidanezi, solul de la fracturare, apa de cianură, capacele de canal de romi, perele de grauri și așa mai departe.

Orice, de la lucrurile care ne afectează pe toți până la nimicurile care-s importante doar pentru o mână de oameni, totul este o cauză pentru care au murit tineri la revoluție și eu îmi bat joc de memoria lor dacă nu ies în stradă. Continue reading

Cel mai important lucru pe care l-a schimbat internetul

Saltul pe care l-a făcut tehnologia în ultimele două-trei decenii e comparabil cu o explozie nucleară și a dat peste cap orice previziune, orice ritm probabil de progres. Dacă ne uităm un pic înapoi diferența dintre acum și atunci e atât de mare că părem a fi în ere diferite față de ziua în care ne-am născut.

Exact accelerarea asta bruscă și nașterea din nimic a unei alte realități voiam să o subliniez, pentru că schimbarea de care vorbesc ne-a luat pe nepregătite. Pentru mine cel mai important lucru pe care l-a schimbat internetul nu ține nici de viteza de comunicare, nici de modul de a ne putea face cunoscută munca instant oriunde în lume, nici mutarea socialului în online – schimbarea radicală despre care vorbesc a adus-o googleul.

Dintotdeauna informația a fost deosebită de importantă și până acum asta a însemnat că ne petreceam o mare parte din viață încercând să stocăm cât mai multă. Într-o proporție semnificativă de asta depindea atât succesul individual cât și progresul nostru ca rasă. Continue reading

Anca Rujan, elevă de 10, trădătoare de neam și țară

Sunt sigur că acuși o să vuiască online românesc cu zeci de mii de viteji care o s-o înjure pe Anca Rujan, o s-o calce în picioare, o să o umple de noroi și o să arunce mii de lacrimi spre rai cu sufletul sfâșiat de urâțenia gestului fetei, acela de a-și pune pe profilul de facebook respectiva imagine.

Imagine care spune exact ce urlă în fiecare zi orice român din țara asta care nu face parte din structurile cu acces la sfântul ciolan. Pentru că vezi tu, românul are voie să se plângă, are voie să înjure, are voie să-i fie scârbă de ce se întâmplă în țara asta dar nu de față cu alții.

Una e să pui poza pe FB când stai la mama în Pufești și alta e să pui așa o imagine trădătoare când ești studenta la Londra în top 25 universități din lume. Că ne faci de rușine și nu, nu contează că asta zice tot românu’ de la Nea Gică mecanicu până la profesorul universitar Șpăgescu Mirel, pentru că adevărul nu are niciun rol în ecuația asta. Continue reading

Să-l ucidem pe Dan Puric

România de azi este copacul uscat, care şi-a pierdut frunzele. Aceste frunze, în căderea lor la pământ, au şoptit în taină sau au strigat, neauzite, sensul vieţii, al morţii şi al suferinţei la care au fost supuse

Omul frumos din România este acela care, cu discreţie, respinge toate încercările de schilodire a sufletului care vin asupra neamului nostru.

Dacă priveşti România prin ochii lui Sancho Panza, un ţăran plin de vitalitate, cu simţul realităţii, vezi un ghetou neocomunist, fără perspectivă politică, fără viitor, trăind o confuzie şi o improvizaţie totală. Un destin aproape tragic. Dacă priveşti prin ochii lui Don Quijote, vezi o ţară cu o taină imensă, capabilă să dăruiască şi celorlalţi. Depinde prin ce ochi o priveşti. El s-a îndrăgostit de Dulcineea nu din văzute, ci din auzite. Eu, la fel, m-am îndrăgostit de România, nu din văzute, pentru că îţi vine să te sinucizi dacă ieşi acum pe stradă, ci din ce-am citit şi din ce mi-au povestit alţii despre ea.

Numai oamenii fără Dumnezeu se simt singuri.

Cam așa vorbește Dan Puric cu poporul, cam ăsta e genul de mesaj pe care îl transmite – un râu de naționalism naiv, de ortodoxism adânc și de încredere într-un spirit românesc care e la fel de iluzoriu ca un unicorn cu trei cozi, asta ai să auzi în discursurile, conferințele, interviurile sale.

Eu nu-i sunt în public, sunt prea înclinat spre analiză și probabil prea mândru pentru a mă lăsa sedus de niște fraze la care lirismul întrece cu mult profunzimea sensului. Ultima dată l-am văzut pe scenă în Sinucigașul, splendidă performanță actoricească, desăvârșită aș putea spune… da și pentru mine Dan Puric e actor nu filosof, nu specialist în taine sfinte, în creștinism și rolul mesianic al poporului român. Continue reading

Cum iubesc și urăsc România în același timp

Un nenorocit de limbric, un trădător de neam gol de patriotism și mai nou, chiar agent infiltrat. Al cui nu știu că încă n-am primit fluturașul de salariu dar părerile ezită între statul ungar, rus sau american. Sunt toate etichete pe care mi le-am atras de-a lungul timpului scriind despre România.

Cumva s-a înfipt în conștientul popular ideea că dacă nu trâmbițezi cât de tare poți că țara ta ea cea mai tare, cea mai frumoasă și că poporul tău a inventat totul de la roată la creierul pozitronic înseamnă nu numai că nu-ți iubești țara, dar și că aparții categoriilor mai sus numite. Limbric trădător infiltrat. Continue reading

Cand medicul încetează să fie medic

În pijamale, buimac de somn, medicul se ținea strâns cu o mână de bara uleioasă din spatele Aro-ului iar cu cealaltă împingea cutia de scule care tot venea zdrăngănind spre el. Mașina zbura pe drumul forestier, troncănind din toate bucșele și părând că ia curbele în ultimul moment din cauza luminii slabe a farurilor pline de noroi.

Deschise ușa în timpul frânei violente și auzi imediat peste zgomotul motorului urletele din apropiere. Un molid se răsucise aiurea și-l prinsese în cădere pe Vasia. Și de câte ori le spusese să nu mai înceapă munca înainte de venirea zorilor… Continue reading

De ce doarme opoziția când țara stă să erupă?

Asaltul incredibil de agresiv și de fățiș asupra unui principiu de bază al statului de drept, separarea puterilor în stat, a adus românii în pragul clocotului. Programarea unei ieșiri atât de clare a sferei politicului de sub controlul justiției și propunerea pentru Curtea Constituțională (garantul suprem al respectării legii fundamentale a statului) chiar a unuia dintre artizanii mizeriei ce neagă puterea instanțelor de judecată asupra hienelor politice au făcut din România un vulcan ce stă să erupă.

Din păcate nu o va face pentru că suntem prea ocupați cu viața de zi cu zi, sunt foarte puțini – pe cât de bine intenționați și de lăudabili ca principii și inițiativă – cei care au puterea să iasă în stradă și să încerce să facă vreo diferență așa. Probabil mulți dintre noi, ceilalți, am îngroșa rândurile lor dacă am ști că se rezolvă ceva în modul ăsta, destul de repede cât să nu ne punem în pericol slujba, securitatea financiară a familiei și așa mai departe. Continue reading

Dacă era mai bine in comunism, de ce vă plângeți, viermilor?

Pentru mine sondajul din noiembrie de la INSCOP Research este pur și simplu stupefiant – 44,6 % dintre cei întrebați consideră că regimul comunism a fost un lucru bun pentru România iar 77,7% că înainte se trăia la fel sau mai bine. 77,7 la sută

Departe de mine să fiu în stare de șoc din cauza procentelor sau a seninătății cu care o mare parte din poporul ăsta declară unul dintre cele mai negre și blestemate sisteme politice ale lumii moderne drept bun.

La urma urmei cum să se gândească nea Dorel, adus de pe brazdă și făcut orășean respectabil de către comuniști sau madame Florica, vânzătoarea la care toți doctorii îi dădeau sărutmâna pentru o pungă de cafea sau Marian, turnătorul din scara blocului, la câți oameni și familii a nenorocit comunismul, la cum a ras de pe fața pământului orice coloană vertebrală avea poporul ăsta înainte și la cum  a exterminat și cea mai mică urmă de elitism real și scară a valorilor aveam ca națiune? Continue reading

Când oaia spune STOP?

De ieri urlă în mine o revoltă atât de dureroasă că-mi aduce aminte de momentele în care, sleit de puteri și cu vânătăi pe brațe de la îmbrățișat porțelanul tronului, îți spui cu o voce plângăreață nu mai beau, nu mai beau, nu mai beau… când stomacul deja gol se contractă în continuare în spasme groaznice după violul bahic pe care i l-ai tras cu câteva ore înainte.

Așa mă simt de când Parlamentul României a hotărât să ucidă orice urmă de etică mai supraviețuia prin vreun colț stingher al urnelor legislative. Patru mutări au vrut să treacă, le-a ieșit doar una iar pe restul le-au amânat puțin, bazându-se probabil pe veșnica noastră toleranță ca popor – dacă ne dai două zile între palme întoarcem creștinește și celălalt obraz fără să zicem nici mâc. Continue reading

Romania putrezita

Romania mi se stinge din suflet câte puțin în fiecare zi, ca o candelă care își consumă uleiul undeva pe colțul frigiderului.

Cât de mic eram, am trăit revoluția cu însuflețire, ascuns în lada de studio a bunicilor să nu mă prindă teroriștii. Cumva miracolul schimbării își făcuse loc în mintea mea de copil și înțelegeam – nu știu de unde și cum, poate din vorbele bunicului care suspina greu din adâncul inimii că tatăl său nu a trăit să prindă din nou libertatea – înțelegeam că va fi altfel, mai bine, pentru fiecare dintre noi.

Apoi, încet-încet, am priceput mecanismele comunismului și cât de crunt și ucigaș a fost regimul unei jumătăți de veac. Am înțeles că toți munceau fără o finalitate reală a muncii, fără o testare a calității în mediul concurențial și poate cel mai grav pentru viitor – fără necesitatea și simțul lucrului bine-făcut. Continue reading