Nu mai pot cu telefoanele deştepte

facebookIeri am făcut 20 de minute de la Piaţa Unirii la Piaţa Unirii. Cu metroul!
Am rămas blocat în pasajul care face legătura între magistralele 1 şi 3 – pe puţin 3-4 mii de oameni îngrămădiţi buluc în pasajul ăla lung de 100 de metri. Erau mai mulţi decât suporterii Stelei pe Arena Naţională.

Ne lipisem unul de celălalt, nu te mai deplasai independent în direcţia dorită. Făceai parte dintr-un mare val de oameni, legănat agale, tot mai puturos, până la băltire. Nu mai existau indivizi, ne topisem toţi într-un crenvurșt cosmopolit, din carne de om.

Nici transpiraţia din tricou nu-ţi mai aparţinea. 20 de minute ne-am sugativat între noi cu nesaţ, de am ieşit îmbibat în sute de secreţii şi miresme străine.
Continue reading

Dreptatea lui Iohannis

trece vremea oprea 1

Klaus Werner Johannis:

“Având în vedere că opinia publică este foarte preocupată de evenimentul de săptămâna trecută, accidentul în care din nefericire a murit un poliţist la datorie, am avut o intervenţie ieri şi în continuare astăzi l-am invitat pe vicepremierul Gabriel Oprea la o discuţie fiindcă am dorit să primesc lămuriri. Am avut o discuţie în cursul serii şi l-am sfătuit pe Gabriel Oprea să îşi dea demisia.
(…)
Într-o astfel de criză apare foarte multă emoţie şi opinia publică are dreptul la informare şi la luări de poziţie din partea celor implicaţi şi a şefilor celor implicaţi. Întreaga comunicare pe acest accident a fost catastrofală. Pe această latură politică i-am dat sfatul domnului Oprea. Nu m-am lămurit la partea penală, ci strict la chestiunea de politică publică”
Continue reading

The Cabin in the Woods – noua reţetă a succesului?

Cabin-in-the-woods-Whiteboard

Cum sună un film horror de nota 7 pe IMDB? Promiţător este puţin spus. Genul respectiv este notat destul de prost. În afară de 4-5 clasice, restul punctează dezamăgitor. Majoritatea producţiilor horror nu reuşesc să obţină nota de trecere. Aşadar, 7 devine un “must-see”. Vă imaginaţi ce coadă a strâns la uşa cinematografelor în 2012 şi 2013, când se lăuda cu un excepţional 8?

L-am văzut azi, înainte de culcare. Nu ar fi corect să îl cataloghez un film prost. Bun cu siguranţă nu a fost. Mi-a lăsat mai degrabă o senzaţie de nedumerire şi uşoară frustrare. Ca atunci când vrei să mănânci un măr, cineva te leagă la ochi şi îţi bagă în gură o brânză împuţită. Iar pe urmă te întreabă cât de bun a fost mărul. Ce-ai putea să-i răspunzi – Un măr bun, prost, excepţional, scârbos? Un măr…altfel.
Continue reading

Pe cine urmează să zidim?

neam trezit

Astăzi se vor organiza proteste în marile oraşe ale ţării pentru a cere demisia lui Oprea. Foarte posibil să se strângă şi în Bucureşti, la Universitate, câţiva nemulţumiţi animaţi de Uniţi Salvăm şi Neam Trezit. Mă bucur pentru d-l ministru Oprea – un personaj infect pernicios al politicii româneşti – vă povesteam cu vreo 4 luni în urmă AICI despre năpasta ce-o purtăm pe umeri cu un astfel de lider politic.

Din punctul meu de vedere, un demagog limbut cu apucături arhaice de iobag servil nu are ce căuta în vârful politicii, vârful armatei, vârful ministerelor, vârful a orice. Treaba lui este să împartă disciplinat izmene şi să-i lustruiască bocancii lui Miron Cozma. În niciun caz să arbitreze politica unui stat, primind mângâieri ocrotitoare şi pupături în fund din toate părţile. Mai ales că, spre deosebire de ceilalţi jupâni ai statului, pe Oprea nu l-a votat nici dracu!
Continue reading

Justificări perfide pentru oameni mici

refugiati

Discutam săptămâna trecută AICI despre spitalul din Kunduz (Afganistan) bombardat de americani – 22 de civili ucişi. Săptămâna aceasta, ruşii au decis să fie omologi în orice, în consecinţă au început bombardarea spitalelor din Sirya.
Three Syrian hospitals bombed since Russian airstrikes began, doctors say

Nu cred să fi existat intenţie. Strivirea civililor în spitale este reclamă negativă atât pentru SUA cât şi pentru Rusia. Dar se mai întâmplă – a bătut vântul, m-am uitat greşit pe hartă, am strănutat când am apăsat butonul, a fost bombardeaua expirată…întotdeauna există un motiv.

Şi acum, să revenim la titlu: Justificări perfide pentru oameni mici. Nu a fost cu dedicaţie pentru Putin, Obama sau generalii pe care-i păstoresc. Au şi ei justificări perfide, dar sunt pentru oameni mari. Am ales titlul pentru noi.
Continue reading

Facebook este stat în state

facebook2Citeam amuzat ştirea conform căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis irevocabil că Facebook este spaţiu public, nu privat.

Într-adevăr, o decizie foarte importantă care rezolvă din start toate furturile, jignirile, ameninţările, materialele violente/rasiste/pornografice scăpate uneori în spaţiul public numit Facebook. O piaţă adică. Iar la piaţă, e vina administraţiei că sunt pieţarii arţăgoşi, hoţi ori porno? Treaba lor, spaţiu public.

Ce se întâmplă însă atunci când, în naivitatea noastră, punem semnul egal între spaţiul public virtual şi cel real? Într-un spaţiu public real, se aplică legile statului respectiv. Printre care şi dreptul la liberă exprimare, la replică…tot tacâmul mirajului democratic. Doar că atunci când ai astfel de pretenţii în lumea Zuckerberg, Facebookul se transformă brusc în spaţiu privat.
Continue reading

PSD în impas – nimic de furat

Am înţeles că a fost Dragnea uns nou jupân în PSD, cu unanimitate de voturi – l-au votat un milion de pesedişti plus moaştele sfintei Parascheva. Sau ceva de genul… Important că a câştigat. Şi-a ţinut discursul de premiu Nobel pentru cârdăşie (un fel de Nobel pentru pace, dar cu mai multă iubire)

Şi-a iubit partidul, echipa, presa, poporul, mai avea puţin şi o băloşea în pupături şi pe Codruţa. De înţeles; omului îi creşte inima la băutură şi la veselie. De la Băsescu la Dragnea, am avut baftă numai de lideri inimoşi.

Dacă acum s-a bucurat aşa, vă daţi seama în ce extaz s-ar fi bălăcit în urmă cu vreo 20 de ani? Pe vremea când se putea fura ca pe faţa nevăzută a Lunii. Şi cu 10 ani în urmă era bine. Hai şi 5, să fie! Dar acum, la spartul târgului, când a mai rămas un nimic de pitit sub fustă? Până şi pe nimicul ăla stă DNA-ul cu ochii bulbucaţi.
Continue reading

Dilemă de weekend

sah1În copilărie am fost o prezenţă foarte sprintenată – tot timpul voios, dinamic, pasionat de şeptic, şah, animaţii cu Son Goku şi alte sporturi. Asta cu şahul m-a ţinut până în primii ani de liceu, perioadă în care s-a dovedit o îndeletnicire salutară.

Nu aş fi supravieţuit plictiselilor de smârc clocit, de gasteropode alergate, de cuc numărându-şi fulgii, repetate la nesfârşit în timpul orelor de limba română (şi literatură sau ceva). Aşa, pitit bine în ultima bancă şi jucând şah cu creionul pe hârtie, am avut o şansă. Săr’mâna, doamna Amalia! Veşnice mulţumiri pentru doiul din clasa a unşpea. M-a făcut bărbat.
Continue reading

Nu mai sunt femeile de altădată

strip clubÎncep să am tot mai des senzaţia că mă înghite noul val, generaţia tânără. Sunt diferenţe enorme de comportament şi mentalitate între 21 şi 28 de ani (da, nețărmurita paletă de culori a douăzecilor). Nici nu vreau să mă gândesc cu ce spaimă privesc spre noi bătrânii, ăia trecuţi de 30.

Mă recunosc depăşit de galopul avangardist al tineretului, sunt o discketă îndesată cu forţa în CD-ROM.
Cel mai la îndemână exemplu – Cum se agăţau femeile pe vremea mea?

Nu, nu le scoteam la horă. Dar mergeam “în oraş”, într-un loc unde aveau băuturi şi (opţional) mâncare; un loc iluminat şi liniştit. Iluminat, din motive logice de verificare a mărfii înainte de achiziţie închiriere. Şi liniştit ca să… Cum se numea chestia aia? A, să te poţi auzi unul pe celălalt, om cu femeie. Conversaţie, mă, ăsta era termenul!
Dar conversaţie din aia de rânduială strămoşească. În viu grai. Fără asl-plm-stf-IheartU
Continue reading