Arrival, un film pentru acasă

arrivalUn film diferit de majoritatea SF-urilor din cauza/datorită subiectului şi a vitezei de interacţiune cu spectatorul. A se comanda “la pachet”. Nu faceţi greşeala să-l vizionaţi la cinematograf!

Arrival are o desfăşurare distinctă; este genul de film care te atrage, te emoţionează, te convinge să-l accepţi. Sau nu. Depinde doar de gustul fiecăruia şi de structura organului languros. Mi-a plăcut, îl consider un film de nota 8. Îi înţeleg perfect şi nu le pot contrazice argumentele celor care nu i-ar da notă de trecere.

Asta nu înseamnă că trebuie să fii o vită încălţată, tocmai scăpată din grajdul Berceniului, cu balega încă proaspătă sub copite, şi să-mi trăncăni încontinuu în ceafă. Te-ai plictisit, am înţeles. În primele 10 minute nu a sărit Captain America pe geam în rafale de mitralieră. Iar tu ai început să vociferezi despre porcăria de film la care te-a obligat mă-ta să te uiţi.
Continue reading

Un bun creştin patriot

votant-psd-5

Îmi amintesc următoarea scenă prezentă în comediile vechi, creaţia titanilor Stan Laurel şi Oliver Hardy:

Doi tăntălăi famelici se oploșesc la masa unei crâşme. Zgribuliţi de ger, cu mănuşile împunse de unghiile tocite, cu urechile crăpate şi o pătlăgică roşie în loc de nas. Nivelul de raportare la mediul înconjurător este primitiv, animalic. Sunt ca două bovine scăpate în lucernă. Cu feţele permanent rânjite, tot ce îşi doresc este să-şi vâre pe gât toată mâncarea şi băutura din incintă.
– This is the life, Stanley boy!
– You said it, Oly!

Iar la final, spre uluirea ingenuă a tăntălăilor hămesiţi, vine nota de plată. Urmează câteva minute de slapstick comedy şi salvatorul The End.

Asta s-a întâmplat astăzi cu tăntălăul nostru popor iubitor de ciolan, crâşmă, biserică şi vatră strămoşească. Da, a venit nota de plată, comedia se apropie de final.
Continue reading

Plagiatul – considerații

De când a fost aruncată șopârla plagiatului războinicei DNA și nefericita expresie a plagiat numai 4-5%, opinia publică s-a întrecut în tâmpenii colosale, după simpatii și antipatii politice. După ce le-am îndurat dârz, o strofă mi-a pus capac și am hotărât să aduc lumină din pocalul cunoașterii.

”Spune-mi, dacă te-aș prinde-ntr-o zi
și ți-aș săruta talpa piciorului
apoi ți-aș trage-o cumva pe la spate,
nu-i așa că nu m-ai putea închide pentru viol
fiindcă nu ți-am băgat-o decât 5%
din cauza burții mele și a curului tău mare?”

Versurile îi aparțin lui Viorel Ilișoi, un jurnalist cu pană excelentă, pe care-l urmăresc cu mare plăcere. Nici el nu e ferit însă de datul cu părerea despre lucruri pe care nu le cunoaște și de implicita botă lovită cu sete de baltă.

*

O să lămuresc aspectul din unghi juridic și-apoi voi da un exemplu logic, bun pentru toată lumea:

Nu toate infracțiunile se petrec imediat și Continue reading

Demistificări erotice (I)

orgasmErotism din partea unui absolvent de Calculatoare, promoţia ’81:

“O stradã a bordelurilor în Istanbul e o stradã în pantã în stânga şi în dreapta, sãli sau camere – dupã punga proprietarului – cu trei pereţi.
Bãrbaţii stau adunaţi ciotcã şi se holbeazã râzând timid la dioramele vivante dinãuntru. Sunt bogat reprezentate toate varietãţile de femelã homo erectus: albe, galbene, şocolatii, roşcate, cilindrice, bitronconice, ovalare, sferice.”

Un bordel turcesc, felurimea speciei, sexul ciocolatiu şi femeia bitronconică. Vi s-a făcut poftă? Dacă nu, sigur v-a inhibat pietatea, s-au atrofiat senzorii şi au dispărut slăbiciunile lumeşti. Meritaţi sanctificare! Altfel, simpli muritori păcătoşi, nu puteaţi rezista supradozei de concupiscență.

Repetăm: “toate varietãţile de femelã homo erectus: albe, galbene, şocolatii, roşcate, cilindrice, bitronconice, ovalare, sferice.”
Ptiu, să nu te deochi! Cu aşa texte nu mai avem nevoie de internet porn.
Continue reading

Nictalop – partea a II-a

airtraf

…Te speli pe faţă şi duci și din gunoi,

apocalipsa unor biete bacterii care au greşit

doar când ne-au impus să ne cunoaştem cu adevărat pe noi.

Noi, drept răspuns, ne-am şters de noroi, ne-am tuns,

am exfoliat toate reîncarnările şi ne-am pierdut în cel mai virtual mediu,

cel pentru care Moartea e început şi nu remediu

şi pentru care Viaţa e sfârşit şi nu imperiu.

Când ne-am cunoscut iniţial iniţialele,

eram două Zeitgeist-Poltergeist

căutând să intrăm în acelaşi trup,

acum aştept să te speli pe picioare ca să te sărut,

din ce în ce mai mut,

te aştept să îţi dai jos machiajul,

din ce in ce mai surd,

ca să pot să scuip o măsea de minte

către zâna care erai cândva, înainte să te schimbi în cuvinte,

pierdută pe retina unor ochi care au refuzat să mai interpreteze dincolo de tine,

dar Dionis mă bate uşor pe cap şi-mi spune
Continue reading

Zbaterile de pe urmă

programeNu ştiu dacă toată lumea a aflat: duminica trecută au fost alegeri parlamentare. La noi, în România.
S-au desfăşurat civilizat, fără acuzaţii de fraudă şi ţigăneli. Iar poporul român a grăit: Vrem parlament şi guvern PSD! PSD-ul să elaboreze legi şi să le pună în practică. Asta-i pohta ce-am poftit noi, poporul român!

Perfect. Nimic de cârcotit până aici. Poporul a hotărât prin pârghiile puterii sale absolute – democraţia. Iritante pentru mine sunt reacţiile ce au succedat pârghiile púterii. Le-am observat, ştiu unde se ia pulsul societăţii. Pe facebook şi în taxi. Plimbă-te cu două-trei taxiuri şi hoinăreşte pe facebook înainte de alegeri, vei şti dinainte rezultatul.

Cum spuneam – mă irită reacţiile care apar la două zile după spartul târgului. PSD-ul vrea să îl pună pe Dragnea premier şi au anunţat că anulează amână reducerea TVA, plafonarea CASS şi păstrează taxa pe stâlp.
Cum să nu mă enerveze cârâiala plângăcioşilor de pe urmă?

“Păi stai aşa, eu nu am votat PSD-ul pentru Dragnea. I-am votat pentru programe!”
Continue reading

Un happening baroc într-un spaţiu aşijederea

scris de Claudiu T. Ariesan

E tare greu să scrii despre tine şi evenimentele tale de suflet când vocaţia ta cotidiană pare a fi evocarea celorlalţi şi a înfăptuirilor corespunzătoare acestora. Totuşi ce am păţit vineri la Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timişoara a fost mirabil şi nu pot lăsa neevocate bucuriile momentului înainte de a se estompa. Continue reading

Incompetenta doamnă Gorghiu

A cântat grăsana? Nu, sunt doar porcii. În loc să zboare, au început să cânte. Măcar acum, după ce ultimul cui a fost bătut în coşciugul dreptei, ne scoatem minţile din sleep mode?
gorghiu

Rezultatele erau limpezi ca ochii de căprioară liberală. De-asta mi-am şi permis să lansez felicitările în avans, pe data de 24 noiembrie:
“Felicitări, Alinuţa! Sper să rămâi în istorie hipsteriţa care a bătut ultimul cui în dreapta românească.” (link)

Limpezimea nu a venit din sondaje. Nici n-ar fi putut; ştim bine cât de relevante au fost la prezidenţialele din 2014. A fost ceva pur, ingenuu, fără cifre. Doar simţire. Am simţit prostia pură.
Continue reading

Nictalop – partea I

NICTALÓP, -Ă adj., s.m. și f. (Om, animal) care vede mai bine noaptea decât ziua.

[< fr. nyctalope, cf. gr. nyktalops < nyx – noapte, ops – vedere]

1

Nictalop ascuns prin desişurile tăioase ale unui

suflet smuls din cuţitele albuminoase ale unui zeu cărunt

picurând din coapse câte-un timp nebun cu limbile scoase

la tot ce-i în jur;

 

Viaţa cu perucă de materie neagră tunsă scurt de moarte cu coase,

sărutând cu fosfor luciferic glanda pineală învelită-n oase,

ca un porţelan fragil sau farfurie cu dezastre,

plutind cosmic către un zeu care a dat comanda acum un Univers

ca noi să suferim de blestemul unui imposibil inexistent de existent,

imposibil de înţeles în Secolul Vitezei şi al muzicii dance,

căutând prezentul pentru a înţelege trecutul în viitor

şi întrebându-ne a ce miroase atunci când pământul se surpă în gol

şi potopul poartă înspre mări de petrol cadavre umflate, vâscoase,

înecând prin patru călăreţi miliarde de oase, matematica

iubirii sângerând pe tăişul aceleiaşi coase născute

din tablete de legi pe care se aruncă zaruri și coaste,
Continue reading

Taximetristul, etalon social

taxi

Nu că aş avea ceva cu taximetriştii…

A trecut mai mult de un an de la tragedia Colectiv. Am înţeles atunci, în efervescenţa emoţională, aproape orice părere despre subiect. Nu am fost de acord cu ele, dar le-am tolerat, gândindu-mă că psihicul nostru anchilozat în banalitatea cotidiană nu poate răspunde corect unui şoc. Nu putem funcţiona, fără antrenament dăm rateuri.

Aşa mi-am explicat la acea vreme toate teoriile imunde care au împânzit societatea, agăţând într-însele atenţia şi chiar aprobarea conaționalilor. Dar a trecut mai mult de un an, efervescenţele s-au stins, nivelul emoţiei a scăzut suficient cât să lase loc raţiunii. Am avut timp să legăm elementele într-un fir logic. Şi totuşi, s-a întâmplat noaptea trecută. Deja am pierdut numărul taximetriştilor convinşi de următoarea teorie:

– Fac ei ceva şi la alegerile astea, fac ei. Păi cum au înscenat atunci cu Colectivul.
Am mai trecut prin asta în alte n taxiuri, nu aveam chef, am încercat să extirpez partea bolnăvicioasă a dialogului.
Continue reading