Dumnezeu vine luni, pardon, vine lumi şi stă până marţi, pardon, stă până morţi, stă cu toţii, stăpân peste miercuri, pardon, stăpân peste mere şi cur, pleacă la primul cuvânt urat şi joia este neagră, pardon, joia este zgardă pe gâtul lung ca de girafă al unei săptămâni în care vine o vineri ce anunţă un nesfârşit de weekend fără început, sedus pe apa sâmbetei plină de mâl, aşteptând o duminică adiacentă unei luni, ca în latină, dominica, basilica sau bazilisca, una o piatră în care te rogi pentru minuni, cealaltă o piatră care devii, aşteptând, căutând săptămâni în pomul cu lămâi şi minciuni din care viaţa cade acră, se uită spre cer, se adânceşte în smoală, ea nu are aripi, îşi construieşte o barcă, ea n-are vâsle, n-are pânze, dar narare apă şi se roagă la ea să se înmulţească şi-şi aduce aminte că e Lucifer şi că Lucifer e o poezie flască şi atunci viaţa se sperie şi încearcă să se nască, Ana are mere, bună prietenă cu Eva, şarpele înghiţind poeme şi năpârlind şobolani din solzi şi haine de piele, Dumnezeu întrebându-se unde am greşit, noi între bându-ne minţile despre ficaţi când o să murim.
Continue reading
