Toţi calicii se visează belferi

Pentru mine este sărbătoare la fiecare meci jucat de Steaua în cupele europene. Mă răsfăţ câteva minute într-o agenţie de pariuri sportive, apoi caut prima cârciumă cu bere şi televizor. Dar nu despre calicia mea vreau să povestesc.
Aşa arată cârciumioara în care am sărbătorit lupta de la Ankara:

ospatar

La finalul luptei, terenul încă nu se prefăcuse în mlaştină, iar paşa lor avea toţi dinţii. Eh, poate data viitoare.
În acelaşi salon cu mine, înfulecau pe nerăsuflate mesenii pozaţi, plus încă două mese care n-au mai încăput în cadru. Ştiţi câţi chelneri aveau în grijă tot ospăţul?
Unul singur.
Alerga săracul peste scaune şi mese ca la 100 metri garduri, încărcat cu platouri şi pahare, din vârful degetelor până sub bărbie.
Continue reading

Românii şi particularităţile lor

boureanuMare forfotă în tribul nostru carpatin: preocuparea supremă a devenit corecta creştere a copilului şi dojenirea părinţilor care se abat de la reguli. Care reguli? Nu sunt nici multe, nici stufoase, le-au mestecat psihologii, fără răgaz şi oprelişte, în integritatea spaţiului media.
Totul a pornit din cauza (sau datorită) unei cornute  care a înjurat-o pe fiică-sa şi a trimis-o la “şcoala de curve”.

Nu au rost discuţii despre specimenul în cauză. Ca scurtă picanterie: După ce te baţi prin baruri ca un adolescent turbat şi noua nevastă are vârsta copiilor tăi, s-ar putea ca extravaganţa propusă de tine să mijească şi urmaşilor. Nu te aştepta să viseze la cursurile şcolilor de maici şi de taici.

Nu mitocănia cornutei mi-a atras atenţia, ci armata de psihologi năpustită ca un cârd de corbi peste cadavrul încă zvâcnind. Cu toţii erau marţiali, intransigenţi, şi mestecau aceleaşi platitudini, aceleaşi vorbe goale, de parcă-ar fi băut laolaltă apă după Sofia Sofista.
Continue reading

Viata in 21 grame

poza-balanta-300x187Ce putem cantari cu 21 grame? Si nu cu orice fel de 21 grame, ci cu cele mai importante 21 grame?

Cu cele mai importante 21 grame putem cantari asa: imbratisari si amintiri; bucurie si suferinta; si tot ceea ce lasam in urma noastra.

Se spune ca sufletul cantareste 21 grame. O spun unele descoperiri stiintifice. Si un film cu titlul “21 grame” pe care nu l-am vazut.

Si totusi exista un paradox in societatea de azi: ne este mult mai la indemana sa avem grija de cele 40-50-60-70 s.a.m.d. kilograme ale noastre si uitam foarte usor de cele 21 grame. De ce toata lumea e preocupata sa aiba corpul perfect (pentru ca vezi reclame cu zambetul perfect, picioare perfecte etc), dar nimeni nu e preocupat sa aiba sufletul perfect (nu am vazut nicio reclama cu sufletul perfect)?

Acum vreo saptamana mi-a atras atentia o poza pe Facebook cu portretul unei femei de varsta a treia si cu un text care spunea ceva de genul: Daca sufletul s-ar vedea, criteriile dupa care ne-am indragosti ar fi diferite.

Continue reading

Zăpada şi cei şapte bondoci

cocosAstăzi trebuia să filmăm pe malul unul lac. Încă ningea în valuri de lapte vârtos, dar procrastinasem proiectul peste orice limită. M-am opintit în uşa pensiunii, până am împins un maldăr de zăpadă îndesată şi afumată – îmi ajungea până la subțioară. Satul nu mai avea poteci, te ghidai doar după moţurile caselor cufundate în albeaţă, ca nişte boturi de cârtiţă pufăind fum de pucioasă.

Bătrânelul atomic, ciotul de gorun care îmi cărase geamantanul până la pensiune, îşi legase două doage de butoi peste tălpi. Luneca pe marea îngheţată, trosnindu-şi şoldurile de streşini. Îl urmau încă şase bondoci pe doage, înşiruiţi milităreşte, înarmaţi cu lopeţi groase de lemn. „Haraaai-Hooop!” strigau lopătarii, de tremurau ţurţurii pe tâmpla munţilor. Şi lunecau neînfricaţi, în pleava de gheaţă viscolită.
Continue reading

DNA, hibrid de inorog imaculat şi oaie neagră

justitie
Eurobarometru: Increderea romanilor in justitie a scazut cu 13%, pana la 35%, cea mai mare corectie la nivel european

Datele Eurobarometrului (sondaj de opinie) au ajuns în presă în urmă cu trei săptămâni. Sunt rezultate spectaculoase, afişând cea mai mare eroziune din Uniunea Europeană. Cum s-a ajuns aici? Ce hulă furibundă s-a ridicat în mentalul colectiv, provocând ologirea inorogului imaculat?

Poate sunt tendențios ori superficial în gândire, dar primul impuls mi-a încleştat degetele în perciunii DNA. Ei sunt instituţia cea mai mediatizată, cavaleria justiţiei, corifeii expuşi pe piedestal, în mijlocul agorei. Pentru opinia publică – majoritatea omogenă, nu particularităţi – justiţia şi DNA se identifică prin asimilare reciprocă. Deşi sintactic diferiţi, termenii rezonează la fel între ciocănelul şi nicovala poporului: sinonime paremiologice.

Şi pare mie că logica ar fi asta:
– DNA le-a dat dreptate scepticilor care explicau efervescenţa anilor 2014 şi 2015 printr-un excerciţiu de imagine.
După ce au furat ochii majorităţii şi au plutit pe valuri de încredere, chiar admiraţie, procurorii Codruţei au luat apă şi s-au dat la fund.
Continue reading

Turismul și indigenii

În Bucovina se întâmplă ce prevesteam eu acum vreo 8-9 ani și nu mă credea nimeni – vara e plin de turiști, poate anul ăsta mai mult ca niciodată. Impactul financiar pentru zonă e mai mic decât ar putea fi, românii fiind încă repetenți în a oferi oaspeților motive să scape de bani – de asta se câștigă din cazare, mâncare la restaurant și ce se mai ciupește prin parcuri.

Cu valul de turiști, așa cum ni-i știm atât de bine pe-ai noștri, vin și mizeriile bine-cunoscute: trafic și parcări mârlănești, gunoaie pe trasee altădată ferite de bădăranus prostanus, aglomerație și gălăgie în plus.

În afară de deranjul sezonier, turismul de genul ăsta schimbă unele lucruri permanent: Continue reading

Turismul românesc şi capsula timpului

IMG_8479800pxStaţiunea Venus, septembrie 2016: Hoteluri cu forme şi dimensiuni comuniste, restaurante cu miros de cantină studenţească, în care se încing hore şi sârbe – toate lipite de buzele unui drum cocoşat. Am crezut că am intrat într-o capsulă a timpului, îndosariat lângă fotografiile îngălbenite şi filmele trase pe litoral în Epoca de Aur.

Singura diferenţă: aglomeraţia, senzaţia de asfixiere subită. Cele două trotuare au fost transformate (oficial sau nu) în parcări pentru hidoasele hoteluri, injust împopoţonate cu trei, patru sau cinci stele. Drept urmare, pietonii se deplasează laolaltă cu şoferii, vizitii, acordeoniştii, porumbarii şi clătitarii.

O ciorbă de oameni şi animale, mai aromată decât aburii îmbârligaţi cu silă între autoserviri.
Continue reading

Daum & Dumber

daum1drAm văzut seara trecută cel mai slab meci al naţionalei de fotbal din ultimii patru ani. N-am mai arătat aşa buimăciţi de pe vremea când ne făceau olandezii măgăruşi: 8-1 la general, în preliminariile ultimului mondial.

Muntenegru, o echipă mulţumită cu mediocritatea, ne-a dominat în prima repriză, fără să-şi propună. La finalul partidei, posesia a fost aproape egală, noi am avut trei şuturi pe poartă, iar ei două. Probabil cel mai anost joc din prima etapă a preliminariilor.

Nu sunt de acord cu îndemnul ăsta la calm şi armonie generalizată, extrapolată în panteism: “Hai să avem răbdare, sunt doar fotbalişti, doar antrenori, doar oameni. Cu toţii suntem oameni, supuşi greşelii. Hai să fim înţelepţi şi răbdători.”
Ne pansăm cu nonsensuri şi clișee, ne imaginăm un consiliu al călugărilor budişti şi ne înnobilăm prosteşte.

Am jucat execrabil, iar Daum nu a demonstrat vreuna dintre intenţiile expuse oral.
Continue reading

Tigaia de pe plită

cocosTigaia de pe plită sfârâia pe note tot mai înalte, iar aburii ispititori s-au transformat în fumuri cenuşii. Aşteptam în picioare şi frământam cu şosetele băltoaca scursă din haine. Ea mă ignora la fel de nonşalant, legănată în jilţ, frecându-şi minuțios călcâiele.

– Ilinco! Aduceţi ş-o butelcă de leoarcă!

M-a lovit crâncen zăpuşeala din cămăruţa asta bătrânească, iar fumurile cenuşii s-au strâns deasupra capului într-un nor înecăcios. Pereţii bombaţi în interior, din lemne unsuroase şi tencuieli îngălbenite, întăreau senzaţia de sufocare subită.

Uscăţica a oftat încă o dată cu poftă, până şi-a golit fiecare alveolă. A ţopăit din jilţ, s-a uitat fugitiv la tigaia fumegândă şi a mai agăţat între unghii un picioruş de broască – negru, carbonizat, acoperit de o mâzgă tulbure, ca un ulei de motor ars. Se auzea trosnind între dinţi de parcă mesteca sticlă.
Continue reading

Florică are crap prăjit

Probabil cel mai bun crap prăjit de pe litoralul românesc. Exact cât trebuie de gras, tăvălit printr-o pudră de mălai şi pesmet (mi-a amintit de crusta în care sfârâie aripioarele KFC), completat cu mămăliguţă şi sosuri.

Salata de icre, excelentă, cu multă ceapă roşie, tocată mărunt. Doar la un pescăresc din Giurgiu m-a impresionat într-atât salata de icre.
La tochitura de somn aş putea comenta, dar nu o fac. Pentru că Nea’ Florică a fost simpatic şi a schimbat vreo zece pălării cât timp ne-a servit.

cherhana
Continue reading