Stages of pooping

Guest post by Alex Charlie.

1. Setting everything up to be perfect:

The door is closed and locked, no noises can be heard from the outside (turn on tap or shower if thin door), nice comforting position. Don’t forget to weigh yourself on the bathroom scale beforehand, if you’re into that kind of thing.

2. Pants down and down to business:

You sit in expectation but nothing. Is it a ghost poopy? Where has that thing, that was struggling to come out of you not moments ago, gone? You feel it. You grab whatever you can and hold on for dear life. Continue reading

Ghicitoare de carantină

Că tot suntem izolați la domiciliu, singuri în casă (cei mai norocoși dintre noi!), am compus o scurtă ghicitoare pentru amatori:

The king of alphabet woke up one fine day and called his firstborn, A:

– Morning, you dull-witted, pestering itch, where’all your brethren and birth-giving bitch?

– The secondborn got cut in half, then jumped through a square and jumped in the air!

The thirdborn rolled over a lot… seven times to be fair, then jumped in the air!

My mother, oh dearest, gave you three sons. How come, may I dare? She fucked you two times, then jumped in the air!

And last but not least am I, your first heir. Now read out your fortune, up, up in the air!

Covid: Epidemie de prostie

Trecut de miezul nopții, iar străzile din Leordeni bocesc cu stropi de abandon. Luminate, îmbietoare în a lor larghețe proaspătă și goală. Au fost părăsite de curând și da, le simt vulnerabile, mi-ar îndrăgi fiecare pas. Și de mi-ar săruta talpa piciorului, aș șchiopăta puțin, de teamă să nu le strivesc sărutul.
Pot doar să le privesc pe geam, singure și reci: poate noaptea asta împărțim un vis. Mai mult de atât ar fi ilegal!
Multe au devenit ilegale, mai puțin prostia. Să le scoatem în evidență pe cele mai stridente – caracteristicile epidemiei de prostie:

În primul rând, materia cenușie care i-a scos pe bieții militari în Piața Unirii. Iar când zic materie cenușie mă refer la molozul care îi ocupă spațiul intracranian respectivei ființe. Înarmați și echipați ca de război, cu Kalașnikovul pe piept și masca de zugrav pe nas, bravii militari păzesc Magazinul Unirea (închis și gol).
Continue reading

Să vină trupele speciale!

Am scris în urmă cu o săptămână despre “răul cel mai mic” pe care îl vom alege atunci când rămân tiparnițele BNR fără tuș. Între timp, în Europa civilizată s-a închis tot, de-a valma, chit că-i club în care schimbă fluide o mie de extaziați ori cafenea unde își mângâie croasantul cinci filfizoni. “TOT!” nu este o soluție ci un mod laconic de a transmite: Băi, e groasă rău de tot! Habar nu avem ce să facem. Ia, stop joc toată lumea pănă luăm o gură de aer și începem să ne dumirim. Un fel de “Piua” pentru cei care ați prins copilării pre-Xbox.

Fix înainte de Total shut down, pe Anfield s-a jucat Liverpool – Atletico Madrid, cu 52.000 în tribune, englezi și spanioli. Se mai întâmplă…mai bine mai târziu decât niciodată; la insulari ajunge mai greu vestea pandemiei, într-o sticlă plutitoare.
Ce trebuie să facă autoritățile române pentru a nu zădărnici efortul colectiv planetar?
Continue reading

Gânduri despre noua gripă

M-am abținut să comentez subiectul pentru că nu sunt un virtuoz al umorului negru, nici să scriu pamflete despre tragedii în derulare nu mă pricep. Iar să-mi dau doct cu părerea despre virologie și macroeconomie mi se pare injust în fața celor care mai au și habar. M-am abținut până acum.

Fake news-ul deversat în Facebook și în alte agore virtuale imunde era de așteptat. La fel și dorința televiziunilor de a însămânța panică ori, din contră, abordări zeflemitoare, în funcție de interese economice schimbătoare (mogulii media își pălmuiesc extaziați obrăjoii lacomi la fiecare tragedie, fiecare “bombă” capabilă să arunce masele populare).

Dar să ajungă “vectori de opinie” niște rezervoare inepuizabile de inepție, alde Dorian Popa și Conecter, mi se pare eliberator. Mă simt eliberat de angoasa că părerile mele despre subiect mai pot face rău sau crește nivelul prostiei peste limita infinitului.
În consecință, câteva gânduri despre COVID-19:
Continue reading

Scutură Cruci (II)

Ștefuț plutește spre desiș cu genunchii anesteziați. Presiunea intracraniană s-a adunat în spatele frunții și i-a înfundat nările. Bătăile inimii, tot mai agresive și dese, îi împing plutirea spre foștii arbuști, acum înălțați până la infinitul nopții.

Își simte corpul macerat: curge cu picioarele înainte spre o gură de flăcări albastre. În gură joacă focuri de gheață, iar tăietura frigului i-a pătruns în suflet, la rădăcinile dorințelor. Nu știe dacă își mai poate mișca degetele, limba, ochii – orice gând de a-și abandona paralizia generală i-a fost retezat.

În câmpul vizual strict delimitat de privirea încremenită, i se desfășoară o magazie lungă, de forma unei galerii miniere, cu pereții ascunși în obscuritate. Plutirea s-a terminat în gura albastră de la capătul magaziei, iar flăcările s-au separat cuminți și reci, fiecare în vârful unei lumânări înalte, ceremoniale.
Continue reading

Ce mai contează Brâncuși

Pe 19 februarie s-a născut Brâncuși, motiv pentru care românii îi serbează astăzi ziua. Aproximativ un milion de tineri români nu au auzit de Brâncuși, motiv pentru care Ministerul Culturii a propus-o pe Irina Rimeș “ambasador” al zilei serbate. Pare o decizie logică.

Dar vrei să îți serbeze ziua cineva care nu te cunoaște? Brâncuși nu s-a făcut remarcat prin insistența de a se băga în seamă unde nu trezește interes. Ba chiar și-a luat trusa cu scule și a plecat – probabil ar fi preferat a 144-a aniversare doar între cunoscuți. Atât că sărbătoritul nemuritor (în amintirea unora) și rece a ajuns acolo unde greu se mai supără.
Și a 144-a aniversare nu mai este despre preferințele sale ci despre cei care nu au văzut, nu au auzit. Despre tinerii estimați de ministrul culturii în jurul milionului.
Continue reading

Oscarul a meritat Parasite

Parasite a rupt Oscarul pe genunghi, l-a mestecat, scuipat în palme și rupt încă o dată. A câștigat tot ce conta, mai puțin “best actor” (nu pentru că Phoenix a primit un film în care a jucat de unul singur, special pentru premiu, dar Parasite nu este despre personaje. Ci despre cinematografie.)

Am văzut Parasite anul trecut la Cinema Europa, o speluncă suptă din analele Bucureștiului hipsteresc: un refugiu înmiresmat cu canistre de urină în care mizantropii de catifea își usucă ghearele manichiurate.

Asemenea colț de veceu damnat nu ar putea exista fără sponsorizarea unor draci. Schimonosiții utopiei planetare rup de la gurile lor pofticioase și țin viu fenomenul Indie.
Da, Parasite a pătruns în meniul consumatorului neavenit ca Indie Film (Film independent).

Până să câștige TOT la Oscar și la festivalurile care îl preced, producția coreeană a fost tratată ca un indie; rula în miros de pipi într-o sală obscură, ocupată pe zecime. În marile cinematografe din mall-uri, au închis casa capodopere romantico-dramatico-amuzante despre revoluția apei calde și păsuirea penisului care slobozește magie.
Continue reading

Roman Young Adult Fantasy (fragment)


Autor: Gelu F. Achiș

Nu era chip în sala de mese pe care să nu se fi întipărit groaza. Dangătul clopotelor venit la scurt timp după avertismentul nou-venitului îndepărtase orice dubiu. Ceva foarte grav se întâmpla în satul lor.

Bărbatul nu-și mai pierdu timpul cu alte explicații. Mesajul său fusese recepționat. Se răsuci pe călcâie și părăsi Casa Luminii. Sora Weda rămase neclintită, cu o expresie vulnerabilă pe chipul ei ascuțit. Orice urmă de severitate și demnitate dispăruse din atitudinea ei. În clipa aceea arăta ca o femeie bătrână și speriată.

În tăcerea care se așternu între toți cei din sala de mese, pe fundalul produs de dangătul clopotelor, se auzeau undeva în depărtare strigăte, țipete și tropot de cai. Șocul se spulberă în clipa în care copiii cei mai mici izbucniră în plâns. Surorile își veniră în fire și se împrăștiară printre mese, încercând să-i liniștească pe orfanii speriați.
Continue reading