„Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!” (Dumnezeu grăind la persoana I plural)
Şi era Adam, singur între bogăţiile cerului şi pământului, alergând după fluturi coloraţi, crizanteme parfumate şi păstrăvi curcubeu. Greu de imaginat pentru noi alaiul minunăţiilor dumnezeieşti create întru cinstirea şi răsfăţul lui Adam. Primul şi ultimul om care a reuşit să stăpânească tot pământul. Stăpânul absolut: fără grija bolii, trudei ori a morţii. Fără femei!
Până când, după o amăgitoare amiază la scărmănatul oilor, Adam simţi o nelinişte, o apăsare. Şi nu mai fu pe deplin mulţumit de pasărea cerească, de ploaie, de vânt, de toată bogăţia, singur pe pământ. Să fi fost spre înseratul zilei a şasea, când Adam şi-a construit în colţul Edenului o colibă de păpuşoi. Nu i-au mai trebuit mâncare, băutură, crizanteme… renunţase până şi la turma de oi. „Ce-o face Adam al Nostru, pitit în coliba de păpuşoi?” (Dumnezeu întrebându-se la persoana I plural)
Continue reading
