Bucate și istorii

”Îi bună zama, noro, da ia-n și-acoperă ceaunu cu măligă de-o mai faci…”

Vorbele străbunicului după ce lipăise pentru prima oară supă de găluște făcută de bunica. Crezuse despre găluștele alea galbene și moi de griș că sunt bucăți de mămăligă aruncate de bolborositul ceaunului drept în oala cu zeamă.

Bunica a dat molcom din cap și n-a lăsat nicio picătură de zeflemea să-i scape printre buze, că nu-i găsea nicio vină bărbatului ce umbrea toată masa cu spatele lui de taur. Dacă nu mai mâncase niciodată supă cu găluște, de un’ să știe?

Așa mi-a fost împărțită copilăria între trei feluri de bucate:

Mâncarea menită să te țină sprinten pe picioare, fără fandoseli, domneli, briz-brizuri, neschimbată și fără cel mai mic adaos de generații întregi. Gustul, păstrat de secole, îi venea din prospețimea și aroma celor zvârlite în oală, din răbdarea și curățenia gătelii, din apa de fântână, din focul de lemn, din plita groasă, din oala de lut ori din tigaia de fer, din răcoarea beciului și din credința așezată cu vârful degetelor într-o cruce deasupra bucatelor abia date la fierbinte.

Asta o țin minte de la străbunici, din casa cu cerdac clădită singură pe sprânceana dealului de unde vedea-i tot satul. Acum îi stă în loc o mânăstire, ridicată de fiul lor călugăr, un personaj ce-ar merita singur o carte.

Mâncarea ”domnoasă”, de la oraș, care trăgea multă sevă de la prima dar venea și din slovă de carte și din șueta doamnelor prietene, ba, Sfinte apără și păzește, folosea și gelatină la plic. În zilele de lucru ținea, ca și cealaltă, de foame, dar în cele de odihnă venea să întâmpine pofta de Continue reading

Da, ,,Tuturor ne place Iadul”!

Nonșalanță a căderii? Autodistrugere? Eliberare prin iubire? ,,Tuturor ne place Iadul”, debutează cu fresca personajului principal. O viață încâlcită, pahare golite și credința că dragostea este pentru proști. Am zâmbit larg, poate și pentru că m-am identificat cu personajul. Te simți vârât într-o adolescență târzie, plină de ură, în societatea dosarului cu șină, a reclamelor publicitare, cu toate anomaliile care îți sunt vârâte sub bot, uciderile peste care trecem, morțile din noi pe care le ascundem sub preș și sentimentul inutilității. Aidoma râmelor care se târăsc rupte în două.

Un scriitor așteptând ca o editură să-i răspundă. Beții din care nu se mai trezește niciodată. Și o Ea misterioasă care apare ca o nălucă printre fragmente de amintiri, impotențe târzii ale minții și inimii care nu înțelege. Un încarcerat al urii față de sine și lume, pustnic în mijlocul celorlalți care se apropie precum niște animale și rup din carne.

Aceasta este ideea care mi-a plăcut. M-a atras ca într-un vârtej poate pentru că am încercat să scriu ceva asemănător când aveam 17 ani și treaba cu picioarele dezgolite și țâțele săltate în sus de sutien nu-mi convenea deloc, mai degrabă provocându-mi un fel de silă. Cele 100 și câteva pagini sunt un monolog lung, desfășurare a unor amintiri, întrepătrunse adânc de amărăciunea unui scriitor care așteaptă să fie înțeles și publicat, așteaptă iubirea, pe ea, Dumnezeul lui cum o numește, și pentru că nimic nu se întâmplă, bea și-și scaldă viața într-o perpetuă renunțare.

Continue reading

Încă un nebun!

,,Introspecțiile unui cocoș”. Dani Corban. Un cocoș cu formă umanoidă și creastă roz. Câteva gratii. Fundal cu roz. Dacă nu cunoști în prealabil scriitura lui Dani (cel puțin de pe reacții.ro), te aștepți la ceva călduț, unde cocoșul ar putea  fi (?) o metaforă a masculului căutând câte o curte în care cântul plictisit să i se audă mai tare. Din fericire nu este așa; îți dai seama după primele trei pagini și răsufli ușurat. Starea de relaxare ține puțin. Simți că ai două pietre în gură. Fălcile minții ți se contractă, îți plesnesc niște dinți și îți vine să-i strigi personajului principal: Auzi, Corban, auzi, extreme close-up dacă se poate. Schimbă cadrul. Scoate-mi durerea aceasta dintre coaste.

Nu se întâmplă nimic. Dintr-o dată, de undeva ricoșează un pumn în burtă, apoi altul în șira spinării. Corban, tu lovești? Nu? Fie, du-te dracului oricum. De ce m-ai adus aici în adevărul ăsta al tău? Îmi era bine în moleșeala ca o mâzgă a lucrurilor pe care o mestecam flămând și mi-o scuipam fix pe talpa papucilor ca să pută pe oriunde călcam.

Continue reading

Oameni (de bună credință)

Pe Vlad Mușatescu l-am ”întâlnit” pe la începutul anilor 90, în fostul anticariat al urbei. Căutam reviste Pif sau Rahan. Am dat peste o carte cu o copertă pe fundal galben, în care am regăsit stilul unui desenator din versiunea cu ilustrații a lui Tom Sawyer, publicată în vremurile ”de dinainte” la o editură defunctă acum, însă celebră atunci pentru editarea cărților pentru copii. Vasile Olac se numea desenatorul. Cred că mâna lui sau a lui Valentin Tănase le-aș recunoaște oricând.

Revenind, cartea se numea Expediția ”Nisetrul 2”. Cu un stil haios, limbaj neaoș, înspicat cu regionalisme, povestind aventurile unor elevi în Deltă, mi s-a încadrat taman bine. Am descoperit în biblioteca părinților alte lucrări semnate Vlad Mușatescu: De-a bâza, De-a baba oarba. Ulterior am achiziționat și restul seriei cu aventurile detectivului Conan Doi: De-a puia gaia, De-a v-ați ascunselea.
Continue reading

A decolat Cocoşul!

Cea mai solicitantă etapă din viaţa unui scriitor este sesiunea de autografe. Sper să răzbesc şi prin truda asta, când vremurile vor fi fărâmiţe, iar eu copt şi merituos, îndreptățit să mă prezint “Dani Corban, scriitor”

Până atunci, fac antrenament de poignet mâzgălind semnând câteva cărţulii cumpărate de prietenii apropiaţi. Să ştiţi că nici pregăteala asta nu-i din sămânţă vulgară.

Nu vrei să te limitezi la formalităţi, atunci când prietenii se strâng în jurul mesei şi aşteaptă un mesaj original – să-i amuze, să-i ungă pe suflet, să-i scarpine între corniţe.
Iar când zic “mesaj original” mă gândesc la neasemuit. În cadrul unui grup restrâns de prieteni apropiaţi, nu există secrete, durează maximum o gură de bere până ies la iveală “autografele” identice.

Complicat! Stă lumea în picioare, aşteaptă la coadă! Şi ce prim gând ar putea să-i plesnească?
“Pfff, ce s-o fi apucat şi Corban ăsta să scrie? Nu e în stare să scrie două rânduri… Stau la coadă de două minute, el nu a scris două rânduri! Ptiu, ăsta prăpădeşte copacii degeaba!”

Nu mi-a zis-o careva direct, evident. M-au menajat. Doar eu eram vedeta, Autorul; le-am simţit privirile sfredelindu-mă, până m-am pierdut. Nu mai ştiam de ce s-au strâns – Oare e lansare de carte sau intervenţie să mă las de băutură?
Hai, gândeşte-te! Stoarce-ţi neuronul şi prestează! Original, neasemuit, să-i ungă pe suflet!

Şi am reuşit! Noroc că mă pregătesc să devin scriitor. Începe harul scrisului să se lipească de mine. Continue reading

Teatru în stomac – așa cum l-am trăit și perceput

Articol de Cristian Niculcea  

***

Cuvântul e o armă… o alifie… un cântec. Sunt cuvintele unui prieten (același prieten cu bunica 🙂 ) și mă folosesc de ele spre a schița firav-abilitata-mi opinie despre miracolul unei cărți.

O carte poate fi o aventură, o însemnătate, o pildă. Armonia cuvintelor modificând spațiul personal într-un univers în care imaginarul te preumblă în atâtea dimensiuni pe câte îți va construi pătrunzătoarea vrajă a artistului creator.
Continue reading

Vă aşteptăm la Bookfest!

Editura Datagroup va fi prezentă la Bookfest 2017, între 24 şi 28 mai. Începând de miercuri, ne găsiţi îmbujoraţi de haiala tuşului proaspăt, la Romexpo, pavilionul C4, standul C1. Şi avem de toate; nu cred să existe incontentabil într-atât de aprig încât să reziste felurimii beletristice. Programul lansărilor:

Joi, ora 16:00
Proiectul Anemona, autor Cristian Niculcea
Invitaţi: conf. univ. dr. Claudiu T. Arieşan, Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, Universitatea de Vest din Timişoara şi Andru-David Simionoiu, scriitor Continue reading

Introspecţiile unui cocoş – Lansare

Acel moment când totul devine clar, când eşti convins că ţi-ai îmbibat neuronii în chintesenţa a tot ceea ce este, şi tot ce ar putea fi. Ai avea atât de multe de spus şi totuşi îţi lipsesc mijloacele. Încerci din răsputeri să scoţi prin orificii bulgărele de energie ce ţi-a crescut pitit undeva între atriul drept şi esofag.

Nu îţi găseşti cuvintele. Şi nu din cauza unei posibile intoxicaţii. Cuvintele s-au scurs spre baza stivei de memorie pentru că erau nedemne; depăşite de gravitatea momentului. Încă nu s-au inventat acele cuvinte potrivite pentru a-ţi exprima cu exactitate dibăcia gândului.

Continue reading

Insula Tăntăluş (fragment)

Stuful pocneşte în vânt. Şiroaie grele, pietroase, te lovesc până îţi îndoaie ceafa. Sunt calde, dor, se sparg în creştet şi îţi plantează ecouri între urechi. Cerul s-a spintecat, sângerează, mânjeşte puritatea nopţii. Coloane purpurii au luminat balta, cât să-i vezi siluetele plaurilor şi deschiderea spre o apă mai mare.

– Teribil balamuc sub nori! Mai sus, deasupra lor, trebuie să fie o linişte absolută.
Marţianul părea la fel de impasibil ca mine sub loviturile şi urletele furtunii. Chiar mai dezinvolt acum, ud şi împins de vânt, decât în răsfăţul focului de tabără.
– Da, probabil… Linişte.
– Sunt ghid în Deltă de când mă ştiu. N-am văzut noapte cu aşa cer aprins. Şi nici turist să-i placă ploaia cum îţi place ţie.
Continue reading

Babylon – Patul armei

Ne culcăm amândoi pe patul unei arme
Trăgând într-un Pui de Somn
Câte-un shot de gloanţe oarbe
Cu gust dulceag de rom.
Perne irizate-n irişi fără culoare
Ne fac să lucim în întuneric ca nişte lentile sparte
Puse faţă-n faţă
Cu un Pui de Moarte.
Cearceafurile ni-s giulgiuri albe, intacte,
Dar şifonate, furate de pe spatele
Unui mântuitor fără acte,
Modest ca un parcurs de soare,
– De la est la vest!
Continue reading