Excitatio

cocosAtunci când îţi presezi urechea de pernă, involuntar construieşti un receptor universal, capabil să recunoască orice frecvenţă cunoscută de om, animal, vânt şi bormaşină. Asculţi glasul universului în cea mai performantă boxă: cea din fulgi de gâscă.

În dimineaţa asta, cu siguranţă m-am trezit mult prea devreme. Străzile şi bormaşinile încă dorm, iar perna tace. Sporadic se mai aud scurte bătăi înfundate; ca un cioc de pasăre lovind capacul unui sicriu adânc îngropat. Nimic nou, cunosc bine sunetul. Este inima Pământului şi o aud în pernă, atunci când restul lumii tace.

Bucureşti, sfârşit de februarie, 2014. Dintr-un apartament ponosit de periferie, înjur printre buze fiecare dimineaţă şi aştept lumea de afară să se schimbe. Până atunci, mă simt confortabil ignorând-o şi dezvoltând complexe relaţii de convieţuire cu perna.
Continue reading

Beretristul

dani bere“Şi cum mi se topeau ochii peste ogorul ţaţei Corina, văd în capătul pârleazului o fătuşcană cu chip măsliniu şi părul negru, despletit, jucând în vânt ca o coadă de lup. Venea Magdalena lu’ Măgădan cu un sac de costreie, călărind un măgăruş deşirat şi plin de spume.

Venea agale spre mine, zâmbăreaţă, muşcându-şi gentil buza de jos şi ştergându-şi cu mâneca boabele de năduşeală împoponate pe fruntea negricioasă. A descălecat măgarul şi se apropia cu paşi apăsaţi, sfărmând pământul uscat sub călcâiele goale.

Îi jucau ţâţele sub cămaşa transpirată mai ceva ca ugerul vacilor când se întorc vara de la izlaz. Am vrut să o salut din priviri, ea a vrut să mă soarbă. Şi-a lăsat coapsele goale, arcuindu-şi trupul subţire şi lung. Ne-am prins în braţe şi ne-am prăvălit acolo între cioturile de varză uscată.

Şi-am început să-mping, să mă opintesc, să mă sufoc şi iar să-mping, de se cutremura ogorul şi zburau brazdele din copitele măgarului speriat de aşa vuiet şi urlete.
(…)
Continue reading

Aparitie carte

Pentru toti iubitorii de romane politiste captivante si usor de citit acasa sau in concediu, la o bere rece sub umbrela pe plaja sau seara in pat inainte de culcare, recomand cu caldura “Vampirul de pe strada Sforii” scrisa de Sergiu Somesan si aparuta la editura datagroup.

Cartea costa 25 de RON si poate fi comandata online la editura sau daca sunteti in Bucuresti intre 20.-24.05.2015 poate fi cumparata (la un pret redus) direct de la standul nostru in pavilionul C2, la Bookfest 2015.

ANAF şi peştişorul de haur

Un pescar mai iscusit, căminar rebranduit, azvârle minciogul s-agaţe norocul.
Prinse fâţe şi bibani, libelule şi broscani,
Lipitori şi ţânţărime ce-au supt sânge de prostime.

Toate, lighioane grase; cu burţi expandate, cămăşi suflecate,
Croială Armani, parfum de Giovani
Să moară duşmanii.

Căminarul n-are stare.
Tot aruncă şî învărte, peste râuri face punte,
Cată-n scorburi şi cotloane după Peştele Ăl Mare.

Într-o zi de sărbătoare: Paşte spornic, boieresc
S-a abţiguit prea tare de la vin bisericesc
Un peştan, arde-l-ar focul, de sticlire şi splendoare,
Zici că-i lacrimă de $tea, picurată în Valoare.
Continue reading

Povestea Leului Băsescu

“Nu îi sun pe Florian Coldea şi pe Laura Codruţa Kovesi din silă” (Traian Băsescu, fostul Leu al pădurii)

Într-o zi animalele pădurii s-au plâns Regelui Leu:

− Leule, uite care situaţia, e plină toată pădurea de rahat, unde te uiţi, toate tufişurile sunt pline.
Aşa nu mai putem trăi, trebuie făcut ceva!
− De acord, zice Leul, facem un veceu public.

Se apucă ei şi fac un veceu turcesc cu gemuleţ, cu zăbrele la uşă, mai mare frumuseţea. Înţelept fiind, Regele Leu s-a gândit că, deşi au veceu, dobitoacele pădurii se vor răhăţi tot în tufişuri. Na, nişte nesimţite. Pentru a merge treaba mare brici, era nevoie de veghe. De nişte inspectori ai rahatului bine făcut.

Şi se duse Regele Leu în Satul Rozătoarelor Impotente, să caute doi şobolani de seamă. Trecut-au multe zile, nopţi, carafe şi anotimpuri. Se topiră zăpezile şi gheţurile din pahare, dar, într-un final, Regele Leu ridică victorios cupa şi râgâi:

– Groooarrr! UE, v-am spus!

După alte trei zile şi trei nopţi, Regele Leu reuşi să stea în picioare şi să meargă relativ drept. Şi se întoarse fericit din Satul Rozătoarelor Impotente, alături de Colţea şi Codrula, cei doi şobolani de seamă.
Continue reading

Şapte tâmpenii pe care fetele mi le spun în club

clubClubul de noapte sau discoteca, locul în care tinerii se dezbracă de haine şi de inhibiţii. Locul în care decenţa se transformă de decadenţă. Respectul lipseşte cu desăvârşire şi noi, băieţii cuminţi, devenim victime ale feminismului deşănţat. Da, fetelor, sunteţi deranjante! Mă plictisiţi, mă agasaţi, mă enervaţi. Dintre toate tâmpeniile pe care mi le-aţi spus, am făcut o listă cu primele şapte:

1. „Mergem la tine după?”

De ce este deranjant: Mă pui într-o situaţie jenantă, indiferent ce. Dacă am acasă o soţie sau prietenă, împart degeaba taxiul cu tine. Odată ajunşi, pot doar să explic cum nu te cunosc şi m-ai urmărit din club, de nebună ce eşti. Dacă nu am parteneră acasă, în mod sigur totul arată ca o cocină de porci. Nu vreau să îţi aud comentariile inteligente despre cum miroase frigiderul a hoit şi şosetele nu trebuie să stea lipite de tavan.

Reacţia pe care o vei primi: Locuiesc într-o garsonieră cu părinţii şi toţi cei 4 bunici.

Ce ar fi trebuit să spui: Vrei să îţi fac un oral în toaleta clubului?
Continue reading

Dragostea adevărată

femeie-in-barOooh, sinecuriști ai căprioarelor sinucigaşe, ai inimilor însetate de vrăji nechibzuite, ai minţilor plăpânde şi golaşe,

Oooh, voi, vânători cu obuz şi lunetă; binecuvântaţi ai sorţii, cu feţişoarele voastre de golănei simpatici, cu lipici pe obrăjori, pe baionetă…

Luaţi aminte de la un adevărat vânător. Neînzestrat, veşnic ferit de noroc, dar curajos: Fără vrăji, fără lunetă şi baionetă. Doar el şi pumnu-i vânjos, la vânătoare în curu’ gol.
Continue reading

Gay Shakespeare

Oft did I peek through my lattice
By all of my lands and all silken province.
O stay and hear my penn’d in blood fears,
Damned soul had pelleted in treacherous tears.

As hallowed hope would not break from anguish,
Oh, enter my savior, unfold bliss assuage!
From ecstasy sepulchres, come, rapture my flock,
Arise mighty Corban and marvellous cock!

Îmi respectam tabietul matinal, cocoţat pe tron. Când dau peste reportajul ăsta:
Continue reading

Liceul din coșmar

LahovariAnii de liceu au fost cei mai încărcaţi. Nu am multe amintiri plăcute din respectiva perioadă. Încărcătura emoţională ce încă o mai port, ca pe un balast prins de grumaz cu lanţuri, rareori mă încălzeşte. În rest, simt drumul lung, pe malul râului îngheţat şi viforul ce-mi congela plămânii; iarna, la -15 grade, alergând ca un căpiat doi kilometri jumate.

Ploile vânturate, frunzele moarte lipite de pantofii asimetric tociţi şi botoşi. Mirosul de granit pilit, de metal încins, de gratii şi vaselină. Da, liceul meu era înconjurat de ziduri groase din piatră, prelungite cu nişte țepușe metalice, înalte şi ascuţie. Iar vârfurile ţepilor erau unse cu vaselină pentru a alunga orice gând de evadare.

Colegiul Naţional Alexandru Lahovari din Rm. Vâlcea avea toate caracteristicile unei închisori de maximă siguranţă. Ziduri foarte groase, construite din bolovani, gratii ruginite la geamuri, holuri lungi şi înguste, duhnind a parchet umed şi rânced.
Continue reading