Gata

Se fac zece ani de când scriu pe internet lucruri ce țin de educație civică sau politică, de când explic/despic firele mocirlei în care, suntem în stare sau nu să recunoaștem, ne bălăcim zilnic în România.

Mi-am luat, fără exagerare, mii de înjurături și amenințări goale(slavă cerului) în timpul ăsta și am argumentat tot de mii de ori, folosind nici nu vreau să știu câte sute/mii de ore din timpul meu pentru asta, în discuții cu intelecte de mătură.

Superior. Elitist. Arogant. Să arăți cât ești tu de tare, de asta scrii – nu, de fapt asta e atât de departe de firea mea încât iese de pe foaie. De când mă știu mi-a plăcut să joc cu adversari apropiați de nivelul meu sau mai buni, pe absolut orice fel de teren – sport, muncă, pasiune, discuție.

Victoria asupra cuiva net inferior pe subiect nu-mi aduce niciun fel de bucurie, că-i vorba de biliard/whist/traforaj, că-i vorba de o discuție în contradictoriu, că-i vorba despre o decizie de muncă. Mai mult de atât, nu simt nici înfrângerea în fața unui oponent slab, sunt atât de conștient că m-am jucat să văd până unde pot să-mi împing execuțiile, că nici măcar când începe celălalt să se fălească nu mă prinde nicio voință de răzbunare, e prea la îndemână – se întâmplă câteodată să mimez furia înfrângerii doar ca să ridic atmosfera jocului(așa cum fac și cu fiică-mea).

Cu alte cuvinte, nu-mi aduce nimic, nici bucurie, nici ambiție, nici perfecționare, nimic. Să crezi că eu țopăi cu Continue reading

Suntem chiar atât de tâmpiți?

Doamne, ai mei toți sunt vaccinați și totul a fost în regulă. Acum îmi dau seama cât de norocoasă am fost și ce puteau păți.” – citat aproximativ dintr-o discuție online antivaccin.

Înțelegeți? Doamna în cauză își vaccinase copiii, vaccinul făcuse exact ce medicul spusese că o să facă, nu avusese efecte secundare și-i ferise de boli și totuși, TOTUȘI, împotriva experienței ei clare, personale și directe, era total convinsă că vaccinul e rodul unei conspirații făcute să aducă autismul pe lume.

Sute de milioane de oameni care strâmbă din nas la ce spune un produs pe etichetă cred fără probleme că niște cărți care se contrazic total de la o pagină la alta, pline de chestii imposibile și lipsite de logică, sunt cuvântul lui Dumnezeu.

Că nou-născutul se naște păcătos, moștenind păcatul de-acu milioane de ani, dar dacă tu te spovedești la popă, gata, s-a șters cu buretele. Că dacă te arunci în aer și iei niște oameni care nu ți-au făcut nimic cu tine, în ceruri te-așteaptă o orgie cu Continue reading

Criminalii de pe șosele

Cât e de vinovat șoferul care ucide o familie pe șosea? Și când zic vinovat, mă gândesc la perspectiva juridică asupra termenului, adică exact cea care contează în pedepsirea omului, c-a trecut vremea aruncatului cu pietre. Am povestit cât e netul de larg despre ridicolul prevederilor rutiere despre asta și acum vine și o confirmare.

Ca să vă introduc în cum gândește legea noțiunea de vinovăție, dau un exemplu foarte simplu:

O bunăciune de 22 de ani se mărită c-un moș plin de lovele, cu testicolele lungi până la genunchi, zbârcite ca mumia lui Tutankhamon și pline de negi, cărora ea, grațioasa gazelă, trebuie să le dea atenție cam zilnic.

Marea iubire pălește în timp, cam în 72 de ore așa… și inocenta frumusețe îi face guguștiucului amorez un ceai verde cu ghimbir, scorțișoară, un praf de cardamon, o linguriță de miere de tei și-un vârf de cianură. Mogulul iubăreț crapă.

Ce avem noi aici, la superba ființă de gen feminin, este cea mai grozavă formă a vinovăției – intenție directă cu glazură de premeditare. Adică mititica, să-i zicem Ileana Coasă, a știut ce rezultate o să aibă ceiuțul în cauză, le-a și urmărit, ba a mai și plănuit pentru ele.

Pentru societate, doamna Coasă, care pentru bani este în stare să se mărite c-un zbârciog și să-l omoare calculat, e extrem de periculoasă. Asta înseamnă ca pedeapsa va merge spre mulți ani petrecuți la mititica, pentru a feri alți naivi moguli de soarta crudă și pentru a-i da destul timp de reflecție și reabilitare văduvei.

O bunăciune de 22 de ani, să-i ziceam Maria Cocean, e voluntară la azilul comunei în timpul liber. Când un nou recrut, 83 de ani, frumos ca lepra, intră pe porțile sanatoriului, vrând să-l facă să se simtă iubit, Maria noastră îi face un ceai cu măr verde, trandafir și-o foaie de ceapă.

Moșul e alergic la trandafir. Nu a spus nimănui asta, nu-i apare în fișă, ba a mai și băut din ceai de poftă, deși știa cu ce e făcut. Ghinion mare pentru graficele de performanță ale azilului, moșul crapă în prima zi.

Maria Cocean e responsabilă de deces, însă nu are conform legii nicio formă de vinovăție pedepsibilă. Cea mai ușoară ar fi culpa fără prevedere, adică omul nu-și dă seama de ce efecte ar putea să aibă fapta lui, deși ar fi trebuit să le prevadă – ori nimeni nu avea de unde să prevadă alergia la trandafir a moșului, dacă nu se știa de ea.

Pentru societate, Maria Cocean, voluntara noastră, nu prezintă absolut niciun pericol și orice fel de pedeapsă nu ar servi la absolut nimic.

 

Ei, de asta conceptul de vinovăție și formele ei sunt atât de prezente în legislația penală, pentru că important din punctul ăsta de vedere nu e să pedepsești după rezultatul faptei ci după pericolul pe care îl reprezintă făptuitorul pentru societate.

Să mutăm discuția la șmecherii șoselelor.

Nu e prima dată când spun că legislația rutieră e ridicol de permisivă și calcă în picioare principii penale. Cândva, acum o mie două sute treizeci și trei de ani, când se mergea numai cu căruța cu roți pătrate, s-a convenit că accidentele se întâmplă toate din culpă.

Asta e o formă a vinovăției în care omul ori își dă seama de ce efecte poate să aibă fapta lui dar crede aiurea că nu se vor întâmpla, ori nu-și dă seama de ele deși ar fi trebuit.

Și uite-așa, orice accident, indiferent cât de grav și cu câte victime se lăsa, merge direct la pedeapsa pentru culpă, de multe ori aia cu suspendare. Nu sunt și nu am fost de acord niciodată cu asta, mi se pare o clasificare ridicol de largă.

Vedeți voi, dacă un individ cu discernământ se apucă să tragă cu mitraliera pe deasupra unui chioșc de mici din oaie, fără să vrea să nimerească pe nimeni, dar împușcă vreo doi de la o mansardă aflată mai încolo, nn-o să pornească nimeni procesul de la ideea de accident ci de la cea de omor. Chiar dacă idiotul și-a zis că nu rănește pe nimeni, că doar nu țintește vreun om anume.

Cumva însă când spulberi un pieton pe trecere, pe roșu, cu o chestie de două tone jumătate ce merge cu o sută de kilometri pe oră, pornim de la ”păi… păi… doar n-a vrut…”.

*

Cred cu tărie că, la fel ca în cazul Coasă vs Cocean, sunt grade de vinovăție diferite chiar într-un accident și scuza culpei ”știu că mergeam cu suta în fața grădiniței dar nu am crezut că chiar atunci copii de pe trotuar o să treacă pe trecere” nu ar trebui să funcționeze când gradul de pericol și probabilitatea  unui rezultat cumplit sunt aproape de maxim.

Hai să vedem niște ipotetice.

Gelu Tembelu știe că vecinul de la parter îi iubește nevasta de fiecare dată când Continue reading

Banii sunt răspunsul

La viața în România. Nu un răspuns perfect, dar destul cât să-ți facă mizeria suportabilă:

Sistemul de sănătate e moarte curată. La modul serios, te duci să-ți operezi un deget, poți să mori în câteva săptămâni pradă unor infecții de care nu te scapă nici dracu’. Din cauza asta stau de ani de zile fără ligamente la un genunchi, condițiile în care mi-am operat meniscul m-au speriat îngrozitor.

Răspunsul? Bani. Avem alternative private decente, exterioare mafiei spitalicești, cu personal care nu te scuipă din ochi dacă-l pui să-și facă treaba. Ligamentoplastia o să fie la privat sau deloc.

Sistemul de educație e tortură și imbecilizare. Nu numai că nu te învață să gândești și nu încurajează performanța și creativitatea, dar reușește să atace decisiv curiozitatea elevului și orice înclinație spre analiză individuală.

Răspunsul? Bani. Școli și programe private, ori europene, cursuri online și așa mai departe.

E adevărat că poți învăța singur și-ntr-un coteț de gâini dacă vrei – era valabil când trebuia să cauți cărți în bibiliotecă și anticariate și e de o mie de ori mai ușor acum cu internetul. Totuși, să ceri unui copil să-și facă numărul de ore cerut de un sistem putrezit și apoi să mai bage studiu individual, e nerealist și uneori chiar dăunător pentru majoritatea dintre ei. Nu mai vorbesc de abuzuri, jigniri și alte alea.

Nu mai poți cu nivelul de nesimțire al vecinilor, al lipsei de educație în spațiu comun, al mârlăniei, bădărăniei balcanismului puturos?

Răspunsul? Bani. Proprietate destul de largă cât să nu-ți picure apa de la vecin în fundație și să nu-i auzi boncăluitul manelist. Vacanțe dese în locuri care se te încarce și să te vindece de otrava pe care o aduni aici.

Se moare pe șosele într-un ritm fruntaș european pentru că poliția rutieră nu-și face deloc treaba, prea ocupată să dea amenzi la punct fix?

Răspunsul? Bani. Mașină gama premium, destul de sigură cât să-ți mărească șansele de supraviețuire în caz că intră cun nenorocit în tine, avion, tren la vagonul de dormit.

Vrei să faci ceva pentru locul unde trăiești? Să te implici local, fără să te intereseze vreun folos personal? Greu, practic imposibil, orice fel de inițiativă e o Continue reading

Ce face ordonanța și de ce este neconstituțională

Foarte simplu și pentru toată lumea, în trei puncte: ce-i cu abuzul în serviciu? ce face ordonanța? de ce este neconstituțională?

1.Ce-i cu abuzul în serviciu?

În orice stat de drept abuzul în serviciu este pedepsit mai grav decât furtul. Motivul este limpede: dacă pe unul îl poți face de foame/nevoie pe celălalt îl faci dintr-o poziție de forță, plătită decent din banii cetățenilor, reprezentând statul român.

Adică furi de la cei ce te plătesc, folosindu-te chiar de serviciul pentru care cetățenii te plătesc. De asta, peste tot, pedeapsa începe mai sus decât cea pentru un amărât care fură o coajă de pâine. Este mai grav atât moral cât și ca efecte asupra administrației statului și cetățenilor lui.

Cum se face? Funcționarul cumpără pentru instituția la care lucrează creioane cu 50 de lei bucata sau vinde teren evaluat la 100 de euro metrul cu 1 euro metrul și așa mai departe. Cu alte cuvinte funcționarul folosește bani sau active publice la altă valoare decât cea reală, evident pentru ce-i ajunge lui în buzunar.

Nu sunt pansamente la spital? Vinetele pentru cantină sunt luate la de zece ori prețul pieții? Abuz în serviciu. Se întâmplă peste tot în România de Continue reading

Nu te mai fărma, fraiere!

În timp ce PSD-ul urla electoral că austriecii lui Iohannis ne fură pădurile (austrieci pe care ei i-au adus și crescut până la poziția de exploatator gigant al masei lemnoase dacice), guvernul lui Cioloș a pus pe masă câteva măsuri care au dat peste cap mafia lemnului.

O aplicație publică, în care poți să introduci numărul unui tir pe care tocmai l-ai văzut pe șosea cu remorca plină și sistemul să-ți spună dacă e autorizat sau furăcios, un telefon la poliție și-n câțiva km îl ia la întrebări. Știți cât de tare s-au rărit transporturile din zona mea (una dintre puținele zone în care încă mai e ce scoate de pe munte)? Cu vreo 80%.

Un soft care suprapune imaginile din satelit cu harta exploatărilor autorizate. Până acum băieții lăsau pădurea neatinsă pe margine și rădeau tot din zonele mai puțin accesibile… că cine naiba să ia munții la pas? Acum controlul se duce la fix.

Se plânge lumea iarna asta că e greu cu lemnu de foc. Da, e mai greu și mai scump să cumperi lemn care nu-i furat și da, e o lovitură groaznică pentru vilele în producție ale pădurarilor/inginerilor… ce să-i faci, e greu numai cu salariu, nu?

Două chestii practice, cu rezultat imediat, împotriva unei probleme la care toată țara urlă și mai ales generația asta tânără-ecologistă care nu a ieșit la vot. Două chestii seci, executate în câteva luni, după 26 de ani în care s-a tăiat și s-a furat cât s-a putut, 18 ani sub PSD și restul sub magnifica noastră dreaptă (CD, PDL).

 

Copia legalizată, pentru care trebuia să te duci la notar, să plătești omul ca să pună o ștampilă fără nicio legătură cu pregătirea lui. Da, nu-ți trebuie nicio pregătire juridică să Continue reading

Ruptura românilor

Am vrut să scriu postul ăsta de pe un țol moale, din fața unui șemineu adânc de piatră, cu trei cioate de corn mâncate de flăcări înăuntru și pojghiță de jar aprins până în buză, c-un pahar de tămâioasă aurie din 2007 în mâna stângă și doar cu dreapta liberă să alerge pe taste.

Acolo mi-aș fi găsit liniștea trebuincioasă unei scrieri despre ruptură violentă și agresiune nefiltrată. Dar n-am șemineu, n-am nici țol, la dracu! n-am nici măcar tămâioasă.

A fost Cioloș la Gâdea. Cioloș e partea mea din Românie, Gâdea e partea lor. Între ele e o prăpastie cumplită, săpată c-un entuziasm cretin de ambele tabere, c-un spor atipic pentru români, venit din ură și dispreț.

N-am cum să nu vă urăsc.

Vă uitați cum vă fură pâinea de pe masă și vă aruncă firimituri, vă uitați cum ne fură viitorul și ne schimbă trecutul, vă uitați cum dau vina pe alții deși au fost la putere de două ori mai mult decât toți ceilalți împreună, vă uitați cum își clădesc averi și diplome la fel cum vouă vă clădesc sărăcie, vă uitați cum mint, înșeală și omoară, Da! Omoară.

Vă agățați de-un kil de ulei sau de niște minciuni atât de Continue reading

Oboseala românului minoritate

Am obosit să fiu eu schimbarea pe care o vreau de la societate.

Nu c-aș vrea să devin mârlanus mioriticus, nu de-acolo vine lehamitea, ci din așteptarea veșnic înșelată ca puterea exemplului să funcționeze.

Nu, faptul că eu nu arunc pe jos, nu parchez aiurea, nu intru în față nimănui, nu folosesc pile, nu încerc niciodată să obțin mai mult decât face, nu mă concentrez pe cum să pară că muncesc ci pe cum să muncesc, nu răspândesc mizerii fără bază, nu arunc vina aiurea și că mă gândesc de fiecare dată cum afectează comportamentul meu străinul din jur, nu schimbă pe nimeni.

De ce? Pentru că e mai ușor să arunci pe jos decât să ții gunoiul până la un coș, e mai ușor să parchezi unde încurci decât să mergi 20 metri cu piciorul, e mai ușor să te strecori peste rând decât să stai o oră la coadă, e mai ușor să ai pile decât valoare, e mai rentabil să păcălești decît să fii corect, e mai ușor să împroști cu tâmpenii decât să taci când nu ai nimic de spus, e mai ușor să dai vina pe altul decât să zici că ai greșit, e mai ușor să te gândești numai la tine.

De asta. Pentru că ce, într-o societate civilizată, ar fi mai greu sau chiar imposibil la noi e mai ușor. Nu e românesc să alegi calea mai ușoară, e uman, de asta e atât de important sistemul din spatele unei societăți educate.

La noi sistemul nu merge, sistemul lasă mârlanul să fie mârlan și, mai mult, să-i fie mai bine decât dacă nu ar fi. Din păcate, soluția nu e Continue reading

Coma bugetarului și somnul societății civile

”De asta nu se ocupă statul?”

”Nu”

Câteva luni într-un sistem funcțional te fac să vezi dureros de clar ce nu merge acasă. Ce-i drept, asta nu ajută deloc când încerci să aduni o investiție chiar pentru lipsurile alea – nu-i nimic mai încurajator pentru un investitor străin decât să afle că statul nu-și face treaba chiar acolo unde e vital…

Acum vreo 8-9 ani, având acces la un ocean de chimiști și văzând bătaia cruntă de joc ce ține loc de control/protecție a cetățeanului la noi, am încercat să împing ideea unui laborator independent, care să analizeze produsele de consum larg din lanțurile alimentare, spitale și așa mai departe.

Componenta socială, adică volumul și diversitatea de analize gratuite din toată piața, a stricat balanța calculelor indiferent de cât am bătut monedă pe analizele plătite (era și încă e un gol de laboratoare puse la punct tehnic și certificate divers la noi în țară) pentru clienți firme.

*

N-am văzut o singură grevă/manifestație a personalului medical împotriva condițiilor în care sunt tratați pacienții, împotriva spitalelor jegoase și pline de infecții, împotriva calității dezinfectanților (să spui că n-ai știut e fix la fel cu bucătarul care-ți pune carne stricată în borș și zice că el așa a luat-o – ori ești prost ori te faci că nu vezi). Continue reading