De sfântul Valentin

Valentine, azi sărbătorim decapitarea ta.
Deja ne-am pus papion şi strângem un kil de ruj între buze.
Nu vrem binecuvântarea ta, ne mulţumeşte tăcerea
Isaia-ţi dănţuieşte pe mormânt strigând „Iubire!”

Şi de-ai crăpa cerul să ne spui că băltim în prostie,
Ţi-am răspunde că suntem oameni şi merităm fericire.

Tu ţi-ai pierdut capul, amintirile, rostul
Să ragă domniţe cu spume la gură şi coarne-ncleştate,
Că n-are inelul destule carate.
Deci, cine e prostul?!
Continue reading

Întoarcerea ultimului soldat

Scris de Corbu (comentator fidel şi fan Terapia)

trenMirosul de metal incins și unsuros, amestecat cu aburi, îl simțeam cu fiecare înghițit în gol, de parcă-aș fi lins locomotiva de la un capăt la celălalt. Pfuuuuuuuu! încă o ploaie de molecule uleioase plutind in norișorii fantomatici ai vechiului tren.

Singurătate. Ăsta e primul cuvânt care-mi vine în minte, deși nu mă simt singur. Cumva, mașinăria asta metalică are puls. Sunt tot mai conștient de bătăile cordului și respirația ritmică, domoală, a fiarei… pleacă în 3 minute de la linia 1.
Continue reading

Dracii de la Poştă

draci postaAm fost azi la Poşta din Berceni să trimit fiscului din Vâlcea scrisori amoroase.

Mă simţeam bine la coadă, calm şi împăcat. Îmi aşteptam fatalitatea cu braţele deschise şi pupături. La orice coadă m-aş aşeza, sunt ultimul până spre finalul programului. Încă nu m-am prins din ce motive, dar cei care vin după mine se simt intimidaţi de posteriorul meu. Nici măcar nu încearcă; abandon direct şi ţop în faţă!

De obicei mă enervez şi, în sinea mea, fac un scandal animalic. Dar azi a fost în regulă, i-am înţeles pe ţopăitori. Cu febră spre 39 şi pastilat bine, zăceam fleșcăit în şiroaie de transpiraţie – semne clare de gripă aviară. Firesc să gândeşti „Uite papagalul! Mă bag în faţa lui.”
Continue reading

Reflecții hibernale

Scris de Corbu (comentator fidel şi fan Terapia)

corbu

Undeva, pe drum, am pierdut o parte din mine. Nu știu exact ce, dar știu cu siguranță că nu mai este acolo. Nici măcar nu pot spune dacă a fost ceva important. Ceea ce pot spune este că îmi lipsește. Până la urmă, cine stabilește dacă este sau nu important? Oare și lucrurile mărunte îți pot lipsi? Cine stabilește dacă un lucru este mărunt? Cine are dreptul de a stabili valoarea lucrurilor? Este un drept sau o obligație?

În timp ce încerc să scrijelesc aceste gănduri, iluzionându-mă cumva că dacă devin vizibile vor suna mai tare, îmi dau seama că mă încearcă un sentiment greu de definit, organic, un melanj de revoltă mocnită, nervozitate și frustrare.
Continue reading

Femeile şi matematica

Young woman looking at math problem on blackboard

Young woman looking at math problem on blackboard

De când eram şcolărei plăpânzi, mogâldeţe, am observat o diferenţă majoră între băieţi şi fete: apetenţa faţă de ştiinţa exactă. Nu discutăm acum excepţiile, care sunt acolo, foarte bine ascunse, dar sigur există. Mă refer la majoritate; ne interesează ce se întâmplă în general, nu izolat pe versantul nord-vestic al Olympus Mons.

În general, încă din fragedă şcolărime, fetele se descurcau mult mai prost la matematică. Asta nu înseamnă că greşeau. Nu, nu, nu vreau să spun că noi, băieţii, aveam dreptate. Exista însă o diferenţă de limbaj. Între al lor, fără doar şi poate corect, şi cel matematic.

Noi eram mai docili, acceptam toate regulile, căram după noi zeci de semne, de radicali, de acolade, le înşiram pe 3-4 pagini…şi tot căram, câteva ore, până o scoteam la capăt: Buuun, deci tot cârnatul ăsta la care am consumat jumate de pix este egal cu log (a+b).
Continue reading

Moş Crăciun şi măicuţele

mos craciunA fost odată ca pe-acum, pe un plai minune, coperit cu prune. Unde face Prutul spume şi s-adună cerbii turme să asculte cucii-n stâne. Căci ciobanii sunt plecaţi după câinii renegaţi.

Găsise sălaş o casă de maici.

Unşpe maici smerite, fecioare ferite de gând necurat şi ochi de bărbat. Cinci oacheşe, cinci bălane – toate copile cu voci cristaline şi piepturi babane. A unşpea-i jupână – stareţa bătrână cu mintea călită, strabism, otită şi…inimă bună.

În ajun de ger câinesc, când răcnesc de spaimă orcii şi creştinii taie porcii, strigă stareţa cea coaptă, rezonând în fofoloancă:
Continue reading

Sărbătorile unchiului Dan

unchiul dan
De sărbători, unchiul Dan a venit în Bucureşti. Ademenit precum un fluture de luminiţe şi oameni luminaţi. Eu l-am îndrăgit mereu pe unchiul Dan, mare figură de om! A venit pe tren cu pastramă şi cârnaţi de acasă. Da, a zis că nu mănâncă „plastic din ăla cumpărat”. Deloc neglijabilă i-a fost mirarea când a văzut puhoiul de lume învălmăşit în alimentare, îndesând victorios plasticul în pungi. „Dar la Bucureşti lumea nu are tot timpul ce mânca?”, a întrebat cu vădită ironie. „Eh, aşa e de Sărbători!” Mare figură de om. A venit la Bucureşti să râdă de noi.

Şi asta după ce ne povestise cum la el, lumea şi-a strâns ulei şi zahăr încă din toamnă, special pentru Crăciun. Poate nu ne-ar fi povestit, dar l-a luat gura pe dinainte când s-a lăudat cu porcul de 150 de kile; din care i-a dat o pulpă şi vecinei, să n-o râdă lumea că are masa goală. Unchiul Dan a fost mereu milostiv şi cu credinţă curată.
Continue reading

Stăpâna şi Ștrumeleagul

holmes-in-handcuffsM-a scos o damă bună în oraş, la masă. Buzată, cu ochi de leoaică înfierbântată, forme, talie subţire, ca prin inel trasă. Fardată cu model şic, o bluză mulată, vârâtă-n buric. Cizme, cu tocuri lungi, din piele de iapă în dungi. Şi pantaloni subţiri, din latex. Gagica miroase a sex.

Eu aveam pofte, simţeam cum pulsez, explodez. Cu ochii-ntre ţâţe, ziceai că-s motan necastrat într-o turmă de mâţe. Am încercat să-i vorbesc, să o ameţesc; din vorbe, din slove – scrise de alţii, scrise de mine, cele mai sexi si fine.

M-a ignorat complet, futil ca un acord fără predicat şi fără subiect. Mergea cu un pas înainte, cu mâna vârâtă la mine-n budigăi. Tăcea, mergea şi mă târa după ea ca pe un sac de păstăi.
Continue reading

Sat de munte

sat-din-apuseniVeneam după un drum lung şi agasant. M-am trântit pe burtă în roua rece, să-mi îmbib hainele îngălate în lacrimile muntelui. Transpiraţia fiartă îmi corodase deja pielea; acum simţeam mâncărimi în carne şi gâdilături viermănoase în măduva oaselor. Spală-mă, rouă! Spală şi stinge tot jegul încolţit în mine!

Mi-aş fi azvârlit şi bocancii, să îmi dreg arsurile din călcâie. Dar nu mai era timp. Oamenii muntelui deja se adunau în jurul meu, cu ochii bulbucaţi şi gurile căscate; mai ceva ca la un circ vandalizat de clovni nebuni.

Comunicau fără a se privi; fălcile colţuroase de acromegali aruncau trosnituri scurte în lateral, muntenii păstrându-şi traiectoria de înaintare. Fiecare îşi respecta raza cercului, ghidat de ecolocaţie. Iar în centru mă aflam eu, pe jumate dezbrăcat şi tăvălit în iarba udă.
Continue reading