Jack Reacher şi titlul premonitoriu

Jack Reacher: Never Go Back

Never, ever go back! Nu ştiu dacă au fost ironici când au botezat filmul, dar măcar aici îi pot bănui de inspiraţie. Într-adevăr, acest al doilea Jack Reacher nu ar fi trebuit produs, este o insultă adusă originalului din 2012. Te întrebi inutil timp de două ore “Jack, de ce te-ai mai întors?!”

Diferenţa între 2012 şi 2016, conform stelelor bifate de mine pe IMDB, este între nota 8 şi nota 4.
Primul Jack: Scenariu original, replici haioase şi un comic de situaţie care condimentează exact cât trebuie un film de acţiune – Prins într-o ambuscadă de oamenii răi, înarmaţi cu mitraliere şi lunete, Tom Cruise îşi pierde singura armă, cuţitul. Nici o problemă, găseşte un pietroi şi rezolvă cazul.
Continue reading

Să arunce piatra doar cel

I-a urat lui Ponta să crape și internetul s-a împărțit în două:

  • bine i-a făcut, jegosul dracului de politruc împuțit și fără rușine, izvor nesecat de mizerie și gunoi râios! #Eroulzilei #sălcrăpăm
  • foarte urât din partea lui, standardul jurnalismului te obligă la o conduită mai elegantă de atât, este nepermis, domnule! #deontologieșiclasă

Ca de multe ori, eu sunt de acord cu ambele și cu niciuna, pentru că nuanța mi-e cam la mijloc.

Da, jurnalismul ar trebuie să fie curat de asemenea manifestări. La fel și politica și traficul și cotidianul românesc.

Nu, nu ai dreptul să bați obrazul cuiva pe subiectul ăsta dacă: Continue reading

Panseuri din microcosmosul sportului-rege

Scris de anatati

fotbal

Motto: „Ce-i și fotbalul ăsta? 11 aleargă după o minge.”

Asta ziceam eu, nevrednica de mine, prin septembrie 2015. Încăpățânată (sau căpoasă) nevoie mare, mă împotriveam cu trup și suflet singurei mari dorințe a copilului meu de 9 ani pe vremea aia: să meargă la fotbal.

Apoi, în octombrie 2015 m-a lovit ceva și am decis să-l duc la fotbal. De atunci viața noastră s-a schimbat complet. De unde sâmbăta o petreceam făcând curat sau citind acum o petrec pe stadioane. Ba, bașca, 3 zile pe săptămână de antrenamente unde – să ne înțelegem – nu mă obligă nimeni să stau să asist, dar îmi place (!!!)

Eheee, nu știu ce mi-am închipuit eu că e fotbalul la juniori, ce joc plin de fair play, corectitudine, decență, bun simț sau mai știu eu ce. Credeam că o să întâlnesc acolo oameni după tiparul construit în mintea mea, al părintelui care-n secolul 21 nu înjură pe stadion la meciuri de copii.
Continue reading

Los Angeles și visul american

img_2735   L.A. este un oraș căruia nu i se văd marginile, pe care nu poți să-l cuprinzi. De fapt, e mai mult decât un oraș. E un megapolis. Mergi 4 ore cu mașina și tot nu-i dai de capăt. În downtown ai impresia că ești undeva în Ferentari, iar atunci când ajungi în Beverly Hills admiri casele ale căror zerouri cu care sunt cotate la bursă nu le poți număra. Plimbându-te prin oraș, treci de la frica de a-ți ține geanta la vedere, la admirația pe care o ai în fața ultimei colecții de haine de la Prada de pe Rodeo Drive.

L.A. este cu siguranță locul unde contrastele se văd cel mai bine. Fără îndoiala că aici trăiesc cei mai săraci, dar și cei mai bogați oameni din America. Întotdeauna mi-am imaginat Hollywood Bulevard ca pe un loc select, însă când am ajuns acolo realitatea mi-a oferit cu totul un alt peisaj. Am început periplul stelelor de la capătul Bulevardului, unde tot ce am văzut erau buticuri chicioase de o parte și de alta a străzii, iar pe jos am “admirat” stele cu nume ale celebrităților despre care nu auzisem niciodată. Din loc în loc “răsăreau” cinematografe în stilul clasic american consacrat.

Continue reading

Introspecţiile unui cocoş (fragment)

cocos

– Brrrr! Dă-le roată, dă-le roată, băăă! Brrr!
– Au înnebunit, băga-le-aş… Ptiu, drace, nu mai pot. Brrrr!
– Bă, roată, bă! Dă-le roată, zăpăcitule! Bâr! Bâr, n-auzi?!

Îmi săreau căcărezele din călcâie, iar balele s-au alungit peste umeri ca două hăţuri de plasmă translucidă. Nu ştiam dacă între degete s-au strivit fragii ori m-au sfârtecat mărăcinii de glădiţă. Ustură. Pantalonii nu mai au genunchiul stâng; se coace o crustă din sânge, argilă şi iarbă crudă. În loc de palme am doi papanaşi cu urzici, din alea vii şi arţăgoase. Între coapse am trosnit un arac de salcâm verde – încercam să dau jos berbecul din cireş. Ustură.

Când începe soarele să-şi cufunde barba în topitura orizontului, stejarii se pun pe cântat, se ridică aburi de mămăligă şi pătrunjel presărat peste cocoşul fiert. S-au plictisit oile de câtă roată le-am dat, behăie a împlinire şi au luat drumul ţarcului, cu berbecul cireşar în frunte. Ustură şi simt jegul făcându-şi culcuş sub piele. M-aş arunca în gârlă, cu tot cu haine, dacă n-ar fi adâncă de două degete şi acoperită cu o spumă prăzulie de râie.
Continue reading

California Dreamin’

   newport1 Raiul trebuie să aibă ieșire la mare. Asta mi-am zis atunci când am ajuns în Newport Beach în California. Oare cei care au casele de câteva milioane de dolari, propriul ponton și propria barcă se simt ca în Rai?

Fiecare casă avea ceva diferit față de cealaltă. Și interesant este că fiecare casă avea veranda deschisă. Să intre soarele… și privirile curioșilor. În unele case se deslușeau printre perdele tablouri imense (și cu siguranță de mare valoare), în timp ce în altele vedeai obiecte decorative cât se poate de impresionante. Cu siguranță fiecare obiect de decor era adus de prin vreo călătorie scumpă și avea o semnificație aparte. Și fără îndoială că exista o competiție între vecini: cine are mai multe flori pe verandă, cine are un tablou mai scump și tot așa. Probabil că aici își au casele de vacanță milionarii din Silicon Valley. Sau poate că unele case sunt moștenite de câteva generații.

Tot ce am putut să fac a fost să privesc oceanul, bărcile, casele, să inspir din aerul californian de octombrie si să ma întreb: Și oare oamenii care chiar au toate astea sunt cu adevărat fericiți? Oare se simt mai aproape de Rai?

Continue reading

David e Goliat

Mă uit ce desfășurare impresionantă de forțe, puse în slujba politicului și a momentului electoral, scot biserica și organizațiile ortodoxe la rampă. Cum luptă ei împotriva alegerilor altora, împotriva drepturilor altora, împotriva formei de organizare civilă a altora cu un singur argument – normalitatea definită de majoritate.

Și-apoi mă uit spre sfinți, martiri și sumedenie de pilde creștinești, toate clădite pe modelul David și Goliat – cum erau persecutați creștinii cei puțini și buni de romanii cei mulți și răi, cum Dumnezeu i-a dat putere lui X-ulescu să nu renunțe la credința cea dreaptă nici în timp ce era omorât cu pietre de gloata asupritoare…

Știți argumentele răilor din poveștile astea? Că-s mai mulți, că posedă adevărul și normalitatea, că creștinismul le atacă valorile deja stabilite și e un pericol pentru societate.

Aham.

Rating și sabotaj

Review-ul/ratingul a ajuns unul dintre cele mai importante, dacă nu chiar cel mai important(poziționarea brandului mi se pare încă în frunte), criterii de consum modern. Lucru absolut normal de altfel, părerea unui client fiind străină de criterii de marketing și interese.

Din păcate, pe lângă expunerea prostiei strălucitoare de care poate da dovadă poporul consumator și care vine la pachet cu orice platformă de exprimare publică, un fenomen mult mai găunos începe să-și arate colții – sabotajul.

Două exemple la cald:

  1. Filmul Două Lozuri, produs independent pentru public(știm și noi câte filme pentru public se fac în țara asta, le numeri pe degetele de la o mână) primește feedback excelent de la spectatori. Nu durează mult și se mobilizează o comunitate de suricate să-i dea nota 1 pe imdb…

De ce? Unul dintre băieții umflați de bani de hoțiile părinților, cu un obraz atât de gros că de multe ori face pe victima în fața antipatiei atât de meritate pe care i-o arată păgubiții, e implicat în film.

Așa că se trezesc deștepții să-și bată joc de produs, de munca unei echipe, de viitorii producători și de public, ca să-l pedepsească pe gigelul respectiv. Nu notează filmul, îl sabotează. Continue reading

O nouă campanie, aceeaşi mizerie

S-a întâmplat seara trecută. Staţi liniştiţi, nu este o fotografie de priveghi, d-l Ion Iliescu este bine, sănătos.

iliescu

Două luni până la alegeri, se aud vulturii ţipându-şi pofta de ciolan în putrescență. Stolul necrofagilor, impropriu numit “Stânga românească”, se aruncă în zborul decisiv.

În emisiunile politice impozante prin audienţă, se votează cel mai bun preşedinte, cel mai bun guvern, cel mai luminat partid. PSD-iştii se încolonează disciplinaţi, purtându-i cucernic poza unicului lider. Uluiţi, telespectatorii îşi şterg lacrimile, sting lumânările, izbucnesc în urale şi aruncă petale de trandafir spre televizor.

Se termină oda, s-au ridicat pe hote şi aburii malahiei de grup. Acum începe asaltul, tunurile sunt pregătite, conectate la vidanjere. Toată lumea atacă pe flancul lui Iohannis, acolo e rost de izbândă.
Absolut întâmplător, apare petiţia pentru demiterea preşedintelui: Referendum pentru demiterea preşedintelui României, Klaus Iohannis (link)
Continue reading

Singura soluție: propria evoluție

Arhiepiscopul Teodosie, al Tomisului a fost plasat sub control judiciar, pentru 60 de zile.

teodosie

S-a întâmplat la câteva ore după reportajul realizat de Carmen Avram: “În numele banului, AMIN!” O producţie spectaculoasă, de mare audienţă, în care au fost prezentate punctual câteva dintre abuzurile Bisericii Ortodoxe Române. Preoţi protejaţi de preaînalţi şi preafericiţi, indiferent de gravitatea faptelor. Preoţi daţi afară din biserică şi ponegriţi de aceiaşi preaînalţi. Toate, decizii subiective, scandaloase, luate după legea lor, a preastăpânilor.

Cum pică din cer uneori coincidenţele astea… Să fie voia Domnului? Dimineaţa următoare, arhiepiscopul Teodosie este acuzat pentru luare de mită. Fabuloasa sumă de 500 euro!
Că DNA-ul este această “attention whore” nesătulă ştiam deja. Unde apare oleacă de crustă pe turta opiniei publice, hop şi ei!
500 de euro şpagă pentru un preot. Sunteţi sănătoşi la cap? Aplicând aceeaşi măsură pentru toată breasla preasfinţiţilor, ar însemna că de mâine ne cântăm singuri la parastas.
Continue reading