biblia pierduta

E mare valva zilele acestea cu “Biblia pierduta”, scrisa de Igor Bergler.
Cartea eveniment, nascuta pentru a fi bestseller national si mondial, a spart deja toate recordurile inca inainte sa fie lansata oficial pe piata. Conform editurii RAO, s-au vandut deja 10.000 de exemplare.
Mai mult decat atat, cartea se bucura deja de recenzii media foarte bune. Ziua de vest scrie de exemplu: “Ca tehnică a structurării subiectului, se apropie de arta suspansului lui Dan Brown, care întâlneşte cultura enciclopedică şi umorul lui Umberto Eco, dar şi de vechea tradiţie a literaturii de gen americane”.  Continue reading

Cartea ca produs

O să scriu ceva fenomenal, atât de bun încât lumea să stea la coadă și să se calce în picioare ca să pună mâna pe un exemplar. Așa visează scriitorul la început, când se gândește să publice o carte.

Demult lupta unui autor la început se ducea cu editurile. Peste cartea ta se uitau niște oameni extra-citiți și hotărau dacă merită să fie publicată, iar dacă răspunsul era da, știai sigur că ai un public minim.

Când cartea a devenit un produs de consum larg, lucrurile au devenit puțin mai complicate. Cererea și oferta s-au extins, până când oferta a început să depășească cererea și asta a însemnat că lupta autorilor s-a mutat de la convins o editură să-i publice, la convins o editură să-i împingă în față altor autori. Asta până nu demult.

Acum lucrurile s-au schimbat radical. Tehnologia, self-publishingul, social media a schimbat total jocul. Faptul că autorul nu mai trebuie să treacă obligatoriu prin filtrele unei edituri a avut ca rezultat o ofertă de carte mult mai mare decât cererea – de exemplu peste 90% dintre autorii de pe amazon nu vând mai mult de 200 de cărți. Continue reading

Lucian Boia – Două secole de mitologie națională

Națiunea ne leagă organic, din negurile timpului și până astăzi, iar granițele și organizarea ca stat au fost doar consecințe naturale ale stării de națiune, care au înfrânt toate obstacolele și interesele politice exterioare ca să-și găsească albia pe drept cuvenită.

Așa ne-a învățat școala despre românii ieșiți din daci și romani și despre cum dorința de unire curgea prin sângele tuturor, odată cu o conștiință națională vie și puternică.

Doar că e de-ajuns să aruncăm un ochi în jur, la toate prejudecățile și insultele pe care românii și le aruncă unul spre altul, în funcție de regiunile istorice pe care le reprezintă și iese evident la suprafață, fragilitatea și tinerețea națiunii române, precum și artificialitatea conceptului de constantă națională milenară. Continue reading

100 de pule

100 de pule

O sută de pule. Poate nu chiar o sută, da’ rotunjim. Erau minus douăzeci de grade și noi stăteam de vreo patru ore în curte, chiar lângă pădurea de brad, mutându-ne greutatea de pe un bocanc pe altul, așteptând să se termine odată.

Bătea ușor vântul, destul cât să treacă frigul prin haine și pielea bocancilor să se întărească de la umezeala înghețată. Bătătorisem toată zăpada de pe jos când ofițerul ne-a anunțat că nu mai e mult până începem, maxim o oră…

Aveam buzetele vinete când am intrat în sala aia mult prea mică pentru o sută de pule.

– Ce faci, mă?

– Trag un pic de ea să nu mă fac de râs, ce dracu! Continue reading

Conștiința mea versus Sinele lui Vacariu

Căutându-l pe Dumnezeu (nu am reușit să ajung acolo cu articolele mele dedicate subiectului, un pic enervat de superioritatea simplistă a ortodoxului cu adevărul absolut în sân) eu am găsit conștiința.

Conștiința, nu în sensul de compas moral al ființei, ci în sensul de viață, cunoaștere, mai mult decât trup. Începând să-l citesc pe Gabriel Vacariu, Noua Paradigmă a Gândirii, am văzut cât de tare se apropie conceptul de eu/sine pe care-l folosește el de conștiința la care ajunsesem eu și cât de tare diferă, exact în punctul care pe mine m-a condus spre Dumnezeu și pe el îl conduce spre nimic.

Despre asta vreau să întreb azi, după ce fac o mică introducere, cât mai ușor de înțeles, pentru cei nefamiliarizați cu lumile lui Vacariu. Continue reading

Cărți care schimbă lumea?

– Să moară toți castraveții unchiului dacă nu scriu o capodoperă! – am declarat eu hotărât în mijlocul unei discuții, la un pahar de cocktail, în urbea brașoveană.

Percepția generală pe care o lasă scriitorii români contemporani, inclusiv tinerele speranțe răsfățate de sistemul laudei în cerc, este că singurul lor scop este să arate cât de profundă, complexă, lipsită de prejudecăți și tabu-uri le este gândirea.

Nu se uită prea mult la cât de bine stăpânesc cuvintele, la poveste, la subiect, astea-s pe planul doi – dacă ies bine, dacă nu, nu-i bai, dar asta, cu cât de deosebiți și profunzi sunt, e obligatorie.

De asta când a auzit cuvântul respectiv – capodoperă – Dorin a dat dezaprobator din cap, văzând și la mine meteahna de care vorbesc. Eu însă folosisem termenul cum folosește online-ul cuvântul geniu, adică aiurea.

Nu, nu din aia care schimbă lumea, ci o carte foarte bună pe nișa ei, cu succes de critică și de casă.

Carte care schimbă lumea? 

Da, au fost o grămadă, pe vremea când cititul era o ocupație nobilă, îndeletnicire a castei conducătoare. Atunci ideile unei cărți, fie ea de filosofie, istorie, strategie sau beletristică, puteau schimba radical guvernări, politică diplomatică și așa mai departe, prin simplul fapt că influențau factorii de decizie, puțini dar puternici.  Continue reading

Dacopatia – Dan Alexe

Dacopatia – O bijuterie de carte. 5 stele din 5, fără rezerve.

Despre ce:

E greu să nu observi (nu de alta, dar începi să-i vezi apostolii peste tot) efervescența crescândă a curentului despre care vorbește Dan Alexe. De la daci a pornit totul, dacii sunt buricul universului, latina, piramidele și secretele universului, toate-toate au fost date umanității de către daci.

Ce suntem noi dacă nu niște daci mai noi? Da, românii sunt poporul ales și motorul umanității. E plin online-ul de adepți și propăvăduitori înfocați ai unor aberații fără urmă de suport logic sau istoric și, partea cu adevărat sinistră, mulți nu vin din sfera – patru clase și-o sticlă de săniuța, să muncim mai cu spor.  Continue reading

Ce înseamnă să fii bun în ceea ce faci?

Merge brici instalația pe care ai montat-o? Arată fabulos mașina pe care ai vopsit-o? Se întâmplă la fel cu majoritatea lucrurilor care ies din mâna ta de meseriaș? Gata, ești bun. Dacă rezultatul muncii corespunde unui standard stabilit în domeniu, înseamnă că ești un profesionist bun.

Ecuația e foarte simplă când rezultatul muncii se vede pe ceva funcțional, unde standardul de apreciere e foarte clar și practic. Când însă munca produce altfel de rezultate, unde valoarea nu e dată de merge sau nu merge, lucrurile devin un pic mai complicate.

Să luăm de exemplu pictorii. De unde știe un pictor dacă e bun sau nu? O pictură nu are un scop practic, să-i dai drumu și să vezi dacă ai făcut bine. Trebuie validată cumva, apreciată de alții, indiferent de părerea autorului. Continue reading

Ce-i trebuie unui scriitor ca să reușească?

Adică să fie citit de o milionime de cititori cu toată gloria și bănetul care vin din asta.  Asta înseamnă pentru un scriitor să reușească. Bineînțeles, poate să zică că scrisul e răsplată suficientă, că arta se face pentru artă și dacă știe că a scris ceva genial, îi ajunge. De zis poate să zică, de crezut însă, nu crede nici el.

Bun. Ia să vedem care e rețeta.

Cu mult mult mult timp în urmă, rețeta era foarte simplă. Trebuia doar să știi să scrii. Atât de puțini erau cei care să știe să facă lucrul ăsta, încât era de-ajuns.

Apoi au apărut editurile și astea hotărau ce cărți ajung pe piață. Așa că să scrii nu mai era de-ajuns, trebuia să scrii bine, la standardele vremurilor respective. Nu conta foarte mult despre ce scriai dar textul trebuia să treacă la capitolul calitate de ochii vigilenți ai editorilor. Continue reading