#Selfie și educația media

Acu mulți mulți mulți ani de zile s-a iscat o discuție, după nu știu ce eveniment tragic de prin State, despre influența tv-ului și a mediei în general asupra copiilor. Toată generația mea și generațiile anterioare au pufnit în râs, filmele-s filme și viața e viață, cum spanac să fie o influență majoră și chiar să modeleze comportamentul puștilor?

Pentru noi așa ceva era de neconceput. Da, toți voiam să ne batem ca Van Damme când ieșeam din cinema, dar starea aia trecea repede și ne vedeam de joaca noastră. Nicio clipă nu ne-am gândit că efectul minim se datora dozajului și că situația s-ar putea schimba radical pentru generațiile următoare.

Ecuația este simplă. Copilul este un burete și va absorbi o cantitate enormă de date din toate sursele care îi sunt deschise. Cum ritmul vieții profesionale a crescut enorm în ultima perioada, timpul dedicat de părinți educației clasice s-a micșorat teribil și tentația a a avea liniște acasă crescut proporțional. Continue reading

De ce nu cumpără românii cărţi?

carteLuna trecută am avut ocazia să văd câteva statistici despre sumele rulate şi profitul realizat de editurile din România. Fără un termen de comparaţie, mi s-ar fi părut nişte cifre înşiruite fără noimă. N-aş fi ştiut dacă sunt de bine ori de rău, tot ce aveam erau legendele despre românii care nu cumpără cărţi.

Ulterior, am fost informat despre sumele rulate şi profitul editurilor din Germania. Într-adevăr, nemţii sunt de vreo 4 ori mai numeroşi. Au şi venituri de vreo 7-8 ori mai mari. Dar nu putem explica doar prin asta diferenţele urieşeşti; puntea multiplilor de o sută agăţată între România şi Germania.

Şi atunci, de ce nu cumpără românii cărţi? Să fie vina editurilor? Posibil, dar într-un procent infim. Editurile româneşti apărute după ’90 nu au ştiut să atragă, să crească, să vândă. Indicatorii economici care au ghidat personalul editorial în economia socialistă nu au mai fost valabili. Dar cu problema asta s-au confruntat toate societăţile comerciale postdecembriste. Toate domeniile de activitate au fost spălate de avalanşa înnoirii capitaliste. De ce piaţa de carte nu s-a adaptat din mers, la fel ca restul?
Continue reading

Să o cunoaştem pe Andreea Mitu

andreea mituAndreea Mitu, 23 de ani, 1,75 metri, jucătoare de tenis.
Treceri în revistă:
“Andreea Mitu are mintea Simonei de anul trecut” (Cristian Tudor Popescu)
“Nu ştiu cine este Andreea Mitu” (Ilie Năstase)
“Felicitări, gogoşico!” (comentator gsp.ro)

La Roland Garros 2015, Mitu a reuşit performanţa să îi fure prima pagină Simonei Halep. Meritat. A jucat în optimile de finală, spre deosebire de compatrioata ce încă ocupă locul 3 WTA. Prin această performanţă am aflat şi noi, împreună cu Ilie Năstase, că pe Andreea Mitu o mai cheamă şi Cristina. Şi este cu 5 zile mai bătrână decât Halep.

Cristina-Andreea Mitu nu pare o persoană timidă. Imediat după performanţa de la Roland Garros, a răsfăţat cu interviuri presa, brusc foarte interesată, şi publicul, încă prietenos. Ne-a spus că suprafaţa preferată este zgura şi turneul preferat Wimbledon-ul. Ciudată combinaţie. Atunci când se va turna zgură peste iarba londoneză, cu siguranţă Mitu va fi printre favoritele turneului.
Continue reading

Beretristul

dani bere“Şi cum mi se topeau ochii peste ogorul ţaţei Corina, văd în capătul pârleazului o fătuşcană cu chip măsliniu şi părul negru, despletit, jucând în vânt ca o coadă de lup. Venea Magdalena lu’ Măgădan cu un sac de costreie, călărind un măgăruş deşirat şi plin de spume.

Venea agale spre mine, zâmbăreaţă, muşcându-şi gentil buza de jos şi ştergându-şi cu mâneca boabele de năduşeală împoponate pe fruntea negricioasă. A descălecat măgarul şi se apropia cu paşi apăsaţi, sfărmând pământul uscat sub călcâiele goale.

Îi jucau ţâţele sub cămaşa transpirată mai ceva ca ugerul vacilor când se întorc vara de la izlaz. Am vrut să o salut din priviri, ea a vrut să mă soarbă. Şi-a lăsat coapsele goale, arcuindu-şi trupul subţire şi lung. Ne-am prins în braţe şi ne-am prăvălit acolo între cioturile de varză uscată.

Şi-am început să-mping, să mă opintesc, să mă sufoc şi iar să-mping, de se cutremura ogorul şi zburau brazdele din copitele măgarului speriat de aşa vuiet şi urlete.
(…)
Continue reading

Domnul președinte și cărțile sale

O parte destul de consistentă a reacției față de lansarea celei de-a doua cărți a iubitului nostru președinte a fost – oare nu era normal să-și vadă de treburile prezindețiale și după mandat să se relaxeze la scris cărți?

Adică după ce faci niște super chestii ca președinte, ai de unde scrie o carte palpitantă, de interes și care eventual să marcheze un capitol important din viața unui popor. Cam așa ne gândim noi, votanții, că se face.

Pe de altă partea, una dintre ambițiile declarate ale președintelui Iohannis este să aducă înapoi cartea în viața românilor. Pentru cine are sau a avut contact cu industria cărții de la noi, nu e o surpriză că peisajul în domeniu este aproape apocaliptic și că piața românească de carte este într-o prăpastie cumplit de adâncă. Continue reading

Totul până la mâncare!

lady-and-the-tramp

Cât de drăguţe sunt activităţile de cuplu? Cele mai! Peste tot numai perechi de porumbei drăgăstoşi, chicoteli, gingăşii şoptite pe sub zulufii tâmplei, şi ventuze neobosite: mua, mua, mua, muaaa! Salivă, iubire, salivă.

În această trainică fortăreaţă a îndrăgostelii generalizate, ridicată odată cu anotimpul călduros şi creşterea consumului de bere, există o breşă. Da, perfecţiunea este fiica utopiei; orice fortăreaţă are măcar un bolovan subred, gata să plesnească la prima trâmbiță.

Bolovanul identificat de mine se află la temelie, acolo unde zidarul ancestru ne-a aşezat nevoile primare: sex şi mâncare. Teribil momentul când avem de ales între cele două!
Şi am observat chinul alegerii pe feţele tuturor bărbaţilor puşi în următoarea ipostază:

O seară romantică, în compania femelei iubăreţe şi iubite. După o zi de muncă, în care ai supravieţuit doar cu un hotdog, cafea şi seminţe, binecuvântatul chelner îţi aduce farfuria cu cefe de porc, cârnaţ, cartof pai şi mujdei. În dreapta farfuriei se afla ea, jumătatea, comoara vieţii. Care este divă şi la regim, drept urmare şi-a comandat un capucino şi o sălăţică de lăptucă.
Continue reading

Un campionat trist şi ciudat

becali

Steaua este campioana României pentru a treia oară consecutiv. A trecut linia de final pe brânci, gâfâind, cu o remiză chinuită la Iaşi. Fără suporteri, fără strălucire, fără suflet; mirajul banilor a părut singura călăuză în anevoiosul drum spre Champions League.

Cu această ocazie s-a terminat şi cel mai ciudat campionat din ultimii 25 de ani. Cele mai bune echipe, Steaua şi Tg. Mureş, nu au reuşit în ultima etapă să învingă Iaşul şi Galaţiul, două echipe care au intrat pe teren fără obiectiv.
Mai mult, gălăţenii au învins în deplasare Steaua şi Tg. Mureş, deşi sunt pe ultimul loc în campionat şi retrogradaţi matematic de etape bune.

Rămânem cu imaginea unui campionat şchiop, definit prin mediocritate şi insolvenţă. Foarte multe echipe cu organizare diletantă şi exprimare în teren pe măsură. Şi cea mai slabă dintre ele demonstrând un joc superior în meciurile directe cu primele două clasate.
Continue reading

Vagonul de dormit

De fiecare dată când purced spre capitală și aleg trenul (dacă starea în care plec nu e chiar plină de energie, prefer să stau întins o noapte decât să trag de volan sau să mă bat apoi cu capitaliștii pentru cine știe ce loc de parcare) găsesc motive să mă minunez de magicul nostru CFR.

Am zis și aici câteva cuvinte dar acum vin cu niște informații noi, neverificate, transmise vouă așa cum mi le-a spus și mie nașul vagonului de dormit.

”Eu mulțumesc lui Dumnezeu pentru omul care a cerut vagoanele astea de la nemți. Le dădeau la fier vechi și ale noastre știți cum erau? Vai și-amar” Continue reading

Optimismul incurabil al ştiriştilor

politiaÎn urmă cu 11 zile, am povestit AICI despre grozăvia petrecută în zona pestilenţială a Bucureştiului, Centrul Vechi. O gaşcă de tineri cu mintea înceţoşată de alcool, droguri sau doar prostie nativă, a bătut, înjunghiat şi abandonat un trecător.

Deşi agresorii au fost filmaţi din mai multe unghiuri şi au existat zeci de martori (Centrul Vechi fiind o zonă pe cât de mizerabilă pe atât de aglomerată), la două zile după atac, Poliţia Română oferea recompense pentru identificarea tineretului criminal. Nici după două zile nu aveau habar cine sunt agresorii filmaţi din toate unghiurile posibile.
Continue reading