Cum pierzi alegerile cu Antena3

Simplu! Te duci de câteva ori pe săptămână să îţi facă Gâdea reclamă. Eşecul este garantat. Nu o spun din ostilitate, amintesc doar ultimele evenimente:

Tăriceanu, plecat din vechiul PNL şi reformat în noul. A luat după el şi o bună parte a votanţilor liberali. Atunci când şi-a anunţat candidatura avea 10% intenţie de vot, în majoritatea sondajelor.

Ulterior, a fost în repetate rânduri “invitatul special” de la Sinteza Zilei, emisiune moderată de Mihai Gâdea la Antena3. Emisiunile au fost mai mult decât călduroase pentru liberalul reformat, Gâdea dovedindu-se, din nou, un expert în periat şi cocoloşit.
Rezultatul: Cei 10% iniţiali s-au înjumătăţit în ziua votului. Probabil d-l Tăriceanu regretă şi acum faptul că nu a stat cuminte acasă, lângă televizor, cu o cutie de pop-corn.
Continue reading

Ponta câștigătorul României trecute, Iohannis exemplul României viitoare?

Victor Ponta a câștigat alegerile pe un segment clar al populației. Peste 61 de ani, studii primare, mediul rural. Ăștia sunt votanții la care Ponta a avut peste 50%, de fapt a avut mult mai mult, învingând clar. Cu cât media de vârstă scade și studiile cresc cu atât procentul lui Victor scade mai dramatic.

Cifrele astea se potrivesc de minune cu cele ale nostalgicilor comuniști, incapabili să înțeleagă democrația, incapabili să reziste tentațiilor reducerilor la tigăi dar ținând pe perete, lângă pat, tabloul cu Ceaușescu.

S-a vorbit cu ură lunile astea între cele două părți ale electoratului și nu puțini dintre votanții lui Ponta s-au simțit jigniți când li se bătea obrazul că votează la fel cu analfabeții. Cifrele însă pictează destul de clar:

Oameni care nu au liceul și nici profesionala. Oameni din mediul rural, din cele mai sărace zone ale țării. Oameni ieșiți la pensie. Cu alte cuvinte oameni care nu produc mai nimic pentru economia țării, care nu sunt interesați nici cât negru sub unghie de fiscalitate, impozite, infrastructură, oameni care în marea lor majoritate sunt ieșiți din circuitul economic. Continue reading

Multumim, Victor Ponta

Victor Ponta a reusit sa mobilizeze romanii din Diaspora, din Transilvania, din Moldova, Muntenia si Dobrogea, sa iasa in numar foarte mare la vot.

Victor Ponta a reusit sa castige alegerile prezidentiale intr-un mod categoric… pentru Iohannis.

Victor Ponta a reusit sa ne uneasca.

Mai ne dorim un singur lucru de la Victor Ponta. Demisia.

In rest, iti multumim din suflet, Victor Viorel Ponta.

 

Raţiune sau emoţie?

10440742_10152931099224260_6088490056979804705_nE gata. Am greşit pronosticul în iulie, când am anunţat pentru 2015 echipa Ponta – preşedinte, Tăriceanu – premier. Am greşit pronosticul şi saptămâna asta, când am anunţat Iohannis – 48%.
Sunt foarte bucuros că în ambele cazuri nu am avut dreptate.

Nu pentru că aş fi un mare fan Klaus Iohannis. Dar pentru prima dată, m-am simţit răzbunat de restul românilor care s-au scârbit la fel ca mine. S-au scârbit de propaganda mizerabilă, de voturi pentru mici şi bere, de insistenţa unora de a ne considera un popor de cerşetori.

Propaganda PSD a fost într-atât de scabroasă încât s-a depăşit pragul critic. Acela de la care efectul pozitiv scontat se transformă exact în opus, într-un dezastru de proporţii cosmice. Da, scorul care se vehiculează acum, la ora 3 dimineaţa, nu este doar o înfrângere pentru PSD, ci un dezastru cosmic.
Continue reading

De frică

Fiind extrem de clar în opțiunea mea politică și susținând furibund un candidat, ceea ce în general nu prea e stilul meu, am fost întrebat dacă am vreun interes personal. Nu, nu-s implicat de niciun fel în politică și renunțarea la tonul meu de scârbă generală la adresa clasei politice a venit de frică.

Da, de frică. Ce a demonstrat PSD-ul și Ponta în câteva luni este de-a dreptul înspăimântător și asta fără să aibă toate pârghiile care le trebuie. Continue reading

Ortodox, votez un protestant

Articol scris de Ciprian Buzner (a mai comentat pe reactii.ro cu numele Ciprian) si preluat integral de aici

“M-am tot întrebat în aceasta perioada (campanie) ce îmi scapă. De ce toţi din jurul meu (cu excepţia părinţilor mei) votează cu Iohannis şi îmi spun clar şi răspicat să merg la vot şi să nu îmi anulez votul aşa cum am facut în primul tur.

Mai toţi din jurul meu sunt ‘tineri’ între 25 şi 50 de ani. Toţi au studii superioare, mai toţi au afacerile proprii şi majoritatea sunt ortodocşi practicanţi cu tot ce presupune acest lucru.

Ortodox practicant înseamnă – printre multe altele – să te spovedeşti lunar şi o spovedanie serioasă însemnă să stai 30-60 de minute în genunchi şi cu smerenie să îi spui neputinţele tale lui Hristos având martor un alt om, un om care este preot. Continue reading

Prostul strigă “Proştii!”

Mâine cred că vom avea un record de prezenţă la vot. Toţi cei din jur sunt frămâtaţi de un singur gând. Până şi la meciul României de ieri, cei din birt erau prinşi în discuţii politice, nu despre fotbal. Asta da, într-adevăr o premieră!

La primul gol al României, un bruneţel mai durduliu de la masa de lângă s-a ridicat şi a început să strige: “Esteeee! Să vină Victor Ponta! Să vină Viorel Ponta!” Era la o masă de vreo 15-16 persoane. Păreau mai mult decât prieteni, un fel de familie foarte numeroasă. Vârste de la 50 şi ceva, până la un sugar de câteva luni, adus la marele meci în fum de ţigară.

Ca să nu vă faceţi o impresie greşită, toţi 15-16 erau români de etnie română. Mai bruneţei ce-i drept, dar români. Aveau haine şi telefoane scumpe, comportament decent şi păreau duşi pe la şcoală, măcar vreo 10 clase.

Şi totuşi aveau ceva aparte. Dacă m-ai fi ţinut legat la ochi o săptămână, să nu mai am habar pe unde sunt, iar apoi să mă aşezi lângă masa lor şi să-mi descoperi ochii, aş fi ştiut. Deşi nu-i mai întâlnisem, nu-i cunoşteam, mi-aş fi dat seama instant că sunt într-un mare oraş, între Dunăre şi Carpaţi.
Continue reading

Ultimele pronosticuri electorale

ponta iohanisCezar Preda (PDL): Cred că va câştiga Klaus Iohannis la o diferenţă de 100.000 de voturi. Va fi ca la alegerile trecute, când seara era un candidat şi dimineaţa altul.

Vasile Blaga (PDL): Sunt optimist, vom câştiga, nu am făcut niciodată pronosticuri, dar mă bazez pe mobilizarea extraordinară a oamenilor.

Cristian Preda (europarlamentar): 52 la 48 pentru Iohannis, cred că se va trezi lumea şi vor veni în turul doi şi cei care nu au venit în primul tur.

Vasile Nistor (PC): 55 la 45 pentru Ponta, structurile PSD sunt foarte bine organizate.
Continue reading

De ce-l votez pe Iohannis

În ultimele două săptămâni am tot explicat de ce motivele pentru care lumea îl votează pe Ponta sunt imbecile și cum nu stau, pe rând, în picioare. Un exercițiu inutil de altfel, electoratul pontist fiind presărat mai degrabă cu pereți decât cu urechi. Daca vre’i s[ trece’i direct la concluzie ea ar suna cam asa: cu Iohannis pot sa fiu naiv la Ponta nu este omeneste posibil.

Am făcut însă lumea curioasă să afle motivele din spatele votului meu pentru Iohannis și mi se pare corect să le expun și pe astea. Începem logic cu ce vreau eu de la un președinte, nu acum, ci ce am vrut de când mi-am dat primul vot:

– un președinte care să mă reprezinte în spațiul public așa cum o presupune onoarea funcției

– un președinte care să nu își folosească mandatul bătându-se cu opoziția partidului din care a venit

– un președinte care să nu încalce constituția băgându-se acolo unde puterea lui ar trebui să se oprească

– un președinte care să orienteze discuțiile interne și externe spre mediul economic pentru că acolo suferă România.

Eu nu vreau și nu am vrut niciodată un justițiar, un rege medieval care să facă totul, un Vlad Țepeș venit să ne salveze. Eu vreau un președinte care să se comporte așa cum îi stă bine unui șef de stat, care să aibă ca prioritate problemele majore ale statului din momentul respectiv și pe care să le rezolve nu el ci moderând forțele politice. Continue reading