Ai ceva de zis?
versificator meschin = imens poet
pupincurist politic = patriot
publicist calomnios = genial satirist
coleric obscen = bărbat vertical
politician duplicitar = fabulos strateg
comportament trivial = om sincer
bun memorator = altarul culturii româneşti
*Recomandat hoardelor de bocitoare feisbuciste, incapabile să lege trei cuvinte, dar care jelesc incomensurabila tragedie culturală.
Nu există protecţie, eschivă sau antidot pentru moarte. O suspectez că atunci când vine, ştie tot despre fiecare. În concluzie: << Moartea este singurul fenomen atotştiutor şi atotputernic cunoscut de om >> (Dani Corban căutându-l pe Dumnezeu)
De ce abordez subiectul morţii? Se pare că există persoane care au înţeles greşit articolul meu recent, Înmormântarea lui Max.
Nu, nu am dorit prin respectiva postare să “îl atac” pe câinele Max. Este un câine, un animal! Lipsit de conștiință, lipsit de vină! Trebuie să fii foarte plăpând psihic pentru a învinui un animal de orice. Chiorăitul meu nu a fost cauzat de animale, ci de oameni. Animalele sunt nevinovate. Oamenii, NU.
Oamenii apar în multe nuanţe. Atunci când înjumătăţeşti cu bună ştiinţă speranţa de viaţă a unui câine, drogându-l de mic, iar apoi îi organizezi ceremonii de înmormântare, în ce nuanţe te afişezi? Cred că falsitatea şi ipocrizia sunt cele mai cuminţi din paleta de culori.
În primul rând, să stabilim care teste de inteligenţă sunt relevante şi care sunt doar exalaţii toxice pentru doparea ego-ului. Testarea într-un cabinet psihologic, timp de mai multe ore (chiar zile), poate avea un sâmbure de adevăr.
Testele din online, în mare parte, sunt nişte simple bazaconii. Motiv pentru care, atunci când deschidem subiectul, aflăm că fiecare avem numai prieteni cu IQ peste 130.
N-ar fi o problemă, dacă am avea discernământul să le tratăm ca pe nişte glumiţe ieftine. Dar noi, românii, avem oricum un “talent” nativ de a ne considera miezul societăţii. Este plin de genii ţinute sub papuc de sistemul asupritor. Atunci când avem şi confirmarea unui IQ 150 calculat pe felurite site-uri obscure, o luăm razna. Ajungem să concluzionăm că profesorii, colegii, şefii au ceva cu noi şi refuză să ne recunoască valoarea.
Până acum, am reuşit să găsesc un singur site cât de cât rezonabil. Dacă insistaţi să vă calculaţi nivelul de inteligenţă online, încercati aici: Mensa România
Durează 10 minute
Continue reading
Am ajuns sa o spun si pe asta. Sunt nascut in acest oras, ma leaga o copilarie frumoasa si o viata la fel de minunata de acest oras. O mare parte din viata, am fost mandru ca sunt timisorean. In special in perioada cand am fost plecat din tara, intre 1985 si 1995.
Astazi mi-e rusine de acest oras si de oamenii care-l reprezinta. De ce?
Uite, dau doar un exemplu printre multe, care mi-a pus capac.
Am fost plecat o saptamana in Austria, la o bicicleala montana. Mai precis la Radstadt, in Salzburger Land. O zona de vis, un paradis pentru turisti si nu numai. Mai nou insa si pentru refugiati. Sau imigranti. Sau ce-or fi. Sunt convins ca nici ei nu stiu exact ce sunt. Majoritatea spun in fata camerelor ca nu vor oriunde in Europa, ci prefera Germania si Suedia pentru o viata mai buna, declaratie ce-i demasca ca fiind imigranti. Dar simplul fapt ca vin din tari in care este razboi, ii transforma automat in refugiati cu drepturi speciale in toate tarile membre UE. Prin urmare putem spune ca sunt refugiati imigranti, adica refugiati si in acelasi timp imigranti.
Continue reading
PS: Da, ştiu, în primul rând a fost ofiţer şi pe urmă câine. Totuşi, noi suntem societatea care de curând a eutanasiat 70.000 de câini, doar în Bucureşti. Hai să ne prindem toţi de mână acum şi să ne pişăm ochii pentru Max. Pentru că a fost mai dresat.
Continue reading
Finală surpriză la US Open: Roberta Vinci – Flavia Pennetta. Locurile 43 şi 26 WTA.
După ce a demonstrat în sferturi că poate învinge şi jucătoare care dărâmă bivolul dintr-o palmă, Halepa noastră s-a bătut singură în semifinală. Strategia blitzkrieg – ofensivă totală din toate poziţiile – abordată de româncă nu a funcţionat în faţa italiencei de un pragmatism impresionant. Asta e, se mai întâmplă. Ce m-a surprins în mod neplăcut a fost încăpăţânarea Simonei de a juca pe aceeaşi carte pierzătoare.
În finală, ar fi avut o pâine uşor de digerat – Roberta Vinci. Roberta avea înaintea semifinalei cu Serena cotă 17 pentru victorie. Serena avea 1.03. Pentru cei neiniţiaţi în arta aruncatului de bani la veceu, cota 17 înseamnă că orice leu pariat pe Roberta Vinci ţi-ar fi adus un profit de 16 lei.
Continue reading
Mai la vale de satul Olanu, peste gârla veşnic seacă, coteşte din şoseaua asfaltată o uliţă acoperită de ţărână fină, cenuşie. Pe dreapta uliţei, un câmp părăginit din care an de an răsar porumbi pitici, sufocaţi de pălămidă. Pe stânga, o clădire scundacă, scorojită, cu acoperiş surpat pe jumate şi pereţi din mortar fărâmicios. Are dimensiunea şi forma postului de poliţie construit la intersecţia de drumuri săteşti.
Am înţeles de la părinţi că, în urmă cu vreo 25 de ani, acolo se făceau gogoşi. În anumite zile, nu mereu. Şi mirosea în tot satul a cocă prăjită şi vanilie, de se adunau oamenii cu zecile în faţa clădirii scundace. Acum sunt doar nişte ziduri abandonate pe stânga uliţei, ce te înţeapă cu duhoarea de urină.
Iar dacă păstrezi şi mai la vale drumul de ţărână cenuşie, ajungi în satul vecin – Casa Veche.
De ce vă povestesc amintirile satului Olanu? Vreau să evidenţiez nesocotitul talent pe care noi, românii, îl avem atunci când ne botezăm localităţile. De fiecare dată când pedalam spre Casa Veche, pe uliţa cenuşie, pe lângă porumbii pitici şi gogoșăria mumificată, simţeam nisipul şerpuind pe gât.
Nu am văzut vreodată dacă în satul vecin există cu adevărat o casă veche. Dar nu conta. Numele reda cu o lealitate perfectă senzaţia mea: pedalam spre pustiu, naftalină, uitare. Temător, cu pieptul secat şi zbârlit, înghiţind nisip.
Continue reading
Informaţiile au fost prelevate la aceeaşi oră, de pe două site-uri de ştiri diferite: gandul.info şi antena3.ro. Speranţa în acuratețea presei româneşti mi-a murit de mult timp, nu asta-i problema. Chiar şi speranţa de a transmite nealterat şi netrunchiat o informaţie banală ori un citat. Să presupunem totuşi că adevărul s-ar afla undeva la mijloc şi în România urmează să vină 5500 de refugiaţi.
Suntem pregătiţi pentru ei? NU! În niciun caz. Dar nu din vina lor. Problemele nu vor veni din originea, religia, conduita imigranţilor. Nu ne vor alerga minorele virgine pe străzi, nu se vor detona la metrou, nu ne vor prăda civilizaţia superioară. Greu de crezut, pentru că noi ştim clar, din ONLINE, că refugiaţii sirieni doar cu asta se ocupă.
Staţi liniştiţi, nu.
Continue reading
Ioana se joacă în nisip și, din 10 în 10 secunde, aruncă scârbită câte un muc de țigară într-o parte, încercând să-și facă un castel fără ornamente din industria tutunului.
Doi metri mai încolo o boxă bubuie ultimele hituri și face ca orice conversație de pe plajă să se poarte cu Hă? Hă? semne și urechi făcute pâlnie.
Printre șezlonguri se plimbă un tuciuriu burtos care taie bilete la fel de amabil ca băieții cu skijetu și banana, toți cu mers șmecheresc și gata să-și transforme rânjetul în flegmă și palme peste cap. Ăsta-i profilul celui care lucrează plaja românească, singurul care se poate descurca cu românul care are drepturi peste drepturi și nicio obligație, că doar e în concediu pe banii lui. Continue reading
