Anul Maimuţei de Foc

maimutaBerceni, 1 august, anul maimuţei de foc

S-au anunţat 38 de grade la umbră. Săptămâna trecută ne-au tăiat plopii, deci am scăpat. Nu mai avem umbră. Blocurile s-au înroşit şi fumegă: sunt înconjurat de pereţii unui cuptor. Cirip, cirip! sunt păsărica din Berceni şi aştept să mă coc.
Să mă ardă Maimuţa de Foc.

Nu pot să gândesc, am zgomot în cap, ideile sfârâie seci. Le dau prin ulei? Aş merge la terasă, dar mă înghite asfaltul topit. Bere voieşti? Ţigăncile şi-au făcut fotolii din peturi şi lasă zeamă. Zeamă de ţigancă grasă, perpelită la soare, frământă borhotul cu tălpile goale. S-au strâns la gura metroului şi scot de sub fuste banane. Îndeasă banane, îndeasă jăratic, îndeasă borhot.
În cur la Maimuţa de Foc.

Plouat în Bucureşti

În Bucureşti a plouat. A plouat mult.
20160612_185522
Am auzit şobolanii grohăind în canalizarea pufoasă.
Şi călduroasă – unde copii afumaţi îşi cântă “Mulţi ani trăiască!”

Acum s-a răcit. Doar aburi înalţă scârba spre nori.
Hârâie găleţi de tablă roasă.
Se scaldă-o ţigancă borţoasă,
În soarba de mucuri şi şlapi plutitori.
Continue reading

Bookfest, balene şi perverşi

Editura noastră este oaza de prospeţime a Bookfestului. Aici se retrag la vatră mamuţii, cașaloții epuizaţi între valurile erudiţiei. Se aşază la masă, împreună cu sacoşa de rafie şi pungile din Kaufland, îşi întind ciolanele năduşite, oftează lung şi apăsat – Greu. Greu cu supliciul omniscienţei.

Oamenii se văd că au ajuns la destinaţie. Loc răcoros, mese, scaune, pereţi tapetaţi cu nişte paralelipipede ciudate, frumos colorate. Te aştepţi în orice moment să ridice mâna şi să pocnească meşterit din degete: “Băiatu, băiatu, o bere la masa asta. Rece!”

Ieri ne-au deşălat scaunele două modele Rubens, încă suculente, dar împinse bine spre marginea presenescenței. După ce şi-au săltat paporniţele pe sticla proaspăt lustruită de mine, au început să ţăţească (Verbul a ţăţi este sinonim cu a ţopârlăni, dar potrivit căprioarelor care păşesc legănat spre asfinţit. Astea nu mai ţopârlănesc, nu mai pot de mult “ţop-ţop!”. Dar ţăţesc într-un mare stil).

Şi cum nu era suficientă conversaţia maiestuos purtată pe culmile culturii de volubilă precupeaţă, încep voinicele mele să cotrobăie pe la fundul pungilor. Un şir nelimitat de pungi, ascunse una-ntr-alta pe model Matrioșka.
Nu pot să zic că am rămas uimit. De când s-au aşezat la masă m-a bântuit un gând: Băi, oare cât durează până le loveşte foamea pe delfiniţe?
Continue reading

Cumpărături pascale franţuzeşti

Intrai prin magazine să cumpăr ceva de Paşte. Un gel de duş şi nişte vinuri seci, că nu vine des zi de sărbătoare să se răsfeţe oltenii în delicatese.

Cum calci în mall-ul meu din Berceni, imediat pe dreapta, e o coşmelie de cinci metri pătraţi, cu sticluţe colorate prin care beculesc toate nălucile, ca de Crăciun. Yves Rocher – da, ăsta e. Aici îmi dete sarcină stăpâna.
branza imputita
Continue reading

Ardelenii-s fala ţării

Am cutreierat Ardealul, din Haţeg în Bistriţa, momit de legenda civilizaţiei molcome şi superioare. Acest fălos popor descendent din Bathory, Szekely şi de Habsburg, scăldat în nobleţe, nu în sugiuc topit, ca oltenii piperniciţi şi negricioşi.

Să fi adormit pentru câteva minute, imediat ce am părăsit autostrada dintre Gilău şi Turda. M-am pomenit tremurând în picuri reci de năduşeală, speriat de claxoane, urlete, motoare turate; înecat cu fumuri de cărbuni arşi, păcură şi smoală clocotită.

În faţa mea, un autobuz vechi de măcar juma de secol, soios şi scorojit pe toate părţile, cum nici în anii copilăriei nu mi-a fost dat să văd la satele olteneşti.

Mă uit în jur la blocurile ce tuşesc funingini, bag de seamă şi vreo două intersecţii de drumuri strâmte, fără semafor – Autobuzul ăsta de epocă nu transportă cartofi pe vreun deal uitat de lume. Suntem într-un fălos oraş ardelenesc şi tocmai am descoperit transportul în comun.
Continue reading

Şemineul din Mesteacăn

S-a lăsat întunericul în Ţara Haţegului. Satul Mesteacăn îşi descojeşte cleiurile timpului în suflări călâi de aprilie mămos. Miroase a iarbă zdrobită sub copite şi lut frământat.

Când te-ai săturat să tragi pe nas seva munţilor dizolvaţi în noapte, aşază-te lângă şemineu cu o ţuică veche de pară.

Să te ungă, să te blagoslovească, să-ţi pocnească sinapsele în armonie cu trosnetul mesteacănului înfofolit în jar.
Continue reading

Anton cârciumarul (II)

Continuare la Anton cârciumarul (I)

foto bar
Anton reuşise să-şi spargă o ceaşcă de cafea între degete – o fi strâns prea tare. Săraca n-a ştiut să ţipe şi nici să fete pui de urs. Şi-a legat peticul de cămaşă în jurul palmei, dar şiroaiele tot l-au înroşit pân’ la cot.

Pe faţa-i tinerică şi netedă nu a schiţat vreo urmă de supliciu. Îmi zâmbea ceremonios storcându-şi sânge din pumn.

– Am un prieten aproape… la vreo cinşpe kilometri, în Dorna.

Am simţit nevoia să-i spun asta. Amestecul de coniac şi lichior multicolor nu s-a împăcat cu liniştea supărătoare; atât de linişte încât se auzeau picurii de sânge spărgându-se de podea.

– Mai doriţi un pahar? din nou, paharul deja plin.
– Mda, mâine mă întâlnesc cu prietenu’ ăsta al meu şi ne apucăm de treabă. Am venit în interes de serviciu mai mult.

Anton a ieşit din semicercul tejghelei şi din trei paşi săltaţi şi-a lipit vârful nasului de fereastră. Se uita fără clipeală la norii vârtoşi, încolăciţi pe creste.

– Îhâm… O să ningă. O să ningă mult. La noi, pădurile respiră. Ca oamenii! Hăhăhă!
Continue reading

Anton cârciumarul (I)

foto barTrosneau încheieturile locomotive bătrâne. Oase de pui între gingii octogenare. La fiecare cântec de ciuuu-ciuuu şi garnituri uzate, moartea îşi aşteaptă pulberea de oase.

Priveam pe geam cum lumea se stinge. Aureola Bucureştiului, lumini reflectate în vapori şi uleiuri zburătoare, se pitea agale sub buza neagră a orizontului.

Pesemne, spaima lui Praporgescu nu i-a învins zgârcenia. Dar prefer varianta ieftină: loc normal, la clasa a doua, fără cuşetă. De ceva timp, îmi e frică să dorm. Cu atât mai mult în locuri străine, legănate pe fiare ruginite.

(…)

Ţi-am daaat tot ce ai vrut,
Ţi-am daaat ce am avut,
Ţi-am daaat sufletul, inima mea.
Mi-ai daaat nopţi de amor,
Mi-ai daaat nopţi de dor,
Mi-ai daaat tot ce o femeie poate da…

Continue reading

Misiune imposibilă

Scris de Corbu (comentator fidel şi fan Terapia)

filozofWeekend-ul trecut mi-am propus să stau. Înainte să înceapă harnicii cititori să mă-njure cu nesaț, vreau să stabilim un lucru: aveam o grămadă de lucruri de făcut, dar mi-am propus să le ignor. Până când? Până când se vor aduna atât de multe încât vor da pe din-afară (n-au decât să aștepte acolo unde vor cădea, să mă aplec să le ridic: Ha! Le urez succes).

M-am retras la țară pe plaiuri buzoiene (tot Moldova, cum ar zice unii cârcotași). M-am așezat ”în vârful patului” și am încercat să fac fotosinteză la lumina galbenă a becului. M-a ajutat mult în demersul meu ”eroic” un virus nenorocit de gripă ce i-a ținut pe toți la distanță. Deși erau 5(cinci) femei în casă, cu vârste cuprinse între 2 și 80 de anișori, nici una nu s-a-ncumetat să-mi treacă pragul.
Continue reading