România şi condiţia de est-european

3855993Am scris aici săptămâna trecută despre importanţa zilei de 13 noiembrie. Inevitabilul a lovit, România este înconjurată de state pro-ruse. Bulgarii şi moldovenii şi-au ales preşedinţi socialişti, iar înfrăţirea dintre Viktor Orbán al Ungariei şi Putin este evidentă.

Am ascultat discursul lui Igor Dodon, imediat după ce victoria a prins contur. Singurul impediment dintre el şi alipirea la sânul mamei sovietice este maidanul ucrainean, încă nevrozat după cotropirea rusească. Dar timpul vindecă.

Vedeţi cât de elegant se aşază toate, de parcă am fi piesele unor veritabili şahişti? Trump câştigă alegerile aproape simultan cu reorientarea Europei de Est spre braţele lui Putin. Coincidenţă, soartă, voia Domnului.
Continue reading

Bula nu e nouă

După victoria lui Trump s-a ridicat un val de voci împotriva știrilor false și tâmpeniilor fără nicio bază de pe Facebook. Șeful FB-ului s-a făcut că plouă – ce treabă are el cu ce postează x-ulescu și la ce dă share y-ulescu și cum să fie oamenii atât de proști încât să voteze după minciuni atât de grosolane?

Da, același om care face munți de bani mulându-și constant aplicațiile pe firea omului, studiată și para-studiată constant, pe grupe de vârstă, se face că nu știe câtă priză au la public gogomăniile aruncate pe social media.

O fi strigător la cer, dar nu e nimic nou, nici de partea publicului, nici de partea cealaltă.

Alegerea voluntară a unei bule de informații ce îi convine e o pornire naturală a individului și toate mișcările sociale au o legătură substanțială cu asta. Cu greu s-ar ajunge la efervescența necesară acțiunii decisive dacă masele respective s-ar informa și din surse ce privesc problema din partea cealaltă.

Nu era altfel pe vremea ziarului tipărit, mai ales dacă vorbim de cotidiene cu tentă politică – omul își lua cu sfințenie paginile care-i confirmau doctrina și preferințele dobândite natural și fără prea mult efort de cercetare.

Radio, televiziune, papirus scris cu pana, aceeași poveste.

Cât despre tabăra producătorului sau furnizorului de conținut, mai niciodată nu și-a asumat vreo responsabilitate pentru consecințele informației aruncate spre public. Panică generală? Distrugerea unei cariere? Sinucidere? Toate date la o parte cu indiferență de scuza nobilă – publicul are dreptul să știe – până și tabloidele o folosesc pentru a spăla cele mai infecte bârfe.

Ce s-a schimbat?

Povestea e veche dar execuția e proaspătă. Continue reading

În ţara mamelor virgine

Doamna Alina Gorghiu are proasta idee (printre multe alte proaste idei) să vină în campania electorală cu aşa ceva:

Pueril. Arată ca o mătuşică venită în vizită la o felie de chec. Şi de la prea mult zahăr, o apucă şotiile, îşi pune nepoţii să-i filmeze glumiţele cu telefonul.
D-na Gorghiu are multe calităţi, dar nu mi se pare un politician eficient. Am văzut şi vom vedea asta în rezultatele partidului pe care îl mătuşeşte.

Dar este în regulă. Aceştia sunt politicienii noştri, nu cred că noi, în integritatea noastră, merităm ceva superior. Bun venit pe tărâmul unde s-a răsturnat căruţa mamelor virgine!

untitled
Continue reading

Alegerile care ne afectează

socialism
Până să ne alegem parlamentarii, cu o săptămână înainte de Ignat, vom afla două rezultate electorale care ne privesc.
Astăzi îşi votează americanii preşedintele. Oricât de intrigantă şi tabloidizată ar fi oferta lor, parcă nu mă încearcă presentimentul fatalităţii.

Hillary este o mască a corectitudinii politice, un discipol pregătit pentru rutina sistemului, pentru uzanţă. Se va integra mai natural în mecanism.

Trump este un circar evadat din deşeul toxic numit reality show american. O beizadea libidinoasă care şi-a făcut titlu de glorie din averea familiei. O fi greu să te numeşti “businessman” când bunicul şi tatăl tău au ridicat un munte de bani? Un fel de Irinel Columbeanu, dar mai slobod la gură. Şi mai necioplit.

Nu este o variantă la fel de elegantă ca Hillary, dar se va integra în mecanism, altă soluţie nu există în democraţia americană. Pentru noi, românii, votul de astăzi este mai degrabă motiv de divertisment. Mult mai importante vor fi alegerile moldovenilor, din 13 noiembrie.
Continue reading

Jack Reacher şi titlul premonitoriu

Jack Reacher: Never Go Back

Never, ever go back! Nu ştiu dacă au fost ironici când au botezat filmul, dar măcar aici îi pot bănui de inspiraţie. Într-adevăr, acest al doilea Jack Reacher nu ar fi trebuit produs, este o insultă adusă originalului din 2012. Te întrebi inutil timp de două ore “Jack, de ce te-ai mai întors?!”

Diferenţa între 2012 şi 2016, conform stelelor bifate de mine pe IMDB, este între nota 8 şi nota 4.
Primul Jack: Scenariu original, replici haioase şi un comic de situaţie care condimentează exact cât trebuie un film de acţiune – Prins într-o ambuscadă de oamenii răi, înarmaţi cu mitraliere şi lunete, Tom Cruise îşi pierde singura armă, cuţitul. Nici o problemă, găseşte un pietroi şi rezolvă cazul.
Continue reading

Să arunce piatra doar cel

I-a urat lui Ponta să crape și internetul s-a împărțit în două:

  • bine i-a făcut, jegosul dracului de politruc împuțit și fără rușine, izvor nesecat de mizerie și gunoi râios! #Eroulzilei #sălcrăpăm
  • foarte urât din partea lui, standardul jurnalismului te obligă la o conduită mai elegantă de atât, este nepermis, domnule! #deontologieșiclasă

Ca de multe ori, eu sunt de acord cu ambele și cu niciuna, pentru că nuanța mi-e cam la mijloc.

Da, jurnalismul ar trebuie să fie curat de asemenea manifestări. La fel și politica și traficul și cotidianul românesc.

Nu, nu ai dreptul să bați obrazul cuiva pe subiectul ăsta dacă: Continue reading

Panseuri din microcosmosul sportului-rege

Scris de anatati

fotbal

Motto: „Ce-i și fotbalul ăsta? 11 aleargă după o minge.”

Asta ziceam eu, nevrednica de mine, prin septembrie 2015. Încăpățânată (sau căpoasă) nevoie mare, mă împotriveam cu trup și suflet singurei mari dorințe a copilului meu de 9 ani pe vremea aia: să meargă la fotbal.

Apoi, în octombrie 2015 m-a lovit ceva și am decis să-l duc la fotbal. De atunci viața noastră s-a schimbat complet. De unde sâmbăta o petreceam făcând curat sau citind acum o petrec pe stadioane. Ba, bașca, 3 zile pe săptămână de antrenamente unde – să ne înțelegem – nu mă obligă nimeni să stau să asist, dar îmi place (!!!)

Eheee, nu știu ce mi-am închipuit eu că e fotbalul la juniori, ce joc plin de fair play, corectitudine, decență, bun simț sau mai știu eu ce. Credeam că o să întâlnesc acolo oameni după tiparul construit în mintea mea, al părintelui care-n secolul 21 nu înjură pe stadion la meciuri de copii.
Continue reading

Los Angeles și visul american

img_2735   L.A. este un oraș căruia nu i se văd marginile, pe care nu poți să-l cuprinzi. De fapt, e mai mult decât un oraș. E un megapolis. Mergi 4 ore cu mașina și tot nu-i dai de capăt. În downtown ai impresia că ești undeva în Ferentari, iar atunci când ajungi în Beverly Hills admiri casele ale căror zerouri cu care sunt cotate la bursă nu le poți număra. Plimbându-te prin oraș, treci de la frica de a-ți ține geanta la vedere, la admirația pe care o ai în fața ultimei colecții de haine de la Prada de pe Rodeo Drive.

L.A. este cu siguranță locul unde contrastele se văd cel mai bine. Fără îndoiala că aici trăiesc cei mai săraci, dar și cei mai bogați oameni din America. Întotdeauna mi-am imaginat Hollywood Bulevard ca pe un loc select, însă când am ajuns acolo realitatea mi-a oferit cu totul un alt peisaj. Am început periplul stelelor de la capătul Bulevardului, unde tot ce am văzut erau buticuri chicioase de o parte și de alta a străzii, iar pe jos am “admirat” stele cu nume ale celebrităților despre care nu auzisem niciodată. Din loc în loc “răsăreau” cinematografe în stilul clasic american consacrat.

Continue reading

Introspecţiile unui cocoş (fragment)

cocos

– Brrrr! Dă-le roată, dă-le roată, băăă! Brrr!
– Au înnebunit, băga-le-aş… Ptiu, drace, nu mai pot. Brrrr!
– Bă, roată, bă! Dă-le roată, zăpăcitule! Bâr! Bâr, n-auzi?!

Îmi săreau căcărezele din călcâie, iar balele s-au alungit peste umeri ca două hăţuri de plasmă translucidă. Nu ştiam dacă între degete s-au strivit fragii ori m-au sfârtecat mărăcinii de glădiţă. Ustură. Pantalonii nu mai au genunchiul stâng; se coace o crustă din sânge, argilă şi iarbă crudă. În loc de palme am doi papanaşi cu urzici, din alea vii şi arţăgoase. Între coapse am trosnit un arac de salcâm verde – încercam să dau jos berbecul din cireş. Ustură.

Când începe soarele să-şi cufunde barba în topitura orizontului, stejarii se pun pe cântat, se ridică aburi de mămăligă şi pătrunjel presărat peste cocoşul fiert. S-au plictisit oile de câtă roată le-am dat, behăie a împlinire şi au luat drumul ţarcului, cu berbecul cireşar în frunte. Ustură şi simt jegul făcându-şi culcuş sub piele. M-aş arunca în gârlă, cu tot cu haine, dacă n-ar fi adâncă de două degete şi acoperită cu o spumă prăzulie de râie.
Continue reading

California Dreamin’

   newport1 Raiul trebuie să aibă ieșire la mare. Asta mi-am zis atunci când am ajuns în Newport Beach în California. Oare cei care au casele de câteva milioane de dolari, propriul ponton și propria barcă se simt ca în Rai?

Fiecare casă avea ceva diferit față de cealaltă. Și interesant este că fiecare casă avea veranda deschisă. Să intre soarele… și privirile curioșilor. În unele case se deslușeau printre perdele tablouri imense (și cu siguranță de mare valoare), în timp ce în altele vedeai obiecte decorative cât se poate de impresionante. Cu siguranță fiecare obiect de decor era adus de prin vreo călătorie scumpă și avea o semnificație aparte. Și fără îndoială că exista o competiție între vecini: cine are mai multe flori pe verandă, cine are un tablou mai scump și tot așa. Probabil că aici își au casele de vacanță milionarii din Silicon Valley. Sau poate că unele case sunt moștenite de câteva generații.

Tot ce am putut să fac a fost să privesc oceanul, bărcile, casele, să inspir din aerul californian de octombrie si să ma întreb: Și oare oamenii care chiar au toate astea sunt cu adevărat fericiți? Oare se simt mai aproape de Rai?

Continue reading