La pescuit de brad

pastravPentru cei care aţi văzut păstrăv doar în pieţe şi în Carrefour, priviţi, respiraţi adânc, priviţi din nou şi vă minunaţi. Da, aşa arată un păstrăv adevărat. Nu imitaţiile cu gust de carton pe care le cumpără bucureştenii prin restaurante, la preţ de sprâncene marinate de panda.

Ce-i drept, nici eu nu am pipăit până acum vreun păstrăv sălbatic. Nici măcar pe cel din poză. În timp ce Vlad prindea şi elibera la foc automat toată fauna unui pârâu de doi paşi lăţime, eu mă zvârcoleam, cufundat în nămol până la genunchi, cu undiţa agăţată în brad. Care brad? Oricare. Timp de vreo 2 ore, cât am încercat să lansez linguriţa în apă, am agăţat toţi brazii, de pe ambele maluri.

Aşa se întâmplă când un pescar de şes, specializat pe cărăşel de juma de palmă şi oblete, este scos din elementul lui. M-am zgâriat prin toţi mărăcinii, am brăzdat cu genunchii tot glodul cu miros de canal. Vedeam şerpii cum îmi taie calea, în timp ce simţeam pişcături pe la gleznele acoperite de buruieni mlăştinoase.
Continue reading

Halal barbat…

Cum m-am pornit eu viteaz să urc culmile munților cu rucsacul meu foto în spate. Nu că n-aș mai fi urcat așa stânci verticale, dar ori eram mai tânăr, ori eram mai odihnit, ori nu eram la cură de slăbire de vreo juma de an…

Ne-am urcat eu, bărbatul feroce de mai adevărat nu se poate și nevastă-mea care se întreabă mai în fiecare zi cum de-a avut noroc să pună mâna pe așa un exemplar de reușit de zici că după el s-a făcut matrița de barbat fatal, în bibiul off-road pe care-l făcusem rost pentru o săptămâna și-am plecat spre crestele Rodnei, unde speram să mai prind bujorul de munte înflorit.

Îmi trebuiau niște fotografii de peisaj că prinsesem floarea pe alți munți, însă într-o zi plină de ceață și nu aveam cadre largi de să se vadă văile infinite…

După două ore de mutat gâtul din loc (mă ce suspensii are Vitara, zici că mergi cu picamerul, așa te zguduie) am ajuns la naiba-n praznic de mai departe nu se putea merge pe patru roți și-am descălecat.

Pac rucsacul în spate (și încă era versiunea ușoară, am renunțat la unul din cele trei aparate și la câteva baterii…) și dă-i pe cărare. Cam în zece minute fiecare moleculă din Continue reading

Cu două femei în tren

femei
– A divorţat şi fic-su
– Iete, mă.
– Daa, a divorţat acum 2 ani.
– I-auzi, mă.
– Daaa, s-a şi măritat din nou nevas-sa. Cu un elveţian. Acum se ceartă care să ieie copilul.
– Ptiu!
………..
– Florin al meu, nu! Florin e un familist. Florin e genul ăla care îşi iubeşte cel mai mult familia.

Apelativele de preamărit Florinul curg cu un debit imposibil de urmărit pentru o ureche novice. Mă pierd cu ochii pe geam şi cu mintea pe banda de refugiu. Dulcele trăncănit moldovenesc devine muzicuţă de fundal. Dar volumul creşte, duduiesele se apleacă spre podeaua compartimentului, buzele trimit vibraţii tot mai agresive, se transformă într-o undă de şoc penetrantă. Sistemul meu defensiv a cedat. Muzicuţa s-a transformat din nou în cuvinte. Plâng.

– Viorel nu era băiat rau. Da’ na, avea chestiile astea. A avut o muncă foarte grea, foarte grea.
– Aaa, da. Oricum, a fost un mort urât. Aşa mi s-a făcut un rău când l-am văzut mort în casă. Nu am putut să mai stau în casă. Foarte urât mort a fost.
– A fost combinat cu o colegă de-a mea. Eu i-am făcut îndemânarea, dar na.
Continue reading

Lebăda curviştină

lebadaLa umbra stufului se bălăceau trei boboci. Rânjiţi, zglobii, cu puful mângâiat de Mama şi Tata Lebădă. Tatăl, ciolănos, cu pana grasă, gâtul viguros, privirea aprigă de străjer al purităţii. Mama avea o mlădiere aparte şi îşi arcuia corpul zvelt în legănări de vals.

Eleganţa-i îmbietoare se oglindea din stropi de val în grinzi de cer, în ochi bulbucaţi de răcănel, până sub gâtul înmărmurit al unui lebădel adolescentin. Şi s-a apropiat tinerelul de cuib, hipnotizat de fantezii şi mirosuri carnale.

Tata Lebădă îl simte pe tânărul amorezat. Îşi încordează gâtul, îşi zbârleşte penele şi taie luciul apei cu vârful ciocului. Îl fixează pe iubăreţ între ochii lucind a furie. Porneşte atacul, despicând balta şi zvârlind stropii fierbinţi dincolo de mal. Lebăduţul bate în retragere. Se opreşte mai departe de cuib, cam la un minut de zbor lebădesc. Şi aşteaptă.
Continue reading

Trei măgari

trei magariPe o insulă pustie păşteau nişte măgari. Ceva fire de buruiană flocăită de vânt, printre nisip împuţit de scoici putrezite. Măgăruşii sunt pe insulă de anul trecut. Acolo au iernat, s-au hrănit, s-au iubit şi au făcut puiuţi cu blana creaţă şi bălegoasă. Puiuţi care vor creşte si se vor iubi între ei, fraţi cu surori, şi vor făta la rândul lor noi generaţii de urecheaţi vânjoşi.

Poate îi va adopta totuşi o familie de săteni inimoşi. Şi le vor tăia copitele care au crescut lungi şi încovoiate ca opincile de spiriduş irlandez. Măgăruşii sunt dornici să plece. Atunci când aud o barcă în apropiere, vin la mal şi te privesc cu ochii mari şi duioşi: “Salvează-ne, ia-ne de aici. Ne-am săturat de ciulini uscaţi şi de incest!”

Catch and release a la Dani Corban

dani stiucaApele Deltei sunt multicolore. În funcţie de sol şi vegetaţie, îşi schimbă nuanţele mai ceva ca părul unei rebele adolescentine de vreo 40 de ani. Şi fiecare luciu, fiecare val, fiecare spectru de lumini reflectate şi refractate se transformă în liste de ingrediente pentru cunoscători. Este suficient să interpretezi corect irizarea apei şi vei cunoaşte conţinutul din adâncuri.

În apele tulburi şi pământii se ascunde crapul, în cele de capucino cu extra lapte am înţeles că aş avea ceva şanse la şalău. În cele cu nuanţe trandafirii de limpezime ştiuca îţi va ataca linguriţa. În cele albastru-marin mănâncă pelicanii. Iar în cele violacee fumează melcii trabucuri din piele de şarpe.

Cu lecţia cititului în valuri bine învăţată, şi după vreo trei ore de lansări ratate (la rândunicile din pomii de pe mal), am reuşit! Prima mea captură la linguriţă. Un exemplar rar de ştiucalete, cu solzi aurii, ochi de spahiu căpiat şi fălci de vrăjitoare octogenară. O superbă captură de vreo 200 de grame.
Continue reading

Copiloți de pus în ramă

Nu știu cum fac dar numa de ăștia am noroc. Ba dau peste unu care-mi sforăie în dreapta de-mi pică retrovizoarea, ba dau peste unu care-mi rupe mânerul de la ușă că i-e frică de luat curbele cu frâna de mână, ba peste unu care-mi zice s-o iau pe acolo că sigur e bine (și ajung aproape în altă țară sau, cu altă ocazie, la buza unei păduri fără urmă de drum) i tot așa…

De data asta l-am avut pe Dani. Plecasem pe la 10 seara și planul era să ajungem în Mahmudia pe la amiază, să prindem vamporul spre Deltă. Asta însemna condus toată noaptea, să fim siguri că ajungem cu timp de pierdut… Continue reading