Strofa de joi

Amurg

Priveam soarele strivind oraşul mut
Ca un cavou de plumb, surpat peste cadavru.
Oraşul înhumat al timpului pierdut
Unde-am crescut cochet cu funia de gât
Acronic legănat de candelabru.

Vin razele călâi să-mi pupe gâtul frânt
Sunt buze de călău atins de vină.
S-a înecat oraşul în seva ce mi-a supt,
Îmi plouă cu schelete în sufletul de lut
Din norii plângăcioşi ce-mi fac cunună.

Cheile Bicazului și Lacul Roșu

lacul-rosu-3

Parcul Naţional Cheile Bicazului este situat în partea centrală a Munţilor Hășmaș.

Defileul format de-a lungul râului leagă judeţele Harghita și Neamţ, înfrăţind în timp etnicii maghiari dintre munţi și jovialii purtători de sânge spumos, moldovenesc. Am descoperit dovada înfrăţirii, analizând frumuseţile familiilor maghiaro-moldovenești; soiurile de gene alese, turnate în trupuri cu forme vânjoase, generoase, acoperite de pletele mătăsoase, prelinse printre ochii învăpăiaţi și iubăreţi. Căldura localnicilor te ocrotește de frigurile tăioase, năpustite din sihăstria piscurilor.

Vinul Neamţului s-a înnobilat în butoaiele din lemn, plimbate prin despicătura stâncilor, sub mreaja șoaptelor descântate de Vrăjitorul Bicaz. Și acum curge din carafele înţoţonate cu stropi reci și limpezi, dezmierdat de zâmbetul mieros ce leagănă ochii verzi.
Continue reading

Nu există haiku românesc

Haiku este matematică pentru roboţeii cu ochi migdalaţi şi suflet în baza 2. Românul nu poate trăi în binar, cu algoritmi ingenioşi, dar seci, construiţi din două cifre. 11001010001 = catharsis
poza
Minţi adunate
Topite şi turnate
În cochilie:

Casa melcului
Cărată pe dâre reci
Un drum infinit.

Mulţi melci adormiţi
Striviţi sub cochilie
Turnată greşit

Pe dârele reci
Pupăm cadavre de melci
Visăm infinit.

Cunoscut-am pe Terente

Amintirile lui Dovlecel Gicuțu, bucătar din Muereasca
PigBigBalls
Băi, fraţilor, se întâmpla într-o zi mocirloasă de noiembrie. Eram la mine-n crâşmă, scoteam vinul din damigene, să fac loc la ţuica de zarzăne. Şi văd că intră un zăpăcit, dracu ştie de pe gârlă adunat, se pune la masă. Cu părul speriat în toate părţiel, nebărbierit de măcar trei zile. Îi jucau ochii-n cap ca girofarele; zic “Dovlecele, ai grijă, bă băiatule, că ăsta plecat cu sorcova.” După deşte şi palme părea orăşean, nemuncit toată viaţa.

Soarbe rapid vreo 3 litre de zarzăne, îşi năzare girofarele pe mine şi zice
– Ceva femei aveţi pe-aici?
– Uliuuu, doamne, iartă-mă! Noi nu ne ţinem de-astea, bre. Ia, dacă venişi cu gând de curvăsăraie la noi, cată-ţi mata drum prin altă parte.

L-am minţit pe faţă, vă daţi seama. Noi avem fetele noastre, da’ sunt pentru ai noştri, de la Vâlcea. Nu le dăm aşa la orice zăpăcit.
Mă rog. Se ridică ăsta ciufulitu, orăşeanu, şi pleacă legănat pe uliţă-n vale. Atunci am văzut că avea un mers ciudat. Şi nu de la litrele de zarzănă. Nu. Îşi târa mai greu piciorul drept. Ca şi cum ar fi avut o greutate mare pe pulpă. Se opreşte, scutură de două ori din cur şi pleacă mai departe. Da’ acuma îşi târa stângul, nu dreptul. Om ciudat, v-am zis.
Continue reading

Noul meu prieten

piticAstăzi m-am trezit odată cu ăle mai insomniace găini. Într-o zarvă de freză stomatologică scrijelindu-mi craniul. Orizontul încă se scremea să împingă soarele anemic prin sfincter. Ningea uşor, printre fascicule reci, crepusculare.

“Hai frate, cât de cretin să fii? Cum să bagi bormaşina la ora asta?” Deja freza stomatologică resimţită pe craniu reuşise perforarea. Executa săpături de adâncime prin creier, perpelindu-mă în durere până-n bătăturile călcâielor.

Nu mai resist, îmi trag o pereche de izmene peste perechea de izmene, mă înfig în şlapi, repet în minte vreo trei înjurături mai scârbavnice şi dau să ies la vânătoare de vecini tâmpiţi.

Ajung în dreptul debaralei. Zgomotul parcă se aude aici mai puternic. S-a modificat mult ca frecvenţă, vibrează altfel. Din schingiuitul metallic de joagăr gripat, s-a transformat într-un glas de artilerie. Explozii scurte şi înfundate percutând în perete.
Continue reading

Regele Elefant

elefant(fragment)

“Prin crengile tăioase neînfricat m-am dus
Sub talpa mea cea goală se sfarmă mărăcinii
Pe pieptul de granit s-au îndoit salcâmii
Şi un tricou O’Neill, complet distrus.

Am ajuns la marginea satului cu bustul gol, purtând pe umeri cele două târne. Eram voios, fericit, animat de adrenalina dulce a învingătorului. În spatele meu se târau anevoios ceilalţi băieţi, cu târnele pe cap. Sătenii au ieşit la drum, să ne întâmpine. Toate privirile pline de admiraţie s-au aţintit asupra mea.
Continue reading

Strofa de joi – Ediţie specială

poza2015 ierni născute şi înmormântate în ieslea Nazaretului. Maternitatea şi cripta rugilor, a plânsetelor şi a fericirilor. Toate exalaţiile emanate din fânul jilav, muiat în placentă, în viaţă. Ridicate din iesle, răstignite, îngropate sub pale de fân viu şi din nou înălţate. Pure şi destoinice, ecouri contopite timp de 2015 ierni într-o singură voce.

Vocea noastră, de astăzi. În ea purtăm sânge, lacrimi, vinuri, lauri şi ghimpi, săbii şi cruci; toate ecourile străbunilor ne pătrund, doar pentru a se contopi cu ale urmaşilor.

La mulţi ani! E sărbătoare, e aniversare, am adus dar: Ecoul meu de petrecere, ofranda adusă Vocii.
Continue reading

Bucureştiul fără soare

bucuresti2A trecut o lună de când am văzut ultima dată soarele. Bucureştiul a devenit o criptă cu acoperiş de plumb. Mă bucur doar atunci când lapoviţa viscolită se transformă într-o mocănească măruntă şi câinească.

Picuri tăioşi, miliarde, se sparg în asfalt la fiecare secundă. Parcă sunt picături chinezeşti, miliarde, şi nu ratez vreuna. O simt pe fiecare în parte împungându-mi creştetul şi pătrunzându-mă.

Pe lângă mine, aceiaşi oameni. La fel de strâmbi-drepţi, veseli-jalnici, curat-murdari, albi-negri, pe fundalul veşnic gri. M-aş fi aşteptat ca după o lună de crepuscul târziu, beznă şi răsărituri furate, să îi văd mai ofiliţi.
Continue reading

Ciuma roşie cu barbă

mos craciunSe apropie, îi simt vibraţia în vântul tot mai rece, mai iernatic. Cele două vineri negre, prima românească şi a doua importată, sunt doar antrenamente uşoare. Jocuri de gleznă, regulări de suflu pentru cotropirea ce va să vină.

A început în urmă cu o săptămână, când am văzut primele reclame la ceva cioburi colorate “de sezon”. Iar în seara asta a devenit oficial. Peste strada mea, în jurul grădiniţei, s-a aprins instalaţia de iarnă! Luminile, culorile, multitudinea, oroarea!

Winter is coming! Probabil din sărbătorile şi serbările iernii şi-a tras R. R. Martin seva inspiraţiei. Nu văd mare diferenţă între un dragon atroce, turbat, şi un burtos cu barbă, zburând într-o sanie trasă de reni. Care reni au becuri mari şi roşii în loc de nas. La capitolul scene horror, stăpânul hou-hou-hou al renilor mutilaţi bate lejer orice dragon.
Continue reading