Rătăciri

Atunci când suntem mici, vedem pământul mult mai clar, mai aproape. Suntem mai stabili în cele patru membre, mai greu de răsturnat. Nimic nu ne poate atinge în împărăţia covorului persan, pufos, împarfumat cu felurite arome de balsam. Avem împrejur un scut impenetrabil şi atotprezent, pogorât din privirea aprigă şi iubitoare a părinţilor protectori. Creştem zâmbitori şi senini, legănaţi de braţe, genunchi şi de vorbe dulcegărite. Suntem în lumea diminutivelor, a botoşeilor din bumbăcel şi a supiţelor prelinse pe obrăjori. Ne dobândim genialitatea atunci când descoperim primele cuvinte si mersul biped. Nimeni nu le-a descoperit atât de rapid şi într-un mod deosebit, ca al nostru. În ochii si pe buzele părinţilor suntem cu toţii ingineri, doctori, fotomodele, oameni de ştiinţă, de afaceri, de succes.
Continue reading

Egalele noastre

Acum câteva luni, glumeam într-unul dintre fragmentele cărţii “Povestiri de la Olanu” pe seama originilor noastre. Şi ale femeilor. Am scris atunci că noi, oamenii, ne tragem din maimuţe. Iar ele, femeile, au ca strămoş pterodactilul. Am oferit şi câteva exemple pentru înrudirea femeilor cu rândunicile, făzăniţele, acvilele şi găinile. Cel mai solid exemplu era reflexul de a-şi flutura membrele superioare în caz de primejdie, de euforie sau de ai uitat să iei pâine. Chiar şi după o evoluţie de milioane de ani, urmaşii pterodactilului au în reflex zborul. Dorinţa reprimată de a se lansa într-un zbor festiv, defensiv sau, de cele mai multe ori, de vânătoare.
Continue reading

Sufletistul

2917171-angel_of_lightSunt un sufletist. Realizez asta în fiecare dimineaţă, când mă trezesc odată cu cei mai matinali cocoşi, pe sunet armonic de bormaşină. După 2-3 ore de somn, îmi ridic ochii picaţi în gură, mă rostogolesc până sub masa din bucătărie şi cad pe gânduri. Oare cum arată un apartament din care se aude bormaşina, în fiecare dimineaţă, timp de câteva luni? Cu sfânta pauză de duminică, bineînţeles.
Continue reading