România, ţară de mâna a doua

Enough_GenocideLucia Radu, o româncă stabilită în Belgia care a decis să divorţeze de soţul belgian, a pierdut custodia copilului său în vârstă de 10 luni după ce un judecător a stabilit că micuţul nu poate fi crescut în România pentru că este o ţară “de mâna a doua”. (adevarul.ro)

Xenofobia “superiorilor” din vest s-a mutat din presa de cancan în instanţele de judecată. O privesc ca pe o premieră. România a fost oficial declarată inadecvată pentru creşterea unui copil, printr-o hotărâre judiciară.

Găsesc totuşi scârbos de scandaloase asemenea discriminări venite din partea francezilor şi, mai nou, a belgienilor. Contextul internaţional a devenit o cloacă de fermentaţie pentru ipocrizia şi demenţa unor îmbuibaţi, ridicaţi în puf pe umerii strămoşilor.
Continue reading

Vreau o pata de culoare!

female-fans-at-2010-FIFA-World-Cup-7Nigeria a inceput excelent partida impotriva Frantei. Sper sa o termine la fel, desi, cum ar zice doctor Piti: Frantejii porneste ca favoriti. Din postura mea de spectator neutru, am tendinta de fiecare data sa tin cu echipa mai slaba. Mai ales atunci cand defavorizatii sortii vin de pe Continentul Negru. Continent care nu a dat pana acum vreo semifinalista de cupa mondiala. Niciodata!
Minutul 37, 0-0. Hai Nigeria!

Update: Ora 23:55. Mda, n-a fost Nigeria iepurasul negru care stie sa sara. Desi ar fi meritat sa joace repriza a doua cu un om in plus. Criminal atacul pe glezna al francezului. Criminal!
Asta este. Poate Algeria 😀

Învăţământul românesc e sub pământ

Pentru că e condus de pile politice, lingăi, indiferenţi, înfumuraţi şi olecuţă proşti.

GUWG-Cross-SunsetElevii români nu sunt mai puţin înzestraţi intelectual decât restul. Iar profesorii români îşi fac, în majoritatea cazurilor, datoria în mod eroic pentru batjocura de recompensă financiară.

Problemele vin de la vârf, acolo unde de vreo 20 de ani colcăie furunculul de nepricepere şi nesimţire. Adică acolo unde numirile se fac politic, nu în funcţie de competenţă.

Ultima dovadă a fost examenul de limba română din acest an, primit de elevii clasei a opta. Pe vremea mea se numea capacitate, acum nu mai ştiu exact. Nu are rost să îi memorez noua denumire, la anul oricum se schimbă din nou.

Elevii au primit poezia Rânduri pentru Anul Nou (I. Minulescu) şi, printre altele, cerinţa asta:
„Redactează o compunere de 150-250 de cuvinte în care să îţi prezinţi opinia despre semnificaţia mesajului poeziei”
Continue reading

Viitorul preşedinte al României

Murfatlar1M-am oprit ieri in Mangalia, pe la un 8 seara, să văd repriza a doua din Brazilia – Chile. Relaxat, lungit pe scăunelul meu de visător, plimbam în mâini o halbă de bere rece. Mâinile s-au umezit, halba devenea tot mai uşoară, de prin cotloanele mahalalei s-au ridicat pungi în spirale de vânt. Un miros dulceag de ulei ars mi-a cuprins tâmplele, fixându-mi privirea departe, peste blocurile comuniste, în fumul negricios al unui horn soios. Ciuuuuuu! Ciuuuuu!

Un vapor mamut se cuibărea în port. Uitasem complet de brazilieni şi de halba goală ce-mi plângea în palme. Pluteam relaxat, lungit pe scăunelul meu de visător. M-am simţit inundat de dragoste şi aş fi strâns la piept, până la inserări intercostale, toate bărcuţele din port. În acel moment, am tânjit ardent la viaţa de marinar. Departe de casă şi pământ, cu braţele prăjite de soare, cu fruntea bombardată de picuri săraţi, plutind pe o punte îmbibată în ulei ars. Am ridicat pumnul strâns şi am strigat: “Un rom! Aduceţî-mi un rom mare!”
Continue reading

Câteva despre bulgari

IMG_0087Astăzi mă întorc acasă după cele 5 zile de tăiat frunze bulgăreşti la câini. Pe final, patru leme de ţînut minte despre naţia şi tărâmurile vizitate.

1. Îmi retrag afirmaţia conform căreia bulgăreii ar fi la ani lumină distanţă la capitolul servicii hoteliere. Da, hotelurile arată mult mai bine, sunt construcţii noi, făcute cu cap, respectând un plan urbanistic. Nu vezi mamuţi comunişti cu 15 etaje sau viloace roz cu turnuleţe, ca pe la noi. Dar nu vă bucuraţi ca fata mare la măritis, pentru că înăuntru vă haleşte leopardul.

Camerele sunt spaţioase, au mobilier decent, chiar cu mici pretenţii de eleganţă. Ai boxe înfipte în tavan, inclusiv în baie. Deci poţi asculta Odă bucuriei în timp ce călăreşti sălbatic tronul. Numai să nu te pună Necuratul să foloseşti cada pentru masaj cu jeturi, baie şi alte fiţe. Duş şi atât. Altfel, o să îţi pută în cameră mai ceva ca un hoit trecut prin maşina de tocat şi spoit pe pereţi. Nimeni nu s-a gândit că apa rămasă prin instalaţii de la ultimii clienţi nu e tocmai agheasmă.

Degeaba chemi instalatorul de la hotel. S-au perindat trei prin cameră şi au avut succesul fraţilor lui Prâslea în bătălia cu zmeul. Şi lovitura de graţie o primeşti atunci când apa împuţită se prelinge duios pe sub uşă, până lângă pat. Evident că meşterii care au pus marmura în baie au făcut panta de aşa natură să te…în gură.
Continue reading

De ce le mai dăm bani?

Clientul român nu a ajuns încă la maturitate, pur și simplu nu are voința să penalizeze cum trebuie un serviciu prost și se lasă convins de 2 lei prețul mai mic, de comoditate, de ei lasă că mi-a trecut supărarea și așa mai departe…

Uite și exemplul perfect. Cum mă nimerisem eu prin Timișoara (nimerisem – obligat obligatoriu de boss să vin să mă distrez că prea multă muncă strică) mă provoacă Dani la un bowling (provoacă – hai mă la un bowling că tu n-ai mai jucat și te fac arșice) și mergem la mall-ul ăl mare. Continue reading

Germania – Olanda în finală?

german-football-fa_1674999iAşa arată optimile de finală:

Brazilia – Chile (mare favorită Brazilia)
Columbia – Uruguay (uşor avantaj pentru Uruguay, actualii campioni ai Americii de Sud şi deţinătorii „bronzului” mondial)

Olanda – Mexic (meci echilibrat, probabil olandezii se vor califica dacă îşi păstrează forma din grupă)
Costa Rica – Grecia (merg pe mâna grecilor, deşi Costa Rica a jucat mult mai spectaculos, terminând grupa pe primul loc, peste Uruguay, Italia şi Anglia!)

Franţa – Nigeria (francezii au jucat foarte bine, Nigeria mi se pare o calificată norocoasă. Au profitat de lipsa de experienţă a Bosniei. Franţa, favorită clară)
Germania – Algeria (probabil cel mai dezechilibrat meci din optimi)

Argentina – Elveţia (elveţienii au jucat dezastruos în singurul meci cu adversar puternic. 2-5 împotriva Franţei. Argentina dă impresia că încă nu a început turneul. Messi aleargă într-un picior, cu mâinile la spate. Şi totuşi înscrie. Argentina, mare favorită)
Belgia – SUA (americanii sunt în creştere de foarte mulţi ani, deşi nu au jucători talentaţi. Belgia a venit la turneul final cu cea mai bună generaţie din ultimii 20 de ani. Şi-au câştigat grupa cu punctaj maxim şi sunt favoriţi în meciul din optimi)

Aşa cred că vor arăta sferturile:

Brazilia – Uruguay
Olanda – Grecia
Franţa – Germania
Argentina – Belgia

Semifinale:

Brazilia – Germania
Olanda – Argentina

Bombardel şi Murdărica

00bubulinaBăi, fraţilor, eu toată viaţa am fost om de casă, muncitor. Înainte să ajung bucătar de renume în Muereasca, îmi câştigam mărunţişul de îngheţată şi alviţă pe lângă vilele ciobanilor. Am mers acum vreo 7 veri la unu al lu’ Ciuculete. Baron de vază, tată. Cur crescut în jilţ de puf, bagabont mare; băgat în învârteli cu brânză, cu lână, cu prepeliţe. Avea ăsta palat, nu vilă. Pe 4 etaje şi turn înalt cu far pe mijloc.

Şi mă duc la al lu’ Ciuculete să îi curăţ piscina. Avem promişi cu o seară înainte 20 de lei şi două kile de urdă. Ajung la poartă, trag de clopot, nimic. Mă ridic uşurel pe vârfuri, salt gâtlejul peste gard, nimic. „Nea Ciuculeteee, haide, breee! Că-mi scot greierii pui în călcâie pân-ajungi mata!”

Aud atunci o voce subţirică de fată mare şi sfioasă, mai cristalină ca roua de mărgăritar. „Hai, intră prin dos!”
Îmi tremurau genunchii mai ceva ca deştele lu’ Dobrin. Ce gingaşă făptură să mă strige din curtea ciobanului? Dau ocol la casă, sar pârleazul şi intru prin dos, cum zisese fata.

„Tata e plecat la Vâlcea cu oile. Mi te-a lăsat în grija mea.”

Continue reading

Mândru de România

000daniAm ajuns în Obzor (Bulgaria) după un drum îmbietor de aproximativ 6 ore. La bulgari mare lucru nu s-a schimbat; aceleaşi blocuri comuniste ridicate din moloz ca nişte turnuri de tortură post-apocaliptice. Aceleaşi feţe acrite de usturimea crăpăturilor din palme. Tot undeva departe, spre vest, a fugit şi soarele lor, smulgându-şi razele din ţărâna ridicată peste viţa pitică.

Dar la capitolul servicii hoteliere sunt ani lumină înaintea noastră. Preţuri ridicol de mici şi camere spaţioase, cum vedeam în copilărie prin viloacele din telenovele argentiniene. Am înţeles că au venit ceva nemţi să investească în turismul bulgăresc, după ce ai noştri le-au închis elegant uşa în nas.

În fine, m-am abătut de la titlul articolului. Voiam să vă povestesc despre doamna pe care am întâlnit-o pe o alee îngustă din Obzor. Avea nevoie de un leu pentru taxa de pod spre România. Venea după un drum de aproximativ 1200 km din Kiev. I-am dat leul, am mai zăbovit la două-trei perechi de taclale, şi ne-am cerut scuze pentru hârtoapele din drumurile româneşti ce o aşteaptă. Recunosc, răspunsul doamnei ne-a surprins:
Continue reading