E plină țara asta de români care-și consideră neamul miezul absolut de la dodoașcă, leagănul civilizațiilor, scânteia omenirii. Nu-s printre ei și consider de multe ori pozițiile astea ridicole însă când vine vorba de mâncare, am o atitudinea oarecum asemănătoare.
Tocmai istoria care ne-a făcut constant mici, ne-a adus o gastronomie de-a dreptul fabuloasă, o împletire de gusturi cum arar găești pe pământul ăsta, o bogăție de mâncăruri și tehnici de găteală aproape fără sfârșit.
Am atins un pic marea cu degetul în Dracula’s Kitchen, dar abia aștept să intru adânc în inima gastronomiei românești și chiar să încerc s-o aduc în bucătăria modernă, că acolo stăm noi prost. Cuptoarele eterne ale bunicilor vor scoate întotdeauna minuni, nu e cine să le traducă în limbajul urban și la asta stă România destul de prost, la partea de industrie modernă a ospitalității.
C-oi face-o c-un bloguleț, c-oi face-o odată pe bune, cu mâncare în farfurie de să vină lumea să se minuneze, nu se știe, dar de făcut oi face-o odată. Până atunci însă, mă bucură când gusturile românești sunt căutate și descoperite și de alții. Continue reading
