Iohannis, un Ponta low-cost?

Klaus1Klaus Iohannis ne-a anunţat oficial de visul unei nopţi de toamnă. O noapte a numerologiei mistice, la finalul căreia se va cocoţa preşedinte pe un morman de voturi.

Ce m-a surprins în primul rând la spectacolul organizat în Piaţa Victoriei? Faptul că nu a fost gândit cu scopul de a îl promova pe candidatul Iohannis. Nu. Sloganurile inscripţionate pe cartoane erau atacuri la adresa lui Ponta. „Iohannis face, Ponta se preface”, „Micul Titulescu = Noul Ceauşescu”, „Iohannis dovedeşte, Ponta păcăleşte”, “Dacă furi la doctorat, siguri furi şi de la stat!”
Continue reading

Frica de avion este absurdă

Aveţi “frică de avion”? Dar de automobil?

avion2
Niciodată nu am înţeles de ce transportul aerian este considerat de mulţi o activitate riscantă. Asta în ciuda statisticilor care îl plasează pe locul secund în topul celor mai sigure mijloace de transport, după cel feroviar. În cazul unora, s-ar explica prin frica de necunoscut. Un fel de azteci care la vederea primei corăbii s-au pus în genunchi şi s-au rugat zeilor. După care au capitulat în faţa OPN-urilor (obiecte plutitoare neidentificate).

Şi dacă printr-o minune (a se citi siguranţă incredibilă dovedită în ultimul deceniu de transportul aerian) unii şi-au înfrânt frica şi s-au convertit, este suficient un singur incident aviatic pentru a se speria ca potârnichile. De data asta definitiv, gata să jure că ei în avion nu mai calcă.
Continue reading

Aventuri cu raci fierti

Să fie vreo 20 de ani de când am mâncat ultima dată raci și cum vreo două săptămâni am stat în telefoane, mailuri și sms-uri căutându-i pe nemernici pentru o scenă din Dracula’s Kitchen (după ce am încercat zadarnic să-i prindem noi), mi se făcuse o poftă cât casa de mare.

Într-o vineri noapte, doi saci plini ochi cu carcaleți cleștoși au ajuns, după vreo zece ore de drum, în Vatra Dornei. I-am debarcat în cadă (spre bucuria fetiței care a avut la ce să se uite a doua zi – Uite, tati, cum sforăie racii! ) și am plecat să le fac rost de oaie, c-așa era gândită scena.

Spre seara celei de-a doua zile eram pe malul unei bălți cumplit de murdare, în care Dani se vedea ca nu are absolut niciun chef să se bage (deși făcuse lucruri mult mai dure și mai potențial dureroase în timpul filmărilor de până atunci), cu oaia umflată cu fân și racii lângă ea.

– Vlaaaaaaaddddd, am văzut ceva sărind în lac.

– Dani, ăsta e semn bun, nu e așa de letală apa pe cât pare (arăta de parcă erau mlaștinile de lângă Mordor).

– Da mă, da avea blană! – ochii dilatați de groază spuneau totul.

M-apuc de pus racii și ne dăm în curând seama Continue reading

Huruiam răpciuni pe gât

Sfârşit de septembrie, când îţi plâng norii cu leşie în gât până te sufocă. Şi te lasă cu fruntea vânătă, umflată peste ochii sparţi de înecat. Nu te plânge nimeni; în liniştea asta de răpciune mucedă nu ştii dacă ai asurzit sau tot în jur este mort.

Ridică-ţi mucii de pe caldarâm,
Nu mai suge ţigări ghemuit.
Închide ochii, să te naşti pe un alt tărâm.
Aici s-a sfârşit:
Nimic de simţit, nimic de trăit.

Miliardar de mucava

El este cel mai bogat român, stăpânul absolut al miliardarilor de carton, rodul suprem al societăţii româneşti, după 25 de ani de capitalism.

ioan niculae
Nu ştie multe cuvinte şi ai nevoie de subtitrare atunci când le foloseşte pe cele din dotare (undeva la vreo 300 în total). Dar măcar gândul îi este dibaci şi vrerea cumpătată.

Când echipa de fotbal în care investeşte de câţiva ani (ca orice român de succes) a eliminat-o pe Olympique Lyonnais, şi-a ridicat toţi jucătorii pe acoperişul celui de-al zecelea cer. La mai puţin de o lună după, declară asta:

“O ruşine de echipă, vom lupta să scăpăm de retrogradare. Măsurile vor fi drastice, atît vă spun”
Continue reading

Oameni bolnavi, unelte de propagandă

sobaruEroul Adrian Sobaru a fost reţinut de poliţie pentru 24 de ore, după ce a intrat cu forţa în curtea Palatului Victoria. Asta după ce a reuşit să rupă bariera la volanul Daciei personale.

Conform unei surse, Sobaru avea hainele îmbibate în benzină. Dar este doar o sursă şi nu de prea mare încredere. Conform tuturor surselor, mai puţin celor care aparţin de trustul Intact, Sobaru a apelat la acest gest ca semn de protest împotriva guvernului păstorit de VV Ponta.

Individul are probleme psihice, nu cred că mai există urmă de îndoială. Asta ar fi trebuit stabilit încă de la prima ispravă, atunci când s-a aruncat de la balconul parlamentului. Atunci a făcut-o pentru a protesta împotriva lui Boc. Şi a fost “decorat” erou naţional în regim de maximă audienţă. Tot de Intact.
Trust care acum a prezentat ştirea într-un mod mai responsabil:
Continue reading

Unelte

Uneltele nu fac cât costă ci fac cât produc, de asta mie mi-e mult mai ușor să dau bani pe ceva cu care lucrez decât pe ceva ce mă ajută doar tangențial la muncă sau deloc.

Cu toate astea când vine vorba de scris, ceea ce aș putea face și cu un pix și-o hârtie, nu prea ma împinge sufletul la cheltuială. Laptopul pe care am scris 3 cărți și care mi-a servit drept principală sursă de câștig în ultimul an jumătate e o panaramă low-end de la Lenovo.

Cât mai mic și cât mai ușor, dar nu ultrabook că alea, comode și mai mare dragul să lucrezi pe ele, sunt scumpe rău. Cât mai fără figuri și fără performanțe ca să nu-i scadă bateria repede (cu cât rezistă mai mult fără priză cu atât pot să scriu și eu mai liber). Așa au sunat criteriile de achiziționare.

M-am pricopsit un s205 pentru care era prea mult să ruleze un youtube în 720 că-i murea procesorul, dacă deschideam prea multe ferestre în broser făcea pe rănitul și așa mai departe. Stătea peste 4 ore fără baterie și rula word-ul fără probleme, ideal ce mai.

Și uite așa am dus-o fericiți împreună un pic peste 2 ani. În timpul ăsta, forjat în focurile creației, chinuit de inspirația mea titanică, lenovuțul a început să se încălzească din ce în ce mai tare (ce-i drept nici nu l-am deschis vreodată să-l curăț), a crăpat la toate balamalele, ba chiar a început să joace imaginile pe ecran ca-n matrix, cu joc lateral și pâlpâituri multiple.

– Cum adică? Pe ăsta ții tu cartea și imaginile??? Continue reading

Sunt un munte de politeţe

politete– Dani, organizez un eveniment în seara asta, în sala de consiliu…O gustare ceva, mai vorbim, mai o cafea. Mi-ar plăcea să vii şi tu.
– Sigur. O să fiu acolo!

Cum aş fi putut să îl refuz pe noul meu prieten din Vatra Dornei? Nu mi-a dat prea multe detalii despre eveniment. Dar oricum eram curios să aflu mai mult despre activităţile tineretului de munte. Tinerii ăia conservaţi în creierii piscurilor neprihănite, departe de tumultul şi decadenţa spirituală a marilor oraşe.

Aşa că m-am dus, cu ochii mari şi inima deschisă. Aşteptam cu zâmbetul pe buze să descopăr orice în spatele uşii; de la un campionat local de şah până la o degustare de brânzeturi. Apăs clanţa, intru în sală şi văd tineretul bucovinean adunat la eveniment.
Continue reading

Ce-am invatat la facultate I

Că oamenii sunt oameni indiferent de profesie/funcție. Știu că pare de o naivitate vecină cu prostia dar pentru mine, puști abia plecat la facultate, era normal ca profesorii universitari sa fie toți, până la ultimul, niște rezervoare de principii, cultură, clasă, rafinament și dorința de a te face pe tine, învățăcelul, mai bun.

Am dat peste exact același stil ca în liceu. Subiectivism, bârfe, simpatii, predat cuvânt cu cuvânt din manual de parcă noi n-am fi fost în stare să citim, note aruncate din burtă, orgolii umflate și așa mai departe. Ce-i drept ăsta era tonusul general dar parcă excepțiile erau mai multe – profesori, poate nu plutind pe nori luminoși, dar interesați să te învețe.

Că în memoria oamenilor cu care studiezi/lucrezi ajungi în două feluri. Ori ești tot timpul acolo, zi de zi, prezent la tot ce trebuie ori te faci remarcat.

Trei absențe atât aveai voie la procedură penală, la a patra deja nu mai intrai în examen. În timp ce cei care ciupiseră a patra absență se tânguiau fără succes pe la ușă să fie primiți la testare, eu îmi vedeam liniștit de treabă deși fusesem la un singur seminar, unul singur și niciodată la cursuri. Însă când fusesem, discutasem jumătate din oră cu profesor despre ce zicea el acolo.

Să știu asta m-a Continue reading

Turcescu, ritual păgân

turcescuNu am văzut la televizor în ultimii ani ceva mai ciudat decât spovedania lui Turcescu. Dar a fost o spovedanie atipică, făcută în public, nu intim. Şi parcă mai aproape de scenă decât de confesional.
Mai degrabă un delir păgân, în care dumnezeul lui Turcescu a devenit o sperietoare de ciori fluturată pe deasupa capului, pentru a împrăştia norul de vină.

Nu i-a reuşit. Colegii lui, în frunte cu întrebătoarea de serviciu Sorina, îl priveau ca pe un trădător muribund, în ultimele minute de viaţă. “Numai Dumnezeu ştie cine este Robert Turcescu” a spus sub ochii bulbucaţi, adunaţi la masa rotundă şi lunecoasă. Mă, aici aş putea să te contrazic, chiar dacă nu e în legea firii. Nu e cel mai bun moment să dăm în “cei deja căzuţi”, pentru că “despre morţi numai de bine”.

Dar totuşi, nu ai dreptate. Cum adică numai Dumnezeu ştie cine eşti? Ne-am făcut şi noi o idee. Nu cred că mai pune cineva la îndoială faptul că eşti un mincinos şi un impostor. Să lucrezi în presă timp de un deceniu, cărând pe umeri stindardul deontologiei închipuite, fără pic de ruşine, este o performanţă. De care acum te lepezi ca de satană în faţa dumnezeului tău, tot închipuit.
Continue reading