Ai ceva de zis?
Prezentarea Şcolii de băieţaşi are două zile în online şi aproape 400 de mii de vizualizări. Am o singură nedumerire. La descrierea filmuleţului apare asta: „Location-Lithuania”. Serios? Cum Lithuania? Timp de trei minute şi jumătate am fost convins că ăştia sunt români. Mai ales că pe final se observă şi evidente influenţe mircea-badistice, gen sfoara pe două scaune. Sau, mă rog, pe trei.
PS: Eh, drăguţ. Dar se putea mai bine.
Am văzut că astăzi a dat în clocot agora patrioţilor de tastatură, alias facebook. Pungeşti în sus, Pungeşti în jos, să ardă în chinuri Chevron şi bestiile de jandarmi care au ridicat sătenii de pe câmp. Unii chiar ne-au bătut obrazul pe tema asta. Cum să scriem noi despre alte subiecte, când astăzi există DOAR Pungeşti?!
Dar noi am discutat pe larg subiectul la momentul lui, nu acum. Astăzi, când s-au trezit patrioţii feisbucişti, e o lecuţă cam târziu. Ştiu, până nu ajunge cuţitul la os, ne doare la bască. Păi atunci, nu aveţi decât. Să umpleţi facebook-ul de like, share ŞOC şi INCREDIBIL. Treaba s-a rezolvat acum câteva săptămâni. Adică atunci când am postat noi articolul asta.
Vă reamintesc un scurt fragment:
Continue reading
Paul Walker, starul cinema cunoscut cel mai bine din seria Fast and Furious (deși mie mi-a plăcut Eight Bellow la nebunie) a murit într-un accident stupid de mașină care, de ce să nu recunoaștem stătea cumva să cadă asupra pasionatului de viteză.
N-are cum să nu te întristeze un pic vestea chiar dacă nu ai vreo afinitate specială ( a se citi e idolul meu în viață) față de actor, dar na – om tânăr, băiat de treabă, familie, viață reușită – tot scăpi un ”păcat de el” printre dinți.
Nu despre asta vroiam însă să vorbesc ci despre transformarea rapidă a lui Paul Walker în social media de la sex simbol, cool guy și all around star la cugetător remarcabil, plin de pilde și învățături de viață.
Aproape că l-a detronat în câteva zile pe sclipitorul Vin Diesel de pe tronul de cel mai mare filosof al facebokului (mor când îi văd fața aia de gorilă lângă niște citate lăcrămoase, patetice și agramate) ceea ce în sine nu e un lucru rău, măcar nu-ți vine să spargi monitorul.
Paul Walker noul Confucius.
Aventura noastră începe în localitatea Jurilovca, un colţ de ţară şi de lume pierdut în muţenia şi în atemporalitatea meleagurilor lipovene. Fiind o povestire plăcută de vacanţă, vom face abstracţie de încercările herculeene prin care veţi trece până să atingeţi magicul tărâm al lipovenilor. Dar dacă în oferta de vacanţă aveţi printre alte mijloace de transport şi o zgripţuroaică înaripată (alias Simurgh) ce se hrăneşte cu pulpa voastră dreaptă, alegeţi-o fără ezitare!
Jurilovca este într-adevăr o localitate pierdută în timp. Câteva blocuri scundace şi un magazin mixt în care găseşti pe zece metri pătraţi absolut orice (merdenele, crenvurşti, cuie, brânză proaspătă, veche si albastră, articole de pescuit, piese pentru Dacie) te proiectează într-un orăşel miniatural de provincie, din Epoca de Aur. Ce căutăm aici? Încercăm să traversăm Lacul Goloviţa, spre destinaţia de vacanţă: Gura Portiţei.
Continue reading
Melancolicul
În al doilea rând, a murit presa scrisă pe hârtie din cauza celor care au activat în domeniu. Jurnaliştii ar fi putut insista pe o anumită nisă, nu foarte numeroasă, dar calitativă. O nişă care preferă decenţa şi seriozitatea unui ziar printat şi refuză spam-ul din online. Dar a fost mult mai la îndemână să aprinzi o căpiţă de paie decât un cărbune. Mult mai uşor să publici articole pentru „gloata cea mare” şi să o momeşti cu ţâţe, nunţi, parastase, Băseşti şi Muţi. A fost bine? Cine se lăuda cu sute de mii de cititori în fiecare zi? Paiele au făcut ditamai văpaia, dar ce să vezi…au ars repede. Ştiri şi articole de calitate îndoielnică găseşti acum pe tot www-ul. De ce ai cumpăra un ziar pentru aceleaşi servicii?
Continue reading
Futuristul
În România a murit presa scrisă pe hârtie. Trăiască online-ul! Era inevitabil, singura surpriză este cum de încă mai apar la chioşcuri ziare ca Evz, Gsp, România Liberă, Jurnalul. Le bănuiesc ca fiind în pierdere toate, dar încă mai primesc finanţări din melancolia şi pasiunea unora.
De ce s-a ajuns aici?
Continue reading
Nu simţiţi aşa un fior cald de beatitudine atunci când descoperiţi clasamente şi statistici în care nu suntem ultimii europeni? Cel mai recent motiv de bucurie şi, bineînţeles, mândrie vine din partea celor de la Transparency International. Aceştia au calculat indicele de percepţie al corupţiei pentru anul 2013. Mai exact, clasează 177 de țări și teritorii din întreaga lume, pe baza nivelului perceput al corupției din sectorul public. Tabelul din poză este prezentat pe o scară de la 0 la 100, unde 0 înseamnă cel mai corupt.
Continue reading
Nu mai știu când mi s-a servit paharul cu apă și pliculețul de ceai lângă prima dată, dar știu că de atunci mi s-a părut culmea tâmpeniei. Mai ales că era o modă nouă și-ți serveau ”ceaiul” așa de ziceai că-ți fac cine știe ce favor și ca dovadă supremă că locul ăla e în avangarda serviciilor de ospitalitate de pe planetă.
Nici până acum nu am reușit să mă obișnuiesc și tot strâmb din nas când se întâmplă. Nu pot să înțeleg care ar fi ideea? Continue reading
În timp ce noi sărbătoream „cum se cuvine”, adică mâncam şi beam până cocoşam salvările, alţii aveau treabă. La vecinii din Ucraina e revoluţie. Ieri, 1 decembrie, au ieşti 100 de mii pe străzile Kievului şi „au cucerit” sediul primăriei. Astăzi sunt alte sute de mii în toată ţara. Protestele de ieri au fost violente, peste 100 de poliţişti şi militari ajungând la spital.
Continue reading
Nu vreau să vorbesc despre patriotism sau simțul apartenenței la țara și poporul ăsta (ne sunt de-ajuns testate în fiecare zi ca să mai deschid și eu subiectul) ci numai despre steag, că tot am fost asaltat ieri de steaguri din toate părțile și pe toate canalele.
Fiind copil în comunism nu fac parte din generațiile României de căcat, adică dintre cei născuți și crescuți în atmosfera, presa și trendul de ”trăim într-o țară bananieră”, așa că mi-a luat foarte mult timp, vreun sfert de veac, să mă obișnuiesc cu ideea de a vorbi despre noi ca despre un neam mizer.
Totuși, chiar când încă pe oriunde mergeam ridicam în slăvi țara de unde vin și poporul din care mă trag, ideea de steag nu-mi zicea mai nimic. Mda, o textilă colorată, ba c-o stemă ba cu alta, de atârnat pe toate gardurile și fluturat pe oriunde de către oricine vrea să arate indubitabil cât e de patriot. Continue reading