Există în spaţiul public românesc un fel de cercopiteci zemoşi. Adică vieţuitoare cu suflet pitic, care se lăbesc în cerc. Şi de la atâta onanism cronic, li s-a lichefiat creierul, curgându-le din urechi ca o zeamă îngălată: cercopitecii zemoşi
Şi vieţuitoarele astea, zemoşii, atunci când se organizează în cercurile standard, încep să prindă curaj. Luate separat, se sperie de propria flatulare. Împreună însă, fâţele se imaginează rechini. Atunci încep să presteze fără inhibiţie în scopul pentru care au fost adunate de pe străzi, hrănite şi adăpate.
Continue reading