Filozofia piţurciană

piturcaVictor Piţurcă: “Fazele fixe este punctul forte al Ungariei, dar sînt şi vulnerabili la acest capitol.”

Nea Piţi este precaut, ca de obicei. Dacă ne dau ungurii gol din fază fixă, a avut dreptate. Dacă le dăm noi, a avut dreptate. Aşa strateg rar am mai văzut. Zici că e victor romanum, nu pui de plebeu craiovean.

Problema nu este sapienţa piţurcianului, ci ego-ul supranutrit cu borhot al jucătorilor. Prea multă încredere înaintea unui meci cu adversari de valoare apropiată. Cota de 1,75 pe care o avem la victorie, pe teren propriu, anunţă un meci echilibrat, nu un galop de sănătate.
Continue reading

Pulpe la ceaun cu usturoi si must

Drumul mustului nu este o înlănţuire de procese biochimice încununate de o horă a tălpilor goale. Nu e despre araci, butași şi piatră vânătă. Strugurele nu este conştient de existenţa lui şi nici de sucul îndulcit în pieliţă, sub soarele augustului. Aroma şi gustul lui există doar pentru că noi ne clătim papilele cu seva lui. Drumul mustului începe de la buzele noastre şi se termină la rădăcina limbii, odată cu ultima proeminență gustativă.

Ciocanele de curcan la ceaun by Dani Corban

S-au folosit:
– Un ceaun
– Ciocănele de curcan
– Must roşu dulce, uşor înăsprit
Continue reading

PSD, campanie cu mizerie

firea pontaDan Şova despre Iohannis:

“Gângăvia este încetineala vorbei determinată de încetineala minţii. Şi eu sunt convins când mă uit la dânsul că este încet la minte. Şi noi avem nevoie de un om inteligent, de un om viu, de un om puternic, nu de un om încet la minte. Cred treaba asta, o susţin.

Eu nu cred că ardelenii care se mândresc cu foarte multe lucruri pot vota un gângav în fruntea ţării. Nu cred că pot vota un om încet la minte şi nu cred că pot vota un om care nu poate vorbi fără prompter.”

Ce îţi vine în primul rând în minte atunci când îl asculţi pe Dan Şova? INTELIGENŢĂ!
Da, pentru că d-l Şova vorbeşte rapid, de unde rezultă că este rapid la minte. Un om inteligent, viu, puternic. La fel ca d-l Ponta. Vă daţi seama câtă genialitate colcăie în fătucile de la call center? Aproape la fel de multă ca în d-l Şova.

Tot ne aflăm în perioada potrivită, propun un nou domeniu pentru decernarea premiilor Nobel:
Premiul Nobel pentru limbariţă.
Continue reading

Respectul fata de armata

Am observat în repetate rânduri fenomenul respectiv. Nu ştiu cât e realitate şi cât manipulare inserată prin showbiz şi pârghii hollywoodiene. Dar impresia lăsată este că majoritatea americanilor poartă un respect deosebit armatei.

Este suficient să spui “I’m in the US Army” şi deja interlocutorii vor lua poziţia de drepţi, gâdilaţi pe suflet de fluturii pietății. Eventual cu mâna la inimă, cântându-ţi imnul.
Continue reading

Prea mulţi unguri

transilvanizareComunitatea maghiară din Transilvania se află la apogeul unei perioade prolifice. Drept urmare, luna viitoare se vor prezenta nu cu unul ci cu DOI candidaţi pentru funcţia de preşedinte al Unga…al României.

Este vorba despre stimabilii Kelemen Hunor (UDMR) şi Szilagyi Zsolt (PPMT – Partidul Popular al Maghiarilor Transilvăneni). Este foarte bine. Avem deja latura social democrată a lui Kelemen şi latura populară a lui Zsolt. Pe model european, ar fi totuşi nevoie şi de o fracţiune liberală.
Propun: Partidul Ungurilor Liberali Ardeleni.
Continue reading

Rasism sau ipocrizie?

Imi aduc aminte in 2001, in ultima etapa din Bundesliga, Bayern juca la Hamburg in deplasare, se juca campionatul in acel meci. Bayern avea nevoie de un gol ca sa castige trofeul, Hamburg conducea cu 1-0 in min 94. La acest scor, Schalke ar fi fost campioana. In ultima faza a meciului, a inscris Anderson pentru Bayern din lovitura libera. A fost cel mai dramatic moment din istoria campionatului german de fotbal. Continue reading

Riga Crypto şi Lapona Enigel

riga criptoIubirea ardentă dintre angelica damă blondă şi ciupercă se apropie de final. Lapona vikingă a început deja să viziteze DNA-ul. Iar regele spongios cu dosar cripto se trezeşte din aburii viezurelui reavăn şi călduţ.

Cred că episodul ăsta a pus idilei capac:

Traian: Enigel, Enigel, ţi-am adus dulceaţă, iacă. Uite fragi, ţie dragi. Ia-i şi toarnă-i în puiacă.
Elena: Te-aş ****, rigă blând… Zorile încep să joace. Şi eşti umed şi plăpând. Teamă mi-e, te frângi curând.
Traian: La soare, **** se măreşte; La umbră, numai carnea creşte. Şi somn e carnea, se dezumflă, dar vânt şi umbră iar o umflă…
Elena: Rigă spân, de la sân mulţumesc dumitale. Eu mă duc să culeg fragii fragezi, mai la vale.

Moşu (II)

dani pilotAm decolat de la Paşcani spre Băneasa, după o aşteptare de aproximativ 4 ore. Atât a durat până s-a întors delegaţia chineză transportată tot de noi de la Bucureşti până pe un câmp buruienos din spatele unor blocuri părăsite.

Spre deosebire de prima aventură povestită AICI, acum eram la bordul unui elicopter bimotor cu 8 locuri pentru pasageri. La comandă, eu şi Moşu. În spate, în cabina pasagerilor, 7 chinezi vorbăreţi, cu 7 serviete mai late-n umeri decât ei, şi un românaş de-ai noştri să le ţină de urât.

Nu trec 10 minute de când ne-am luat zborul din bălăria prăfuită a Paşcaniului, că-l văd pe Moşu pivotând pe toate părţile, fără căşti pe urechi, încercând să se potrivească la vorbă cu românaşul din spate.

„Daniele, auzi că li se făcu foame ăstora.”
Înclin puţin capul şi forţez un zâmbet, să-i las de înţeles că l-am auzit. Detaliul despre foamea chinezilor nu avea greutate suficientă pentru a-mi îndoi ignoranţa.
„Daniele, ia pune mâna pe hartă şi caută-mi Hanul Ancuţei!”
Continue reading

Haules, culmea rasismului!

rapidProbabil aţi auzit de ultima ispravă a diavolilor cocoţaţi în vişini. Scandări rasiste la adresa jucătorului Chiajnei, Wellington; fanii rapidişti au imitat sunete de maimuţă şi au aruncat coji de banană în jucătorul echipei adverse.
Adevărul e că nu m-aş fi aşteptat la gesturi rasiste venite tocmai din partea galeriei rapidiste. Urmează să auzim de atacurile homofobe ale lui Solcanu. În fine, să depăşim momentul…

Le-aş propune totuşi un experiment vikingilor care şi-au dat ieri în petic. Sa-l ia pe Wellington de mână şi să se plimbe cu el de la Nădlac până la Cabo da Roca. Iar la finalul călătoriei, să socotească cine a adunat mai multe priviri “drăgăstoase”.
Continue reading