Cum m-am iubit cu o magiciană

Amintirile lui Dovlecel Gicuțu, bucătar din Muereasca

magiciana
Băi, fraților, eu toată viața am avut lipici la femei. Dar am jucat la categoria grea, că mie așa-mi place, să am în ce infige dragostea. Nu ca agaricii ăștia cu pedale de-și vâră acum bemvieu-n căminu’ cultural și agață o adunată de pe gârlă, 45 de kile în viu.

Vreau să-mi vibreze bătătura și să răgușească pe gard cocoșii ca de sfârșitu’ lumii când îmi bate vânjoșenia-n poartă. Bucătar de renume în comuna Muereasca, am știut de fiecare dată cum să le penetrez la suflet cu un caltaboș, un iaurtshake, și le-am muerit pe toate.

De departe cea mai mare provocare a fost una a lu’ Ursuloaia. Fată bună, de caracter și de casă. De casă mare, încăpătoare și rezistentă, că nu degeaba i-a botezat lumea “ai lu’ Ursuloaia”. Gagia nu cuvânta multe, dar te atrăgea prin prezență. Așa cum atrage Soarele planetele în jur. Răsufla odată cu pământul. Frunza, firul, ramul, toate se prefăceau în țărână sub pasu-i de zeiță. Dacă s-a culcat lanul de porumb când a strănutat..atât de respectată era. Păi ce vorbești, frate? Asta era FEMEIA.
Continue reading

Lirism de weekend: Mâncam o savarină

-Aproape vers, aproape alb

savarina bunaÎn dimineața asta zâmbeam la bulevardul violat de sirene, claxoane și excremente de câini năpârliți. Mâncam o savarină. Cu frișcă din lapte proaspăt, slobozit din sfârcuri eco de vacă divină. Și cireșică suculentă, parfumată – cireșică, cireșică, cireșica, jackpot!! – Exact, cireșică pură, creștină. Direct din aparatul la care joacă Dumnezeu păcănele. Ce mai…o Adriana Lima de savarină.

Când mănânc prăjituri, intru așa într-o stare de euforie zaharisito-tâmpă. Mă uit pe geam, mai sus de bulevard, dincolo de mausoleele comuniste, până la norii negri care coțăie pufoșenii albe și inocente; fix în mijlocul cerului, la temelia Edenului. Își permit acum. De la o vreme s-au mai emancipat și sfinții.
Continue reading

Aventuri pe Mătăsari

Prolog: Povestea lui Andrei

Tly0U8TLema 1: “Nu există relație pur platonică între un bărbat si o femeie. În timpul vieții, bărbatul va fi tentat într-ale împerecherii de o gogoașă uleioasă sau de un dovleac scobit. Darămite de ambele la distanță de câțiva centimetri.” (Sir Richard von Covrig)

Eu sunt Andrei. Numele de famile nu contează. Nici pentru voi și, în niciun caz, pentru EA. Prietena, iubita, sufletul pereche, soția…
Am cunoscut-o în ultimul an de facultate. Eu, june cuminte și bleg, cu coatele tocite, dar cu prepuțul intact. EA, Madona de la poarta raiului. Era întruchiparea divinității; mai puțin partea cu imaculata concepție.

Niciodată nu am știut câți au fost înainte de mine. De fiecare dată când discuția ajungea măcar adiacent acolo, EA mă făcea rapid să înțeleg că doar viitorul contează, nu trecutul. Și orice tentativă de a insista pe subiect, chiar și în glumă, se transforma într-o acțiune intruzivă și nesimțită din partea mea. Până la urmă, indiferent de relația dintre noi, trebuia să îi respect intimitatea și să îi accept trecutul. L-am acceptat prin necunoaștere.
Continue reading

Cadoul perfect de Valentine’s

Sex mental
picioare M-am îmbrăcat migălos. Nu elegant, dar nici sport. Am pantofi albaştri din piele întoarsă, cu talpă subţire, descheiaţi la şireturi. Pantaloni cenuşii, dintr-un material asemănător cu blugii, dar mai eleganţi. Cămaşă gri închis, din mătăsuri fine, sintetice. Şi un fular foarte la modă, indispensabil în orice sezon. Sunt smart casual.

Final checklist: telefon, portofel, ţigări, brichetă. Sunt gata! Peste strada îngustă a semaforului ars, violonistul cu dinţi mari strânge monede în pălărie. În spatele lui e Roxane, cafeneaua unde beau bere şi fumez. Deschid cu greu uşa. De fiecare dată uit că trebuie să trag, nu să împing. Îmi fac loc prin pâcla aromată şi mă aşez la masa mea, pe scaunul meu.

Am emoţii. Îmi comand berea, nu înainte de obişnuitul proces de triere: cel mai mare procent de alcool, la preţul cel mai mic. Beau, fumez, privesc enigmatic în jur. Un decor vechi al anilor ’80. Pereţi acoperiţi cu lemn, posteruri cu Police, tablouri mici şi abstracte, poze îngălbenite şi o chitară atârnând de tavan, prin norul de fum. Beau, fumez şi o aştept pe ea. Ştiu şi care este masa ei, scaunul ei.
Continue reading

O să-l facă să râdă şi să se laude prietenilor. Cadoul perfect de Valentine’s Day

Nu numai că o să râdă cu lacrimi citind Povestiri de sub papuc, dar o să se laude prietenilor cu ce carte amuzantă despre femei şi relaţiile din cuplu a primit cadou, chiar de la cea de lângă el “vedeţi, mă, a mea are simţul umorului nu ca tristele voastre”

Şi cum să nu râdă când pe lângă poveştile de cuceriri fantastice şi întâmplări criminale din cuplu, mai dă şi peste dicţionarul de feminisme care sună cam aşa:

Gemeni – o zodie extraordinară ce dă lumii femei frumoase, înţelegătoare şi deştepte, la distanţă de ani lumină faţă de scorpiile produse de celelalte unsprezece zodii. Nevastă-mea e Gemeni şi ştie să citească

Punctul G – mit inventat de-al naibii, numai ca să aibă bărbaţii ce orbecăi pe întuneric. Şi dacă ar exista tot ar fi tot imposibil de găsit, să încerce ele să găsească un fir de nisip într-o găleată. Legate la ochi. Cu apă în găleată. Cu pulsul la două sute şi o erecţie cât coada de lopată. Continue reading

Când eram copil

Când eram copil, visam munţi de zăpadă.snake
Şi-un derdeluş să-mi lege zările de pragul uşii.
N-avem habar că ninsul va deveni povară;
de vom ţipa cu toţii când ne îngroapă fulgii.

Când eram copil, părinţii mi-au dat precept.
Să fiu corect în viaţă căci cinstea va răzbi.
N-aveam habar că astăzi va trebui să cuget:
„Toţi hoţii şi tâlharii afar’ din puşcării!”

Când eram copil, mă îngânam pe sine.
Eram săpânul lumii, hlizind la păpădii.
Acum mă-ngână câinii şi sunt străin de mine.
Amnezic şterg pe talpă aleile pustii.

Când eram copil, visam să mă fac mare.
Să-nalţ spre ceruri gâtul şi taine să dezleg.
Acum aş vrea să-nec misterele-n uitare.
Am reuşit să cresc… şi tot ce-am fost, să pierd.

La mulţi ani, Mihai!

mihai-eminescu-foto-mari-poze-mihai-eminescu-portret-si-cu-casa-lui-imagini-cu-mihai-eminescu-2În data de 15 ianuarie 1850 s-a născut Mihai Eminovici. Dacă trăia mai sănătos (fără alcool, femei şi mercur), astăzi ar fi împlinit venerabila vârstă de 164 de ani. La mulţi ani, Mihai!

La vârsta de 16 ani, Mihai publică prima sa poezie în revista Familia. Directorul revistei, scriitorul Iosif Vulcan, schimbă însă numele autorului din Eminovici în Eminescu. Restul e istorie.

Şi pentru că nu îmi place să urez „La multi ani!” cu mâna goală, am făcut cadou următorul fragment din „Epigonul” (de subsemnatul):
Continue reading

Cea mai eficientă metodă de agăţat

best-adorble-amazed-amazing-Favim.com-581173Pentru că sunt genul de gentleman care întotdeauna spune, trebuie. Trebuie sa vă povestesc metoda prin care am agăţat două trofee rare, de pigment galben spălăcit şi brunet intens coţofanic. Înalte, bombate la spate şi sub gât, cu ochi limpezi; transparent de limpezi, prin care se vede tot. Şi aproape mute. Adică monosilabice. Dar nici nu aveau nevoie să deschidă gura. Era suficient să le priveşti şi să îşi ţuguie puţin buzele, atât. Şi brusc ţi se muta centrul de greutate în faţă de le pupai vârfurile pantofilor mai ceva ca fetişiştii din filmele nemţeşti.

De prima am dat pe facebook. Poze făcute la studio cu blana de gât ori în club, sorbind ceva verde-mâzgă dintr-un pahar cu picior lung. Terminase relaţii, comunicare, teoria plm la o din asta particulară, dar era fată deşteaptă: Pagina plină cu citate din Descartes, Shakespeare, Nietzsche, Garcia Marquez, Vin Diesel, greuceni din ăştia. Şi, cel mai important, îi strălucea o mărgică argintie de sub limbă. Puţin sub vârful limbii, se vedea mai ales în pozele alea mai jucăuşe când lua faţa de dezinhibată sictirită. Mărgică din aia de îţi gâdilă inspiraţia până dai afară tot ce ai mai bun în tine. Clar, asta era aleasa!
Continue reading