O duşcă de confort psihic

protestSper că s-a elucidat pentru întreaga clasă de mijloc (formulare eufemistică în cazul României) misterul noii stăpâniri. Lămurirea a fost cu dedicaţie pentru ei, cei care au votat luna trecută programe, nu persoane. Aceştia au fost factorul decisiv, surpriza neplăcută şi vinovaţii pentru tot ce va urma. Ei, clasa de mijloc, banalii, mediocrii. Nu sărmanii înglodaţi sub maidane, speriaţi să nu le decupeze Soroş parcela cu păpuşoi din jurul latrinei şi s-o care în spinare, departe, peste hotare.

Ieri, preşedintele Senatului, d-l Călin Popescu Tăriceanu, a grăit de la înălţimea funcţiei pe care o ocupă legitim, graţie mijlociilor. Şi ne-a transmis tuturor, apăsat de înţelepciune şi considerente istorice, că referendumul este ceva rău. Dialogul între preşedinte şi popor, peste creştetul parlamentarilor, înseamnă dictatură.

Până şi nemţii, la vremuri de răscruce, au interzis referendumul! Au făcut-o din cauza poporului german, furios şi iresponsabil, capabil oricând de o reîntoarcere la nazism. Comparaţia dintre urmările unui referendum propus de Iohannis şi pericolul nazist a fost cât se poate de voluntară şi asumată.
La fel şi strivirea din faşă a etimologiei, puterea poporului fiind corelată dictaturii, nu democraţiei.
Continue reading

Anticariate cu plombe-n țiplă

IMG-20170116-WA0012

Tot ce vedeți în poza de mai sus a fost cumpărat cu 100 de ron (98, pe bon), incluzând edițiile titanice din stânga, marca “The complete works of: William Shakespeare, James Joyce”. Restul cărților, în starea pe care o puteți observa, au variat între 2 și 8 ron, cu tot cu ediția bilingvă de “Pagini Bizare / Weird Pages” a lui Urmuz.

 

Ghicitoarea 1:

În librăriile din România sunt extrem de scumpe,

În anticariate sunt ridicol de ieftine, ediții bune,

Toate-s vechi și nou-nouțe-s toate,

Indiferent de scriitori, număr de pagini și acte.

Răspunsul: carte

Ghicitoarea 2:

De unde le-am cumpărat?

Răspuns: din anticariate

 

Putem să încercăm și Cangurul-style, concursul prepu(berar)ului din mine:

Ce e mai greu?

1 kg de tiraje bine planificate în jurul EKG-ului pieței românești, în așa fel încât să nu existe surplusul (în țiplă!) aruncat cu generozitate pe un preț de absolut nimic către anticariate sau 1kg de 100 de RON?
Continue reading

Când presa trăieşte din bani murdari

manipulareÎn centrul Bucureştiului protestează aproximativ 30 de mii de persoane. Cum vedem acest protest prin ochii presei româneşti? “Lovitură de stat!”, “Iohannis dă foc României”, “Iohannis forţează lovitura de stat”.

Asta se întâmplă când televiziunile româneşti sunt finanţate de infractori şi securişti. Dacă în cazul unor alegeri există diferite poziţii, discursuri nuanţate în funcţie de culoarea partidului, în seara asta se manipulează la unison. Infractorii şi securiştii din fruntea televiziunilor româneşti au fraternizat.
Cu toţii se uită la Legea amnistiei şi graţierii ca la o eternă croazieră în paradis.

De ce ţi-ai face tu (Ghiţă, Voiculescu, Păunescu, Guşă, Vântu, Diaconescu…ş.a.m.d.) propria televiziune de ştiri? Sunt cumva nişte investiţii nemaipomenite, nişte feerii de unde obârșesc izvoare de mărgăritar?
În astfel de momente vedem utilitatea milioanelor de euro tasate sub fundurile jurnaliştilor-mercenari.
Continue reading

Amnistia înaintea boilor

puşcărieNoii stâpâni peste tarla, votaţi senin şi democratic de argaţii tarlalei, vor Legea amnistiei şi graţierii. S-a rezolvat din scoarţă-n coajă programul de guvernare şi a mai rămas un ultim, imperativ pas: eliberarea infractorilor.

Pe ce se bazează propunerea stăpânilor? Mesajul, dezbrăcat de ţoala demagogiei şi a vrăjelii croşetate, se rezumă la familiara vorbă “Hai să punem carul înaintea boilor!”

Trebuie noua lege a aminstiei pentru că noi, românii, nu avem condiţii în penitenciare. Dovada? Amenzile pe care noi, românii, le primim din partea CEDO. Dacă au stabilit curţi şi consilii europene că nu sunt condiţii, ce putem face? Afară cu toată lumea!
Continue reading

Unii mai egali

ghita“Toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale decât altele” – probabil cea mai cunoscută frază lăsată de George Orwell în Ferma animalelor.

De ce o apreciem cu toţii şi o cărăm cu stăruinţă peste prundurile vremii? Nu pentru extravaganţa stilistică, nici pentru capacitatea cuvintelor de a ne gâdila organul languros. Adevărata valoare vine din concordanță, din loialitatea mesajului: este ca o mănuşă care se potriveşte pe orice mână.
Indiferent că vorbim despre porci comunişti, rechini capitalişti sau despre Ghiţă-n vrej.
Întotdeauna, indiferent de sisteme politice şi legi, unii vor fi mai egali. Iar majoritatea, cei mai puţin egali, va încovoia ireverențios buzele, apoi va închide ochii.

Da, este vorba despre el însuşi. Cel mai devreme pomenit: vedeta Ghiţă-n vrej. Ce boabă fermecată de fasole o fi sădit Giţă al nostru, că s-a înălţat ditai buruiana şi nimeni nu-i în stare să-i zărească vârful.

Pentru a ne apropia olecuţă de adevăr şi pentru a sufoca din faşă puii de cârcoteală – “Pfff, s-a trezit şi ăsta acum să facă pe deşteptul!” – amintesc ce scriam la începutul lui august 2016, AICI
Continue reading

Nu există reclamă mincinoasă

reclameAsta scrie pe pachetul meu de cotlet haiducesc de la Matache Măcelarul:

“Cotlet haiducesc – mezeluri meşteşugite”
“Din arcuş vă fericesc, cotlet haiducesc servesc!”
Reţete vechi de măcelărie, făcute cu dibăcie

Reţete vechi da? De măcelăriiie. Şi pe urmă întorc pachetul să aflu taina mirodeniei strămoşeşti, magia damfului ancestral:

Sirop de glucoză, trifosfaţi, agent gelatinizant (caragenan), ascorbat de sodiu, acetat de sodiu, nitrit de sodiu.
Reţete vechi de măcelărie, făcute cu dibăcie. Cu mult caragenan, ca în cămara străbunicii.

Nu vreau să împung lancea intransigenţei în costiţa lui Moş Matache. Familie veche de măcelari, specializaţi în cărnuri, muzică şi toate cele. Nu poate fi vorba despre un produs anume când toată lumea aplică aceeaşi strategie.
Continue reading

2016 an RĂU – 2017 an BUN

1

Mă mâhneşte profund vorba care iese din gura tuturor, mai nou, cum că 2016 “a fost un an RĂU”. 2016 nu a fost “rău” sau “bun”; 2016 a fost 2016, aşa cum 2017 pare a fi, la o primă vedere, 2017.

Nici nu mai vorbesc despre faptul în sine că o entitate temporală abstractă, delimitată cu chiu, cu vai, de minţi şi interese umane, nu are cum să fie “bună” sau “rea” (spre exemplu, în Antichitate, precum şi în Evul Mediu, reperul Anului Nou pentru multe civilizaţii era primăvara, şi nu iarna, ceea ce pare a fi un fapt logic-psiho-logic prin sine). Nu voi aduce în discuţie nici dihotomia etern neclară dintre “bine” şi “rău” şi nici nu voi numi psihicul uman un loc “gri”, în care binele şi răul coexistă înspre a crea forme complexe de observaţie şi cunoaştere, sperând că acestea sunt de la sine înţelese.

Mă voi rezuma la afirmaţia inițială: 2016 a fost un an ca oricare altul, un an în care oameni s-au născut, oameni au murit, accidental sau nu, oameni au creat cultură, oameni au uitat cultură, accidental sau nu, trupe militare s-au mutat de colo-colo (asta nu e niciodată accidental), s-au schimbat nişte preşedinţi, s-au schimbat nişte guverne, au avut loc atentate teroriste nefericite, iar toate astea au format, în mod cert, o imagine bine șlefuită a unei Apocalipse iminente.
Continue reading

Şapte samurai şi femeia demon

seven-samuraiSeven Samurai (1954) şi Onibaba (1964), două filme japoneze lansate în S.U.A.
Deşi genul artistic şi subiectul central diferă complet, cele două producţii mi se par înfrăţite, extrase şi dezvoltate din aceeaşi esenţă. Ambele sunt fresce, călătorii în sălbăticia Japoniei medievale.

Dacă pentru Onibaba avem o încadrare temporală expresă, uşor deductibilă din naraţiune –
Capitala Kyoto a ars din temelii, totul fumegă mistuit de războiul celor doi împăraţi. Poporul înfometat, muribund se agaţă de fiecare smoc verde, de fiecare ciot. Se valorifică orice zdreanţă sfâșiată, cizmă tocită, căciulă îngăurită. (povesteam aici) – în cazul celor şapte samurai putem doar bănui perioada. Apăruseră armele de foc, dar totuşi erau nişte rarităţi. Adică după 1543, anul când portughezii le-au arătat că sabia, oricât de ascuţită, nu este chiar vârful tehnicii militare.

De ce abordez subiectul celor două filme? M-a impresionat cadrul general comun, imaginea ţăranului japonez în epoca medievală. Parcă smuls dintr-o altă specie, nu aceeaşi cu a ţăranului român.
Continue reading