Ardelenii-s fala ţării

Am cutreierat Ardealul, din Haţeg în Bistriţa, momit de legenda civilizaţiei molcome şi superioare. Acest fălos popor descendent din Bathory, Szekely şi de Habsburg, scăldat în nobleţe, nu în sugiuc topit, ca oltenii piperniciţi şi negricioşi.

Să fi adormit pentru câteva minute, imediat ce am părăsit autostrada dintre Gilău şi Turda. M-am pomenit tremurând în picuri reci de năduşeală, speriat de claxoane, urlete, motoare turate; înecat cu fumuri de cărbuni arşi, păcură şi smoală clocotită.

În faţa mea, un autobuz vechi de măcar juma de secol, soios şi scorojit pe toate părţile, cum nici în anii copilăriei nu mi-a fost dat să văd la satele olteneşti.

Mă uit în jur la blocurile ce tuşesc funingini, bag de seamă şi vreo două intersecţii de drumuri strâmte, fără semafor – Autobuzul ăsta de epocă nu transportă cartofi pe vreun deal uitat de lume. Suntem într-un fălos oraş ardelenesc şi tocmai am descoperit transportul în comun.
Continue reading

Şemineul din Mesteacăn

S-a lăsat întunericul în Ţara Haţegului. Satul Mesteacăn îşi descojeşte cleiurile timpului în suflări călâi de aprilie mămos. Miroase a iarbă zdrobită sub copite şi lut frământat.

Când te-ai săturat să tragi pe nas seva munţilor dizolvaţi în noapte, aşază-te lângă şemineu cu o ţuică veche de pară.

Să te ungă, să te blagoslovească, să-ţi pocnească sinapsele în armonie cu trosnetul mesteacănului înfofolit în jar.
Continue reading

Anton cârciumarul (II)

Continuare la Anton cârciumarul (I)

foto bar
Anton reuşise să-şi spargă o ceaşcă de cafea între degete – o fi strâns prea tare. Săraca n-a ştiut să ţipe şi nici să fete pui de urs. Şi-a legat peticul de cămaşă în jurul palmei, dar şiroaiele tot l-au înroşit pân’ la cot.

Pe faţa-i tinerică şi netedă nu a schiţat vreo urmă de supliciu. Îmi zâmbea ceremonios storcându-şi sânge din pumn.

– Am un prieten aproape… la vreo cinşpe kilometri, în Dorna.

Am simţit nevoia să-i spun asta. Amestecul de coniac şi lichior multicolor nu s-a împăcat cu liniştea supărătoare; atât de linişte încât se auzeau picurii de sânge spărgându-se de podea.

– Mai doriţi un pahar? din nou, paharul deja plin.
– Mda, mâine mă întâlnesc cu prietenu’ ăsta al meu şi ne apucăm de treabă. Am venit în interes de serviciu mai mult.

Anton a ieşit din semicercul tejghelei şi din trei paşi săltaţi şi-a lipit vârful nasului de fereastră. Se uita fără clipeală la norii vârtoşi, încolăciţi pe creste.

– Îhâm… O să ningă. O să ningă mult. La noi, pădurile respiră. Ca oamenii! Hăhăhă!
Continue reading

Anton cârciumarul (I)

foto barTrosneau încheieturile locomotive bătrâne. Oase de pui între gingii octogenare. La fiecare cântec de ciuuu-ciuuu şi garnituri uzate, moartea îşi aşteaptă pulberea de oase.

Priveam pe geam cum lumea se stinge. Aureola Bucureştiului, lumini reflectate în vapori şi uleiuri zburătoare, se pitea agale sub buza neagră a orizontului.

Pesemne, spaima lui Praporgescu nu i-a învins zgârcenia. Dar prefer varianta ieftină: loc normal, la clasa a doua, fără cuşetă. De ceva timp, îmi e frică să dorm. Cu atât mai mult în locuri străine, legănate pe fiare ruginite.

(…)

Ţi-am daaat tot ce ai vrut,
Ţi-am daaat ce am avut,
Ţi-am daaat sufletul, inima mea.
Mi-ai daaat nopţi de amor,
Mi-ai daaat nopţi de dor,
Mi-ai daaat tot ce o femeie poate da…

Continue reading

Misiune imposibilă

Scris de Corbu (comentator fidel şi fan Terapia)

filozofWeekend-ul trecut mi-am propus să stau. Înainte să înceapă harnicii cititori să mă-njure cu nesaț, vreau să stabilim un lucru: aveam o grămadă de lucruri de făcut, dar mi-am propus să le ignor. Până când? Până când se vor aduna atât de multe încât vor da pe din-afară (n-au decât să aștepte acolo unde vor cădea, să mă aplec să le ridic: Ha! Le urez succes).

M-am retras la țară pe plaiuri buzoiene (tot Moldova, cum ar zice unii cârcotași). M-am așezat ”în vârful patului” și am încercat să fac fotosinteză la lumina galbenă a becului. M-a ajutat mult în demersul meu ”eroic” un virus nenorocit de gripă ce i-a ținut pe toți la distanță. Deși erau 5(cinci) femei în casă, cu vârste cuprinse între 2 și 80 de anișori, nici una nu s-a-ncumetat să-mi treacă pragul.
Continue reading

De sfântul Valentin

Valentine, azi sărbătorim decapitarea ta.
Deja ne-am pus papion şi strângem un kil de ruj între buze.
Nu vrem binecuvântarea ta, ne mulţumeşte tăcerea
Isaia-ţi dănţuieşte pe mormânt strigând „Iubire!”

Şi de-ai crăpa cerul să ne spui că băltim în prostie,
Ţi-am răspunde că suntem oameni şi merităm fericire.

Tu ţi-ai pierdut capul, amintirile, rostul
Să ragă domniţe cu spume la gură şi coarne-ncleştate,
Că n-are inelul destule carate.
Deci, cine e prostul?!
Continue reading

Întoarcerea ultimului soldat

Scris de Corbu (comentator fidel şi fan Terapia)

trenMirosul de metal incins și unsuros, amestecat cu aburi, îl simțeam cu fiecare înghițit în gol, de parcă-aș fi lins locomotiva de la un capăt la celălalt. Pfuuuuuuuu! încă o ploaie de molecule uleioase plutind in norișorii fantomatici ai vechiului tren.

Singurătate. Ăsta e primul cuvânt care-mi vine în minte, deși nu mă simt singur. Cumva, mașinăria asta metalică are puls. Sunt tot mai conștient de bătăile cordului și respirația ritmică, domoală, a fiarei… pleacă în 3 minute de la linia 1.
Continue reading

Dracii de la Poştă

draci postaAm fost azi la Poşta din Berceni să trimit fiscului din Vâlcea scrisori amoroase.

Mă simţeam bine la coadă, calm şi împăcat. Îmi aşteptam fatalitatea cu braţele deschise şi pupături. La orice coadă m-aş aşeza, sunt ultimul până spre finalul programului. Încă nu m-am prins din ce motive, dar cei care vin după mine se simt intimidaţi de posteriorul meu. Nici măcar nu încearcă; abandon direct şi ţop în faţă!

De obicei mă enervez şi, în sinea mea, fac un scandal animalic. Dar azi a fost în regulă, i-am înţeles pe ţopăitori. Cu febră spre 39 şi pastilat bine, zăceam fleșcăit în şiroaie de transpiraţie – semne clare de gripă aviară. Firesc să gândeşti „Uite papagalul! Mă bag în faţa lui.”
Continue reading

Reflecții hibernale

Scris de Corbu (comentator fidel şi fan Terapia)

corbu

Undeva, pe drum, am pierdut o parte din mine. Nu știu exact ce, dar știu cu siguranță că nu mai este acolo. Nici măcar nu pot spune dacă a fost ceva important. Ceea ce pot spune este că îmi lipsește. Până la urmă, cine stabilește dacă este sau nu important? Oare și lucrurile mărunte îți pot lipsi? Cine stabilește dacă un lucru este mărunt? Cine are dreptul de a stabili valoarea lucrurilor? Este un drept sau o obligație?

În timp ce încerc să scrijelesc aceste gănduri, iluzionându-mă cumva că dacă devin vizibile vor suna mai tare, îmi dau seama că mă încearcă un sentiment greu de definit, organic, un melanj de revoltă mocnită, nervozitate și frustrare.
Continue reading

Femeile şi matematica

Young woman looking at math problem on blackboard

Young woman looking at math problem on blackboard

De când eram şcolărei plăpânzi, mogâldeţe, am observat o diferenţă majoră între băieţi şi fete: apetenţa faţă de ştiinţa exactă. Nu discutăm acum excepţiile, care sunt acolo, foarte bine ascunse, dar sigur există. Mă refer la majoritate; ne interesează ce se întâmplă în general, nu izolat pe versantul nord-vestic al Olympus Mons.

În general, încă din fragedă şcolărime, fetele se descurcau mult mai prost la matematică. Asta nu înseamnă că greşeau. Nu, nu, nu vreau să spun că noi, băieţii, aveam dreptate. Exista însă o diferenţă de limbaj. Între al lor, fără doar şi poate corect, şi cel matematic.

Noi eram mai docili, acceptam toate regulile, căram după noi zeci de semne, de radicali, de acolade, le înşiram pe 3-4 pagini…şi tot căram, câteva ore, până o scoteam la capăt: Buuun, deci tot cârnatul ăsta la care am consumat jumate de pix este egal cu log (a+b).
Continue reading