Ai ceva de zis?
Copilaria noastra este o lume pierduta. Din pacate, nu avem capacitatea de a recladi mental copilul de altadata si nici lumea “frumoasa si intacta” a copilariei. Pozele, filmele si amintirile din copilarie ne transmit imagini si senzatii, pe care noi cei de astazi, nu le mai putem trai. Asta pentru ca noi ca persoane, putem fi doar la prezent. Continue reading
Cireșarii, serial ecranizând primele două volume ale operei lui Constantin Chiriță, regizat de Andrei Blaier. Că tot mi-a redeschis Simona apetența pentru nostalgic. În privința aceasta, am învățat în ultima vreme să privesc nostalgia nu cu regret, ci cu venerația ochiului care se bucură la realizări epocale (ca să scârțâi puțin a limbaj de lemn).
Pelicula e de un alb-negru atât de convingător în ceea ce înseamnă încadrarea privitorului în peisajul acelor vremuri că aproape îți simți trecutul curgând prin capilare. Orășelul vechi de provincie (cel de baștină, locul cireșarilor nefiind specificat de către autor) te găzduiește cu evocări pregnante, cum rar le mai găsești pe vreo uliță anacronică.
Continue reading
Ori de câte ori mi se pare că viața este insipidă, dureroasă, ori, pur și simplu, se simte ca o mână de fân cosit, îndesat în gâtul îngust, merg în gară și mă așez pe marginea trotuarului. Îmi aprind o țigară, care arde oricum în neștire fără mine, îmi rotesc privirea de câteva ori, apoi mă holbez la oameni. Când zăpușeala face ca asfaltul să frigă, înfulec o înghețată, în care se simte gustul de ou și gheață.
Taximetriștii stau pe o rână, sprijiniți de volan, își rotesc ceasurile ieftine și așteaptă câte o comandă. Câte un nefericit al sorții cară sisific o geantă, umplută cu cine știe ce pietre moldovenești (fripturi, pârjoale, dulcețuri și altele de-ale gurii); aceștia sunt studenții, cu blugii strânși pe picioare, telefoane scumpe și vise mucegăite. Îi recunoști fără greutate, fiind din aceeași haită, cu pielea lipită de coaste și cursurile pătate de zacuscă.
Gara este adesea pustie, mizerabilă, iar oamenii străzii, cu haine răpănoase și pungi cu lipici din care trag, apoi le sug ținându-le între buze, stau într-un colț, își ling dinții stricați, rânjesc și întind mâna după 1 leu. La început, privesc doamnele curtenitor, își împing pieptul în față, zâmbesc și un colț galben li se zărește ca o turlă, își dreg vocea și cer mieros bani de mâncare, inventând câte o poveste.
Continue reading
Salutări tuturor,
Mulțumiri pentru porțile deschise. Cristi Niculcea – eu, dragii mei – voi; mereu încântat să vă întâlnesc. O plăcere să încerc să-mi arunc pasul în ritm apropiat.
Mă uitam peste propunerile tematice, căutând să identific sectoare în care aș putea încadra elucubrațiile. Și nu găsesc arealul nimicului :).
Din una-n alta sau din una fără alta (la idei mă refer), primești o întrebare ce dezvoltă ramificații, tentacule precum ale hidrei: când se numește cineva scriitor, poet, romancier? E o recunoaștere pe care o primești după un număr de titluri, publicări? Dacă da, din partea cui? A literaților, a criticilor, a cititorilor? Survine în timpul vieții ori se activează post-mortem?
A fi scriitor nu prea e o titulatură care să fie înscrisă pe cartea de vizită sau înaintea numelui într-o prezentare. Nu reprezintă o calificare, o meserie. Dacă mi s-ar adresa cineva conform unor uzanțe de prin filmele comuniste, ar face-o la modul: ”Trăiască dom’ inginer!”, nicidecum ”dom’ scriitor”.
Și atunci ce distincție mai e și asta? Pare mai degrabă o nuanță onorifică decât elementul palpabil, recunoscut printr-o diplomă, prin cursuri de profil.
Continue reading
Articol de Simona Poclid
***
Știți filmele acelea super siropoase cu câte un scriitor, musai ajuns celebru peste o noapte sau mai multe, care se întâlnește cu persoane de tot soiul, scrie două sau trei capitole în zilele proaste, înfulecă mâncăruri alese și se delectează cu băuturi fine? Totul asezonat cu o poveste de dragoste interzisă proastă, câteva intrigi care se sting înainte de a deveni cenușă și alte umpluturi?
Ei bine, în viața reală, chestiunea acesta de-a scriitorul este mult mai… cenușie. ,,Se lasă cu” mulți covrigi mâncați pe fugă, țigări ,,la bucată”, cărți răsfoite alarmant, câte un film de Hitchcock ca să-ți faci mâinile să nu mai tremure, un paragraf pe care îl poți scrie într-un minut sau la care te poți holba zile întregi, până-ți epuizezi înjurăturile. Aștepți. Marea idee. Marele personaj. Uneori, cauți atât de mult cuvintele, scenariile, imaginile, povestea în ansamblul ei, încât te doare stomacul, ți se umflă venele gâtului și pari un psihopat.
Continue reading
Cea mai solicitantă etapă din viaţa unui scriitor este sesiunea de autografe. Sper să răzbesc şi prin truda asta, când vremurile vor fi fărâmiţe, iar eu copt şi merituos, îndreptățit să mă prezint “Dani Corban, scriitor”
Până atunci, fac antrenament de poignet mâzgălind semnând câteva cărţulii cumpărate de prietenii apropiaţi. Să ştiţi că nici pregăteala asta nu-i din sămânţă vulgară.
Nu vrei să te limitezi la formalităţi, atunci când prietenii se strâng în jurul mesei şi aşteaptă un mesaj original – să-i amuze, să-i ungă pe suflet, să-i scarpine între corniţe.
Iar când zic “mesaj original” mă gândesc la neasemuit. În cadrul unui grup restrâns de prieteni apropiaţi, nu există secrete, durează maximum o gură de bere până ies la iveală “autografele” identice.
Complicat! Stă lumea în picioare, aşteaptă la coadă! Şi ce prim gând ar putea să-i plesnească?
“Pfff, ce s-o fi apucat şi Corban ăsta să scrie? Nu e în stare să scrie două rânduri… Stau la coadă de două minute, el nu a scris două rânduri! Ptiu, ăsta prăpădeşte copacii degeaba!”
Nu mi-a zis-o careva direct, evident. M-au menajat. Doar eu eram vedeta, Autorul; le-am simţit privirile sfredelindu-mă, până m-am pierdut. Nu mai ştiam de ce s-au strâns – Oare e lansare de carte sau intervenţie să mă las de băutură?
Hai, gândeşte-te! Stoarce-ţi neuronul şi prestează! Original, neasemuit, să-i ungă pe suflet!
Şi am reuşit! Noroc că mă pregătesc să devin scriitor. Începe harul scrisului să se lipească de mine. Continue reading
Articol de Cristian Niculcea
***
Cuvântul e o armă… o alifie… un cântec. Sunt cuvintele unui prieten (același prieten cu bunica 🙂 ) și mă folosesc de ele spre a schița firav-abilitata-mi opinie despre miracolul unei cărți.
O carte poate fi o aventură, o însemnătate, o pildă. Armonia cuvintelor modificând spațiul personal într-un univers în care imaginarul te preumblă în atâtea dimensiuni pe câte îți va construi pătrunzătoarea vrajă a artistului creator.
Continue reading
Articol de Cristian Niculcea
***
Naturalul e atunci când te scuturi de frisoanele perturbărilor cotidiene. Te extragi din angrenajul cutiei de viteze și te odihnești pe ”liber”, în firescul pe care îl conștientizezi probabil ca pe o formă de antigravitație. Plutirea aceasta îți scoate în cale portrete de familie: distingi de la metri depărtare bufnița Datagroup-ului, așadar ai găsit adresa. Recunoști pe Hary și Claudiu, așezați la o masă împreună cu un domn, deci ”nu încă”.
Te îndrepți spre pupitru, identificându-l pe Dani fără marjă de eroare. Laolaltă cu jovialul Radu. Dani induce un sentiment deja-vu, e omul locului, oricare ar fi acel loc. Te înconjoară, te întâmpină ca oxigenul.
Continue reading
Editura Datagroup va fi prezentă la Bookfest 2017, între 24 şi 28 mai. Începând de miercuri, ne găsiţi îmbujoraţi de haiala tuşului proaspăt, la Romexpo, pavilionul C4, standul C1. Şi avem de toate; nu cred să existe incontentabil într-atât de aprig încât să reziste felurimii beletristice. Programul lansărilor:
Joi, ora 16:00
Proiectul Anemona, autor Cristian Niculcea
Invitaţi: conf. univ. dr. Claudiu T. Arieşan, Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, Universitatea de Vest din Timişoara şi Andru-David Simionoiu, scriitor
Continue reading
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru preşedinţia României, am asista la o premieră în istoria politică a ţării, iar şeful statului ar ajunge să fie o femeie, Gabriela Firea. Cel puţin asta reiese dintr-un sondaj realizat recent de Avangarde, care arată de 44% dintre alegători ar vota pentru primarul general al Capitalei, dacă aceasta ar candida împotriva lui Klaus Iohannis, care ar obţine 40% din sufragii. În plus, Firea este personalitatea politică despre care românii au cea mai bună părere, 59% declarând că o percep pozitiv (Sursa – gandul.info)
Nu mă îndoiesc de corectitudinea sondajului Avangarde, Gabriela Vrânceanu Firea Pandele şi partidul susţinător au bifat sârguincios şi precis la capitolul imagine.
Conform aceluiaşi sondaj, PSD-ul este în continuare lider detaşat, cu aprox. 45% opţiune de vor, adică la fel ca la alegerile de iarna trecută.
De ce nu contează galopul mârlănesc încercat imediat după instaurarea guvernului? De ce sutele de mii de protestatari nu pot ştirbi fudulul zâmbet pesedist?
Pentru că societatea noastră funcţionează în lumi epistemologic diferite. Să lămurim:
Continue reading