Cărți care schimbă lumea?

– Să moară toți castraveții unchiului dacă nu scriu o capodoperă! – am declarat eu hotărât în mijlocul unei discuții, la un pahar de cocktail, în urbea brașoveană.

Percepția generală pe care o lasă scriitorii români contemporani, inclusiv tinerele speranțe răsfățate de sistemul laudei în cerc, este că singurul lor scop este să arate cât de profundă, complexă, lipsită de prejudecăți și tabu-uri le este gândirea.

Nu se uită prea mult la cât de bine stăpânesc cuvintele, la poveste, la subiect, astea-s pe planul doi – dacă ies bine, dacă nu, nu-i bai, dar asta, cu cât de deosebiți și profunzi sunt, e obligatorie.

De asta când a auzit cuvântul respectiv – capodoperă – Dorin a dat dezaprobator din cap, văzând și la mine meteahna de care vorbesc. Eu însă folosisem termenul cum folosește online-ul cuvântul geniu, adică aiurea.

Nu, nu din aia care schimbă lumea, ci o carte foarte bună pe nișa ei, cu succes de critică și de casă.

Carte care schimbă lumea? 

Da, au fost o grămadă, pe vremea când cititul era o ocupație nobilă, îndeletnicire a castei conducătoare. Atunci ideile unei cărți, fie ea de filosofie, istorie, strategie sau beletristică, puteau schimba radical guvernări, politică diplomatică și așa mai departe, prin simplul fapt că influențau factorii de decizie, puțini dar puternici.  Continue reading

La răcoare cu găinarii

Braconieri, hoți mărunți, șpăgi minore, bătăuși și tot felul de găinari de duzină sunt tratați cu indiferență de organele statului. Nu e loc în pușcării, avem pești mai mari de prăjit, n-avem bani să punem poliția la treabă.

Pe mine mă scoate din sărite atitudinea asta și-o consider mai dăunătoare pentru societate decât pești ăia mari de care vorbește lumea. Fiind adept al teoriei geamului spart, mi-e teamă că lăsând în pace pătura cea mai blândă a infractorilor, statul nu face decât să crească baza de selecție pentru criminali înrăiți și să le ofere toate condițiile pentru a face pasul de la una la alta.

Braconieri care bagă în spital sau chiar în mormânt pescari, pentru că au fost lăsați să creadă că apa aia e a lor. Hoți de buzunare care ajung tâlhari, violatori și ucigași. Îi lași în pace când își încep drumul și se întâmplă două chestii mari și late: Continue reading

Generația comunistă trebuie să moară

Lucrurile nu merg cum trebuie în țara asta. O știu eu, o știi tu, o știm toți. Ce nu vrea să știe toată lumea este că noi, ca societate, purtăm o mare parte din vină. Că, indiferent cât de hotărât aruncăm toată responsabilitatea pe clasa politică, două lucruri rămân în picioare:

– clasa politică tot noi o alegem, o suportăm și nu o penalizăm așa cum trebuie;

– respectul față de ceilalți, lege, normalitate și bunul simț social nu depind deloc, absolut deloc, de cine ne conduce.

Și aici intervine realitatea crudă a unei societăți defecte – nu e defectă din cauza mea, a ta, a lui, ci din cauza unui mod de a gândi care ne definește ca întreg. Nu contează că eu și cu tine suntem diferiți, dacă în spatele nostru o mie gândesc așa și, indiferent cât de tare ne luptăm cu acei o mie și strigăm în gura mare că noi suntem altfel, ghici ce? Pentru societate doi dintr-o mie nu contează.

Să ne întoarcem un pic privirea spre generația comunistă – cei educați și munciți în comunism. Sunt ăia o mie de care vorbesc și, fie că-și dau seama sau nu, influențează decisiv mersul societății (la nivelul ultimului sfert de veac) cu câteva principii pe care le au în sânge: Continue reading

Solidaritate, ipocrizie, dublă ipocrizie

E fascinant jocul atitudinilor și părerilor născut din tragedia pariziană. Printre ultimele e și strâmbatul din nas la manifestările de solidaritate.

Câtă ipocrizie revoltătoare – cum putem să dăm atâta importanță unei simple duzini de morți când în Africa sunt omorâți cu miile și nimeni nu zice nimic?

Uite, mie mi se pare ipocrită exact poziția asta și din mai multe motive: Continue reading

Oaia rătăcită e mai mult turmă

De partea tolerantă a baricadei ridicate de ultimul eveniment major, se merge pe ideea unor minți rătăcite, fără legătură cu religia, capabile de crimă și mânate de fanatism. Și se dă și un argument practic – cum ar reacționa un grup de credincioși creștini dacă ar veni cineva să facă mișto de credința lor, cu prilejul unei slujbe.

Înțeleg dorința de a expune un spirit umanist și de a-ți arăta fața de om cu valori superioare dar asta nu ar trebui să contrazică realitatea.

1. Fanaticii, radicalii, sau oricum am vrea noi să le spunem, nu sunt niște nebuni singurei, de tipul alora care nu-și mai suportă șeful și trag cu mitraliera la birou. Radicalismul islamic este organizat și mai mult decât tolerat de guvernele și societățile respective. Acceptat și chiar sprijinit, ăstea sunt cuvintele care descriu realitatea. Sub declarațiile oficiale de condamnare ale terorismului se ascund mișcări de zeci de mii de membri, tabere de educație, rețele întregi și așa mai departe.

2. Când religia dictează într-un spațiu, la începutul mileniului trei, omorâtul cu pietre, nu ai cum să consideri uciderea unor blasfemiatori drept un accident, o întâmplare cu nebuni. Să ataci o credință, indiferent cum sau prin ce, este mai grav decât să te fuți cu vecinul. Iar dacă o societate acceptă că meriți ucisă pentru sex cum pot crede eu că atentatele astea sunt cică rodul nebuniei? Continue reading

Nu s-a murit degeaba, cațelor!

S-a murit degeaba la revoluție.

Păi pentru asta s-a murit la revoluție?

Nu trece un singur decembrie fără să văd măcar vreo două păreri aruncate cu siguranța, ori prin vreo oftare online ori la un pahar de șpriț de sărbători.

*

Pentru mine însă victoria celor ce au ieșit atunci în stradă e absolută, una dintre puținele, dacă nu chiar singura de acest fel a neamului ăsta. Nu vorbesc de păpușarii din spate, câți și care o fi fost, ci la oamenii care au ieșit în stradă.

Cei care au stat în fața gloanțelor, cei care au stat în fața tancurilor, cei care au murit, cei care au rămas schilodiți pe viață, cei care au strigat cu tot ce aveau pentru libertate.

O fi pornit de la pâinea pe cartelă, de la salamul cu soia, de la cozile de 4-5 ore pentru o portocală de Crăciun, dar de cerut nu s-au cerut nici banane, nici salam de sibiu, ci libertate. Continue reading

România suntem noi

O altă zi a României, o altă zi de efervescență patriotică cu parade, discursuri, piepturi umflate de mândrie naționalistă. Nu se vede din modul în care-mi analizez țara, ba dimpotrivă de fiecare dată când o fac se trezește vreun patriot de carton să mă tragă de urechi că nu-mi respect patria mumă, dar și eu sunt atins de nițică dragoste pentru pământul în care îmi e îngropat neamul.

De asta scrisul meu de azi nu se va îndrepta spre unde e România sau unde aș vrea să fie, ci spre noi, spre mine, românul care a rămas aici și care că-i place sau nu, că știe sau nu, este de fapt România.

Ce-ar fi ca românul ăsta să-și ia țara înapoi nu așteptând totul de la mai marii țării ci făcând el primul pas. Și nu cine știe ce salt uriaș ci pași mici, simpli de tot: Continue reading

Ponta câștigătorul României trecute, Iohannis exemplul României viitoare?

Victor Ponta a câștigat alegerile pe un segment clar al populației. Peste 61 de ani, studii primare, mediul rural. Ăștia sunt votanții la care Ponta a avut peste 50%, de fapt a avut mult mai mult, învingând clar. Cu cât media de vârstă scade și studiile cresc cu atât procentul lui Victor scade mai dramatic.

Cifrele astea se potrivesc de minune cu cele ale nostalgicilor comuniști, incapabili să înțeleagă democrația, incapabili să reziste tentațiilor reducerilor la tigăi dar ținând pe perete, lângă pat, tabloul cu Ceaușescu.

S-a vorbit cu ură lunile astea între cele două părți ale electoratului și nu puțini dintre votanții lui Ponta s-au simțit jigniți când li se bătea obrazul că votează la fel cu analfabeții. Cifrele însă pictează destul de clar:

Oameni care nu au liceul și nici profesionala. Oameni din mediul rural, din cele mai sărace zone ale țării. Oameni ieșiți la pensie. Cu alte cuvinte oameni care nu produc mai nimic pentru economia țării, care nu sunt interesați nici cât negru sub unghie de fiscalitate, impozite, infrastructură, oameni care în marea lor majoritate sunt ieșiți din circuitul economic. Continue reading

De frică

Fiind extrem de clar în opțiunea mea politică și susținând furibund un candidat, ceea ce în general nu prea e stilul meu, am fost întrebat dacă am vreun interes personal. Nu, nu-s implicat de niciun fel în politică și renunțarea la tonul meu de scârbă generală la adresa clasei politice a venit de frică.

Da, de frică. Ce a demonstrat PSD-ul și Ponta în câteva luni este de-a dreptul înspăimântător și asta fără să aibă toate pârghiile care le trebuie. Continue reading

Argumentele pro-Ponta sunt tâmpite

Cum vorbeam eu așa despre electoratul lui Ponta că e prost mi s-au ofensat niscaiva prieteni care nu-s proști. Și nu-s, când e vorba de sensul general, când vine vorba de sensul de votant prost sunt pe același nivel ca baba Tanța care-l votează pe Ponta pentru ca Iohannis mănâncă copii, nu e ortodox și pentru că 1 kil de făină și unul de ulei.

Sunt în aceeași oală pentru că argumentele pro-Ponta sunt efectiv tâmpite și cine votează pe baza unui argument idiot intră în aceeași turmă, indiferent care este respectiva idioțenie de argument – uleiul sau cine știe ce filosofie.

Luăm câteva pe rând:

1. Justiția. Să intre Băsescu, Udrea și restul din gașca asta la pușcărie. Da, orice român de rând vrea să meargă justiția cum trebuie și să-i vadă la răcoare pe toți îmbogățiții peste noapte din banii noștri. Continue reading