Vaccinul pentru copilul meu

Nu-s medic, n-am studii de specialitate, așa că ce urmează e un punct de vedere subiectiv, la care nu trebuie să adere nimeni și cu care nu încerc să conving pe cineva de ceva ci doar să îndemn la un pic de toleranță față de opinia celuilalt. Nu de alta dar, ca orice subiect mai gras, împarte discuția în două tabere violente și de multe ori penibile în manifestări.

1. Medicina nu e degeaba. Poate va veni o vreme când vom înțelege destul de bine organismul uman ca să-l putem vindeca fără intervenții și medicamente din exterior, dar nu suntem încă acolo iar dacă vom fi vreodată, se va datora tot cercetării științifice nu unor neica-nimeni cu discursuri aberante.

2. Medicina nu are toate răspunsurile iar asta se vede clar pe rata de vindecare infimă a tratamentelor pe zeci de boli. La fel de adevărat e că organismul se vindecă și singur, dacă e destul de puternic și este ajutat cum trebuie. Poveștile cu cancerul învins de dietă sau de mutatul pe o insulă sunt uneori adevărate, asta nu înseamnă însă nici pe departe că există o rețetă sigură pentru așa ceva.

Noțiunea cheie e chiar asta – câteodată organismul învinge boala. O face cu ajutorul medicației, cu ajutorul dietei, cu ajutorul aerului, cu ajutorul dispoziției mentale. Medicina vorbește în procente, uneori tragice, despre șansele de supraviețuire, șarlatanii și nebunii vând speranțe la kil. Continue reading

Atunci când ne dă semiotica afară din casă

M-am uitat la “Enemy” în primul rând pentru Jake Gyllenhaal. L-am remarcat în Donnie Darko şi mi-am zis că am descoperit noul Johnny Depp. Adică actorul cu aură uşor mistică, şic, carismatic şi totuşi tăinuind o răceală râncedă.
Ambii sunt perfecţi pentru roluri ciudăţele, dar Gyllenhaal este mai leal noii generaţii de cinefili.
#Lumbersexuali

Nici Donnie Darko nu a fost un film croit după măsuri comune. Dar a ştiut să păstreze rezonabil amestecul de raţional şi fantasmagoric, pentru a nu face franjuri mintea spectatorului inocent.
Continue reading

Suspiciuni rezonabile vs Indicii temeinice

suspiciuni rezonabileŞtie cineva care este marea diferenţă dintre “suspiciuni rezonabile” şi “indicii temeinice”?
De trei zile tot spaţiul public este ocupat doar de problema asta. Până şi cel mai scump la vorbă dintre noi, cel dintâi ales al poporului, a ţinut morţiş să aşeze central subiectul.

Senatul a votat astăzi, aproape în totalitate, că este mai bine “indicii temeinice”. Modificarea procedurii trebuie să treacă şi pe la Camera Deputaţilor, până să devină validă. După ce va trece, judecătorul va dispune măsura arestării preventive dacă există “indicii temeinice”. Nu “suspiciuni rezonabile” ca până acum.

Concret, care este diferenţa? Pentru mine, sunt două sintagme apropiate ca sens. Diferenţa semantică ţine doar de modul subiectiv în care judecătorul înţelege gravitatea unei formulări. Suspiciunea nu este declanşată tot de nişte indicii? Iar “rezonabil” este sinonimul mai anemic al lui “temeinic”.

Vor apărea diferenţe în deciziile judecătorilor DOAR pe baza variaţiunilor armonice şi lexicale? Rezonabil şi temeinic au aceeaşi conotaţie. Ambii termeni sunt în sfera pozitivă, doar că al doilea presupune un “DA” mai răspicat.
Continue reading

Românii, salvatorii Europei

pod inalt

“Romani! Ridicati capetele plecate! Indreptati spinarile incovoiate! Alungati tristetea si lipsa de sperante din aste zile. Nu mai stati timorati si complexati in fata unei Europe care ne datoreaza insasi existenta. Amintiti-va din nou de Marele nostru Stefan. De toti mosii si stramosii care nu au lasat neamul sa piara. Cu sute de ani inainte de Americi, teroristi, CIA-uri, Al- Qaede si atentate regizate, Stefan cel Mare si Sfant administra Islamului cea mai mare infrangere suferita vreodata de vreo armie musulmana din partea unui lider crestin.” (continuare)

Fragmetul de mai sus putea fi o introducere inspirata pentru un pamflet. Un fel de “haz de necaz”, o autoironie subtilă pe care noi, inventatorii ţuicii şi ai mămăligii, avem puterea să o facem.
Continue reading

Aproape doi ani…

“Art for art’s sake is an empty phrase. Art for the sake of the true, art for the sake of the good and the beautiful, that is the faith I am searching for.” (doamna George Sand)

doi ani

Pe 5 iulie se împlinesc doi ani de când scriu pentru public. Am început cu Vocea din Castel, un ziar printat şi distribuit în Timişoara. Am continuat cu varianta online a ziarului şi, într-un final, ne-am rebranduit în reactii.ro.

Nu pot spune că am avut mari satisfacţii în această perioadă. Totul a fost o vânătoare anostă de fantome. Evident, rătăcite prin alte cimitire, nu unde subsemnatul a ales să înfigă sapa.

„Scrie bine, scrie pentru nişă! Publicul tău va apărea!” Mi-am repetat asta în fiecare zi, aproape doi ani. Am avut mari speranţe în potenţialul meu, m-am crezut special. Cine avea să ştie că, în haiala cronică ce mă defineşte, mi-am greşit propriul diagnostic?
Nu sufeream de ingeniozitate, ci de ingenuitate.

Departe de mine gândul victimizării. Am avut şi feedback-uri energice, vulcanice pe alocuri, din partea cititorilor. Articole cu sute de comentarii, idei intenţionat născocite pentru a declanşa forfota.
Continue reading

Olimpiada de prostie, faza pe spitale

spitalÎn urmă cu aproximativ 13 ani, am avut ghinionul să ajung pe masa de operaţie a Spitalului Judeţean Vâlcea. Nimic grav, o bucată de os ruptă din zona cotului. Am avut totuşi emoţii, pentru că la acea vreme, în Spitalul Judeţean Vâlcea se MUREA pe capete din cauza operaţiilor de apendicită. La câteva zile după intervenţia chirurgicală, rana se infecta şi pacienţii (în general copii) erau răpuşi de septicemie.

Eu am avut noroc. Însă, nu voi uita vreodată metoda prin care mi-au scos tijele, acoperite parţial de os, la o lună după operaţie: Intervenţia s-a făcut “pe viu”. Am fost legat cu sfori de o targă ponosită, faţa mi-a fost acoperită cu un prosop şi o asistentă mai tinerică mă mângâia delicat pe cap, şoptind insistent: “Gata, pui, gata. Şşşş! Încă puţin şi e gata.”

Acum, în anul de graţie 2015, aflu că spitalul respectiv a fost amendat cu 176.000 RON de Casa de Asigurări de Sănătate.
Continue reading

Prostia lui Bayern Munich

barcaÎn primele 77 de minute a fost un spectacol aproape complet; au lipsit doar golurile. În rest, demonstraţii tehnice din partea jucătorilor, lecţii tactice din partea strategilor de pe bancă. Şi încrâncenare pozitivă, adică în limitele sportivităţii. Un meci surprinzător de echilibrat, de fiecare dată când atacul Barcelonei începea să fiarbă, portarul nemţilor azvârlea câteva cuburi de gheaţă în oala clocotită.

Dar ceva s-a întâmplat în ultimul sfert de oră, Bayern a fost fulgerată de trei ori şi a pierdut calificarea. Cum?
Cum este posibil ca o partidă atât de echilibrată să ofere un rezultat final necruţător? Barca a avut mai multe ocazii, dar influenţa în teren a fost just proporţionată. A arătat tot timpul ca un meci de 0-0. Cel mult 1-0 pentru spanioli.

Sunt convins că meciul nu s-a pierdut seara trecută. A fost un lanţ de sincope logice ale bavarezilor, care în cel mai important meci al sezonului şi-a îmbucat ultima verigă.
Continue reading

Botoșănenii sunt nevinovaţi!

botosaniIeri s-a făcut mare bâlci în online despre cardurile de sănătate şi primitivismul botoşănenilor. A fost suficient să apară o voce “Băi, ce proşti sunt ăia din Botoşani, frate! În special ăia mai de la ţară. Şi-au băgat cardurile de sănătate în bancomate! Da, da, e ştire, toată lumea ştie. Le-au băgat la BCR în bancomate.”

În spaţiul public românesc este suficient să apară un zvon, o petardă, care să confirme nişte prejudecăţi. NU îţi trebuie dovezi, nu ai nevoie de confirmarea zvonului din mai multe surse. Dacă ai atins sensibila coardă a prejudecăţilor autohtone, petarda devine bombă. Mai ales în online, “efectul de bulgăre” funcţionează înspăimântător de eficace.

Problema? Orice aberaţie se poate transforma în adevăr, doar prin natura repetiţiei agresive. În cazul “botoşănenilor primitivi” s-a mai manifestat o trăsătură specifică mioriticilor carpatini: Plăcerea morbidă de a ne batjocori singuri. Fiorul pe care-l simţim de fiecare dată când ne beștelim propriul popor.
Continue reading

Avengers: Age of Ultron

E deja în cinematografele româneşti de o săptămână. L-aţi văzut careva? Din trailer pare mai meticulos lucrat decât precedentul. Simt aşa un fior artistic din replici şi dinamica acţiunii.

Încă nu sunt convins dacă bat drumul de 10 minute până la cinema. Marvel are eroi spectaculoşi, amuzanţi, bine sculptaţi. Mai puţin doi, pe care zici că i-au gândit în bătaie de joc, special să mă irite.
Continue reading

Nomenclaturiștii de brânză nouă

ecaterina_andronescu_aniPrimarul Iaşului, Gheorghe Spaima Teilor Nichita, nu s-a mai putut abţine să poarte costumul edilului curăţel şi manierat. Avea mâncărimi prea mari şi a trebuit să-şi lepede pielea falsă, expunându-se aşa cum este în realitate:

Un necioplit parvenit, clasicul purtător al genei de iobag frustrat, care toată viaţa visează să ajungă stăpân pe feudă, să-i incendieze casa boierului şi să-i violeze nevasta. La a treizecea generaţie, stră-stră-stră…strănepotul iobagului care s-a jurat pe brazda de sub unghii că “va izbăvi” are ocazia să-şi cinstească predecesorii.

Nu-i dă şansei cu piciorul. Profită de ea în cel mai neaoş mod cu putinţă. Ireproşabil: Ajungi primar, pofteşti la blonda care plimbă cafele prin primărie şi are jumate din anii tăi. O promovezi până în pânzele biroului tău şi îi oferi protecţie plus carieră contra craci şi ţâţe.

Având complexitatea mintală a unui babuin în călduri, te îndrăgosteşti de ştorfetele blondin, îţi părăseşti nevasta şi faci crize de gelozie. După care dai ordin potăilor comunitare cu bască să-i păzească vulva.
Continue reading