Solidaritate, ipocrizie, dublă ipocrizie

E fascinant jocul atitudinilor și părerilor născut din tragedia pariziană. Printre ultimele e și strâmbatul din nas la manifestările de solidaritate.

Câtă ipocrizie revoltătoare – cum putem să dăm atâta importanță unei simple duzini de morți când în Africa sunt omorâți cu miile și nimeni nu zice nimic?

Uite, mie mi se pare ipocrită exact poziția asta și din mai multe motive: Continue reading

Oaia rătăcită e mai mult turmă

De partea tolerantă a baricadei ridicate de ultimul eveniment major, se merge pe ideea unor minți rătăcite, fără legătură cu religia, capabile de crimă și mânate de fanatism. Și se dă și un argument practic – cum ar reacționa un grup de credincioși creștini dacă ar veni cineva să facă mișto de credința lor, cu prilejul unei slujbe.

Înțeleg dorința de a expune un spirit umanist și de a-ți arăta fața de om cu valori superioare dar asta nu ar trebui să contrazică realitatea.

1. Fanaticii, radicalii, sau oricum am vrea noi să le spunem, nu sunt niște nebuni singurei, de tipul alora care nu-și mai suportă șeful și trag cu mitraliera la birou. Radicalismul islamic este organizat și mai mult decât tolerat de guvernele și societățile respective. Acceptat și chiar sprijinit, ăstea sunt cuvintele care descriu realitatea. Sub declarațiile oficiale de condamnare ale terorismului se ascund mișcări de zeci de mii de membri, tabere de educație, rețele întregi și așa mai departe.

2. Când religia dictează într-un spațiu, la începutul mileniului trei, omorâtul cu pietre, nu ai cum să consideri uciderea unor blasfemiatori drept un accident, o întâmplare cu nebuni. Să ataci o credință, indiferent cum sau prin ce, este mai grav decât să te fuți cu vecinul. Iar dacă o societate acceptă că meriți ucisă pentru sex cum pot crede eu că atentatele astea sunt cică rodul nebuniei? Continue reading

Nu s-a murit degeaba, cațelor!

S-a murit degeaba la revoluție.

Păi pentru asta s-a murit la revoluție?

Nu trece un singur decembrie fără să văd măcar vreo două păreri aruncate cu siguranța, ori prin vreo oftare online ori la un pahar de șpriț de sărbători.

*

Pentru mine însă victoria celor ce au ieșit atunci în stradă e absolută, una dintre puținele, dacă nu chiar singura de acest fel a neamului ăsta. Nu vorbesc de păpușarii din spate, câți și care o fi fost, ci la oamenii care au ieșit în stradă.

Cei care au stat în fața gloanțelor, cei care au stat în fața tancurilor, cei care au murit, cei care au rămas schilodiți pe viață, cei care au strigat cu tot ce aveau pentru libertate.

O fi pornit de la pâinea pe cartelă, de la salamul cu soia, de la cozile de 4-5 ore pentru o portocală de Crăciun, dar de cerut nu s-au cerut nici banane, nici salam de sibiu, ci libertate. Continue reading

România suntem noi

O altă zi a României, o altă zi de efervescență patriotică cu parade, discursuri, piepturi umflate de mândrie naționalistă. Nu se vede din modul în care-mi analizez țara, ba dimpotrivă de fiecare dată când o fac se trezește vreun patriot de carton să mă tragă de urechi că nu-mi respect patria mumă, dar și eu sunt atins de nițică dragoste pentru pământul în care îmi e îngropat neamul.

De asta scrisul meu de azi nu se va îndrepta spre unde e România sau unde aș vrea să fie, ci spre noi, spre mine, românul care a rămas aici și care că-i place sau nu, că știe sau nu, este de fapt România.

Ce-ar fi ca românul ăsta să-și ia țara înapoi nu așteptând totul de la mai marii țării ci făcând el primul pas. Și nu cine știe ce salt uriaș ci pași mici, simpli de tot: Continue reading

Ponta câștigătorul României trecute, Iohannis exemplul României viitoare?

Victor Ponta a câștigat alegerile pe un segment clar al populației. Peste 61 de ani, studii primare, mediul rural. Ăștia sunt votanții la care Ponta a avut peste 50%, de fapt a avut mult mai mult, învingând clar. Cu cât media de vârstă scade și studiile cresc cu atât procentul lui Victor scade mai dramatic.

Cifrele astea se potrivesc de minune cu cele ale nostalgicilor comuniști, incapabili să înțeleagă democrația, incapabili să reziste tentațiilor reducerilor la tigăi dar ținând pe perete, lângă pat, tabloul cu Ceaușescu.

S-a vorbit cu ură lunile astea între cele două părți ale electoratului și nu puțini dintre votanții lui Ponta s-au simțit jigniți când li se bătea obrazul că votează la fel cu analfabeții. Cifrele însă pictează destul de clar:

Oameni care nu au liceul și nici profesionala. Oameni din mediul rural, din cele mai sărace zone ale țării. Oameni ieșiți la pensie. Cu alte cuvinte oameni care nu produc mai nimic pentru economia țării, care nu sunt interesați nici cât negru sub unghie de fiscalitate, impozite, infrastructură, oameni care în marea lor majoritate sunt ieșiți din circuitul economic. Continue reading

De frică

Fiind extrem de clar în opțiunea mea politică și susținând furibund un candidat, ceea ce în general nu prea e stilul meu, am fost întrebat dacă am vreun interes personal. Nu, nu-s implicat de niciun fel în politică și renunțarea la tonul meu de scârbă generală la adresa clasei politice a venit de frică.

Da, de frică. Ce a demonstrat PSD-ul și Ponta în câteva luni este de-a dreptul înspăimântător și asta fără să aibă toate pârghiile care le trebuie. Continue reading

Argumentele pro-Ponta sunt tâmpite

Cum vorbeam eu așa despre electoratul lui Ponta că e prost mi s-au ofensat niscaiva prieteni care nu-s proști. Și nu-s, când e vorba de sensul general, când vine vorba de sensul de votant prost sunt pe același nivel ca baba Tanța care-l votează pe Ponta pentru ca Iohannis mănâncă copii, nu e ortodox și pentru că 1 kil de făină și unul de ulei.

Sunt în aceeași oală pentru că argumentele pro-Ponta sunt efectiv tâmpite și cine votează pe baza unui argument idiot intră în aceeași turmă, indiferent care este respectiva idioțenie de argument – uleiul sau cine știe ce filosofie.

Luăm câteva pe rând:

1. Justiția. Să intre Băsescu, Udrea și restul din gașca asta la pușcărie. Da, orice român de rând vrea să meargă justiția cum trebuie și să-i vadă la răcoare pe toți îmbogățiții peste noapte din banii noștri. Continue reading

De ce n-am votat cu Macovei și de ce contez pe votanții ei

Electoratul lui Macovei este cel mai inteligent și educat segment din alegerile astea, mult peste media electoratului român în general. Și spun asta uitându-mă peste cine știu eu ca a votat așa dintre cunoscuții mei și la modul în care votanții ei au făcut alegerea asta.

– au răspuns la o campanie susținută majoritar online pe bază de voluntariat. Da, să nu fii influențat de gurile de tun media, de noroiul din campania electorală tradițională, să cauți activ o soluție și să te implici în promovarea ei sunt semne clare de educație;

– au votat și susținut pe baza de principiu un candidat cotat cu șanse foarte mici. Da, să faci asta, conștient că mai mult transmiți un mesaj nou și legitimezi o idee decât alegi un președinte e și ăsta semn de educație de tip nou.

– au votat o femeie. Față de Udrea pe care au votat-o toate femeile care s-ar fi visat puternice și elegante (nu râdeți, ăsta e argumentul principal al votantelor lui Udrea – e prezentabilă) electoratul lui Macovei, o ”băbuță” ofilită, e în principal masculin iar la români și ăsta e un semn de educație și inteligență. Pentru bărbatul românul clasic  să vezi soluție pentru funcția asta într-o femeie e aproape de neconceput. Continue reading

Cine ține România pe loc

”Avem conducătorii pe care-i merităm” și ”Când o să se schimbe generațiile” sunt două expresii cu care mult timp nu am fost de acord.

Ce popor e ăla care merită o șleathă de hoți, incompetenți și fără obraz, care să-și bată joc de el și să dea legi pentru buzunarul propriu? Parcă noi românii nu suntem totuși așa de răi… Și ce generații să se schimbe când toată educația post-revoluționară a aruncat la gunoi orice scară de valori și promovează șmecheria, ”descurcăreala”, ungerea roților, trecutul pe lângă lege și scurtăturile la orice?

Stând însă și analizând la rece mocirla în care noi ca popor și România ca țară ne scăldăm, ajung să văd cele două vorbe, atât de des folosite la noi, drept pline de adevăr.

”Avem conducătorii pe care-i merităm” – la noi se votează constant după pomana electorală, că e vorba de un kil de ulei și-o vodkă în satele uitate de lume, că e vorba de un spor de pensie/salariu pentru imensa masă de pensionari/bugetari, tot aia e. Continue reading

Romanul este prea bun

Românul este prea bun. Dacă toți ar fi ca el, țara asta ar fi un rai de civilizație, decență, curățenie și rafinament civic.

Românul este prea bun. Prea bun să fie ospătar, portar, naș, funcționar public, polițist, procuror, judecător, parlamentar, într-un cuvânt prea bun ca să fie orice. Nu e vina lui că e plătit prea puțin sau pus pe un post sub valoarea lui și nu are de ales – ori nu-și face treaba cum trebuie ori își ia singur banii pe care-i merită.

Românul este prea bun. Știe legile prea bine ca să-l pacălească cineva să le respecte și-ți explică imediat, ca un jurist desăvârșit, de ce în momentul și situația aia, lui nu i se aplică. Continue reading