Cât de bun ești?

Să vorbești despre perfecționare în țara lui ”merge și-așa” e ca o glumă proastă: pe unde te uiți vezi refuzul constant (în orice domeniu și la orice nivel) de a încerca să-ți faci treaba cât mai bine posibil. E ca și cum națiunea asta ar fi setată genetic să se uite la minimul suportabil și să aibă grijă să fie un pic deasupra.

Nu numai că vedem în floare mentalitatea asta în sistemul de stat (de la funcționarul de primărie până la profesor, de la Dorelul de la ACET până la medic) dar și în mediul privat, unde e exact aceeași mentalitate, doar că minimul suportabil e mai ridicat.

Asta înseamnă că două lucruri ne sar foarte repede în ochi:

  •  profesionistul interesat de ceea ce face, care-i vizibil ca un mac într-un lan de rapiță
  •  ridicolul nemulțumirii celui care vrea să crească financiar, în funcție și în drepturi, dar fără să miște un deget ca să devină mai bun în ceea ce face.

În categoria a doua se încadrează marea majoritate a românilor. Pentru ei, creșterea în profesie are doar două coordonate – experiența și funcția. Cumva, fundamentul pentru cele două – valoarea profesională a omului, lipsește cu desăvârșire.

Că experiența, adică timpul petrecut într-o meserie, devine indicator de performanță numai dacă este folosită pentru a învăța, evolua, perfecționa meșteșugul și abilitățile cerute, este ceva total necunoscut. Pentru ei, ajunge să stai pe scaun, să faci lucrurile exact cum le făceai în primul an și în vreo zece-cinșpe, doar pentru că a curs timpul, trebuie să ai ceva post de conducere și leafă pe măsură. Continue reading

Onibaba şi pofta de mâncare

onibabaJaponia medievală: Capitala Kyoto a ars din temelii, totul fumegă mistuit de războiul celor doi împăraţi. Poporul înfometat, muribund se agaţă de fiecare smoc verde, de fiecare ciot.
Se valorifică orice zdreanţă sfâșiată, cizmă tocită, căciulă îngăurită.

Soldaţii întorşi de pe front sunt ucişi de civili, dezbrăcaţi şi aruncaţi în gropi comune. Civilii au nevoie de hainele soldaţilor. Le vând pentru câţiva pumni de mei.

Onibaba este un film despre oameni. O călătorie caustică spre primordial, esenţa speciei. Împins dincolo de limita suportabilității, omul îşi pierde aura care ne diferenţiază de restul animalelor. Acţioneză instinctiv, supravieţuieşte: Mâncare, Somn, Sex – Ultimii piloni ai existenţei umane.
Continue reading

Povestile cititorilor cartii (In)decizii – partea a doua

FullSizeRender(7)

Initial m-am gandit sa scriu cartea (In)decizii doar pentru mine. Pentru ca de multe ori am impresia ca doar scrisul ma ajuta sa ma exprim cu adevarat. Apoi mi-am facut curaj si am dat-o familiei si prietenilor foarte apropiati sa o citeasca. Dupa care mi-am facut curaj sa o public.

Din februarie si pana acum (In)decizii a ajuns in mainile a zeci si chiar sute de cititori. Unii cunoscuti, iar altii necunoscuti mie. In multe seri am mers in Carturesti Carusel ca sa vorbesc direct cu cititorii. Am vrut sa le aflu si eu povestile lor.
In articolul trecut, am inceput aceasta serie de povesti.
Seria de azi continua cu alte 3 povesti.
Continue reading

Aţi învins, fraţilor!

petre romanMai ţineţi minte “revoluţia” de toamna trecută? Zeci de mii ieşiţi în stradă strigându-şi patima şi dorul:
Jos clasa politică! Toate partidele, aceeaşi mizerie! Vrem o ţară ca-n afară! – Asta s-a strigat. Ştiu bine, pentru că am fost acolo, în Piaţa Universităţii.

A plecat Ponta, a căzut guvernul, a venit Iohannis şi a propus o bizarerie lunecoasă: “Până la miezul nopţii, să vină Strada la mine!” Am discutat absurditatea la timpul ei AICI.
Şi s-a întâlnit feciorelnicul preşedinte cu unii. Nişte unii cvasianonimi, fără nici o legătură cu nimic, scoşi din pălărie într-un avânt dadaist.
Voi, prepuțurile vieţii, sunteţi viitorul politicii româneşti!
No, bine…
Continue reading

Jegoasele trenuri româneşti

Am călătorit de vreo zece ori la cuşetă în ultimii trei ani. Nici măcar o dată, printr-o extravaganță a sorţii, să fi văzut o lenjerie de pat curată. Băi, O DATĂ, atât! Barem una din zece.
Gălbeneli, spârcăieli, salivă întărită, bulion (sper); toată paleta de pete cu efect vomitiv.

20160422_220838

Astăzi mă consider norocos. Faţa de pernă are mizeria preferată de mine – talpă de bocanc.
20160422_220916
Continue reading

Curăţenia de primăvară târzie?

press3“Noi supravieţuim deoarece suntem utili altor state mai dezvoltate. Suntem coordonaţi pas cu pas.
Avem resurse naturale şi umane. Suntem coconul în care materia moartă şi gelatinoasă s-a transformat în hrană pentru organisme străine. Dar noi, românii, nu putem funcţiona ca popor neatârnat, atât timp cât nu avem presă.” – Asta scriam luna trecută AICI

Se pare că mătura de import, ceva inovaţie americo-nemţească, a ajuns şi în mizerabilul colţ al presei.
Să fi venit în sfârşit sfânta zi de duminică? Ziua în care strângem gunoiul muşuroaie, muşuroaie şi întrebăm prin vecini de un făraş zdravăn?
Continue reading

Bătrânul şi balta

Simţi suflul unei zile botezate în providenţă atunci când te prinde răsăritul pe coama Tihuţei

20160418_064036

Nu am avut noroc de cel mai fotogenic cer – Norii spoiau orizontul ca un rimel ieftin şiroind printre brazdele unui gâtlan de babă.

Ne-am trezit în al cincilea ceas al zilei cu avânt războinic şi dulci ramoliţii drese-n frecţii pescăreşti. Ţinta supremă: O torpilă de şalău înzăuat, jumate peşte, jumate dragon, blindat în solzi de titan.

Odată prins, urma să-l culcăm peste jar, nespălat şi necurăţat – aşa, cu armura pe el, doar cu măruntaiele lepădate. Faimosul Şalău în Coajă, una dintre starurile Dracula’s Kitchen II.
Continue reading

Povestile cititorilor cartii (In)decizii – partea 1

poza bestseller

Fiecare carte contine o poveste. La randul ei, cartea scrisa isi are propria poveste – legata de aparitie, de lansare, samd. Dar care sunt oare povestile celor care ajung sa cumpere cartea?
Trebuie sa recunosc ca intotdeauna m-am intrebat in casele caror oameni va ajunge cartea (In)decizii – in afara de prieteni, colegi, rude ori cunoscuti.

Pe 6 februarie am lansat cartea (In)decizii, iar dupa 2 luni am avut surpriza sa vad cartea cum trece de la sectiunea Noutati la cea de Best Seller in cadrul librariei Carturesti Carusel. In nenumarate seri am calcat pragul acestei librarii si am vorbit cu cititorii. Unele povesti le-am aflat, altele le voi povesti in seriile urmatoare, iar pe altele nu le voi afla niciodata. Vor ramane un mister.
Continue reading

Un elefant – salvarea Ardealului

Se gudură anxietatea-n mine de ceva timp. Am tânjit la măiestuoasa zi în care o să vă arăt elefantul.
Ta-daaam!

elefant

Să nu fiu pe nedrept acuzat că îi beștelesc pe fraţii ardeleni, le adresez câteva cuvinte de laudă.
Acest elefant a fost pozat de echipa Dracula’s Kitchen la grădina zoologică din Târgu Mureş. Da, ardelenii mureşeni sunt în stare să îngrijească un elefant. Spre deosebire de bucureşteni, craioveni, vâlceni, caracaleni, milcoieni şi alţi mândri orăşeni.

Grădina Zoologică din Târgu Mureş
este o bijuterie în comparaţie cu lagărul de exterminare animală din Băneasa, de exemplu. Animalele arată îngrijit, hrănite pe-ndelete, zburdă într-o pădurice, nu pe betoane reci şi jegoase.
Continue reading