Suntem la Bookfest Timișoara 2018

A început Bookfest 2018, iar timișorenii sunt primii prezenți (cu fruncea înainte!): 19 – 22 aprilie, ediția a șaptea a Bookfestului timișorean. Urmează Bookfestul bucureștenilor, între 30 mai și 3 iunie, a treisprezecea ediție.
Atât timișorenii cât și bucureștenii nerăbdători ne pot găsi acum la Centrul Regional de Afaceri Timiș, gazda evenimentului.

Am început anul cu Leipziger Buchmesse, în luna martie, pe un viscol ca în iernile dezgropate de bunici. Vă povesteam AICI și AICI despre cei 80 de mii de vizitatori care, într-o zi de vineri, au plătit 19 euro intrare. În weekend, biletul a crescut la 22. Continue reading

Cabana din pădure (fragment)

“Atunci mi-a sărit cu fesele în poală, agăţându-şi călcâiele în spatele genunchilor mei – m-am înmuiat ca un vrej ofilit. Îmi apăsa tâmplele cu podul palmelor, îşi rostogolea limba peste buzele mele înlemnite.

S-a arcuit de două ori, aruncându-şi în spate părul vâlvoi; simţeam căldura inundându-mi abdomenul la fiecare arcuire, îmi încolăcise mijlocul între picioare şi strângea, strângea cu asalturi spasmatice şi explozii de aburi fierbinţi.

Locul arăta pregătit din timp, probabil folosit şi cu alte ocazii. Eram în mijlocul camerei fosforeşcente, lungit pe spate, într-o blană închisă, groasă, cu peri lungi şi cornoşi. Păreau din ceva coamă de cal sau din cozile unor tauri, dar miroseau a câine ud. Continue reading

De ce nu se trăiește din scris în România?

În primele două părți, 1 și 2, am povestit despre lucruri universale – oriunde în lumea asta e greu să trăiești din scris dacă o faci prost sau dacă nu te știe nimeni. Partea a treia am lăsat-o pentru piața noastră, lucruri ce se aplică strict aici, lucruri care fac, după părerea mea, să nu poți trăi din scris, indiferent cât de bun ești.

Când zic trăit din scris mă refer strict la profesia de scriitor și la trăitul din vânzarea de carte. Să trăiești din scris nu înseamnă numai asta(copywriter, blogger, jurnalist, ghost-writer și altele sunt meserii cu care trăiești din scris), dar eu mă rezum doar la ce mă interesează pe mine.

Buuun, hai să vedem ce particularități are piața românească de carte:

  • e foarte mică, cea mai mică din Europa sau pe-acolo. Cum s-a ajuns aici? Sărăcia, colapsul educației, șmecheria prostanilor ajunsă model de succes. Când societatea produce pe bandă analfabeți funcționali și nu promovează deloc competența, cine vrei să ridice piața de carte?
  • pe lângă faptul că e cât o puță de furnică, piața de carte românească e anti-naționalistă, ea și cu piața de autovehicule. ”Nu citesc autori români” am auzit de zeci de ori. Cum s-a ajuns aici? Metehnele comuniste s-au păstrat intacte în tagmă și asta înseamnă că toată critica de profil laudă sforăitor mizeriile scrise de cunoscuți, lauda în cerc e indestructibilă, premiile concursurilor cu greutate sunt împărțite pe sub masă și așa mai departe. Asta înseamnă că după ce s-au fentat cu câteva capodopere din astea ultra-recomandate, cititorii nu mai au nici cea mai mică încredere în review-urile culturale românești și preferă să nu arunce bani degeaba și să ia cărți care au cucerit piața internațională.
  • distribuția câștigă la noi între 40-55% din prețul cărții, DISTRIBUȚIA nu editurile. Cum s-a ajuns aici? Prostie pură și lipsă de viziune a tagmei de care vorbeam mai sus, cei ce respiră cultură pe urechi dar nu înțeleg că fără public nu au nicio utilitate. Că pentru o editură mică e greu să-și țină cărțile doar pe site-ul propriu, pot să înțeleg, dar să nu fie în stare primele 3-4 edituri ale țării să-și facă un magazin online propriu și să vândă doar acolo e incredibil. În timp ce editurile sunt falimentare pe linie(cu puține excepții, legate în general de contracte cu statul și manuale), elefant/libris/librarie câștigă bine mersi din vânzarea de carte(ok, nu vând numai asta, dar câștigul din carte nu e neglijabil).

Continue reading

Scriu mai bine ca Tolkien, Martin și Rowling la un loc, de ce nu se trăiește din scris – partea II

Majoritatea scriu prost și-s mai interesați de titulatura de autor decât de arta scrisului, dar tu nu ești așa. Ai exersat, ai citit, ai creat până ai ajuns să simți când o frază nu sună cum trebuie și nici prin cap nu-ți trece s-o lași în cărțile tale. Cititorii, de profesie literară sau nu, îți pun constant textele în prima cincime din ce au citit până acum pe nișa respectivă și cele mai aspre review-uri nu coboară sub notele bune. Asta îți spune că pe lângă tehnica literelor și ideile tale sunt puternice.

Ți-ai făcut treaba. Sunt atât de puțini care reușesc să ajungă la nivelul ăsta și totuși, dacă ai trăi doar din vânzări, ai muri de foame în prima lună. Cum? De ce? Răspunsul e simplu: te ocupi cu fabricarea celui mai inutil produs din lume.

Cuuuuuuuuuuuum? Cititul, care aduce atâta bucurie, dezvoltare intelectuală, schimbă vieți una după alta, întregește suflete, fără de care armate de oameni n-ar putea trăi, e inutil? Nu, dar cartea ta este. Ca să înțelegi ce spun, gândește puțin la asta:

Dacă de mâine, timp de o mie de ani, nimeni nu ar mai scrie nici o carte, ghici ce? N-ar exista un singur om pe planetă care să spună că nu are ce citi, chiar dacă am ajunge să trăim câte juma de mileniu fiecare. Și nu vorbesc de cules de pe fundul găleții, ci că ar putea citi cinci sute de ani doar cărți bune.

Da, cam atât de necesară e cartea ta – nimeni nu simte că are nevoie de ea. De asta, atitudinea am scris o carte bună, deci publicul o va citi este de un absurd fenomenal. Cartea ta nu concurează cu ce s-a mai tipărit nou luna asta ci cu toată literatura lumii, mai mult, sunt sute de Continue reading

Scriu mai bine ca Tolkien, Martin și Rowling la un loc – de ce nu se trăiește din scris, partea I

Scriu monstruos de bine, textele mele sunt statui literare, ode ale cuvântului. Marea majoritate a autorilor cred asta și marea majoritate a autorilor se înșală cumplit.

De fapt, cei mai mulți scriu ca-n generală, frazele lor sunt fix la același nivel cu al compunerilor pe care le găsești la elevii de clasa a șasea, iar asta înseamnă că scriu prost. De ce? Luați orice formă de meserie/artă și vedeți care e nivelul omului imediat după ce a învățat cum să folosească uneltele. Slab, ăsta e. Ei, când tu la 20-30-60 de ani scrii la fel ca unul care abia a învățat să folosească scrisul…

Ăștia sunt autorii mai interesați de eticheta de autor, de un eventual statut social mai cu moț, de speranța unor vânzări colosale, decât de Continue reading

Daea, Oaia și Cocoșul

Astăzi am fost pomenit de Amos News prin vocea scriitorului Stelian Țurlea (link articol).

Am fost deopotrivă măgulit de prezentare și amuzat de încadrarea în topicul “Cultură și artă”. Gândul că mi-ar putea cocheta Cocoșul cu arta ori (mai grav!) cultura trebuie să rămână încuiat în cutia cu pozne și obscenități.

Tot pe Amos News am descoperit articolul Ministrul Petre Daea a vizitat caravana “Alege Oaia” (sursa)
Totul cinstit în acest caz, cuplul Daea și Oaia lunecând natural în topicul Agricultură. Cinstit, dar parcă incomplet. Continue reading

Bucate și istorii

”Îi bună zama, noro, da ia-n și-acoperă ceaunu cu măligă de-o mai faci…”

Vorbele străbunicului după ce lipăise pentru prima oară supă de găluște făcută de bunica. Crezuse despre găluștele alea galbene și moi de griș că sunt bucăți de mămăligă aruncate de bolborositul ceaunului drept în oala cu zeamă.

Bunica a dat molcom din cap și n-a lăsat nicio picătură de zeflemea să-i scape printre buze, că nu-i găsea nicio vină bărbatului ce umbrea toată masa cu spatele lui de taur. Dacă nu mai mâncase niciodată supă cu găluște, de un’ să știe?

Așa mi-a fost împărțită copilăria între trei feluri de bucate:

Mâncarea menită să te țină sprinten pe picioare, fără fandoseli, domneli, briz-brizuri, neschimbată și fără cel mai mic adaos de generații întregi. Gustul, păstrat de secole, îi venea din prospețimea și aroma celor zvârlite în oală, din răbdarea și curățenia gătelii, din apa de fântână, din focul de lemn, din plita groasă, din oala de lut ori din tigaia de fer, din răcoarea beciului și din credința așezată cu vârful degetelor într-o cruce deasupra bucatelor abia date la fierbinte.

Asta o țin minte de la străbunici, din casa cu cerdac clădită singură pe sprânceana dealului de unde vedea-i tot satul. Acum îi stă în loc o mânăstire, ridicată de fiul lor călugăr, un personaj ce-ar merita singur o carte.

Mâncarea ”domnoasă”, de la oraș, care trăgea multă sevă de la prima dar venea și din slovă de carte și din șueta doamnelor prietene, ba, Sfinte apără și păzește, folosea și gelatină la plic. În zilele de lucru ținea, ca și cealaltă, de foame, dar în cele de odihnă venea să întâmpine pofta de Continue reading

Da, ,,Tuturor ne place Iadul”!

Nonșalanță a căderii? Autodistrugere? Eliberare prin iubire? ,,Tuturor ne place Iadul”, debutează cu fresca personajului principal. O viață încâlcită, pahare golite și credința că dragostea este pentru proști. Am zâmbit larg, poate și pentru că m-am identificat cu personajul. Te simți vârât într-o adolescență târzie, plină de ură, în societatea dosarului cu șină, a reclamelor publicitare, cu toate anomaliile care îți sunt vârâte sub bot, uciderile peste care trecem, morțile din noi pe care le ascundem sub preș și sentimentul inutilității. Aidoma râmelor care se târăsc rupte în două.

Un scriitor așteptând ca o editură să-i răspundă. Beții din care nu se mai trezește niciodată. Și o Ea misterioasă care apare ca o nălucă printre fragmente de amintiri, impotențe târzii ale minții și inimii care nu înțelege. Un încarcerat al urii față de sine și lume, pustnic în mijlocul celorlalți care se apropie precum niște animale și rup din carne.

Aceasta este ideea care mi-a plăcut. M-a atras ca într-un vârtej poate pentru că am încercat să scriu ceva asemănător când aveam 17 ani și treaba cu picioarele dezgolite și țâțele săltate în sus de sutien nu-mi convenea deloc, mai degrabă provocându-mi un fel de silă. Cele 100 și câteva pagini sunt un monolog lung, desfășurare a unor amintiri, întrepătrunse adânc de amărăciunea unui scriitor care așteaptă să fie înțeles și publicat, așteaptă iubirea, pe ea, Dumnezeul lui cum o numește, și pentru că nimic nu se întâmplă, bea și-și scaldă viața într-o perpetuă renunțare.

Continue reading

Încă un nebun!

,,Introspecțiile unui cocoș”. Dani Corban. Un cocoș cu formă umanoidă și creastă roz. Câteva gratii. Fundal cu roz. Dacă nu cunoști în prealabil scriitura lui Dani (cel puțin de pe reacții.ro), te aștepți la ceva călduț, unde cocoșul ar putea  fi (?) o metaforă a masculului căutând câte o curte în care cântul plictisit să i se audă mai tare. Din fericire nu este așa; îți dai seama după primele trei pagini și răsufli ușurat. Starea de relaxare ține puțin. Simți că ai două pietre în gură. Fălcile minții ți se contractă, îți plesnesc niște dinți și îți vine să-i strigi personajului principal: Auzi, Corban, auzi, extreme close-up dacă se poate. Schimbă cadrul. Scoate-mi durerea aceasta dintre coaste.

Nu se întâmplă nimic. Dintr-o dată, de undeva ricoșează un pumn în burtă, apoi altul în șira spinării. Corban, tu lovești? Nu? Fie, du-te dracului oricum. De ce m-ai adus aici în adevărul ăsta al tău? Îmi era bine în moleșeala ca o mâzgă a lucrurilor pe care o mestecam flămând și mi-o scuipam fix pe talpa papucilor ca să pută pe oriunde călcam.

Continue reading

Oameni (de bună credință)

Pe Vlad Mușatescu l-am ”întâlnit” pe la începutul anilor 90, în fostul anticariat al urbei. Căutam reviste Pif sau Rahan. Am dat peste o carte cu o copertă pe fundal galben, în care am regăsit stilul unui desenator din versiunea cu ilustrații a lui Tom Sawyer, publicată în vremurile ”de dinainte” la o editură defunctă acum, însă celebră atunci pentru editarea cărților pentru copii. Vasile Olac se numea desenatorul. Cred că mâna lui sau a lui Valentin Tănase le-aș recunoaște oricând.

Revenind, cartea se numea Expediția ”Nisetrul 2”. Cu un stil haios, limbaj neaoș, înspicat cu regionalisme, povestind aventurile unor elevi în Deltă, mi s-a încadrat taman bine. Am descoperit în biblioteca părinților alte lucrări semnate Vlad Mușatescu: De-a bâza, De-a baba oarba. Ulterior am achiziționat și restul seriei cu aventurile detectivului Conan Doi: De-a puia gaia, De-a v-ați ascunselea.
Continue reading