Iubiţi banalitatea!

Casa mea are un pridvor lung, cu stâlpi înalţi, pictaţi în culoarea oului de raţă. Între stâlpi am improvizat mai multe stinghii din lemn de tei. Sunt hidoase. Dar au ajutat viţa-de-vie să îşi întindă ramurile încovoiate în jurul stâlpilor, până pe acoperiş. Acum întreg pridvorul arată ca un tunel lung şi verde din care uneori mai cad struguri. Aici mă pot ascunde perfect. Via este sănătoasă, cu un frunzet decupat dintr-o pădure tropicală. Nimeni nu poate vedea în interiorul tunelului. Dar eu mi-am făcut câteva orificii dichisite printre frunze. Nimeni nu mă poate vedea, iar eu îi văd pe toţi.

Este trecut de ora opt. O aştept pe Măriuca să iasă în curtea casei, cu braţul plin de haine ude. I-am legat o sârmă între cei doi pruni din curte. Puţin prea sus pentru înălţimea ei. Aşa o pot privi în fiecare dimineaţă, arcuindu-şi corpul cu forme jucăuşe. Îşi aşază migălos hainele pe sârmă. Le cunosc pe toate. Ultimul agăţat este maioul roz pe care a vărsat ciorbă de raţă seara trecută. Din tunelul meu cel verde şi plin de orificii pot vedea casa Măriucăi, fereastra Măriucăi, masa, patul, aproape orice este al Măriucăi. O iubesc atunci când stinge luminile, cât mai aproape de răsărit.
Continue reading

Colind de 4 iulie

Disney, Broadway, Hollywood, ne dădurăm jos din dud. Şi acum avem cultură, nu mai vrem bread cu untură. Suntem fashion, cool, în trend şi îţi spun ţie, my friend, mă răsfăţ cu steak şi burger, doar am plus pe primul quarter.

Neam căznit prin iobăgie, crăcănat de sultănie, ne plecăm la poarta ta, ia-ne coarnele-n lasou şi nevasta-n private show!

Master of Romania, limba mea de catifea să-ţi dea luciu la parbriz, nu mai vreau să put a cheese! Mulţumim, am dat all in, swear to God că vă iubim! Se topeşte inima…

Ca la Hiroshima.

La mulţi ani, America!

***

Cu ocazia sfintei sărbători de 4 iulie, s-a lansat Atlasul Geografic pentru profil LGBT.
Continue reading

Puteam să fiu ministru…

Petre Daea, Ministrul Agriculturii:

“Să ştiţi că nu intru în categoria celor care critică oaia seara şi dimineaţa mănâncă brânză. Intru în categoria acelora care abordează cu seriozitate acest domeniu şi pe care îl gestionez cu echilibru, în aşa fel încât această specie, care a avut o creştere importantă în ultima perioadă, să îşi păstreze ascensiunea efectivului, în aşa fel încât să putem valorifica cele 4,8 milioane hectare de pajişti din România care înseamnă deopotrivă Olanda, Belgia şi Elveţia la un loc.”

Îmi amintesc, cu melancolie amară, crezul meu despre oierit. Năzuința pură în sorginte, vârtoasă în esenţă, atât de năpraznic zdrobită sub peniţa tastatura colegului Vlad. Un tiran. Mă refer, bineînţeles, la ACEST articol, o sângeroasă triadă (cinism, diabolică informaţie, înverșunată analiză) menită să-mi roadă aripile. Şi da, aş fi zburat departe, până în fotoliul de ministru!
Continue reading

Cum #rezist caniculei

Soluţia “de cârpeală” ar fi baia cu flori îngheţate. Tratamentul respectiv are mai mult aplicaţii energetice decât termo-reglatoare. Am explicat tehnica folosită în articolul “Cum faci catharsis în duş” (cum înţelegem Chakra Sacrala şi Fluxul Kundalini).

Există şi variante mult mai puternice, soluţia provizorie a florilor îngheţate vizând ageamiii şi indolenţii. Un redutabil rezistent canicular va ataca ferm, decisiv. Va rezolva cauza, nu se va feri de efecte.
Când Bucureştiul coace la 40 de grade, rezistentul redutabil atacă şi pleacă în vacanţă!
Continue reading

Femei false

Bucureşti, 30 de grade plus, ascult în umbra udă cimentul fierbând. Blocul comunist are arome de sezon. În fiecare vară, cu fiecare caniculă, mirosul de comunism se îmbogăţeşte cu moleculele paraziţilor vremelnici. Grinzile îi pârâie a copt, parazitez într-un bloc bogat.

Vreau să scriu şi mă simt sufocat de aburii cimentului, de felurimea inclasificabilă a moleculelor inhalate, de condiţia vermină. Perfect! Comoditatea şi confortul psihic urzesc plictisul, nu creativitatea.
Există o oră specială care împresură răsăritul – atunci mi se usucă transpiraţia şi mă trezesc din haiala blocului fiert. Vă povestesc toate astea pentru că, în ciuda condiţiilor prielnice, m-am blocat.

Nu pot să construiesc personaj veridic, nu pot să falsific femeie! Continue reading

Plebiada şi Hidoşeia

La terasă în parc: mici, halbe, cărnaţi, muzică, muşte, flecăreală. Dubla 13 pe vara asta – căldură mare şi bere ieftină. Irosim filmul, cărăm inutil recuzita, fiecare încercare se topeşte noaptea într-un mâl leșios.
Trebuie să schimb terasa, parcul, oraşul, paradigma. Dubla 13 (încerc două per săptămână) m-a convins de frivolitatea gestului: Putem filma o viaţă, iar la final va rămâne muntele de maculatură în faţa muşuroaielor de mâl.

Ce caut şi nu găsesc? Orice. Pripăşit la umbra duzilor, golesc halbe şi aştept orice amănunt, orice secvenţă demnă de memorare. Iar noaptea, plec printre ultimii, de fiecare dată cu pelicula imaculată. Gol! Cum să te ridici, după a zecea bere, complet gol?

Să vă faceţi o idee despre hidoşenia producţiei, aşa arată o dublă din cele 13. Indiferent care: Continue reading

Da, ,,Tuturor ne place Iadul”!

Nonșalanță a căderii? Autodistrugere? Eliberare prin iubire? ,,Tuturor ne place Iadul”, debutează cu fresca personajului principal. O viață încâlcită, pahare golite și credința că dragostea este pentru proști. Am zâmbit larg, poate și pentru că m-am identificat cu personajul. Te simți vârât într-o adolescență târzie, plină de ură, în societatea dosarului cu șină, a reclamelor publicitare, cu toate anomaliile care îți sunt vârâte sub bot, uciderile peste care trecem, morțile din noi pe care le ascundem sub preș și sentimentul inutilității. Aidoma râmelor care se târăsc rupte în două.

Un scriitor așteptând ca o editură să-i răspundă. Beții din care nu se mai trezește niciodată. Și o Ea misterioasă care apare ca o nălucă printre fragmente de amintiri, impotențe târzii ale minții și inimii care nu înțelege. Un încarcerat al urii față de sine și lume, pustnic în mijlocul celorlalți care se apropie precum niște animale și rup din carne.

Aceasta este ideea care mi-a plăcut. M-a atras ca într-un vârtej poate pentru că am încercat să scriu ceva asemănător când aveam 17 ani și treaba cu picioarele dezgolite și țâțele săltate în sus de sutien nu-mi convenea deloc, mai degrabă provocându-mi un fel de silă. Cele 100 și câteva pagini sunt un monolog lung, desfășurare a unor amintiri, întrepătrunse adânc de amărăciunea unui scriitor care așteaptă să fie înțeles și publicat, așteaptă iubirea, pe ea, Dumnezeul lui cum o numește, și pentru că nimic nu se întâmplă, bea și-și scaldă viața într-o perpetuă renunțare.

Continue reading

Un punct de sprijin

Să faci politică pentru români este la fel cum ai aplica tratamente anti-riduri unui stejar – concluzionam defetist într-o conversaţie pe facebook.

O fi adevărat, dar nu corect. I-am nedreptăţit pe acei români care au votat personajul din poză, punctul de sprijin, în cunoştinţă de cauză. Au înţeles rolul preşedintelui într-o republică semi-prezidenţială, au apreciat calitatea politică dincolo de grotescul bâlciului şi de panegiricul neaoșist.

Câţi au fost cei care au votat în cunoştinţă de cauză şi câţi au fost “momiţi” emoţional? Realizăm, încă o dată, astăzi, privind o majoritate electorală inertă în eufemismul Bucharest swamp. Asta nu-i mlaştină ci mocirlă puturoasă, frământată sub copitele porcilor. Continue reading

Încă un nebun!

,,Introspecțiile unui cocoș”. Dani Corban. Un cocoș cu formă umanoidă și creastă roz. Câteva gratii. Fundal cu roz. Dacă nu cunoști în prealabil scriitura lui Dani (cel puțin de pe reacții.ro), te aștepți la ceva călduț, unde cocoșul ar putea  fi (?) o metaforă a masculului căutând câte o curte în care cântul plictisit să i se audă mai tare. Din fericire nu este așa; îți dai seama după primele trei pagini și răsufli ușurat. Starea de relaxare ține puțin. Simți că ai două pietre în gură. Fălcile minții ți se contractă, îți plesnesc niște dinți și îți vine să-i strigi personajului principal: Auzi, Corban, auzi, extreme close-up dacă se poate. Schimbă cadrul. Scoate-mi durerea aceasta dintre coaste.

Nu se întâmplă nimic. Dintr-o dată, de undeva ricoșează un pumn în burtă, apoi altul în șira spinării. Corban, tu lovești? Nu? Fie, du-te dracului oricum. De ce m-ai adus aici în adevărul ăsta al tău? Îmi era bine în moleșeala ca o mâzgă a lucrurilor pe care o mestecam flămând și mi-o scuipam fix pe talpa papucilor ca să pută pe oriunde călcam.

Continue reading

Românii si berea artizanală

Weekendul trecut a fost Craft Beer Festival, un fel de serbare câmpenească mai cu ştaif, pentru orăşeni. Mi-a plăcut, m-am simţit ca un târgoveț plimbător printr-o frescă de Victor Hugo. Baloturi de paie, miros de iarbă şi carne friptă, şugubeţe cu fuste înfoiate, bărbi de toate culorile lucind a seuri şi malţ înspumat.
Şi cel mai mult mi-a plăcut seara de vineri. După o ploaie aprigă, am participat la cel mai aerisit festival. Petrecerea mea la care au venit câţiva vecini şi ne-a cântat Byron.

Byron at craft beer festival 😀

Nai-post ni Dani Corban noong Biyernes, Hunyo 9, 2017

Nu ştiu cât de benefică a fost ploaia aprigă şi pentru cei care au dorit să vândă bere. Mi-am făcut o idee ieri, numărând butoaiele pline, mămos legănate în braţe pe diagonala unui teren de fotbal. Continue reading