Înapoi în Bucureşti

cocosBucureştiul toarce sub soarele gingaşului mai – degete vaporoase întinse în alifia de liliac îi scarpină burtica, gâtul, astupă crăpăturile crestate de vânt. Esenţe florale încolăcesc ghirlane, întinse din jet stream-uri până sub brazdele grase, răsturnate în bombeul trandafirilor. Ultimul orgasm al primăverii stropeşte ochi, nări, aripi şi viermi, din cer în pământ.

De câteva zile, au apăurt prin parcuri bustierele dezvelite, picioarele lungi, încordate în tocuri cui şi norii de pudră, rămaşi în urma maratonistelor de weekend.

Se apropie sezonul cu mare şi soare, cu abonament la zumba, zi de biceps şi zi de fese, cocktailuri sorbite în piscină, ritualul instinctului pur şi primar – adulmecarea coţăitoarei, călăritul animalic – poleit în preţiozitate, sufocat în mrejele artei de nişte minţi schilodite, scurtcircuitate în curentul evoluţiei. „Ahhh, ohhh, daaa, nuuu, mai vreau, pe noadă! Pe faţă! Pe mâine. Te iubesc!” toate adunate într-un potpuriu burlesc, sublim pentru noi, vulgar pentru restul.
Continue reading

TM2021

scris de Claudiu T. Ariesan

Sunt zile din viaţă cînd neprevăzutul pozitiv şi aşteptările ezitante te pot propulsa în sfere nebănuite de entuziasm copilăresc şi mulţumire pentru tot osul pus la treabă sau pentru minimiracolul ce luminează parcă şi anii din urmă şi cei ce vin imediat după. Iluminatul public, tramvaiele electrice sau trase de cai, singurul râu canalizat din ţară, formaţia Phoenix, grupul artistic Sigma sunt premiere istorice la pasiv. Dar… Continue reading

Dezbaterea homeschooling, o aberaţie socială

analfabetism

Spre uluirea mea candidă, observ că speţa homeschooling a devenit un fenomen, un motiv de sfadă şi volbură naţională. Am ajuns într-atât de implicaţi în dezbatere, că admitem legitimitatea celor două tabere: pro şi anti homsculing.

Din punctul meu de vedere, al cetăţeanului trecut prin mai multe schooling-uri, dezbaterea nu este doar excentrică şi derizorie. Mi se pare nocivă, în contextul nostru de băltire. Voi explica imediat contextul, după încadrarea raţională a homeschooling-ului.
Continue reading

În drum, spre autogară

           Cerşetoarea aceea grasă, care se plimbă în fiecare zi cu metroul între staţiile Brâncoveanu şi Piaţa Sudului, din Berceni, şi le spune oamenilor că tocmai a venit de la biserică, mă alerga entuziasmată să-mi arate noua ei invenţie. Nu ştiam de ce mă aflam în parc la o oră atât de târzie, dar îmi aminteam că, înainte să mă duc la culcare, mă luase o febră cumplită, şi ceva cum că mi s-a părut că l-am zărit pe tatăl meu decedat.

Acum, cert era că trebuia să mă opresc pentru că cerşetoarea aceasta nu avea de gând să înceteze să mă alerge până când eu nu-i admiram capodopera, şi, în orice caz, indiferent de cât aş fi mărit pasul, nu păream să o pot lăsa în urmă şi nici să mă apropii câtuşi de puţin de ieşirea din parc. Odată ce m-am uitat în spate, m-a întâmpinat o privelişte odioasă.

Femeia îşi scosese bastonul din geanta pe care o purta întotdeauna la braţ, un baston de care nu o văzusem niciodată să se folosească, şi îşi înfipse în vârful lui propria căpăţână, lăsându-şi corpul incomplet. Pe lângă asta, îi mai adăugase, străpungându-i ceafa, o lanternă aprinsă, care, din acel unghi, îi făcea ochii şi gura să lumineze albicios.
Continue reading

Toţi calicii se visează belferi

Pentru mine este sărbătoare la fiecare meci jucat de Steaua în cupele europene. Mă răsfăţ câteva minute într-o agenţie de pariuri sportive, apoi caut prima cârciumă cu bere şi televizor. Dar nu despre calicia mea vreau să povestesc.
Aşa arată cârciumioara în care am sărbătorit lupta de la Ankara:

ospatar

La finalul luptei, terenul încă nu se prefăcuse în mlaştină, iar paşa lor avea toţi dinţii. Eh, poate data viitoare.
În acelaşi salon cu mine, înfulecau pe nerăsuflate mesenii pozaţi, plus încă două mese care n-au mai încăput în cadru. Ştiţi câţi chelneri aveau în grijă tot ospăţul?
Unul singur.
Alerga săracul peste scaune şi mese ca la 100 metri garduri, încărcat cu platouri şi pahare, din vârful degetelor până sub bărbie.
Continue reading

Românii şi particularităţile lor

boureanuMare forfotă în tribul nostru carpatin: preocuparea supremă a devenit corecta creştere a copilului şi dojenirea părinţilor care se abat de la reguli. Care reguli? Nu sunt nici multe, nici stufoase, le-au mestecat psihologii, fără răgaz şi oprelişte, în integritatea spaţiului media.
Totul a pornit din cauza (sau datorită) unei cornute  care a înjurat-o pe fiică-sa şi a trimis-o la “şcoala de curve”.

Nu au rost discuţii despre specimenul în cauză. Ca scurtă picanterie: După ce te baţi prin baruri ca un adolescent turbat şi noua nevastă are vârsta copiilor tăi, s-ar putea ca extravaganţa propusă de tine să mijească şi urmaşilor. Nu te aştepta să viseze la cursurile şcolilor de maici şi de taici.

Nu mitocănia cornutei mi-a atras atenţia, ci armata de psihologi năpustită ca un cârd de corbi peste cadavrul încă zvâcnind. Cu toţii erau marţiali, intransigenţi, şi mestecau aceleaşi platitudini, aceleaşi vorbe goale, de parcă-ar fi băut laolaltă apă după Sofia Sofista.
Continue reading

Viata in 21 grame

poza-balanta-300x187Ce putem cantari cu 21 grame? Si nu cu orice fel de 21 grame, ci cu cele mai importante 21 grame?

Cu cele mai importante 21 grame putem cantari asa: imbratisari si amintiri; bucurie si suferinta; si tot ceea ce lasam in urma noastra.

Se spune ca sufletul cantareste 21 grame. O spun unele descoperiri stiintifice. Si un film cu titlul “21 grame” pe care nu l-am vazut.

Si totusi exista un paradox in societatea de azi: ne este mult mai la indemana sa avem grija de cele 40-50-60-70 s.a.m.d. kilograme ale noastre si uitam foarte usor de cele 21 grame. De ce toata lumea e preocupata sa aiba corpul perfect (pentru ca vezi reclame cu zambetul perfect, picioare perfecte etc), dar nimeni nu e preocupat sa aiba sufletul perfect (nu am vazut nicio reclama cu sufletul perfect)?

Acum vreo saptamana mi-a atras atentia o poza pe Facebook cu portretul unei femei de varsta a treia si cu un text care spunea ceva de genul: Daca sufletul s-ar vedea, criteriile dupa care ne-am indragosti ar fi diferite.

Continue reading

Zăpada şi cei şapte bondoci

cocosAstăzi trebuia să filmăm pe malul unul lac. Încă ningea în valuri de lapte vârtos, dar procrastinasem proiectul peste orice limită. M-am opintit în uşa pensiunii, până am împins un maldăr de zăpadă îndesată şi afumată – îmi ajungea până la subțioară. Satul nu mai avea poteci, te ghidai doar după moţurile caselor cufundate în albeaţă, ca nişte boturi de cârtiţă pufăind fum de pucioasă.

Bătrânelul atomic, ciotul de gorun care îmi cărase geamantanul până la pensiune, îşi legase două doage de butoi peste tălpi. Luneca pe marea îngheţată, trosnindu-şi şoldurile de streşini. Îl urmau încă şase bondoci pe doage, înşiruiţi milităreşte, înarmaţi cu lopeţi groase de lemn. „Haraaai-Hooop!” strigau lopătarii, de tremurau ţurţurii pe tâmpla munţilor. Şi lunecau neînfricaţi, în pleava de gheaţă viscolită.
Continue reading

DNA, hibrid de inorog imaculat şi oaie neagră

justitie
Eurobarometru: Increderea romanilor in justitie a scazut cu 13%, pana la 35%, cea mai mare corectie la nivel european

Datele Eurobarometrului (sondaj de opinie) au ajuns în presă în urmă cu trei săptămâni. Sunt rezultate spectaculoase, afişând cea mai mare eroziune din Uniunea Europeană. Cum s-a ajuns aici? Ce hulă furibundă s-a ridicat în mentalul colectiv, provocând ologirea inorogului imaculat?

Poate sunt tendențios ori superficial în gândire, dar primul impuls mi-a încleştat degetele în perciunii DNA. Ei sunt instituţia cea mai mediatizată, cavaleria justiţiei, corifeii expuşi pe piedestal, în mijlocul agorei. Pentru opinia publică – majoritatea omogenă, nu particularităţi – justiţia şi DNA se identifică prin asimilare reciprocă. Deşi sintactic diferiţi, termenii rezonează la fel între ciocănelul şi nicovala poporului: sinonime paremiologice.

Şi pare mie că logica ar fi asta:
– DNA le-a dat dreptate scepticilor care explicau efervescenţa anilor 2014 şi 2015 printr-un excerciţiu de imagine.
După ce au furat ochii majorităţii şi au plutit pe valuri de încredere, chiar admiraţie, procurorii Codruţei au luat apă şi s-au dat la fund.
Continue reading

Turismul și indigenii

În Bucovina se întâmplă ce prevesteam eu acum vreo 8-9 ani și nu mă credea nimeni – vara e plin de turiști, poate anul ăsta mai mult ca niciodată. Impactul financiar pentru zonă e mai mic decât ar putea fi, românii fiind încă repetenți în a oferi oaspeților motive să scape de bani – de asta se câștigă din cazare, mâncare la restaurant și ce se mai ciupește prin parcuri.

Cu valul de turiști, așa cum ni-i știm atât de bine pe-ai noștri, vin și mizeriile bine-cunoscute: trafic și parcări mârlănești, gunoaie pe trasee altădată ferite de bădăranus prostanus, aglomerație și gălăgie în plus.

În afară de deranjul sezonier, turismul de genul ăsta schimbă unele lucruri permanent: Continue reading