Timp bine cheltuit

Când ești mic măsori timpul în cât mai e până la următorul lucru care îți aduce bucurie și întotdeauna trece imposibil de greu până atunci. După ce anii sar peste un prag, 25-30-35 de la individ la individ, ceasul ți se schimbă radical și începi să simți timpul că accelerează pe lângă tine – îl măsori în ce repede a trecut de la, nu cât de greu trece până la.

Cu cât se grăbește mai repede, cu atât îți dai seama că e cea mai importantă și mai neiertătoare resursă pe care o ai – nu poți s-o recuperezi odată cheltuită. Lovit de realitatea asta cruntă, încerc de ceva vreme să găsesc un set de reguli care să-mi guverneze tehnocrat zilele: REGULILE TIMPULUI BINE CHELTUIT.

1. Dacă e muncă, atunci să merite. Orice percepi ca muncă, de la meserie până la datul cu aspiratorul, trebuie să-și merite cantitatea de timp alocată. La noi e încă foarte puternică mentalitatea de om bun la toate, gospodar dom’le, fiind oarecum rușinos să nu-ți faci singur toate lucrurile pe care le poți face sau pe care poți învăța să le faci(bine, mai e componenta meseriașilor de toată jena care te poate împinge în direcția asta).

 

Și nu e vorba doar de un calcul simplu – o poate face altcineva? Mă costă mai puțin decât ce câștig eu în același timp? – ci și de importanța/beneficiile lucrului în sine.

Primăvara asta o să lucrez la grădină, un pic de sapă, un pic de hârleț, un plantat, un scos, chestii de astea. După aia o să mă Continue reading

Doza de Olanu

“Unde se fărâmă dealurile peste şesul mut şi Oltul se tăvăleşte într-o ciorbă noroioasă, se unesc două cărări de glod, bătătorite sub tălpi goale şi copite de cal. Acolo sălăşluieşte peste veacuri teiul hâd, borna satului Olanu. Mai la vale, fumegă casa lui Măgădan, rudarul. Şi peste pârleazul din mărăcini, începe întinderea de araci. Goi, găunoşi şi strâmbi, purtând pe vârfuri mucegaiul vremii.

Sunt aliniaţi cu stricteţe; tăcuţi şi fioroşi, ca o armată blestemată de morţi vii. S-au născut sub tăişul toporului, privind spre cer. Şi au rămas aţintiţi spre cer, cerşind milă: un singur fulger care să-i reîntoarcă în pământ. S-au adunat nori grei şi plouă. Poate acum.”

Da, încă un Paşte fericit în pădurile olaniste. Feerice ţinuturi, deşi nu mai simt aceeaşi magie copilărească. Sunt convins că nimic nu s-a schimbat la aspectul geografic, problema este la mine – mi s-au ramolit simţurile, receptorii nu mai adună întreaga fabuloşenie.
Continue reading

Concursul perspectivelor

Sau “Meandrele concretului” – un titlu mai leal, dar furat din repertoriul Nemuritorului

În timp ce noi sărbătorim răstignirea mieilor pe proţap şi oftăm de grija securistului Ghiţă (un Paşte “pe cinste”), turcii s-au decis să fie sinceri. Ce atâtea fâstâceli şi prefăcătorii? Era nevoie de un referendum care să exprime oficial dorinţa poporului turc: Republica prezidenţială.

S-a terminat concursul perspectivelor şi privesc amuzat la articolul scris anul trecut – Parastas cu rahat turcesc
Cum ne perpeleam de grija poporului turc, atât de aproape de o revoluţie izbăvitoare, cât pe ce să-l alunge pe tiran. La o ghiulea distanţă să instaureze sfânta democraţie. Cu tancul.

Populaţia nu s-a alăturat revoluţiei pentru că este speriată. Civilii au fost de partea armatei. Să vină SUA, să vină NATO! Să-l alunge pe Erdogan!
Asta a fost retorica promovată de presa centrală vestică şi preluată de adepţi pe nemestecate. Atunci când perspectiva ne convine, devine realitate.
Continue reading

Prostie la nivel înalt

Două cazuri de prostie purulentă manifestată la nivel “top-notch” – din împărăţia corporaţiilor atât de inteligent gândite, încât nimic rău nu se poate întâmpla.
Primul caz şi cel mai strident, cretinii de la United Airlines:

Aşa înţelege o companie care întoarce miliardele cu lopata să îşi facă reclamă. Dacă ar fi scăpat teferi din atrocitatea asta, îi puteam bănui de ticăloşie. Ţinând cont că au pierdut sute de milioane în două zile şi probabil vor mai pierde, singura explicaţie rămâne prostia pură, nevinovată.
Da, atât de proşti sunt angajaţii unei companii “top-notch”. Şi nu mă refer la maimuţoii care şterg podeaua cu un pasager de 69 de ani. Ei sunt special selectaţi sub un anumit nivel de inteligenţă, pentru a executa ordine, fără analize şi comentarii.
Continue reading

Suntem colonie şi e bine

Una dintre numeroasele neghiobii care solicită (în mod abuziv) minţile odihnite ale multor compatrioți este statutul de colonie al României.

De ce nu suntem noi cei care trosnim pupitrul sub pumn la Bruxelles? De ce ascultăm comenzi de la Washington? De ce se bagă ambasadorii altor ţări în bucătăria noastră? Inevitabil, urmează singura concluzie demnă de aşa raţionament: Suntem colonie!
Concluzie precedată fie de un războinic “Huoooo!”, stil Floricica Dansatoarea, fie smiorcăită din putregaiul senectuţii – varianta intelectuală Ilie Şerbănescu.

Simplificând problema, într-un context lipsit de nuanţe şi accente, războinicii şi plângăcioşii au deopotrivă dreptate. Da, comportamentul României este al unei colonii. Una adaptată epocii, nu trebuie să avem în minte plantaţia de bumbac, târnăcopul înfipt în cărbune ori ghiulelele slobozite din burţile velierelor.
Continue reading

Păcăleala #Rezist

După fiecare ploaie binefăcătoare, ies ciupercile. Se ivesc ei, paraziţii, sugătorii, toţi cei largi în braţe şi înguști la minte. Nu proşti, dar meschini. De o puţinătate spirituală vecină cu ticăloşia.

Unul dintre ei este Petrică Folică, fondatorul partidului #Rezist. Citiţi mai multe AICI despre rezistentul Folică.

Pe scurt: Teleormănean, fost antitero, fost SRI, fost consilier municipal la Timișoara, fost Partidul Poporului Dan Diaconescu, fost Partidul Noua Dreaptă, fost #rezist în Piaţa Victoriei. Şi tată.
Iar în calitatea sa de tată, nu plăteşte pensie alimentară. Pentru că…
“E adevărat că de câteva luni nu am mai plătit pensia alimentară, dar nu am niciun venit. De unde să plătesc?”

Totul este mâna PSD-ul, bineînţeles. Vor să îi saboteze viitorul ilustru şi, prin intrigă şi silă, viclene uneltiri, au convins o sărmană să-i ceară lui Petrică Folică 400 de lei pensie.
Continue reading

Babylon – Imperiul celor care Ucid

Acum că nu mai este mult timp până la apariția volumului Babylon, revin cu un ultim colaj făcut din poeme din a 3-a și ultima parte a acestuia, Imperiul celor care Ucid. Lectură plăcută.

 

Încet, încet,

Încep acum,

Încep să urc în turn.

Nisip inert îndes stingher

Încet, în cap, în cerc.

În cerc învârt în cerc rotesc;

Încet înnebunesc.

 

Renaşterea m-a învăţat că

E clar un talent în a urca,

Dar unul şi mai mai mare este în a cădea.
Continue reading

Omul şi pădurea

Ideile puternice obârșesc din inima pădurii. La apogeul creaţiei, Eminescu a rămas înrădăcinat în codrul copilăriei, înfrăţit cu stejarii, gorunii, duzii…

Tresărind scânteie lacul
Şi se leagănă sub soare;
Eu, privindu-l din pădure,
Las aleanul să mă fure
Şi ascult de la răcoare
Pitpalacul.

Ce poate fi mai curat, mai neprihănit şi aristocrat decât glasul pitpalacului? Pit-paaa-lac! Pit-paaa-lac! Pit-paaa-lac! Lac, lac, lac… Lacul codrilor albastru nuferi galbeni îl încarcă. Tresărind în cercuri albe, el cutremură o barcă.

„Dudul”, „Hoţii la corcoduşe”, „Mărul pădureţ”, „Curgeau nucii”, „Ghinda fermecată” – Doar o parte infimă a operei ce nu a mai apucat lumina zilei.
Continue reading

GIP – apologia mizeriei umane

Tocmai ce mă învăţasem cu porţia zilnică de ticăloşie neaoşă, cadrând-o în limite suportabile, că hop, Ciuvică Mugur cu supradoza!

Apologia mizeriei umane, o producţie GIP (Grupul de Investigaţii Politice):


Continuarea AICI

Sunt luaţi pe rând şi executaţi mişeleşte toţi intelectualii care au pomenit vreodată ceva de Udrea, în afara ploștilor invective.
Continue reading